Tag Archives: folclor

Ansamblul Corăgheasca din Deleni

17 Aug

Câte ceva despre jocul “corăgheasca”

Potrivit DEX – corăgheasca (corăgeasca, corăghește) este un dans popular bărbătesc sau mixt, răspândit în Moldova centrală (Bacău, Neamț), este varianta moldovenească a brâului carpatic, și se joacă în semicerc cu brațele pe umeri. Are ritm sincopat, cu motive de trei măsuri și cu alte variante. Mișcarea este deosebit de viguroasă  cu figuri de virtuozitate jucate pe loc, alternând cu ocoliri (line) ale spațiului de joc, în direcția inversă a rotirii acelor de ceasornic, evecutate la o comandă vocală.

 Corăgheasca

Corăgheasca este un vechi joc popular, un dans bărbătesc. Din lucrările găsite de mine: Gheorghe T. Viculescu Varone – Dicționarul jocurilor românești, corăgheasca figurează ca fiind un joc tradițional în Spătărești, județul Suceava anterior anului 1915

Corăgheasca_2

 

Acest joc mai este menționat și în revistele de folclor nr. 1-2 și 4 din 1957 ca fiind un joc nelipsit din satele  județelor Bacău și Vrancea.

Delenii au o veche tradiție folclorică. Horele din Deleni și Pârcovaci (care era cătun și apoi sat din comuna Deleni), sunt consemnate de Gheorghe Varone încă din 1915. Printre jocurile specifice din Deleni, Hârlău, Flămânzi, Copălău era menționat și hârlăuanca.

Aurica Gîlcă, născută la  9 iulie 1951, învățător la Scoala gimnazială din Deleni, este coregraf și coordonator al ansamblului. An de an selecționează copii talentați de la școala gimnazială din Deleni, îi pregătește și cu aceștia participă la festivaluri de folclor din țară și străinătate, de unde se întorc cu premii de prestigiu. Este o muncă de sisif. Pregatești o serie de dansatori, soliști vocali, care după un timp, terminând școala gimnazială plecă, lăsând locul unei alte serii de copii.

coragheasca80

Ansamblul a fost înființat în anul 2007 în urma implementării la Școala cu cl. I-VIII Deleni a proiectului ”Copiii sunt mesagerii folclorului local” din cadrul Programului de granturi Școală-Comunitate.

Deleni 023

REZULTATE OBȚINUTE ÎN URMA IMPLEMENTĂRII PROIECTULUI:

  • revigorarea folclorului local, cu ajutorul elevilor şi rapsozilor populari
  • implicarea autorităţilor locale şi a membrilor comunităţii în păstrarea şi valorificarea tradiţiilor locale
  • stimularea interesului elevilor în vederea participării la activităţi cultural-artistice desfăşurate în şcoală şi în afara acesteia
  • promovarea tinerelor talente
  • participarea Ansamblului la concursuri şi festivaluri folclorice
  • susţinerea de spectacole în faţa membrilor comunităţii locale

Deleni 026

Festivaluri la care ansamblul Corăgheasca a fost laureată:

Cântarea Românei – faza națională (Suceava, Vaslui, Slănic Prahova și Iași)

Festivalul de folclor – Prislop, jud. Maramureș

Festivalul “Egreta de aur” – Tulcea

Spectacole în străinătate: Republica Moldova și Finlanda

Premii naționale:

  • Premiul I Festivalul Național “Floarea de tei” – Corabia, jud. Olt 2014
  • Mențiune – Festivalul Internațional “Peștișorul de aur” Tulcea 2013
  • Premiul I – Festivalul Național „Lira chiralina” – Brăila 2013
  • Premiul II – Festivalul Național „Comorile Neamului”, Piatra Neamț 2013
  • Premiul I – Festivalul „Mugurelul” Dorohoi 2012
  • Premiul I – Festivalul Național de folclor – Fălticeni 2012
  • Premiul II – Festivalul Național „Cătălina” – Iași 2011
  • Premiul II – Festivalul Național „Cântă bucium pe Ceahlău”, Piatra Neamț – 2012
  • Premiul I – Concursul Național de Muzică – Iași 2010
  • Premiul I – Festivalul Național „Bobocel” de la Bacău – 2009
  • Premiul I – Concursul Național de muzică – Iași 2008
  • Premiul I – Concursul Național de muzică – Suceava 2008
  • Trofeul – secțiunea ansambluri – Festivalul Național “Bobocelul” , Bacău 2008
  • Premiul I – Festivalul “Prietenia” Iași 2007
  • Premiul I – Concursul Național de muzică – Iași 2006
  • Premiul I – Festivalul interjudețean “Balada” – Iași 2005
  • Participarea la Festivalurile de datini și obiceiuri de iarnă : Deleni, Hârlău, Iași, Bacău, Flămânzi.

Participări la emisiuni televizate și radio la posturile Etno TV, Favorit TV, TVR Iași, TVR 2, Radio Iași.

Din jocurile tradiționale ale formației de dansuri populare și  cântecele populare din repertoriul formației amintim:

Deleni 027

  1. “Corăgheasca” – dans bărbătesc
  2. “Sârba din Deleni” – grup vocal
  3. “Ţărăncuţă-s din Deleni” – solist vocal: Gîlcă Cristina
  4. “Sârba din bătrâni” – grup vocal
  5. “Sunt flăcău de la Deleni”- solist vocal: Găină Ionuţ
  6. Suita de dansuri: “Hora”, “Sârba cu năframă”, “Ţânţăraşul”
  7. “Sârba lui Măcărel” – grup vocal
  8. “Ruseasca pe hang” – solist vocal: Catargiu Cătălina
  9. “Maică, dintr-o casă plină” – doină – solist vocal: Găină Dana
  10. “Fetele din satul meu” – grup vocal
  11. “Aşa-i jocul prin Deleni” – solist vocal: Boboc Andrei
  12. “Doamne, negri mai sunt munţii” – solist vocal: Găină Ionuţ
  13. “Ţâca din Deleni” – grup vocal
  14. “Azi e sarbatoare la noi la Deleni” – solist vocal: Găină Dana
  15. Suita de dansuri: “Şotişa” şi “Bătuta-n două părţi”

Taraful ansamblului este format din cadre didactice și instrumentiști din satul Deleni:

  • Zamfir Constantin – dirijor
  • Rascu Ioan – vioară
  • Zamfir Tofănel – vioară
  • Drumea Dan – vioară
  • Aparaschivei Fănici – vioară
  • Cogeasca Tincuța – vioară
  • Corăgheasca Constantin – contrabas
  • Lupu Ion – acordeon
  • Ababei Macarel – trompetă
  • Lișneanu Constantin – fluier
  • Cotiugă Constantin – clarinet
  • Ursan Constantin – Țambal
  • Dumitriu Gică – vioară
  • Pintilie Constantin – cobză.

Soliști vocali:

  • Șalaru Maria
  • Florea Neculai
  • Șalaru Viorica
  • Aioanei Dobrica
  • Bărbieru Elena

Costumele dansatorilor și soliștilor sunt autentice din zona folclorică Deleni, Hârlău, Feredeni.

Bărbații cu cămașă lungă, cu decorațiuni la piept prinse într-un chenar și la poale,  pantaloni (îțari pe vremuri) prinși cu  un brâu lat roșu – grena,  cizme, bundiță și pălărie neagră fără decorațiuni.

Femeile, (fetele) au ie cu mânecă largă la manșete și decorațiuni pe piept și mâneci. Catrințe negre în dungi verticale roșii și o bandă îngustă roșie la poale prinse la brâu cu o bârneață.  O bundiță cu motive florale stilizate negre și roșii pe fond alb.  În picioare au pantofi, și pe cap năframă albă cu danteluță.

Ansamblul se bucură de o susținere puternică din partea primăriei Deleni, consiliului local Deleni, conducerii școlii gimnaziale din Deleni și școlii din Maxut.

La 15 august 2014 a fost inaugurată sala de sectacole renovată și modernizată a Căminului Cultural din Deleni. Așa că, locutorii comunei pot urmări spectacole folclorice, muzicale, de teatru într-o sală modernă. Cu această ocazie ansamblul a prezentat o formație de dansuri din trei generații.

Deleni 008

Urez acestui ansamblu, multe succese și viață lungă! Felicitări ! Este o plăcere să vă privesc spectacolele, atât cele obișnuite cât și cele tradiționale de iarnă.

Referințe:

Gheorghe T. Viculescu Varone – Dicționarul jocurilor românești – coregrafia populară, 1931 București p.174

Revista de folclor  nr.2/1958

Revista de folclor nr. 1-2 și 4 din 1957

Pliantul de prezentare a  Ansamblului Folcloric “Corăgheasca” Deleni, distribuit în ziua inaugurării sălii de spectacole a Căminului Cultural Deleni.

 

https://www.facebook.com/aurica.gilca

https://www.facebook.com/MariaSalaruOfficial

 

 

Obiceiuri de altă dată: Scoaterea fetelor din joc

22 May

Ieșirea la horă a fetelor era așteptată cu nerăbdare și de fete și de părinții fetei. Obicei consacrat al neamului românesc, hora satului ancestral este un simbol, o valoare, o marca cu care satul se mândrea, se afișa și se identifica  în lume, alături de alte valori cum ar fi portul popular românesc și jocurile tradiționale jucate în hora.
În vechime acest obicei reprezenta un eveniment nelipsit din cursul firesc al vieții de la țară, facând parte din stilul de viața al țăranilor, așa cum ar fi de pilda munca câmpului.
Hora se ținea într-o poiana sau toloacă în apropierea unui local public. De exemplu la Bădeni, pe toloaca de peste calea ferată, la Pârcovaci lângă căminul cultural,  iar la Hârlău, am prins și eu horele care se făceau în curtea casei de cultură, unde era și o pistă de popice, și un bar.  Evenimentul se desfășura începând cu a doua zi a sărbătorii de Paște, denumita „Luni dupa Paște”, ziua Paștelui fiind după cum arătam într-un articol anteror, dedicata familiei. Momentul era ales special pentru ca după Paște se ieșea din post și primăvară permitea reluarea jocurilor în aer liber.

Hora din Moldova

Hora se ținea în toate zilele de duminica, zilele de sarbatoare, cu ocazia serbărilor și a altor evenimente cum ar fi nunta. In locul de horă veneau laolalta copiii, tinerii, dar și bătrânii satului, care contribuiau la transmiterea obiceiului către generațiile urmatoare. Hora satului însemna în trecut mai mult decât un moment de bucurie si de destindere, având conotații sociale deosebit de de importante.Se obișnuia ca la hora, fetele tinere, aflate în apropierea vârstei la care ar trebui sa se mărite erau „prinse în hora”, simbolizând astfel ca sunt gata de căsătorie. Momentul era pregătit cu atenție, fata purtând haine de sarbătoare tradiționale, cu podoabe din aur sau argint la gât, și cu părul dezvelit strâns în coc. Maiestria cu care jucau și frumusețea erau un atuu, fiind curtate în scurt timp de feciorii, care și ei la rândul lor își arătau talentul la joc. Este lesne de înteles de ce majoritatea căsătoriilor aveau loc în cadrul comunității. Așa se făcea că în sat să existe multiplele legături de rudenie.

Hora sătească

La hora participau de obicei numai membrii comunității, orice încercare de pătrundere a unui fecior din alt sat fiind respinsa cu brutalitate, tinerii având grija sa nu înstrăineze nici o fată. Siguranta ca feciorul sau fata sunt din aceelasi sat însemna pentru parinti, în mod special, o usurința în ceea ce privea vegherea tinerei familii, împărțirea pamântului, ajutor pentru ridicarea unei case, dar mai ales cunoașterea familiei cu care urmau să se înrudească și a poziției pe care o ocupa în cadrul comunității. Un proverb popular spunea că: “flăcăul trebuie să caute nevastă și boii din satul lui”

Obiceiul horelor s-a perpetuat și după râzboi, pentru că reunea în momentele de sărbătoare comunitatea, chiar daca nu mai joaca un rol atât de important în  societatea rurală. Spiritul dansurilor tradiționale se păstrează și astăzi în multe sate. Rolul horei fiind luat de baluri, ceaiuri dansante care-și pierd valențele sociale, rămânând doar cele de divertisment sau de distracție. Iar muzica populară dacă nu este manelizată și comercială este înlocuită de muzică de discotecă și manele de inspirație turco-indiano-țigănească.

Insă ca în orice colectivitate, era loc și de răuăți. Mă refer la obiceiul de a scoate o fată din joc. Cauzele erau multiple. Printre care și refuzul fetei de a juca cu un băiat. Respingerea avansurilor unui băiat. Răzbunarea unui flăcău pe familia fetei pentru pricini mai vechi. Motivele erau nenumărate.

Dacă fata era de o condiție mai modestă, și nu avea cine să o apere, era o ținta sigură pentru flăcăi. O dată scoasă din horă, era ținta comentariilor răutăcioase a celorlalte fete, flăcăi. Săraca fată nu-i rămânea decât lacrimile, și o dată ajungă acasă își jura să se răzbune.

Cum era scoasă fata din horă? Se facea un mic complot. Din grupul flăcăilor care au plănuit scoaterea fetei din horă, unul se ducea la fată și o invita la joc. Fata, nebanuind nimic, se prindea în joc cu flacăul. La un semn, un alt complice cerea lăutarilor să oprească muzica. Flacaul care era cu fata striga: “Ieana lui Coșofreț (un exemplu fictiv) să iasă din joc că nu știe a se comporta cu flăcaii, nu știe să joace și pute urât…”

A scoate o fată din joc era o mare rușine pentru fată și familia fetei. De obicei tentativa de a scoate o fată și joc era dejucată de iubitul fetei, prietenii, frații și verișorii fetei. Nu de multe ori se ajungea la bătăi între cetele de flăcăi la horă și pe ulițele satului, iar parii din garduri ajungeau arme, bătăile degenerau și se ajungea la răniri grave și chiar decese.

După 1950, scoaterea fetelor din joc a fost interzisă de autoritățile comuniste, însă gura satului și aducerea de jigniri și înjurii fetelor la horă nu au putut fi împiedicate.

 

La TVR Iași, o veche cunoștință și îndrăgită personalitate: coregraful Viorel Vatamaniuc.

19 Jan

Este dificil să rescrii biografia unei persoane publice, cunoscute și în domeniul cultural, cum este domnul Viorel Vatamaniuc, maestru coregraf, pensionar în prezent. Nu este un pensionar și în activitatea culturală, implicându-se în activitate coregrafică a ansamblului “Arcanul” a studenților din Suceava.

Totuși, pentru cei tineri, care nu-i cunosc activitatea domnului Viorel Vatamaniuc, le recomand cartea domnului Paul Iancu – “Fii Bahloviei” vol II, și situl   care citează din această carte.

Ce nu este evidențiată în aceasta pagină? Activitatea de maestru coregraf a ansamblului “Sârba cu Naframă” a Casei de Cultură din Hârlău, și în prezent, în pregătirea coregrafică a ansamblului de dansuri populare a Liceului Tehnologic Hârlău

http://harlauletnografie.wordpress.com/2013/10/26/ansamblul-folcloric-al-liceului-tehnologic-harlau/

Mai trebuie spus că pentru contribuția adusă la popularizarea dansurilor și obiceiurile populare din zona Hârlău, la pregătirea tinerilor din ansamblul “Sârba cu Năframă”, la 31 ianuarie 2007, a fost răsplătit cu titlul de “Cetățean de onoare” a orașului Hârlău.

Poate că aceste rânduri nu erau scrise, dacă nu-l vedeam pe postul TVR Iași la o emisiune cu Ansamblul “Arcanul” a studenților din Suceava, moderată de Horia Gumeni.

Viorel Vatamaniuc

Sugerez conducerii primăriei orașului Hârlău, ca de “Zilele orașului”, la aniversarea a 100 de ani de la inaugurarea actualului local al primării, să-i invite și pe cetățenii de onoare a orașului care sunt în viață.

Portul popular, o modă sau o dorință de a demonstra apartenența la o tradiție națională?

17 Jan

Pe Facebook, dar și în presa scrisă și audiovizuală din în ultimul timp, se observă o tendință, sau o modă, a tinerilor de a se costuma în portul popular.

Sper să nu fie o modă trecătoare. Probabil că tinerii doresc să demonstreze apartenența la națiunea română, la tradițiile populare. Poate este un răspuns la globalizarea culturală și cultura de împrumut.

Am scris și eu pe acest blog câteva articole, am postat și fotografii cu tinerii și copiii de la școlile din zona Hârlău, care au prezentat cu ocazia unor activități școlare minunate costume populare.

O inițiativă mi-a atras atenția. Elevii de la o clasă a unui liceul din Brașov, au ales ca uniformă școlară, frumoase costume populare din Brașov și Țara Bârsei.

http://ro.stiri.yahoo.com/primul-liceu-din-%C5%A3ar%C4%83-%C3%AEn-care-costumul-popular-a-devenit-uniform%C4%83-091017588.html

O întrebare academică: Satul românesc încotro?

15 Oct

Vă propun spre lectură un discurs ținut în aula Academiei române în 2005 de academicianul Eugen Simion.

“Satul românesc nu mai poate exista în afara istoriei”

Acad. Eugen Simion

Doamnelor şi domnilor,

Daţi-mi voie să încep cu două fragmente din două discursuri de recepţie care au fost pronunţate, aici, în Academia Română, unul la 5 iunie 1937, celălalt la 29 mai 1939. Iată cum sună cel dintâi: „Prezenţa nemuritoare la care mă refer nu e legată de nici un nume, nu râvneşte la nici o laudă şi e răspândit în spaţiul din preajma noastră, cât ţine întinderea împărătească a ţării. Vreau să vorbesc despre singura prezenţă vie încă, deşi nemuritoare, deşi aşa de terestră, despre unanimul nostru înaintaş fără nume, despre satul românesc“. Iată, acum, al doilea: „La noi, singura realitate permanentă, inalterabilă, a fost şi a rămas ţăranul. Atât de mult că, de fapt, ţăranul român nici nu e ţăran ca la alte popoare. Cuvântul însuşi e de origine urbană, cel puţin în semnificaţia actuală. Ţăranul nu-şi zice niciodată ţăran. Doar în vremile mai noi şi sub influenţe politice a pătruns şi la ţară cuvântul, spre a indica pe omul de la sat în contrast cu cel de la oraş. Ţăranii însă numesc pe ţărani, simplu, oameni. De fapt, ţăranul n-are nume pentru că nu e nici clasă, nici breaslă, nici funcţie, ci poporul însuşi – omul român.“ Şi, ceva mai departe: „Suntem şi vom fi totdeauna neam de ţărani. Prin urmare destinul nostru ca neam, ca stat şi ca putere culturală, atârnă de cantitatea de aur curat ce se află în sufletul ţăranului. Dar mai atârnă, în aceeaşi măsură, şi de felul cum va fi utilizat şi transformat acest aur în valori eterne.“
Aţi recunoscut, nu mă îndoiesc, cine sunt autorii acestor propoziţii şi unde au fost pronunţate. Sunt poetul Lucian Blaga şi prozatorul Liviu Rebreanu. Fragmentele pe care le-am citat au fost scoase din discursurile lor de recepţie la Academia Română. Unul se cheamă „Elogiul satului românesc“, celălalt – „Lauda ţăranului român“. Blaga consideră că „veşnicia s-a născut la sat“ şi că tot aici s-au format şi se păstrează miturile noastre, celălalt crede că ţăranul român este „începutul şi sfârşitul“ fiinţei noastre, că pentru el pământul nu este un obiect de exploatare, ci „o fiinţă vie“, faţă de care are o relaţie metafizică. A văzut într-o zi un ţăran sărutând pământul şi a scris, apoi, un roman care arată tragedia lui. Romanul se cheamă Ion şi criticii vremii l-au socotit a fi reprezentativ pentru această lume tăcută şi veche, harnică şi uitată: lumea ţăranului transilvănean. A scris, după un deceniu şi ceva, alt roman Răscoala, pentru a înfăţişa lumea mai agitată, mai aprigă, a ţăranului valah. Critica literară a vremii a spus, şi despre acest roman, că este esenţial, este reprezentativ şi este, estetic vorbind, puternic. Nu s-a înşelat. Pătrundea, într-adevăr, în conştiinţa românească o altă imagine a lumii rurale. Rebreanu n-o idealiza, voia doar să sugereze că această lume veche, marginalizată, uitată a creat istoria românească şi a ţinut, veacuri de-a rândul, lumea românească: i-a format limba, i-a determinat firea, i-a dat o cultură specifică. Aşa cum este ea: paşnică, uneori resemnată, conservatoare, mefientă faţă de alţii, primitoare, totuşi, când mefienţa trece… Blaga merge chiar mai departe. Dovedeşte, în opera lui filosofică şi în discursul citat, că această putere anonimă a determinat „stilistic“ spiritul românesc şi că tot ce suntem noi, românii, suntem – în partea noastră bună, înaltă, profundă – produse ale satului. „A trăi în sat înseamnă a trăi în zarişte cosmică şi în conştiinţa unui destin emanat din veşnicie“. Aici, repetă el, se nasc miturile, aici copilul învaţă un mod de a fi în lume şi un mod de a se situa în lume; aici omul românesc se formează şi se modelează metafizic. Şi tot aici, deprinde o atitudine faţă de istorie care, de cele mai multe ori, nu-i este favorabilă. Şi, dacă nu-i favorabilă, o boicotează. „Satul e atemporal. Conştiinţa surdă, mocnind sub spuza grijilor şi a încercărilor de tot soiul, conştiinţa de a fi o lume pentru sine a dat satului românesc, în cursul multelor secole foarte mişcate, acea tărie, fără pereche de a boicota istoria, dacă nu altfel, cel puţin cu imperturbabila sa indiferenţă. Boicotul instinctiv se ridica împotriva istoriei, ce se făcea din partea străinilor în preajma noastră. Mândria satului de a se găsi în centrul lumii şi al unui destin ne-a menţinut şi ne-a salvat ca popor peste veacurile de nenoroc. Satul nu s-a lăsat ispitit şi atras în „istoria“ făcută de alţii peste capul nostru. El s-a păstrat feciorelnic neatins în autonomia sărăciei şi a mitologiei sale pentru vremuri când va putea să devină temelie sigură a unei autentice istorii româneşti“ – zice Blaga.
Doamnelor şi domnilor,
M-am referit la aceste idei, în deschiderea dezbaterii de azi, din două motive, dacă nu din trei: 1) pentru a dovedi că Academia Română n-a ignorat în trecut lumea şi cultura ţărănească, 2) pentru a reaminti celor care nu ştiu sau celor care au uitat, care nu vor să ştie, că ţăranul român nu-i o vită de muncă, ci un creator de cultură şi un creator de istorie (cel puţin în viziunea a doi dintre marii scriitori români) şi 3) pentru a ne întreba, azi, dacă satul românesc mai trăieşte, cum credea Blaga, în „zariştea cosmică“ şi dacă românii care se pregătesc să intre în comunitatea europeană mai consideră că destinul lor, „ca neam şi ca putere culturală“ depinde de această putere obscură, veche, tăcută, mitică… Dumneavoastră, ca specialişti, veţi încerca să răspundeţi. Eu mă rezum să spun doar atât: puţini dintre intelectualii români mai cred, azi, că veşnicia se naşte la sat şi că satul românesc ne modelează spiritul şi ne determină atitudinea faţă de istorie şi, în genere, că ţăranul român mai este un actor în istorie şi un creator de cultură…
N-am auzit, în ultimii 15 ani pe cineva vorbind de metafizica satului românesc şi de veşnicia lui. În fine, este limpede pentru noi, toţi, că satul românesc nu mai este şi nu mai poate fi ceea ce Blaga şi Rebreanu considerau, acum 69 şi, respectiv, 66 de ani că este: un loc magic, un spaţiu în care se formează omul românesc şi unde se poate determina destinul lui… Lumea s-a schimbat inexorabil, istoria nu mai are răbdare cu aceste ritmuri încete; ţăranul nu mai pare sau nu mai poate să determine „stilul“ românesc: „spaţiul mioritic“ pare noilor generaţii o fantasmă livrescă; permanenţa ţăranului şi eternitatea lumii rurale, de care vorbea Rebreanu sunt socotite, azi, reverii conservatoare, utopii negative. Cioran considera, cam în timp ce Blaga şi Rebreanu făceau elogiul satului şi al ţăranului român, că România nu va ieşi din starea ei vegetativă şi nu-şi va învinge destinul ei minor în istorie şi în cultură, decât dacă nu-şi va elimina ţăranii ei şi nu va strivi filosofia lor de existenţă bazată pe resemnare, toleranţă, milă ortodoxă.
Doamnelor şi domnilor,
Cum arată satul românesc astăzi? Ce şansă are această lume veche, fatal conservatoare, îndărătnică în epoca mondializării? Mai există, la urma urmei, o clasă ţărănească după ce regimul totalitar i-a luat toate bunurile (în primul rând pământul) şi a silit-o să meargă la oraş pentru a munci ca salahori, fierari, betonişti, portari, măturători, stropolitori? Mai pot copiii de ţărani să meargă la şcoală şi să se afirme, prin inteligenţa şi ambiţia lor, uneori formidabilă, în profesiunile intelectuale? Pe scurt: mai poate avea un destin, în noua Europă, cel născut în spaţiul magic, creator de veşnicii, pe care îl laudă poetul născut la Lancrămi?… Datele pe care le cunosc eu nu sunt încurajatoare. Ştiu că trăiesc la sat, azi, 40% dintre români. Ştim că ţăranii şi urmaşii lor şi-au recăpătat sau sunt pe cale să-şi recapete pământul confiscat în chip nelegiuit de o putere care a distrus, în fapt, lumea rurală şi a transformat-o în sluga societăţii. Mai ştim că pământul, recăpătat, este cultivat cu mijloace arhaice şi că, în fond, nimeni nu mai vrea să fie ţăran astăzi. Ce tânăr vrea să-şi lege azi, soarta de condiţia lui de ţăran? Aflăm că doar 1% dintre studenţii de azi vin din lumea rurală. Mai aflăm că pământurile se vând ieftin şi că aceia care-l cumpără aşteaptă să-l poată specula. În fine, inundaţiile au scos la iveală o realitate pe care n-o bănuiam: sate uitate, rămase, nu într-o încremenire cosmică, într-o zarişte metafizică, ci într-o condiţie neolitică: oameni bătrâni, prăpădiţi, schimonosiţi de suferinţă şi uitaţi de istorie. Pentru mine, această imagine a fost şi este încă şocantă. Nu cumva aşa arată, după 50 de ani de comunism şi 15 ani de post-comunism, satul mirific, creator de mituri, al lui Lucian Blaga? Nu cumva, noi, intelectualii continuăm să trăim într-o utopie idealizantă în timp ce realitatea ţărănească se scufundă în întunericul mizerabil al istoriei? Reţin câteva date din studiile sociologului Ilie Bădescu (România rurală. Raport de alarmă asupra satului românesc, Bucureşti 2005): 67,4% dintre exploataţiile agricole private au sub 3 ha, mai mult de o pătrime din terenul agricol (2.471.494 ha) nu este cultivat, a crescut enorm la ţară populaţia neocupată, adică aceea care, practic, nu are unde munci şi, în fapt, nu munceşte; numărul salariaţilor în mediul rural este minim (ex. 47,75 salariaţi la 2000 de locuitori în judeţul Tulcea, 27,77 în Vaslui); satul românesc a îmbătrânit alarmant, în unele locuri se depopulează, sunt sate în care de peste 10 ani n-a mai fost nici un botez pentru că nu s-a născut nici un copil; judeţele cu cea mai scăzută natalitate sunt: Teleorman (7,67 la mie), Cluj (8,41 la mie), Hunedoara 6,97 la mie). Specialiştii zic că este vorba de „o depresie demografică“. Depresia, dacă există, este determinată între altele de „o sărăcie severă“, spun sociologii. Ce-i de făcut?

copii cu oi
Doamnelor şi domnilor,
Am scris, cu câţiva ani în urmă, următoarea frază, inspirată de un vechi vis poporanist. Mi-o asum şi azi: „Aş vrea să trăiesc într-o lume în care ţăranul român, devenit fermier, să meargă joi seara, cu toată familia, la concertul din oraşul apropiat, iar duminecă să meargă la biserică pentru a-şi purifica sufletul“. Când mă gândesc mai bine, îmi dau seama că această reverie este puţin atemporală. Ar trebui să adaug: satul românesc nu mai poate exista în afara istoriei, el trebuie să intre în circuitul civilizaţiei moderne, în parte a şi intrat; ar fi bine ca ţăranul român să poată crea, în continuare, mituri şi să dea un sens înalt, metafizic lumii sale, dar el trebuie să poată trăi, înainte de orice, din ceea ce produce. Şi să trăiască decent, să nu mai fie povara şi nici sluga proastă a societăţii… Ar fi bine ca intelectualii autentici, trecând peste utopiile poporaniste, sămănătoriste şi învingând în ei mentalitatea ciocoiască, înjositoare pentru spirit, să încerce să înţeleagă mai bine ce se petrece şi încotro trebuie să se îndrepte această lume tăcută, harnică şi debusolată într-o istorie care n-a răsfăţat-o niciodată. Aş vrea, pe scurt, ca oamenii politici să-şi amintească mai des, nu numai în preajma alegerilor, de ţăranii noştri care au reprezentat şi care poate că mai reprezintă încă România profundă. Aceea pe care au prins-o în opera lor: Creangă, Slavici, Goga, Sadoveanu, Rebreanu, Blaga, Marin Preda…
„Domnilor – zice un personaj din Răscoala – nu cunoaşteţi ţăranul român!“… Aş schimba puţin această propoziţie: „Domnilor, ce-a devenit ţăranul român?“ sau: „Domnilor, ce aveţi de gând să faceţi cu 40% din populaţia acestei ţări, ce faceţi cu ţăranii români?“

Portret de folclorist din satul Pârcovaci – Hârlău.

20 Aug

Ion Ciobanu s-a născut la  22.12.1950  în orașul Hârlău, jud.Iași.  Invățător, profesor, director Căminului  Cultural din Pârcovaci peste 30 de ani. Este și un cunoscut culegător de folclor din zona Pârcovaci. Iată cum ii caracterizează activitatea,  domnul Paul Iancu, muzeograf la Muzeul Viei și Vinului din Hârlău:

“Ioan Ciobanu a slujit, tăcut, pasionat si conștiincios, interesele culturale ale oamenilor, fiind trei decenii si directorul Căminului Cultural din Pîrcovaci. A fost mentorul care a strâns în jurul său, de la mic și până la mare, zeci și sute de tineri si vârstnici reuniți în cadrul unui ansamblu folcloric de proporții care a valorificat si mai valorifică, încă, folclorul local de aici, jocurile populare care se constituie și astăzi într-un veritabil unicat al artei coregrafice. Multitudinea de spectacole prezentate de acest ansamblu, din care fac parte oameni de mare talent, pasionați și plini de har, atât în satul Pîrcovaci, la Hîrlău, Vorona, Bacău, Sibiu sau Iasi, la Concursurile si Festivalurile Naționale și Internționale de Folclor, l-au făcut cunoscut în întreaga țară, dar și peste hotare, ca unul dintre cele mai autentice si originale ansambluri folclorice. Jocurile populare de aici, jucate cu atâta măiestrie de Ioan Ciobanu, Mihai Buznea și mulți alții, stârnesc fiori și chiar lacrimi celor care le urmăresc.”

Din volumul I, Fii Bahloviei de Paul Iancu, 2011.

Vă prezint doua lucrări folclorice care se înterpretau de vornicei și muzicanți la nuntă:

CONOCĂRIA (DEX. orație de nuntă n.n.)

Bună ziua cinstiți socri mari,

Mulțumim dumneavoastră boieri mari

Dar ce umblați, ce căutați?

Lăsați-ne cu-ncetisorul

Si-o să vă spunem, cuvântul

Cu adevărul

Că de multe ce sunt si dese

Noi vom spune pe alese:

Tânărul nostru-mpărat

Dimineață s-a sculat

Fața albă si-a spălat

Părul negru o pieptănat

Din trâmbiță a trâmbițat

Oaste mare a adunat

300 feciori boieri

Si 200 grăniceri

Iar la răsărit de soare

A plecat la vânătoare

Si-a vânat țara de sus

De la Răsărit pân-la apus

Până caii n-au mai putut

Si potcoavele-au pierdut

Atunci se lăsară mai jos

Pe un deal frumos

Si luară si vânară

Munți cu brazii,

Dealurile cu viile

Câmpurile cu florile

Si satele cu fetele.

Iar când se lăsă mai pe seară

Dădu de urmă de căprioară.

Unii au zis că-i urmă de zână

Să-i fie împăratului de cunună.

Unii au zis că-i urmă de căprioară

Să-i fie împăratului de soțioară.

Atunci nunul cel mare

Cu grija-n spinare

Călare pe-un cal

Ca un ducibal

Făcu ochii roată

Peste ostirea lui toată

Si când încoace privi

Aicea zări

O floricică frumoasă

Dar si drăgăstoasă

Care nu-nfloreste

Nu rodeste

Si mai mult se ofileste

Atunci cu toții am hotărât

Si la casele dumneavoastră am venit

Si-am venit mai mult pe jos

Bine v-am găsit, socri mici, sănătosi

Acu ori floricica ne-o dați

Ori de noi nu mai scăpați

C-am venit cu târnăcoape de argint

Să scoatem floricica din pământ

S-a ducem la împărat în grădină

Să i-o facem gospodină.

Ca acolo să-nflorească

Să nu se mai ofilească.

- Socri mici, de nu credeți

Câte de la împărat aveți

Cine stie carte latinească

Să vină să ne-o citească.

Să nu ne-aduceți vreun popă

Cu barbă rară

Să ne țină pân’ deseară.

Sau unul cu barba căruntă

Să rămână cartea necitită.

Nouă să ne aduceți un popă

Cu barba deasă

Să ne citească carte aleasă

Si unul cu barba ca fusul

Să ne dea curând răspunsul.

Căci răspunsul nostru este:

sase năframe de in

Cusute cu flori si cu ibricin

Fie 3 si cu strămătură

Numai să fie cu voie bună,

Fie si cu mătasă

Numai să fie de la dumneavoastră din casă.

Să nu fie de la niste vecine

Să ne faceți de rusine.

Căci rusinea va fi a noastră

Iar ocara a dumneavoastră.

Socri mici, ascultați si-n urechi băgați

Când soarele va da spre seară

Mare oaste vă-mpresoară.

Să lărgiți casa, să întindeți masa

Că vine împăratul îndată

Cu ostirea lui toată

Cu tineri 155

Din cei mai voinici

Să aduceți fete si tineri frumosi

Bine v-am găsit socri mici sănătosi!

Socri mici, noi am mai sta

Dar ni-i c-om însera,

Si de lupi nu vom scăpa

Că avem de trecut,

Munți înalți si-ntunecosi

Bine v-am găsit socri mici sănătosi!

fata cu zestre

IERTĂCIUNEA (Se rostea la plecarea mirilor de la casa miresei cu zestrea)

Cinstiți nuni mari, cinstiți socri mari

Stimați părinți, rude si frați

Stimați nuntasi adevărați

Ascultați aceste cuvinte

Ce sunt de la Dumnezeu pentru rugăminte

Căci se roagă fiii dumneavoastră cu smerenie

Să le dați blagoslovire

Si se roagă cu plecăciune

Să le dați iertăciune.

Să-i iertați, să-i binecuvântați

Precum a binecuvântat, Dumnezeu

Lumea si natura:

Luni, întâia zi

A făcut Dumnezeu lumea si Pământul

Numai cu gândul si cuvântul

Marți, a făcut soarele si luna

Ce ne-a fost nouă lumina

De atunci si pân’ acum

Miercuri a făcut luceferii si stelele

Si toate vietățile

Ce sunt sus, în cer, jos pe pământ

Si văzând această minune dumnezeiască

Că n-are cin’ s-o stăpânească

Joi, a patra zi, l-a făcut pe strămosul nostru Adam

Cu trupul din lut

Cu oasele din piatră

Cu sângele din mare

După chipul si asemănarea Sfinției Sale.

I-a suflat în față,

I-a dat viață/ Si i-a zis:

Tu să fii stăpânul acestui paradis.

Dar văzând Dumnezeu

Că nu e bine, ca singur omul să trăiască

S-a gândit Prea Sfântul să-l si însoțească

I-a dat somn si când Adam a adormit

O coastă din trup i-a dezlipit

Si-a făcut-o după cum voia

Pe strămoasa noastră Eva.

Când Adam s-a sculat

Tare s-a înspăimântat

Si-a ’ntrebat:

- Ce este aceasta, Doamne?

- Nu te-nspăimânta, Adame!

Aceasta este trup din trupul tău

Coastă din coasta ta

Si se va numi Eva, soția ta

Si vă blagoslovesc

Să vă înmulțiți

Ca frunza codrului

Ca iarba pământului

Pe aripile vântului,

Si asa trăiră si se înmulțiră

Din neam în neam

Din viță-n viță

Pân’ la aceste două tinere mlădițe

Care stau cu genunchele plecate

Si cu fața rusinată

Si se roagă cu smerenie

Să le dați blagoslovenie.

Si se roagă cu plecăciune

Să le dați iertăciune.

Să-i iertați, să-i binecuvântați

Căci, iertarea părinților

Întăresc casele fiilor

Iar blestemul părinților

Risipesc casele fiilor.

De-ar fi din piatră

S-ar risipi deodată

De-ar fi din lut

S-ar risipi pân’ la pământ.

Iar dumneata, domnisoară mireasă

Plânge si suspină

Că intri-n casă străină

Si te vor mustra fără vină.

Si câte-odată, te vor bate si fără milă

Căci mila de la părinți

Niciodată n-ai s-o uiți.

Iar mila de la bărbat

E ca frunza de plop uscat.

Când crezi că te umbreste

Mai tare te dogorește

Stimați părinți, rude si frați

Stimați nuntasi adunați

Să rostim cu toți-acum

Doamne, ajutați-i, azi la drum

Să rostim cu toți în cor

Cale albă si mult, mult noroc.

Iar eu, voi primi acum

De la nasul mare, un bacsis bun

De la domnisoara mireasă

O năframă frumoasă,

Iar de la domnul mire

Un pahar cu vin

C-asa-i de la Dumnezeu, amin!

Mai multe despre personalități din zona Hârlăului, în volumele “Fii Bahloviei” de Paul Iancu. Cărțile se pot găsite la Muzeul Viei si Vinului din Hârlău.

Foto: Facebook

De vorbã cu rapsodul Ioan Ursache

20 Mar

Rapsodul popular IOAN URSACHE din Hârlău,  este originar din localitatea Deleni, judetul Iași, situatã într-o zonã folcloricã bogatã, care, dupã cum spune, i-a “alimentat” cariera ulterioarã de interpret de muzicã populara româneascã autenticã. Despre locul nasterii sale, IOAN URSACHE,  îi place sã spunã astfel: Am crescut intr-un mediu in care cantecul popular m-a insotit de mic copil. Il auzeam acasa, la scoala, la activitatile culturale, mai tarziu la hora. Mama a fost primul meu model, prima care si-a dat seama ca am talent si m-a sprijint si incurajat. Mama era bucovineanca, din Stupca lui Ciprian Porumbescu, avea o voce frumoasa si punea suflet in interpretarea unor cantece. Aceasta samanta sadita in sufletul meu a prins. Interpretarea melodiilor populare era pentru mine ceva firesc, o a doua natura.
– De la ce vârstã ai început sã cânti si dacã acesti primi pasi ca solist, au avut legãturã cu activitatea culturala din acele timpuri si cu aceste zone cu izvoare folclorice practic nelimitate?

După cum spuneam, interpretam muzica populara inca de pe timpul scolii. Eram nelipsit la  serbarile si activitatile scolare. Pentru mine, costumul popular era o a doua uniforma scolara.

Prima scena adevarata, unde am cantat, a fost cu formatia Casei de Cultura din Hârlău, pe scena acestei institutii culturale. Inca din clasa a X-a eram solist al acestei institutii. Am amintiri frumoase din cele vremuri. Era o activitate culturala intensa. Casa de Cultura din Harlau, avea un ansamblu folcloric. Adica orchestra, formatie de dansuri, solisti. Cu Dan Chiriac, Ioan Pietraru, Nil Guțu, Stefan Tcaci, Vasile Boureanu am infiintat un grup vocal-instrumental “Rareș”, cu care am prezentat sute de spectacole.

Imi amintesc ca prin anii 1975 am participat la un proiect al TVR de folclor, impreuna cu Ansamblul Coragheasca din Deleni si un grup folcloric din Pârcovaci.

Prima competitie de gen la care am participat si am si câstigat ceva,  a fost un concurs pentru interpreti de muzicã popularã desfãsurat la in anii 1979 si 1999, cand am participat la festivalul Cantarea României. Era o modalitate de descoperire si promovare a unor tinere talente.

-         Am inteles ca ai avut concerte de succes si in strainatate

Intre anii 1970 si 1990 am participat cu formatii de muzica populara in Germania, Elvetia si Franta.

-         Ce a lasat in memoria colectiva, repertoriul rapsodului popular Ioan Ursache, dupa 45 de ani de activitate solistica?

Un portofoliu de zeci de melodii inregistrate inca din 1985 la Casa Electrecord, majoritatea cu orchestra Rapsozii Botosanilor! Cateva zeci de CD-uri.

-         Activitatea ta de promovare si de interpret a muzicii populare din zona Deleni, si implicit a localitatii, a fost apreciata de locuitorii comunei!

Pentru mine a fost cea mai mare recompensa si la timpul respectiv, am fost foarte miscat de gestul primariei Deleni de a ma declara in 1999 “Cetatean de onoare” al comunei!

-         Esti un cunoscut politician in orașul Harlau! Ai fost si viceprimar si esti consilier. Ai avut aceleasi satisfactii ca si interpret de muzica populara?

In calitate de viceprimar, cred ca m-am implicat atat in problemele strict prevazute in fisa postului, insa am dorit sa fiu mai apropiat activitatii culturale. De asemenea, si  blogul tau vorbeste in zeci de articole, de implicarea mea in activitati de promovare si mobilizare a tinerilor, mai ales in mentinerea curateni in oras. Erau actiuni la care au participat sute de elevi de la toate scolile si liceele din Hârlau. Nu doresc sa mai vorbesc prea mult de politica acum!

-  Ioan Ursache, cum se spune : Ai schimbat prefixul, de curand. Cum te simti la 60 de ani?

Nu ma consider batran, mai pot face multe pentru serviciu, familie si mai ales mai pot oferi publicului care imi indrageste cantecele populare inca multi ani, multe cantece.

-       Inteleg ca de curand, cu ocazia unui interviu dat la Radio Iasi, ai prezentat cateva cantece in premiera! Vom asculta un nou CD cu muzica? Ce proiecte ai in viitorul apropiat?

Am in lucru cateva melodii pe care doresc sa le imprim si poate anul acesta, sau anul viitor, sa ofer iubitorilor folclorului din zona Hârlău-Deleni o colectie de cele mai frumoase cantece ale mele si evident si cantece noi care nu au mai fost incluse in alte inregistrari.

-         De ce rapsodul popular IOAN URSACHE, nu este vãzut mai des prin spectacolele si emisiunile folclorice de la TV?

Mai întâi cã mie nu mi-a plãcut niciodatã reclama agresivã, popularitatea fortatã, pe care o practicã multi dintre solistii de azi. Apoi cã eu nu merg niciodatã undeva dacã nu sunt invitat si nici nu sunt genul care sã curtez toatã ziua pe cei care organizeazã aceste spectacole si emisiuni televizate. Eu nu-mi propun sã vin fortat si sã plictisesc iubitorul de folclor adevãrat. Poate cã e mai bine sã mã doreascã, decât sã îi sufoc cu prezenta mea. Pe de altã parte, cred în valoarea pieselor mele si nu mã îndoiesc cã acestea sunt cunoscute. Sunt tineri care au fost la concursuri de folclor la televiziune si au interpretat melodii din repertoriul meu. Îmi zicea un moderator de televiziune la un moment dat cã “trebuie sã fiu mai comercial”. Este drept am participat si la emisiuni de televiziune, am inregistrat si clipuri publicitate. Nu consider ca acest lucru afecteaza calitatea muzicii pe care o interpretez sau imaginea mea de rapsod popular.

Insa sa nu se uite ca am particiat si la spectacole de caritate ale Mitropoliei Moldovei si TVR Iasi, si cu alte prilejuri!

- Crezi cã poti merge mai departe pe linia muzicii autentice românesti, existã resurse folclorice pentru a “sustine” o carierã de solist creatã pe aceastã bazã?

Este mai dificil acum! Am o anumita varsta, am multe obligatii de serviciu si in plus vin din urma tineri talentati, inclusive din zona Harlau care au priza la public.

- Te consideri un om împlinit?
Consider ca sunt un om care a facut si lasa ceva in urma, din punct de vedere artistic. Am cantece care au fost si sunt cantate de oamenii obisnuiti, le canta la nunti, la petreceri, sunt preluate, cum ziceam de tineri.

Eu nu mã consider  un culegãtor de folclor,  ci un interpret al folclorului pe care l-am cules, dupã ce l-am trecut prin sufletul meu, prin vocea mea, prin filtrul fiintei mele.
–  Ce spui? Generatiile care vin dupa noi, acum cu globalizarea si occidentalizarea societatii romanesti, vor mai asculta muzica populara? Sau se va extinde manelizarea folclorului?

Eu cred ca folclorul autentic nu va muri! Va trece si moda asta cu manelele si tinerii se vor intoarce la folclorul autentic! Deja tinerii interpreti, care sunt acum in topul muzicii populare, umplu salile de concerte.

-         In incheiere, crezi ca muzica din  zona Harlaului, Delenilor, este pe maini bune, cum s-ar spune? Mostenirea lasata de tine va fi continuata?

Fara indoiala, va fi continuata de cei care acum se afirma!

-   Eu, iti doresc, este drept cam tarziu,  LA MULTI ANI!  Multa sanatate, fericire, succese in activitate si inca multi ani, sa ne incanti cu muzica populara interpretata de tine!

http://youtu.be/av7M9Zi_0Bc

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 206 other followers