Case traditionale. Cum se construiau, de bunicii nostrii?

15 Mar

Constructia si modelul caselor, este oglinda fidelă a dezvoltării societătii. Ma gandesc la modelul de casa, cel mai construit. Nu la cele iesite din comun (bordeie sau vile)!

Daca intr-un articol anterior, vorbeam de casa taranilor din vremea domniilor Musatine, acum voi prezenta casele construite in secolele XVII – prima jumatate a secolului XX.

Dupa ce situatia Moldovei s-a mai stabilizat, moldovenii au inceput sa scoata “casele din pamant” si sa le construiasca la suprafata pamantului. In bordeie (zemnic) se mai pastrau fructe, legume, vinul, mai tarziu cartofii!

In general exista un tipic comun de construire a casei.

Dupa ce isi asigura bucata de pamant, moldoveanul, isi aducea materialele de contructii. Piatra (mai multa in zona de deal si munte si mai putina la campie), lemnul de constructii, stuful si paiele,  la campie si dranita (șindrila) mai la deal si munte, lutul (argila), pentru tencuit si fețuit, caramida pentru cosurile de fum, chirpicii pentru ziduri.

Odata materialele aduse, cu ajutorul rudelor, insa sub conducera unui mester local, cunoscut ca bun meserias in constructia caselor,  incepea treaba. Construirea casei!

Casele se construiau mai ales vara, cand era o perioada fara ploi.

Mai intai se pregatea terenul. Se nivela, se facea un zid de sprijin, daca se construia intr-o panta mai abrupta. Se facea drumul de acces. Cateodata construcția casei era precedata de constuirea unei fântâni.

Apoi cu jaloane (țarusi) si sfoara, se trasau suprafetele care se sapau pentru temelie. Adica se faceau niste santuri. Adancimea si latimea santurilor de temelie, era in functie de inaltimea casei. Cam o treime din inaltimea casei, era temeila in pamant.

Daca sub o camera (mai ales bucatarie) se facea pivnita, se sapa o groapa cat tine camera, la adincimea de 2 metrii.

Piatra se aseza in santuri, avand grija ca sa se imbine la colturile cladirii si pietrele intre ele. Daca in randul de jos erau doua lespezi de piatra, randul de sus trebuia sa se aseze in asa fel incat, lespedea de piatra, sa se sprijine pe cele doua de sub ele.

La beci se facea pereti de piatra, pe toate cele patru laturi. Se lase spre exterior un garlici, pentru accesul in pivnita. Tavanul se facea in bolta.

Picture 528Bolta unei pivnite Foto: Ioan Musei in localiatea Zbereni, Cotnari

Piatra se imbina folosind straturi de lut moale (liantul pietrelor).

Cand temelia iesea deasupra nivelului santurilor, se facea un cofraj din scanduri, in asa fel incat nivela (polobocul sau blobocul) care masura orizontalitatea, sa arate bula la centru. Adica perfect orizontala.

Se facea un zid de piatra, bine imbinat. Cu grija mai ales la colturi, unde de obicei se punea piatra mare, care se prinda cotul celor doua laturi.

Inaltimea temeliei era in functie de amplasmantul casei. Mai inalt in zona inundabila, lunca, si mai joasa in zone cu teren plat si cu panta lina. Dar si in funcție de cata piatra avea gospodarul. Piatra era scumpa si se aducea cu carele cu boi, de la mare departare.

Dupa ridicarea temeliei, se aducea pamant si se umplau spatiile pana se ajungea la orizontala temeliei. Se tasa foarte bine pamantul cu maiul (un butuc de lemn cu doua șipci ca niște cozi de lopata) cu care se bătea foarte bine pămantul.

O problema era, faptul ca nu se putea face o izolatie hidrofuga intre temelie si zid. Doar cei cu bani isi permiteau sa aduca smoala sa o topeasca si sa o toarne peste temelie.

Incepea constructia peretilor. Se incepea cu un colt de casa, apoi celalalt colt, si rand pe rand, se puneau chirpicii folosind ca liant lutul. Se avea grija ca chirpicii sa fie bine imbinati intre ei. Se lasa loc pentru usi, ferestre, deasupra lor se puneau buiandrugi ( dulapi de lemn), care permiteau sa se faca zidarie desupra acestora. Pentru ca zidurile sa fie perfect verticale, mesterul folosea un fir de lâna (cânepă, in) care avea la capăt un plumb sub forma de fus, dar si nivela (polobocul sau bolobocul)!

ChirpiciFacutul chirpicilor, o munca grea, murdara si obositoare

la care erau implicati si copii. Chirpicii erau baza constructiei peretilor caselor.

Odata cu zidaria, se construia din caramizi si cosul de fum, care era incastrat in zid. De obicei de facea cu mai multe spatii, in functie de cate sobe deservea cosul de fum. Cosul se zidea pana iesea la un metru deasupra acoperisului. Se tencuia foarte bine cu lut facut din argila, pentru a se preveni incendiile.

Odata zidurile construite, se trecea la invelitoare, acoperis. Intai de-a lungul zidurilor exterioare (portante cum se spune acum), care sustineau acoperisul, se puneau grinzi de lemn.  Acestea se ancorau de zidărie cu scoabe de fier si cuie mari sau piroane.

Se puneau grinzile de lemn, in mod egal si la aceiasi distanta. Grinzile de obicei se puneau din cap, in capul construcției, pe mijlocul casei era un zid ce lega zidurile exterioare. Capetele grinzilor erau ieșite în afara zidurilor. Unde era pripa, cat prispa si inca un metru spre exteriorul zidului. Si grinzile se ancorau cu scoabe si cuie sau piroane. In capul grinzilor se puneau costoroabe sau coștoroabe, care erau taiate cu un anumit model. Pe prispa, grinzile se sprijineau pe popi ce erau ancorati (ziditi) in prispa.

Pe grinzi se ridicau popii pentru partea de sus a acoperisului unde se punea culmea. ( o grinda transversala pe care se puneau capriorii)!

Cum in Moldova, casa traditionala era in patru ape, se aduceau capriorii de pe capatul grinzilor pe culmea casei,  (masurate si taiate toate de aceiasi marime) folosind o sfoara. Se masura exact de la perete lungimea unor grinzi, de la colturile cladirii, se intindea un fir si se marca prin zgariere cu un cui locul unde se va taia grinda.

Intre capetele exterioare ale grinzii si grinda culme, se puneau capriorii. Acestia erau mai ales de brad insa si de  alte lemn (tei, plop, salcam), Conditia era sa fie trainici, sa suporte greutatea acoperisului, insa si a zapezilor iarna. In zona de munte si deal, acoperisul era mai tuguiat, panta mai mare, iar in zona de campie acoperisul era mai jos.

Odata pusi capriorii si fixati cu cuie, piroane si scoabe pe popi, gospodarul lega la coltul culmii, un prosop si ramuri de salcie, tei inflorit si busuioc. Este un semn de multumire pentru Dumnezeu ca l-a ajutat sa ridice casa. Totodata se stopeste cu aghiazma casa in constructie, se spune rugaciunea Tatal Nostru, pentru ca Domnul sa aiba grija de casa, sa o fereasca de foc, de cutremure, inundatii, alunecari de teren  si alte napaste, pentru sanatatea gospodarilor. Cu aceasta ocazie, gospodina aduce constructorilor mancare si un pahar de vin.

Transversal peste capriori, se puneau stinghii de lemn (rigle cum le spune acum), leațuri de lemn. Acestea se pun de la streasina spre coama casei, la distante egale. Daca se pune tigla, distanta dintre leaturi este cat un olan de tigla.

Dupa ce se termina de pus leaturile, se pune invelitoarea propriu zisa. Stuful, dranita (șindrila), țigla. Pentru a se pune tabla, peste capriori se pune o podea din scandura.

Tigla, dranița (șindrila), stuful, paiele, tabla, se pune de la coama catre streașina.

Acum casa este “la roșu”.

Intre grinzi, se prind in cuie leațuri de lemn, intre ele se pun valatuci din lut cu paie pe niste bucati de leaturi, de cat distanta dintre grinzi. Acestea sunt puse la suprafata de jos a grinzilor, folosind panouri din scanduri sprijinite in popi de lemn. Asa se face tavanul casei. Era trainic, insa grinzile suportau o greutate mai mare. In plus dupa uscare, podul putea fi folosit era cum se spune circulabil.

Se pun ferestrele si usile,  sub buiandrugii. Acestea era tocaria, facuta de timplari. Ea se ancoreaza bine in pereti cu pene de lemn si cuie. Cu lut de fac muchiile (glafurile cum se pune acum).

Sau se pot pune prin pod, scanduri de lemn, astfel se construieste plafonul casei. Sau pe sub grinzi. Scadurile se prelucreaza  la templar, sunt geluite si au diferite incrustari. Ele se vopsesc, sau lacuiesc.

Peretii se tencuiesc, folosind malaua ( unealta a zidarului, compusa dintr-o bucata de scandura subtire si un maner), se fac peretii drepti si netezi. Lutul este din argila amestecata cu pleava de paie de grau, dupa uscare se finiseaza cu un lut mai subtire facut cu balega de cal. Cand se usuca bine si capata culoarea pamantului uscat, se varuieste in doua sau trei straturi de var. Primul este mai gros si cu nisip.

Pe jos, podeaua, in functie de buget. Se poate face o dusamea din lemn, in acest caz se pun grinzi  de lemn, geluite, in santuri,  intre santuri pamant batatorit, peste care se pun scanduri de lemn, geluite. Scandurile se fac din stejar, dar si din brad sau alte esente de lemn. Se mai pot pune lespezi slefuite din piatra, sau caramida. Daca gospodarul era sarac,  se lasa o pardoseala facuta din lut cu paie si peste aceasta,  un lut cu balega de cal.

La intrarea principala in casa, se faceau trepte din piatra.

De jur imprejurul casei, din piatra, se facea pentru protectia temelei, un trotuar (bordura), de pana la un metru latime, inclinat spre exterior.

La exterior, de obicei in anul urmator constructiei casei (sau in acelasi an daca gospodarul mai are bani si timp) tencuieste cu lut peste chirpici. Si dupa finisare, si uscarea lutului, se dau mai multe straturi de var.

Casa traditionala nu era prea dificil de construit. Ma uitam la televizor, cand erau inundatii si se hotara stramutarea caselor. Se recupera tigla, lemnul si tocaria ( usi, ferestre), eventual piatra si case se putea face, daca se procurau chirpicii!

Casa traditionala pana in anii 1940 era cu o singura camera, cu iesirea direct in exterior printr-o usa de lemn. Iesirea era spre sud sau rasarit (est). Ferestrele erau mici, fixe.

In coltul opus de unde era usa, era hornul si soba cu plita si eventual cuptor.

casa paieCasa acoperita cu paie. Are o singura incapere. Langa casa, un coșer pentru porumb. Casa din spate este acoperita cu dranița (șindrilă). Casa se afla la Muzeul satului Bucuresti. Foto: hotnews.ro

Dupa razboi, pana prin anii 1960, casele erau cu doua camere, pe centru era un hol, din care dadea in cele doua camere si in spate, spre o dependinta. Casele aveau in fata o prispa, din care plecau popii ce se ancorau de grinzi. In partea de jos, pentru a opri pasarile sau animalele din gospodarie sa intre in casa, se facea un mic gard, cu o portita in dreptul usii. Pe prispa se puneu la uscat vara ceapa, usturoiul, fasolea. De asemenea in verile foarte calduroase se dormea pe timpul noptii. Tot pe prispa se mai intindeau si rufele la uscat.

Dupa anii 1960, statul obliga taranii sa-si faca case tip! Erau cu patru camere, un hol mic la intrare. Apare separat bucataria, de obicei spre sptele casei cu usa spre curte, o camera de oaspeti (de curat) , dormitoare.

W.C. era ultima grija a gospodarilor. Era undeva mai departe de casa si mai ales de fantana. Haznaua, era o groapa peste care se puneau grinzi de lemn si pe ele o cabina acoperita, care se inchidea cu o usa.

Baie se facea la cei mici in covata, sau lighean de tabla. Cei mai mari, la o cada de lemn in care se punea apa incalzita pe plita.

Conditiile de igiena de acum sute de ani,  mai sunt aplicate si acum, la milioane de gospodarii. Mai vezi in ziua de azi inclusiv  vile, dupa proiecte imprumutate din occident, care au haznaua in fundul curtii si baia se face tot la lighean! Insa au si bai si WC-uri in casa, iar canalizarea duce la o fosa ceva mai departe de casa.

case istorii 011   Sticlaria 046 structura lemn casa_1  Dersca 2011 august 081

Stanga, o casa traditioanala din Pârcovaci, o casa din Sticlaria – Scobinți. Jos, stanga,  interiorul unei case traditionale.

Dersca 2011 august 082  Zagavia Costica 022 Zbereni - Cârjoaia 075 Zbereni - Cârjoaia 010

Tavan din scandura, pereti de lut varuiti. Un pod de casa. Foto 3: Buiandrugi, care sunt prinsi de grinzi. Pe ei se sprijina capriorii. Peste buiandrugi, scanduri care constituie bazia (pazia), partea de sus si coltul fațadei sunt ornate cu modele din stucaturi. In jos o casa traditionala din Scobinți.

Zbereni - Cârjoaia 014 Zbereni - Cârjoaia 009

Case traditionale din zona Parcovaci,  Sticlaria, Scobinti, Zbereni, Buhalnita.

%d blogeri au apreciat asta: