Bocetul, lirica tristă a poporului român

7 Oct

Dacă citești din lirica populară, indiferent de zona folclorică, nu poți sa nu fii mișcat de dramatismul acestei creații populare care este bocetul.

Bocetul este o specie a  liricii populare, cântată de obicei în versuri sau cu cuvinte improvizate, pe o anumită melodie lamentată, care face parte din ritualul înmormântării. Prin bocet se deplânge moartea cuiva.

Bocetele, denumite și “vaieți” sau “cântici di moarti” se cântă pe o melodie uniformă, monotonă, întrerupte de strigăte de durere și plânsete zgomotoase ale femeilor specializate (bocioarele) în acest ritual sau ale rudeniilor mortului. Ele se produceau numai în perioada imediat următoare morții, în cele trei zile de priveghi (“paza mortului”), când mortul nu era lăsat niciodată singur, însoțind băuturile și mâncărurile (“pitî cu clisî și cu brânzî”, “bolfoi”, “zamă di hiribi or di curechi” ș.a.), precum și vinul, care însoțește în lumea satelor oamenii de la naștere și până după moarte (la pomeniri și de moși).

Cele mai sfâșietoare bocete sunt dedicate copiilor mici de către părinți, de copiii ramași orfani de mici părintelui plecat dintre cei vii, părinților care-și pierd copiii tineri, sau a soților care-l pierd pe cel drag (sot, soție) și lasă pe soțul supravețuitor cu grijile casei și grija creșterii copiilor mici.

Ultimul act trist din viaţa omului se încheie cu moartea şi înmormântarea, de Ia care relatăm câteva obiceiuri, ritualuri şi superstiţii :
– Dacă muribundul se chinuie prea mult, nu se primesc în casă persoane de care i-a fost „silă” în viaţă.
– Cât se ține mortul pe masă, i se leagă picioarele, iar când îl așează în sicriu i se scoate ața de legătură (e bună de leac pentru scandalagii).
– Din făina în care stau înfipte luminările la mort, se face mămăligă pentru bețivi, spre lecuirea năravului.
– Oglinzile, din odaia unde se află mortul, se acopăr cu negru.
– Ferestrele se țin închise. – Celor cărora le amorțesc mâinele li se strânge mâna cu cea a mortului.
Dăm și un bocit rostit când se trag clopotele :
„Auzi cum trage clopotul, / El nu trage de sărbătoare / Trage pentru drumul d-tale. / Nu te duce pe ista drum, / Că cine s-o dus, n-o mai vinit, Acolo a putrezit./ Nu te duce și mata / Că-napoi nu te-or lua / Că ace casă-i tare urâtă, / În bătaia vântului, / În fundul pământului, / Nici cu var nu-i văruită,/ Numai di hârleț cioplită, Cu pământ acoperită / Și pământu-i cu lopată,  Să nu mai ieși niciodată. /  Că n-ari uşă umblătoare / Să mai ieşi la sfîntul soare, / Să mai ieşi să te soreşti / Şi cu neamuri să grăieşti”.

Cândva erau bocitoare anume, acum bocesc rudele, în versuri sau proză. Iată câteva bocete, găsite de mine prin lucrări de etnografie și folclor din perioada interbelică.

Dar vai și vai lele vai,

rogute cui te-ai ruga

rogăte de clopotar

să tragă clopotele tare

să mergă rasunetul mare,

pân-la fiica Domnieie tale

despletescă cosița

ca să-ți plângă moartea!

*

Dragii mamei copilași

Haideți voi fără sălaș,

Să va sărut pe obraz

C-amu iată să vă las.

cortegiu mort

Toți oamenii merg în rând

Numai dumneata în pământ

Toți oamenii merg în pas

Numa dumneta în sălaș (mormânt n.n)

 

Unde mergi Dumneata acu,

Unde nu cântă cucu,

Nici nu ară cu plugu,Inmormântare

Nici  ară, nici cară,

Nici seamănă grâu de vară.

 

 

drumul-spre-groapa

Rămas bun a mea soție

Dumnezeu să te mângâie,

Crengușă de viorea

Rămas bun soția mea

Rămas bun soție dragă

Fă bine de mă dezleagă

Tot în ziua de Rusale

C-atunci îi ziua mai mare

Și-n ziua de Sânziene,

Că eu merg cu multă jele.

Tot în ziua de Ispas

C-amu mă duc și vă las.

*

Ia-ți soție voie bună

de la apă, de la pod

și de la norodul tot

de la apă, de la vale,

de la soțul dumitale.

*

Dragii mei preoți cinstiți,

faceți bine, îngăduiți

nu mă duceți așa tare

că-i destul ziua de mare

ca să-mi pot lua iertare

de la mic și de la mare.

*

La poartă de țintirim

Acolo ne despărțim

Și altu nu ne întâlnim

Pân-la ușa de județ (judecată n.n.)

Atunci ne-o întâlni cu toți

Nici atunci nu ne-om cunoaște

Numai pe vorbele noastre

La ziua de judecată

Atunci s-o întâlni lumea toată.

bocet_sat

 

Din Revista satelor – revistă lunară de folclor nr.10/ decembrie 1923, Hierasul II. Anuarul muzeului Botosani 1979, p.253

Un răspuns to “Bocetul, lirica tristă a poporului român”

  1. StropiDeSuflet Octombrie 8, 2013 la 7:09 pm #

    Ce bine dacă toţi românii ar întoarce faţa spre valorile neamului nostru, aşa cum faceţi dumneavoastră prin această minunată pledoarie pentru frumuseţea şi înţelepciunea spiritul românesc ! Din păcate ne englezim pe zi ce trece, împrumutăm sărbătorile străinilor uitând de fermecătoarele noastre tradiţii. Felicitări pentru articol, felicitări pentru ideea de a promova folclorul într-o perioadă în care soliştii noştri nu mai ştiu să cânte în limba română.

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: