Despre colind, colindă și colindători.

4 dec.

Cuvântul „colind” sau „colindă” provine din latinescul „Calendae” nume ce se dădea vechilor sărbători păgâne de Anul Nou când era obiceiul să se facă urări de belșug și fericire pentru noul an ce începea. De aceea cuvântul „colind” este pus în legătură cu sărbătoarea pagâna „Calendae Ianuarii” și cu urările ce se făceau pentru Anul Nou precum și cu împărțirea darurilor de unde avem și noi obiceiul să împărțim copiilor colindatori daruri precum: colăcei, cunoscuți sub numele de colindeți sau bolindeți în unele părți ale țării, fiind făcuți din grâu proaspat măcinat.

Obiceiul colindelor este preluat de la romani care sărbătoreau în aceasta perioada „Nasterea Soarelui” deoarece în aceasta perioada a iernii soarele atinge punctul sau cel mai jos in emisfera sudica, solstițiul de iarnă.

Cu ocazia acestei sărbători timp de 6 zile un grup de colindatori formați din bărbați și băieți, trecea pe la fiecare casă pentru a aduce vestea cea buna formând un cerc în timp ce cântau colindele (imitau discul solar). La capătul celor 6 zile colindătorii realizau un cerc în jurul întregii comunități, principala motivație a obiceiului fiind aceea de protecție, caruia i s-a impus sensul binecuvantării și cel al Nașterii Domnului.

Colindatul este obiceiul cel mai bine păstrat . Cu colindatul umbla copiii, flacăii, iar în unele sate chiar și bărbații însurați: copiii merg ziua cu colindul, până la apusul soarelui merg flacăii, iar noaptea bărbații.

Colindele poartă prin veacuri cuvântul tainic al Nașterii Sfinte. Ele sunt o sinteză a spiritului creator și religios al poporului roman.

Bucuria colindului este nemărginită. De cum se lasă seara, copiii se adună și pornesc să colinde. Chiar dacă ninge sau este ger de crapă pietrele, micuții se adună în cete și pornesc pe ulițele satului ca să vestească Nașterea Mântuitorului. Așa se obișnuiește de sute de ani, ca la Crăciun să se meargă cu colindul dupa un anumit ritual. Bunicii își poartă nepoții în cârcă și nu uită să ia cu ei și un băț ca să își facă drum prin zăpadă și să se apere de câini. Inainte să plece de acasă copiii primesc trăistuțe din pânză în care pun nucile, colacii, covrigii și merele primite de la gazde.

Gazdele care își primesc colindătorii își deschid atât porțile sufletului, cât și porțile caselor din care ne îmbie un miros dulce de mere, colaci calzi și bomboane… precum și mirosul bradului proaspăt împodobit.

Colinda a reușit să se păstreze până în zilele noastre, marcând din Ajun și până în a treia zi de Crăciun viața spirituală a comunității.

Se spune ca la Crăciun cerurile sunt deschise, Dumnezeu aude rugăciunea omului bun, aude sufletul curat care este purificat în timpul postului, iar acum are dreptul de a-i cere lui Dumnezeu iertare pentru munca lui și sprijin pentru îndeplinirea dorințelor.

In timp ce feciorii intonează colindele. Colinde precum: „Steaua sus răsare”, „Trei magi de la rasarit”, „O ce veste minunata”, „O brad frumos”, „Florile dalbe”, „Buna dimineața la Moș Ajun”, sunt colinde care amintesc de nașterea Domnului și de bucuria omenirii la auzirea veștii.

Copii lu lerului ler

Poate ne întrebăm de ce în colinde se amintește de “Florile Dalbe” în miez de iarnă? Mai de mult la sate , de Sf.Andrei se lua o creangă de măr, se ducea în casă și se punea într-un vas cu apă. Această creangă înflorește până la Crăciun, și cu ea se mergea la colindat.

Colindatul atât la sat cât și la oraș a rămas o sărbătoare a comunității, a copiilor și tinerilor care colindă ca și a celor care primesc colindători, răsplătindu-i cu daruri și contribuind astfel la păstrarea datinilor străvechi. Colindele au devenit mai mult laice, uitându-se de semnificațiile sacre ale acesteia.

În satul tradițional se colinda, și se mai colindă, fiecare casă din sat. Gazda casei colindate este întrebată dacă primește colinda. Cei care nu primeau colinda, li se adesau strigături batjocoritoare.

colind 1891

Ceata de colindători, cânta întâi colinda la ușă sau fereastră, colindele care vesteau sărbătoarea, apoi se cîntau în casa gospodarului colinda cea mare și la cererea gospodarului sau din inițiativa cetei alte două colinde. Colinda se cânta la unison de întreaga ceată de colindători.

Colindătorii erau așteptați cu daruri. În satul tradințional, darurile erau așezate pe masă: colaci frumos împodobiți, carne afumată, cârnați, rachiu sau vin, fuior și bani. După  terminarea colindei, se ura pentru fiecare dar în parte, iar la sfârșit se mulțumea gazdei cu formule tradiționale. Colindătorii erau cinstiți cu băutură și mâncare.

În unele locuri, era obiceiul de a a juca acolo unde erau fete de măritat și era loc mai mult. Fetele erau cele care întâmpinau ceata de colindători. Pe ulița satului de la o casă la alta, ceata   se deplasa cu cântece și strigături.

Colinda este cântată pe melodii deja consacrate, mediatizate intens de mass-media. Versurile au un conținut religios dar și laic.  Colindele de sorginte maramureșană, dar și anglo-americane, au înlocuit vechile colinde tradiționale din Moldova. Și așa, seara de Crăciun a rămas o sărbătoare de familie, bradul împodobit, colindele, masa bogată în jurul căreia se adună cei dragi, aduc bucurie în casă.

Nu mai spun de felicitările tip găsite pe internet, transmise pe Facebook, pe Yahoo, pe SMS și alte situri de socializare, care tind să înlocuiască urările străvechi,  chiar acele vederi și cărți poștale cu urări scrise de mână, de la cei dragi din țară și mai ales din străinătate.

UN CRĂCIUN FERICIT TUTUROR!

Referințe: Mihai Pop, „Obiceiuri tradiționale românești”,  București 1976, p.36-39.

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: