Câșlegile de iarnă

5 Ian

Numele de câșlegi, era dat perioadei de alimentație normală, în care zilele de post (miercuri și vineri, uneori și luni) alternează cu zilele fără restricții de alimentație. Cîșlegii de iarnă, sunt dinaintea postului cel mai îndelungat și mai sever din an: postul Paștelui. In acest an, câșlegile încep pe 9 ianuarie și durează până pe 2 martie. Din 3 martie până pe 19 aprilie este postul Paștelui.

Ultima săpătămână din câșlegi, este “săptâmâna albă”, cu dezlegare la lapte și brânzeturi.

În această perioadă (ianuarie și februarie) temperaturile sunt scăzute, pentru a rezista, oamenii satelor consumau alimente bogate în grăsimi. Se fac nunți în această perioadă, însă sunt mai puține ca în câșlegile de toamnă.

masa de prânz

Țăranii foloseau cu multă înțelepciune alimentele și le combinau după anumite reguli, ca urmare a unei experiențe îndelungate. Se consuma carnea de porc, care a fost tăiat înainte de Crăciun, Carne afumată în pod, pe îndelete. Se consuma vânat, brânză de la putină, bureții uscați, prune (perje) afumate, cartofi din pivnițe sau zemnic, fasolea, lintea. Baza o constituia totuși varza murată. Varza era murată toamna în putine sau butoaie de lemn. Era gătită în combinație cu afumăturile, sau carnea de vită sărată în zi de frupt sau simplă în zilele de post. Murăturile din chiupurile de lut erau nelipsite de pe masa țăranilor.

In această perioadă, borșul de putină era nelipsit de la mesele de prânz. Pâinea pe masa țăranului era rară. Se facea mămăligă, care dacă mai rămânea se consuma seara cu mancarea rămasă de la prânz. Nelipsit era și usturoiul, condiment care însoțea mâncărurile de prânz și de seară.

bunicuța

Pentru masa de seară, se facea cirul. O mămăligă mai subțire, în care aproape de terminare de fiert se punea brânză sărată (uneori cam iute) din putine.

Cum nu aveau unde să păstreza mancarea de pe o zi pe alta, se gătea zilnic.

La carne, băutura preferată a țăranului era țuica de prune, sau rechiurile din mere, zarzăre, corcodușe, dude.

Vinul se consuma crud, însă și fiert cu puțină miere de albine, mai ales pentru a se încălzi după o zi de muncă la pădure sau în gospodărie.

Nu lipseau plăcintele, cu brânză de oi sau din laptele de la vaci, colțunașii umpluți cu brânză.

Aluat copaie

Cei care aveau posibilitatea să prindă pește din iazuri sau heleșteie, scoteau peștele sărat, îl făceau prăjit sau borș, cu mămăligă și nelipsitul usturoi.

Cei avuți mai puneau pe masă și mâncare gătită din vânatul mare sau iepure de câmp.

Ce spunea învățătorul Mihai Lupescu în lucrarea publicată postum “Din bucătaria țăranului român”, la 100 de ani de la moartea lui:

Țăranul, când mănâncă, nu bea nici apă, nici vin, chiar de-l are în pivniță. El nu bea decât când îi este sete. După ce se scoală de la masă, dacă-i sete, trage câteva gâturi de apă și nu mai bea decât când îl răzbește iar setea. Fărămăturile la masa țăranului nu se văd; de se fac, le strâng  și le mănâncă. Nici pe jos nu se dau,  și, de cad, se ridică, căci este păcat să calci pâinea în picioareȚăranul nu avea furculiță. El mânca cu mâna și lingura de lemn și mai târziu din tablă, așa cum a apucat din moși – strămoși.

Mâncarea se punea la o masă joasă  cu trei picioare, într-o strachină mare, din care mâncau copii, tineri și bătrâni, și stăpân și slugă. Sluga era considerată ca fiind parte din căsași (din aceiași casă), cu condiția să fie vrednică și un om cinstit.

Referințe: Mihai Lupescu „Din bucătăria țăranului român”, Editura Paideia, București, 2000

Calendar gastronomic 2013, Ed.Muzeul Etnografic al Moldovei, Complexul Muzeal Național „Moldova” din Iași

Fotografii: Facebook.com

%d blogeri au apreciat asta: