Sub semnul calului – Postul Mare, tradiții și obiceiuri

23 Feb

Pregătirea spirituală pentru sărbătoarea Paștelui începe din ultima săptămână a Câșlegilor de iarnă, numită de popor și Săptămâna Albă. In acest interval de timp nu se mănânca carne, este permis a se consuma ouă, lapte și produse obținute din lapte dar nu se fac nunți sau alte petreceri cu muzică.

cositoreasă prispă

Săptămâna Albă se termină cu Duminica Lăsatului de Sec care, cândva, era o adevărată sărbătoare familială și chiar comunitară, încă din preziua acestei duminici, femeile pregăteau bucate pentru masa nocturnă la care participau toți membrii familiei și invitații acesteia: vecini, rude, prieteni. Petrecerea nocturnă purta numele de Lăsatul Secului și continua până către miezul nopții, moment în care fiecare mesean mânca în mod ritualic câte un ou zicând: „oușor, oușor, să-mi fie postul mai ușor”.

In Duminica Lăsatului de Sec fetele și flăcăii rămași necăsătoriți în câșlegile de iarnă erau luați în derâdere în cadrul unui obicei numit strigările de peste sat. Flăcăii se adunau în cete, se urcau pe înălțimile satului de unde slobozeau roți mari din paie aprinse și-i satirizau, prin strigături sub forma de dialog, pe cei ramași necăsătoriți.

roată de tors

Fiecare cerc de foc descris este punctat cu strigăte: „– M–o mânat, măăă…”, iar alt fecior, ce învârte roate la nici zece metri distanţă, întreabă: „– Cine te–o mânat, măăă?” Şi imediat vine răspunsul: „– Fetele din sat, măăă…” şi dialogul continuă: „– De ce, măăă?  – Să le mărităm cu toţi nebunii, măăă….  -Pe cine, măăă?  – Pe Gheorghe, măăă  – Cu cine, mă… –  Cu Maria, măăăăSă trăiască, măăă, Să se înmulţească măăă  – Câtă frunză și iarba , măăă.”

Auzi măăă! Ce măăăă?

Ileana lui Mardare

Nu-i frumoasă cu îți pare

De o vezi în bătătură

Ai fugi o săptămână

 sau

– Bună ziua moșule,

– Mulțam ție flăcăule

– Ia băiete fata mea

Că-ți dau șase vaci cu ea.

– Să-mi dai de două ori șasă

Fiică-ta-ți numi trebuie acasă.

 O dată strigătura terminată, după un răgaz de câteva minute, băieţii încep să strige iar: „Arde dealu!  Arde Dealu!” sau „Merge Ana la culcare /Îmbrăcată-n în pijamale/ Pijamale cu steluţe / Lua-ar dracu de maimuţă/ Se constată astfel că satira socială este voalată, fiind mascată de strigăturile cu caracter matrimonial, în cadrul cărora persoanele alese pentru a fi „căsătorite”, sunt „ăia care nu-s de treabă, care-s vai de capul lor”.

Prima zi de după Lăsatul Secului se numea Lunea curată, zi în care femeile nu lucrau nimic în afara de spălatul ritual al vaselor pe care, mai apoi, le urcau în podul caselor. Tot în această zi, după petrecerea bahica nocturnă, unul dintre membrii familiei se scula mai de dimineață, lua fața de masa cu firimiturile ramase de la ospăț, iesea cu ea afară si arunca resturile de mâncare păsărilor din curte zicând: „Veniți păsări sa vă dau și vouă din bucatele mele cu care prind postul, dar si voi sa prindeți post de la bucatele de vara”. Acest ritual avea scop profilactic și apotropaic, de apărare a viitoarelor recolte de atacul pasarilor.

Marțea din prima săptămana a Postului Mare era numita și Marțea strâmbă sau Spolocania. In aceasta zi femeile luau furca de tors și mergeau la crașma satului pentru a se „clati” cu tuică de mâncarea de frupt (de dulce). Aici, ele beau rachiu fiert cu piper în credința că le va crește cânepa mare, iar pentru a fi sigure de aceasta reușita aruncau cu paharul de băutura în tavan zicând: „atâta să crească cânepa în vară”.

In aceasta zi se mănâncă doar pâine nedospită și se bea moare de varză acră.

In prima sâmbătă din Postul Mare se sărbătorea Ziua lui San – Toader, sfânt care a fost canonizat de către biserica ortodoxa datorita faptelor sale dar pe care  îl ține de teama pedepselor aplicate tuturor celor care nu-l respectau. San – Toader și caii ce-l însoțeau rupeau, conform tradiției, lanțul lui Sânt – Ion pentru a lasa drum liber anotimpului calduros. Ei păzeau Soarele pentru a evita fuga acestuia catre miaza – noapte si pentru a salva, astfel, omenirea de la noaptea, veșnică.

Cailor lui San-Toader le erau consacrate de la cinci până la douăsprezece zile, începând cu Lunea Curată, Săptămâna Albă fiind cunoscută și sub numele de Săptămâna Cailor lui San – Toader. Conform credinței populare, caii lui San -Toader sunt ființe mitice hipomorfe, cu aspect de flăcăi dar care au coadă, ascunsă în ițari, și copite, ascunse în opinci. Ei întronează ordinea la începutul Postului Mare, închizând șezătorile și petrecerile. In nopțile Cailor lui San – Toader, fetele nu mergeau la șezatori, se închideau în case și răsturnau cu gura în jos toate vasele pentru a împiedica aceste spirite năprasnice sa se ascundă în ele.

Torcătoare de fuior

Cel mai important, dar si cel mai temut, dintre cai este San – Toaderul cel Schiop sau San – Toaderul cel Mare celebrat în sâmbata Săptămanii Albe.

In săptămâna numita a Cailor lui San – Toader, femeile nu urzeau,”pentru a nu li se încurca firele”, și nu torceau, ca „sa nu te calce caii”.

In sambata lui Toader, înainte de răsăritul soarelui, fetele se duceau în pădure, în locuri curate, „unde nu ajung găinile și nu se aud câinii”, și căutau rădăcini de iarba mare sau popalnic. Când săpau aceste plante, în locul de unde luau rădăcinile puneau sare, făina sau alte produse. Intoarse acasă, fetele fierbeau aceste rădăcini iar cu leșia rezultata se spălau pe cap în credința ca le va crește părul mare și frumos. După spălarea capului, în timp ce se pieptănau, fiecare zicea: „Toadere, San – Toadere,/Dă cosița fetelor cât coada iepelor/Si chică pruncilor cât coama cailor”.

Tot în dimineața Sâmbetei lui San – Toader, se mai obișnuia ca fetele să adune din ieslea cailor strohul de fân, il fierbeau în vase curate și se spălau cu fiertura astfel obținuta pe cap, în credința ca vor avea părul frumos și bogat și vor fi plăcute flăcăilor.

Un alt obicei din aceasta zi, păstrat până târziu în Bucovina, era acela al tunderii coamei la viței și mânji și al cozilor la iepe (acțiune cunoscută sub numele de costrujire), părul rezultat fiind pus în mușuroaiele de furnici pentru ca „animalele din gospodărie să se înmulțească  precum furnicile”.

In sâmbăta de San – Toader se făcea coliva de grâu (Coliva lui San – Toader) care se ducea la biserica unde se sfințea și se împărțea copiilor sau oamenilor săraci. Din aceasta sâmbăta începeau slujbele speciale pentru morți, slujbe ce aveau loc în fiecare sâmbătă din Postul Mare și se terminau în Joia Mare.

In Sâmbăta lui San – Toader se desfășura, astfel, un scenariu complex de înnoire simbolica a timpului calendaristic, celebrat alta dată, mai ales în mediile pastorale, la început de primăvară.

Din marțea de după Lăsatul Secului începe Postul Mare propriu-zis, ce durează șapte săptămâni, etapa calendaristică în care nu se consuma carne, lapte, brânză și oua, alimentația bazându-se integral pe produsele vegetale. In aceasta perioada în gospodăriile tradiționale se desfașura o intensă activitate în domeniul industriei textile casnice. Se torcea de zor, se țesea iar femeile tinere si fetele iși coseau, pe ascuns, frumoasele camași cu care se îmbracau în ziua de Paști.

Mijlocul Postului Mare este marcat prin ziua numita Miezul Paresimilor.

Această sărbătoare cade întotdeauna într-o zi de miercuri. Ziua oferea, alta dată, gospodinelor prilejul de a numara ouale stranse pâna atunci și de a evalua numarul de ouă de care aveau nevoie pentru buna pregatire. a Sărbatorii Pascale De asemenea, femeile socoteau acum cat s-a tors din cantitatea totală de cânepă, apreciind data aproximativă când urma să se termine operația, întrucât era obligatoriu ca aceasta activitate sa se încheie până la Joia Mare.

Referințe:

http://www.crestinortodox.ro/

Mihai Pop Obiceiuri Tradiționale românești Editura Institutului de cercetări etnologice și dialectologice București- 1976

Marcel Lutic  Timpul sacru-Sărbătorile de altă dată, Editura Fundației academice AXIS Iași-2006

Grigore G.Tocilescu – Materialuri folclorice Vol.I, partea a doua – poezia poporană Ed. Tipografiei corpului didactic – București 1900

Fotografii: Fecebook.com

%d blogeri au apreciat asta: