Despre mărțișor, acum 100 de ani.

26 Feb

Scriitoarea Niculță-Voronca Elena, într-o lucrare apărută în 1915, Sărbătoarea Moșilor în București – studiu comparativ,  ne dă câteva informații, privind obiceiul de a lega la mână sau la gât șnurul alb-roșu – mărțișorul de 1 Martie.Mărțisor

“Mărțișoarele ce se port în Bucovina și Moldova nu sunt decât două fire de ață: una roșie, culoarea sângelui și alta albă, sucite la un loc, pe care le porți timp de o lună la gât, și apoi le anini pe un cireș înflorit, sau pe un trandafir înflorit, și astfel dai zeilor sacrificiul tău, ești sănătos tot anul. Cine ia ața aceasta e bolnav tot anul. (…)

Mărțișorul pe care-l poartă fetele și damele chiar la gât, la mână, este un ban atârnat de un fir de mătase roș și alb, ceea ce înseamnă albeața feței și sănătate.

martisoare

Ața ne aduce aminte obiceiul româncelor de a purta ața sau lâna roșie la mână sau la gât, ca să nu se deoache sau, îndată ce le doare o mână, de a-și pune lână roșie , pentru a amăgi zeul ce și-ar fi îndreptat dorința asupra omului, de ai lua viața, prin boala ce la popor se chiamă : pocitură care vine de la o putere supranaturală, iar deochi, când vine de la oameni despre care se spune că au sângele rău, fiind înturnați a doua oară la piept”.

Ca o concluzie: Tradiția de acum 100 de ani era ca fetele și femeile să-și lege la mână un fir de lână roșie cu alb împletit, iar la gât un bănuț de argint, pentru noroc, sănătate și frumusețea sufletească și trupească. Deci în vechime, tinichelele oribile de pe tarabe nu-și aveau locul.

O primăvară frumoasă doresc  doamnelor și domnișoarelor care simt românește și iubesc tradiția strămoșească!

Referințe: Niculiță-Voronca Elena, Sărbătoarea Moșilor în București – studiu comparativ Editura Tipografia Nicolae Stroilă- București 1915

%d blogeri au apreciat asta: