Pomenirea morților, în prima zi după Înviere.

20 Apr

În Moldova, poate mai mult decât în alte  regiuni ale ţării, cultul morţilor are rădăcini adânci în tradiţia populară. Nu cred să existe familie care să nu facă măcar o pomenire la biserică într-una din sâmbetele din Postul Mare, rânduite tocmai pentru aceste slujbe speciale. Aşa cum n-ar trebui să existe mormânt necurăţat şi nepregătit pentru sărbătoarea Învierii.

paște_1 007

Pomenirea celor adormiţi este considerată ca fiind o datorie de suflet a fiecărui creştin. De aceea, în Postul Mare, mai mult ca oricând, această datorie este respectată cu sfinţenie. Aducerea aminte, pomenirea lor în rugăciune constituie un prilej de comuniune, de legătură spirituală cu cei răposaţi. „Pentru noi, cei care suntem aici, cei care au plecat sunt totdeauna în dragostea noastră. Ei sunt pentru început durere, pentru totdeauna sunt un dor, dar Mântuitorul ne spune că ne vom întâlni cu ei”. Ei, bine, până la această întâlnire, noi ne putem întâlni cu cei care au plecat, în rugăciune.

paște_1 010

În tradiţia populară, legat de perioada Paştilor, trei aspecte erau foarte clare: cerurile sunt deschise, Dumnezeu îţi ascultă şi îţi îndeplineşte orice rugăminte, iar sufletele celor adormiţi se întorc la casele de unde au plecat. „Tocmai de aceea, mai ales în sate, există şi acum credinţa că trebuie să dai de pomană, de sufletul celui adormit, ceva din ce-i plăcea acestuia în timpul vieţii. De asemenea, e bine să dai ceva făcut de mâna ta, în casă, o plăcintă sau un colăcel, din făina de grâu cea mai bună. Pentru că în popor există convingerea că pe fiecare bob de grâu este chipul lui Hristos. Oamenii au chiar şi o vorbă: Unde dai, Dumnezeu îţi dă şi înmulţeşte”.

paște_1 012

Având și eu, părinții răposați și care-și dorm somnul de veci în cimitirul Maxut, am fost astăzi să le aduc un omagiu, să ascult la mormânt slujba de pomenire a preotului și să dăm de pomană din bunătățile  care se pun pe masa de Paște.

Cimitirul era plin de lume. Poate și vremea frumoasă și călduroasă a îndemnat lumea să vină la cimitir.

Mi-a placut familia care a pus direct pe mormântul proaspăt ,ofrandele pentru persoana dragă,  plecată la ceruri!

 

%d blogeri au apreciat asta: