Hramul bisericii, tradiții de altă dată!

20 Mai

Hramul bisericii, sărbătoare la biserică,  de interes local sau regional (uneori național), cu ocazia patronului unei bisericii.

La Hârlău, se prăznuiesc în zilele noastre hramul bisericilor Sf.M.M.Gheorghe, Sf. Dumitru, Sf.Vasile, Sf.Nicolaie.

La Pârcovaci, se sărbătorește hramul  bisericii din sat. Sf. Împărăteasă Pulheria.

biserica-sfantul-dumitru-dimitrie-harlau

In vechime, hramul se făcea în curtea bisericii. Creștinii de la mare depărtare veneau în târg  la Hârlău, la bisericile domnești pentru a asculta slujba, ținută cu mare fast în prezența domnului, boierilor de la curtea domnească, familiei domnului, înaltelor fețe bisericești precum și a boierilor de pe moșiile Deleni sau Erbiceni.

Mai erau prezenți stareții de la mânăstirea Zagavei (Zagavia), mânăstirea Zosin și mânăstirea Lacuri care erau în ținutul Hârlău. Mai erau prezenți călugări și stareți ai mânăstirilor care aveau în coasta Hârlăului vii și pământuri,  donații ale domnilor Moldovei: mânăstirea Voroneț, mânăstirea Precista din Roman. mânăstirea Probata a domnului Petru Rareș și mai târziu eufori ai Euforiei spitalelor Sf.Spiridon din Iași care aveau în administrare spitalul logofătesei Pulheria Ghica, iazuri cu pește, păduri, vii, prisăci, pământuri însă și prăvălii în târg.

La hram,  poporul venea îmbrăcat cu cele mai alese haine, cele mai scumpe. Cu cât hainele erau mai cu dichis, cu atât mai mult atesta bogația celui care le purta. De asemena, caii, boii de la căruțe și care, de la rădvane și trăsuri erau la aceea vreme un mijloc de a etala rangul social și bogăția. Poate din acele vremuri a rămas obiceiul de a etala în zilele noastre mașinile străine și luxoase. Însă lumea nu se lasă înșelată. Se uită cine este la volan și în mașină.

Joc în sat

Ordinea publică era asigurată de arcașii, fuștașii (sulițași, în Moldova la suliță se spune fuște) călărașii domnești și ai boierilor de la curtea din Deleni sau Maxut . Aceștia erau îmbrăcați cu haine noii, cămașă de zale și aveau în mâini arme lustruite, că doar era sărbătoare.

La aceste hramuri,  slujbele erau încărcate și durau până târziu după amiază. După terminarea slujbelor, populația ieșea din biserică obosită și flămândă. Insă preoții din biserică, credincioșii din parohie, dar și Curtea Domnească și boierii de pe moșiile din hotarul Hârlăului erau pregătiți din vreme.

Credincioșii erau așteptați cu mese încărcate cu bucate și băutură. Se așezau la mese, unde după slujba de binecuvântare a bucatelor făcută de fețele bisericești cu cel mai înalt rang, se serveau bucatele.

Bucatele nu erau totuși gratuite! Ele erau pomană de sufletul părinților, moșilor și stămoșilor pentru care se primea un bogdaproste. Bucatele și băutura se mai dădeau și din credința că cine dă de pomană pe acest pământ, își dă lui mâncare pe cealaltă lume.

Tot la aceste hramuri, era prilej de întâlnire între rude aflate la mare depărtare. Era prilej de legare de căsătorii, prietenii și mai ales de schimbare de știri de la mare depărtare de localitatea de obârșie. Rudele, prietenii de departe, trăgeau căruțele sau carele în curtea gospodarilor din Siliștea, Bojica,  Muntenii Hârlăului, cu o zi înainte,  pentru ca în ziua hramului să vină cu toții la biserica domnească.

De hramul bisericilor domnești, care la Hârlău era la începutul primăverii de Sf. Gheorghe și târziu în toamnă de Sf. Dumitru, era o bună ocazie pentru a aduce la târg marfă, de a cumpăra ce era necesar gospodarului. Cu acele ocazii veneau rădvanele grele cu marfă ale negustorilor din toată Moldova dar și din Brașov, Sibiu, Lvov, Camenița și de mai departe, mai ales că de multe ori domnul și curtea erau la Curtea domnească din Hârlău.

Acum s-a mai pierdut din semnificația religioasă și socială a hramurilor. Vin mai ales săracii din oraș, care știu că pot căpăta mâncare și băutură. Mesele nu se mai întind în curtea bisericii ci în praznicarele încăpătoare, unde slujba de binecuvântare se rostește la microfon.

Alte vremuri alte obiceiuri!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

%d blogeri au apreciat asta: