Obiceiuri de altă dată: Scoaterea fetelor din joc

22 Mai

Ieșirea la horă a fetelor era așteptată cu nerăbdare și de fete și de părinții fetei. Obicei consacrat al neamului românesc, hora satului ancestral este un simbol, o valoare, o marca cu care satul se mândrea, se afișa și se identifica  în lume, alături de alte valori cum ar fi portul popular românesc și jocurile tradiționale jucate în hora.
În vechime acest obicei reprezenta un eveniment nelipsit din cursul firesc al vieții de la țară, facând parte din stilul de viața al țăranilor, așa cum ar fi de pilda munca câmpului.
Hora se ținea într-o poiana sau toloacă în apropierea unui local public. De exemplu la Bădeni, pe toloaca de peste calea ferată, la Pârcovaci lângă căminul cultural,  iar la Hârlău, am prins și eu horele care se făceau în curtea casei de cultură, unde era și o pistă de popice, și un bar.  Evenimentul se desfășura începând cu a doua zi a sărbătorii de Paște, denumita „Luni dupa Paște”, ziua Paștelui fiind după cum arătam într-un articol anteror, dedicata familiei. Momentul era ales special pentru ca după Paște se ieșea din post și primăvară permitea reluarea jocurilor în aer liber.

Hora din Moldova

Hora se ținea în toate zilele de duminica, zilele de sarbatoare, cu ocazia serbărilor și a altor evenimente cum ar fi nunta. In locul de horă veneau laolalta copiii, tinerii, dar și bătrânii satului, care contribuiau la transmiterea obiceiului către generațiile urmatoare. Hora satului însemna în trecut mai mult decât un moment de bucurie si de destindere, având conotații sociale deosebit de de importante.Se obișnuia ca la hora, fetele tinere, aflate în apropierea vârstei la care ar trebui sa se mărite erau „prinse în hora”, simbolizând astfel ca sunt gata de căsătorie. Momentul era pregătit cu atenție, fata purtând haine de sarbătoare tradiționale, cu podoabe din aur sau argint la gât, și cu părul dezvelit strâns în coc. Maiestria cu care jucau și frumusețea erau un atuu, fiind curtate în scurt timp de feciorii, care și ei la rândul lor își arătau talentul la joc. Este lesne de înteles de ce majoritatea căsătoriilor aveau loc în cadrul comunității. Așa se făcea că în sat să existe multiplele legături de rudenie.

Hora sătească

La hora participau de obicei numai membrii comunității, orice încercare de pătrundere a unui fecior din alt sat fiind respinsa cu brutalitate, tinerii având grija sa nu înstrăineze nici o fată. Siguranta ca feciorul sau fata sunt din aceelasi sat însemna pentru parinti, în mod special, o usurința în ceea ce privea vegherea tinerei familii, împărțirea pamântului, ajutor pentru ridicarea unei case, dar mai ales cunoașterea familiei cu care urmau să se înrudească și a poziției pe care o ocupa în cadrul comunității. Un proverb popular spunea că: “flăcăul trebuie să caute nevastă și boii din satul lui”

Obiceiul horelor s-a perpetuat și după râzboi, pentru că reunea în momentele de sărbătoare comunitatea, chiar daca nu mai joaca un rol atât de important în  societatea rurală. Spiritul dansurilor tradiționale se păstrează și astăzi în multe sate. Rolul horei fiind luat de baluri, ceaiuri dansante care-și pierd valențele sociale, rămânând doar cele de divertisment sau de distracție. Iar muzica populară dacă nu este manelizată și comercială este înlocuită de muzică de discotecă și manele de inspirație turco-indiano-țigănească.

Insă ca în orice colectivitate, era loc și de răuăți. Mă refer la obiceiul de a scoate o fată din joc. Cauzele erau multiple. Printre care și refuzul fetei de a juca cu un băiat. Respingerea avansurilor unui băiat. Răzbunarea unui flăcău pe familia fetei pentru pricini mai vechi. Motivele erau nenumărate.

Dacă fata era de o condiție mai modestă, și nu avea cine să o apere, era o ținta sigură pentru flăcăi. O dată scoasă din horă, era ținta comentariilor răutăcioase a celorlalte fete, flăcăi. Săraca fată nu-i rămânea decât lacrimile, și o dată ajungă acasă își jura să se răzbune.

Cum era scoasă fata din horă? Se facea un mic complot. Din grupul flăcăilor care au plănuit scoaterea fetei din horă, unul se ducea la fată și o invita la joc. Fata, nebanuind nimic, se prindea în joc cu flacăul. La un semn, un alt complice cerea lăutarilor să oprească muzica. Flacaul care era cu fata striga: “Ieana lui Coșofreț (un exemplu fictiv) să iasă din joc că nu știe a se comporta cu flăcaii, nu știe să joace și pute urât…”

A scoate o fată din joc era o mare rușine pentru fată și familia fetei. De obicei tentativa de a scoate o fată și joc era dejucată de iubitul fetei, prietenii, frații și verișorii fetei. Nu de multe ori se ajungea la bătăi între cetele de flăcăi la horă și pe ulițele satului, iar parii din garduri ajungeau arme, bătăile degenerau și se ajungea la răniri grave și chiar decese.

După 1950, scoaterea fetelor din joc a fost interzisă de autoritățile comuniste, însă gura satului și aducerea de jigniri și înjurii fetelor la horă nu au putut fi împiedicate.

 

%d blogeri au apreciat asta: