Ziua crucii, tradiții

10 Sep

A doua sărbătoare a anului bisericesc care începe la 1 septembrie,  este Inălțarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie (răpciune după calendarul popular). In popor i se spune Ziua Crucii.

La trecerea dintre anotimpuri, oamenii satului arhaic, invocau strămoșii care, potrivit tradiției, erau paznicii și ocrotitorii recoltelor câmpului și bunăstării oamenilor.

In amintirea strămoșilor, ca un gest de mulțumire, și  pentru sufletul acestora, de Ziua Crucii se ducea de către femei la biserică,  colivă, poame și flori.

Mere bunica

Exista credința că având grijă de sufletul strămoșilor, și ei de acolo de sus, vor veghea  la rândul lor la liniștea, pacea și bunăstarea celor vii.

Pe vremuri se ținea, mai ales de femei,  post. În unele locuri de 14 zile, în altul de 7 zile sau 3 zile, astăzi doar în ziua de prăznuire a Sfintei Cruci.

Acest post nu este “legat de carte” , adica prevăzut în calendarul creștin, însă femeile făceau tot posibilul să-l țintă, din credința că familia va fi ferită de boli rele, mai ales friguri. O altă tradiție este ca nu trebuie să manânci poame sau fructe ce au imaginea crucii: usturoiul, nuca, pepenele.

Pentru lumea satului de altă dată, Ziua Crucii, împreună cu Alexiile de pe 17 martie, reprezenta hotarul din an, ce-l împarte în două părți de 6 luni fiecare. Acum pământul se închide, toate „gângăniile, jigăniile și gujuliile” pământului intră în ascunzișurile subterane.

Șerpii, înainte de a se ascunde, se încolotăcesc în alunișuri și dau naștere “pietrei șerpilor”, o piatră vânată de vrăjitori, ce avea puteri tămăduitoare.

De acum și florile se ofilesc, cele rămase după 14 septembrie ar fi necurate.

Pomilor care nu au rodit în acea vară, li se punea în crengi curpeni de bostani, în speranța ca anul următor vor rodi.

La muncă la câmp

In scop tămăduitor, la Ziua Crucii se adunau nuci și prune care erau bune pentru boli ca durerile de cap, bube și mai ales pentru oase moarte (tuberculoză osoasă).

De Ziua Crucii, chiar și cei mai slobozi la gura evitau să înjure, sau să mintă, ca să nu iasă peste an de sub protecția Sfintei Cruci.

Dacă tună după 14 septembrie era semn de toamnă lungă.

Referință: Marcel Lutic „Timpul sacru – sărbătorile de altă dată”, Editura Fundației Academice AXIS, 2006 Iași p.166-168.

%d blogeri au apreciat asta: