Căciula, de la accesoriu la îmbrăcăminte, la simbol social

17 Ian

Ce-l făcea pe românul din toate timpurile să țină la tradițiile portului popular?

Poate orgoliul strămoşesc, orgoliul portului şi al obiceiurilor, ce se substituie orgoliului preistoric, în condiţiile în care românul, rupt iniţiatic de mit, dar nu şi subconştient, trăieşte sub „teroarea istoriei” drama propriei sale înstrăinări. Preistoria devine, în astfel de condiţii, doar o fudulire, o lustruire exterioară, o rupere de matricea stilistică prin atât de rarul, dar disperatul ţipăt al înstrăinării „de la daci, de la romani”.

Românul, fără a se mărturisi pe sine nici măcar în celelalte cântece ancestrale, oraţiile de nuntă, în care el, românul, este „fiu de împărat” (fiu al Împăratului Ceresc, desigur, deci creştin preistoricizat), se mândreşte „cu cuşmuţă brumărie, / cu cunună argintie”, cuşma sau căciula simbolizând muntele („Tinere, ţine căciula cu evlavie, în acelaşi timp căciula te înalţă, te saltă acolo”),  dar şi maturitatea („Să trăieşti cu plăcere primăvara maturităţii, să fiţi uniţi căciulei, luptaţi pentru căciulă”

Căciula, folosită de tineri şi vârstnici, se purta iarna, numită şi „cuşmă”, de culoare neagră, din blană de miel nou născut. Căciula era căptuşită cu blană de câine, pisică sau alt animal. Ea era confecţionată de cojocari sau se cumpăra de pe piaţa, în zilele de târg.

Dar principala piesă pentru acoperirea capului a constituit-o căciula de miel ţurcan (caracul), neagră, mai rar brumărie sau liliachie, confecţionată de cojocari sau blănari. Căciula de formă înaltă, ţuguiată, purtată cu vârful puţin pe o parte sau pe ceafă, era apreciată după „valurile” blănii de miel, cărora li se putea da o anumită ondulaţie şi fineţe, precum şi strălucirea scontată, prin tratarea lor cu ulei de nucă. Cu ocazia sărbătorilor, căciulile se împodobeau cu flori, panglici colorate, mărgele.

Mărimea căciulii, finețea pielii, forma era un simbol al poziției sociale.

De obicei săteanul avea o căciulă de bună, pentru ocazii (nuntă, biserică, cumătrie, mers la târg) alta de lucru mai veche și mai ponosită.

Modul cum se purta căciula era un semnal și pentru celelelte persoane:

  • căciula era purtată de flăcăi necăsătoriți mai pe spate și pe ureche.
  • bărbații căsătoriți o purtau dreaptă pe cap.
  • căciula purtată mai pe ochi, era semn de supărare.
  • căciula îndesată pe urechi, o poartă copii și moșnegii.

Portul căciulii este regăsit și în proverbele românilor:

  • Pe capul bun, stă bine și o caciulă ruptă,
  • La așa cap, așa căciulă
  • Cu musca pe căciulă
  • Să dai cu căciula-n câini,
  • Buna ziua căciulă, că stăpânul n–are gură.
  • A-și lua căciula de pe cap
  • A ieși părul prin căciulă
  • Asta e…altă căciulă.
  • Se căciulește, pentru nimic.
  • Și-a băut și căciula din cap,
  • Poartă degeaba căciulă,
  • Nu-l doare nici în căciulă
  • Omul la drum, cu gândul acasă, pierde căciula-n târg

La nuntă, căciulile erau împodobite cu șnur sau panglică tricoloră din material textil, sau cu mărgele, canafi, ciucuri. Cum se mai văd în ziua de astăzi doar la costumele flăcăilor din alaiul de cerb, capră, urători de anul nou.

In semn de respect la intrarea în biserică, la înmormântare, când se intră în casă, când se adresau stăpânului sau unei autorități, săteanul își lua căciula-n mână.

La mânie, dar și în semn de supărare, a pagubă, dădea cu căciula de pământ.

Căciula a fost o componentă a ținutei militarilor. Sub coif purtau căciula, pentru a ține cald și a amortiza loviturile primite în zona capului.

La 1877, în primul și al doilea război mondial, căciula de oaie a fost un accesoriu apreciat de luptători. S-a renunțat la căciula românescă după 1950 când s-a adoptat căciula rusească cu clape.  Abia după revoluție s-a renunțat la acest model rusesc, revenindu-se la căciula tradițională din piele de miel.

Căciula de miel cu bordură lată nu este tradițională, o purtau doar cei avuți și după război persoane din partid și administrația de stat. Acum este foarte căutată mai ales de persoane mai în vârstă și mai puțin de tineri, care se mulțumesc și cu o căciuliță din material textil.

Eminescu_1 006

Căciuli de toate formele și culorile fotografiate în târg la Hârlău acum câteva zile. Aceste căciuli mi-au inspirat articolul de față.

%d blogeri au apreciat asta: