O sărbătoare a vinului, a mustului, a toamnei, la Muzeul Viei și Vinului din Hârlău.

9 Oct

O zi superbă de toamnă, a adus la Muzeul Viei și Vinului din Hârlău peste 100 de persoane. Ca în vremurile bune, curtea și sălile muzeului au fost pline de vizitatori, oaspeți, invitați.

p1070447

Motivul, este cel din ultimii 9 ani: Sărbătoare viei, mustului și vinului „Când strugurii se coc!”. Cu această ocazie s-a lansat de cunoscuți podgoreni din Iași, vinul anului 2016 – după apreciarea specialiștilor firmei, un vin excelent, cum nu a mai fost de 8 ani. S-a vernisat o frumoasă expoziție de pictură a bucureștencii cu origini în zona Hârlăului, doamna Ana Iacob. Expoziția intitulată: „Trei anotimpuri ale florilor” a umplut de culoare sala de expoziții a muzeului. Expoziția a fost apreciată de publicul prezent, mulți și-au dorit să ducă acasă un tablou, pictat cum spunea pictorița, nu numai cu culori și pensule, ci și cu suflet.

Au mai delectat publicul cu muzică populară din zona folclorică Sticlăria, formația de fluierași condusă de Constantin Curecheriu.

Au mai evoluat pentru public, dansatorii din Ansamblul „Rapsodia Hârlăului” a Liceului Tehnologic din Hârlău.

A fost bun și mustul de căpșunică făcut sub privirea oaspeților, și vinul oferit de firma ce a prezentat și lansat producția de vin a anului 2016.

Încă o zi frumoasă, de neuitat, la Muzeul Viei și Vinului din Hârlău.

p1070451 p1070461

p1070460 p1070457

%d blogeri au apreciat asta: