Mersul cu Steaua, tradiții de Crăciun.

12 Dec

De la Crăciun şi până la Bobotează, copiii din satul tradițional, dar și din centrele urbane, umblau cu steaua. Un obicei vechi ce se întâlneşte la toate popoarele creştine. Acest obicei vrea să amintească de steaua care a vestit naşterea lui Isus şi i-a călăuzit pe cei trei magi.
Cântecele despre stea provin din surse diferite: unele din literatura bizantină ortodoxă, altele din literatura latină medievală a Bisericii Catolice, câteva din literatura de nuanţă Calvină şi, multe din ele, din tradiţiile locale.
Micul cor al “stelarilor”, care intră în casă în zilele Crăcinului, cântă versuri religiose despre naşterea lui Isus: „Steaua sus răsare”; „În oraşul Vitleem”; „Trei crai de la răsărit”. De obicei, cei care merg cu steaua, sunt cete de copii în vârstă de 7 – 14 ani.

tot-cu-steaua

Steaua în funcție de zona folclorică, are forme diferite. Unele sunt fixe, altele au un dispozitiv telescopic, care aruncă în sus steaua. În general, steaua are în centrul  o icoană a maicii domnului cu pruncul Iisus, și de jur împrejur niște brațe ce imită razele unei stele, confecționate din lemn sau sârmă pe care se împletesc decorațiuni din hârtie colorată, peteală, și se atașează clopoței sau zurgălăi. Se termină cu o coadă lungă din lemn pe care o ține un copil, ce manevrează steaua. Când eram în Iași, în ultimile zile din an, dar și după, eram mereu deranjat de copiii (de rromi mai ales), care urcau în autobuze și tramvaie câteodată și câte 2-3 cete, și îți cântau până la exasperare cântecul de stea, trecând pe la călători să solicite taxa pentru “urare”. Nu uitau ca la terminarea colindului să facă o urare și vatmanului sau șoferului: “foaie verde și-un piper, să trăiască dom’șofer”. Se pare că în prezent nu prea mai au clienti prin tramvaie, călătorii sunt puțini, majoritatea în vârstă, care nu prea se grăbesc, să arate pe unde-și țin banii.

Nici prin Hârlău nu prea vezi pe stradă, la case sau apartamente copiii cu steaua, nici măcar pe cei de rromi, acum au alte preucupări mai interesante decât să meargă din ușă în ușă cu steaua. In primul rând nu sunt primiți, în al doilea rând există o anumită comoditate, preferând internetul, televizorul, cât despre câștig de bani sau dulciuri, îl obțin mai ușor de anul nou sau a doua zi, cu semănatul și sorcova.

Iată cel mai cunoscut colind de stea:

Steaua sus răsare,
Ca o taină mare,
Steaua luminează
Şi adeverează,
Steaua străluceşte
Şi lumii vesteşte
Că astăzi curata,
Preanevinovata
Fecioara Maria,
Naşte pe Messia
In ţara vestită
Bethleem numită.
Magii cum zăriră
Steaua şi porniră
Mergând după rază
Pe Hristos să-l vază.
Şi dacă sosiră,
Îndată-l găsiră,
La Dânsul intrară
Şi se închinară
Cu daruri gătite
Lui Hristos menite,
Luând fiecare,
Bucurie mare.
Care bucurie
Şi la noi să fie
De la tinereţe
Pân’la bătrâneţe.

 

%d blogeri au apreciat asta: