Tag Archives: câșlegi

Câșlegii de vară

25 Iun

Intre postul Sfinților apostoli (Sf. Petru și Pavel) și Postul Sfintei Marii, se întind câșlegile de vară. După cum mai arătam și în cazul câșlegilor de iarnă, primăvară și toamnă, este o dezlegare la toate alimentele, fără nici o restricție.

Baza alimentației o reprezintă laptele, brânzeturile proaspete, din laptele de oaie sau vacă, fructele, legumele  din gradină, peștele proaspăt de apă dulce și carnea de pasăre sau pui.

copii cu oi

Un loc important îl ocupă sorghiturile, udăturile, zama (mâncărurile de felul întâi), care sunt drese cu zer (sărbușca). Acest fel de mâncare este o variantă a borșului, fiind acrită cu jintuit, sau chișleag și mai puțin cu borșul de putină.

Scrobul (omleta) cu ouă de pasăre, în care se pune ceapă verde, sau brânză și chiar cu lapte dulce.

Urda, are o mare căutare, se consuma cu mămăligă sau se folosea la alte mâncăruri cum ar fi sarmalele din foi de viță, sau frunze de tei, cu urdă și mărar.

Din urdă se mai fac plăcintele .

Cum puii de casă ajung la greutatea optimă, se gătesc în nenumărate feluri: Ciorbe, friptură, ciulama, cu smântână, la grătar, în cuptor.

Bureții, ciupercile comestibile din pădure, sunt gătiți cu usturoi, cu smântână.

Peștele se consumă în ciorbe, prăjit, cu smântână, plachie

Cârsnic_pescuit

Mămăliga nu lipsește, fiind un ingredient nelipsit de la mese. Este lesne de făcut, este sănătoasă.

Legumele, apar într-o varietate mare. Apar roșiile, castraveții, salata verde (din care se fac și ciorbe drese cu smântână și ouă bătute), ridichile, cartofii noi, spanacul, ceapa verde și usturoiul, nelipsite de la toate felurile de mîncare, urzicele tinere.

Hreanul, se strânge primăvara până la primul tunet.

Fructele. In această perioadă apar cireșele timpurii de mai, mai târziu hultoanele, zarzărele, caisele, fragii cei aromați, căpșunele.

fete la poartă

Zarzărele și prunele verzi se foloseau pentru acrit ciorbele.

După cum se vede mâncarea din câșlegii de vară este variată și sănătoasă, permițând refacerea organismului după lipsurile (de vitamine mai ales) din iarnă și pregătirea pentru iarna următoare.

Este o perioadă în care se fac nunți.

Referință: Mihai Lupescu – Din bucătăria țăranului român Editura Paideia, 2000 București.

 

Anunțuri

Câșlegii de primăvară

26 Apr

De la Înălțare (29 mai), până la intrarea în Postul Sfinților apostoli Petru și Pavel (16 iunie), este perioada câșlegilor de primăvară. In această perioadă în prepararea mâncărurilor se folosesc cu precădere verdețurile din grădină.

In alimentație intră zerul de oaie și jântuitul, cu care se acresc sorghiturile, care înlocuiesc borșul de putină.

Cașul proaspăt de oaie, laptele de vacă, brânza și smântâna sunt folosite zilnic, în combinație cu legumele de sezon.

Se dau dezlegari la pește în această perioadă, deci nici peștele nu lipsește din alimentație.

Pâinea, mămăliga sunt nelipsite de pe masa. Se fac plăcinte, alivenci.

Copii la câmp

In sâmbăta dinaintea Duminicii Mari se serbează pomenirea morților, moșii de vară pentru pomenirea morților. Pentru moșii de vară gospodinele coc plăcinte care se dau de pomană pentru sufletul morților, al cărui sălaș este sub pământ.

Pe un ștergar se așează plăcintele, o strachină cu lapte cu tocmagi, o lingură de lemn, o ulcică de lut cu vin sau apă îndulcită cu miere (pentru copii), cireșe de mai, și o lumânare din  ceară.

Persoana care dă moșii și cea care primește îngenunghiază lângă ștergar cu ofrandă, ținând cu mâna, în chip simbolic ofranda, pentru a realiza transmiterea între cel care oferă și cel care primește, în timp ce ofranda rămâne pe pământ . făcând astfel legătura cu lumea morților.

LUMANARI DECES

In zona Poiana, Deleni, Feredeni din județul Iași, este obiceiul de a se decora cu var vasele pentru ofrandă. Acest decor efemer amintea de morții pentru care se face pomenirea  și de efemeritatea vieții pe pământ, de frumusețea trecută a pământului, pe care ei, cei decedați, au fost trecători.

In alte zone, cum ar fi Mihailenii , Dersca din județul vecin, Botoșani, cei care făceau pomenire comandau direct meșterului olar textul care să fie scris pe vasele de lut,  pentru ofranda de pomenire, numele mortului. In ziua de Rusalii (Duminica Mare) se fac la biserică pomeniri cu plăcinte, cozonaci și borș de miel.

Cine mai are în butoaiele din zemnic sau pivniță vin, îl consumă în Duminica Mare.

In credinţa creştină, Duminica Cincizecimii sau a Pogorârii Sfântului Duh, cunoscută şi Duminica Mare sau Rusaliile, este sărbătorită  la 50 de zile după Învierea Domnului.

fantana la sate

Este una dintre cele mai vechi sărbători ale creştinătăţii și are loc în 2014 în zilele de 8 și 9 iunie. Este sărbătoarea anuală a pogorârii Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli, eveniment cu care se încheie descoperirea faţă de lume şi de creaţie a lui Dumnezeu, Ea cade totdeauna la 10 zile după Înalţare sau la 50 de zile după Paşti, când a avut loc evenimentul sărbătorit.

Moșii de Rusalii

Referințe :

S.Fl.Marianu Inmormântarea la români – Editura Academiei Române – 1892 București

 

Sub semnul calului – Postul Mare, tradiții și obiceiuri

23 Feb

Pregătirea spirituală pentru sărbătoarea Paștelui începe din ultima săptămână a Câșlegilor de iarnă, numită de popor și Săptămâna Albă. In acest interval de timp nu se mănânca carne, este permis a se consuma ouă, lapte și produse obținute din lapte dar nu se fac nunți sau alte petreceri cu muzică.

cositoreasă prispă

Săptămâna Albă se termină cu Duminica Lăsatului de Sec care, cândva, era o adevărată sărbătoare familială și chiar comunitară, încă din preziua acestei duminici, femeile pregăteau bucate pentru masa nocturnă la care participau toți membrii familiei și invitații acesteia: vecini, rude, prieteni. Petrecerea nocturnă purta numele de Lăsatul Secului și continua până către miezul nopții, moment în care fiecare mesean mânca în mod ritualic câte un ou zicând: „oușor, oușor, să-mi fie postul mai ușor”.

In Duminica Lăsatului de Sec fetele și flăcăii rămași necăsătoriți în câșlegile de iarnă erau luați în derâdere în cadrul unui obicei numit strigările de peste sat. Flăcăii se adunau în cete, se urcau pe înălțimile satului de unde slobozeau roți mari din paie aprinse și-i satirizau, prin strigături sub forma de dialog, pe cei ramași necăsătoriți.

roată de tors

Fiecare cerc de foc descris este punctat cu strigăte: „– M–o mânat, măăă…”, iar alt fecior, ce învârte roate la nici zece metri distanţă, întreabă: „– Cine te–o mânat, măăă?” Şi imediat vine răspunsul: „– Fetele din sat, măăă…” şi dialogul continuă: „– De ce, măăă?  – Să le mărităm cu toţi nebunii, măăă….  -Pe cine, măăă?  – Pe Gheorghe, măăă  – Cu cine, mă… –  Cu Maria, măăăăSă trăiască, măăă, Să se înmulţească măăă  – Câtă frunză și iarba , măăă.”

Auzi măăă! Ce măăăă?

Ileana lui Mardare

Nu-i frumoasă cu îți pare

De o vezi în bătătură

Ai fugi o săptămână

 sau

– Bună ziua moșule,

– Mulțam ție flăcăule

– Ia băiete fata mea

Că-ți dau șase vaci cu ea.

– Să-mi dai de două ori șasă

Fiică-ta-ți numi trebuie acasă.

 O dată strigătura terminată, după un răgaz de câteva minute, băieţii încep să strige iar: „Arde dealu!  Arde Dealu!” sau „Merge Ana la culcare /Îmbrăcată-n în pijamale/ Pijamale cu steluţe / Lua-ar dracu de maimuţă/ Se constată astfel că satira socială este voalată, fiind mascată de strigăturile cu caracter matrimonial, în cadrul cărora persoanele alese pentru a fi „căsătorite”, sunt „ăia care nu-s de treabă, care-s vai de capul lor”.

Prima zi de după Lăsatul Secului se numea Lunea curată, zi în care femeile nu lucrau nimic în afara de spălatul ritual al vaselor pe care, mai apoi, le urcau în podul caselor. Tot în această zi, după petrecerea bahica nocturnă, unul dintre membrii familiei se scula mai de dimineață, lua fața de masa cu firimiturile ramase de la ospăț, iesea cu ea afară si arunca resturile de mâncare păsărilor din curte zicând: „Veniți păsări sa vă dau și vouă din bucatele mele cu care prind postul, dar si voi sa prindeți post de la bucatele de vara”. Acest ritual avea scop profilactic și apotropaic, de apărare a viitoarelor recolte de atacul pasarilor.

Marțea din prima săptămana a Postului Mare era numita și Marțea strâmbă sau Spolocania. In aceasta zi femeile luau furca de tors și mergeau la crașma satului pentru a se „clati” cu tuică de mâncarea de frupt (de dulce). Aici, ele beau rachiu fiert cu piper în credința că le va crește cânepa mare, iar pentru a fi sigure de aceasta reușita aruncau cu paharul de băutura în tavan zicând: „atâta să crească cânepa în vară”.

In aceasta zi se mănâncă doar pâine nedospită și se bea moare de varză acră.

In prima sâmbătă din Postul Mare se sărbătorea Ziua lui San – Toader, sfânt care a fost canonizat de către biserica ortodoxa datorita faptelor sale dar pe care  îl ține de teama pedepselor aplicate tuturor celor care nu-l respectau. San – Toader și caii ce-l însoțeau rupeau, conform tradiției, lanțul lui Sânt – Ion pentru a lasa drum liber anotimpului calduros. Ei păzeau Soarele pentru a evita fuga acestuia catre miaza – noapte si pentru a salva, astfel, omenirea de la noaptea, veșnică.

Cailor lui San-Toader le erau consacrate de la cinci până la douăsprezece zile, începând cu Lunea Curată, Săptămâna Albă fiind cunoscută și sub numele de Săptămâna Cailor lui San – Toader. Conform credinței populare, caii lui San -Toader sunt ființe mitice hipomorfe, cu aspect de flăcăi dar care au coadă, ascunsă în ițari, și copite, ascunse în opinci. Ei întronează ordinea la începutul Postului Mare, închizând șezătorile și petrecerile. In nopțile Cailor lui San – Toader, fetele nu mergeau la șezatori, se închideau în case și răsturnau cu gura în jos toate vasele pentru a împiedica aceste spirite năprasnice sa se ascundă în ele.

Torcătoare de fuior

Cel mai important, dar si cel mai temut, dintre cai este San – Toaderul cel Schiop sau San – Toaderul cel Mare celebrat în sâmbata Săptămanii Albe.

In săptămâna numita a Cailor lui San – Toader, femeile nu urzeau,”pentru a nu li se încurca firele”, și nu torceau, ca „sa nu te calce caii”.

In sambata lui Toader, înainte de răsăritul soarelui, fetele se duceau în pădure, în locuri curate, „unde nu ajung găinile și nu se aud câinii”, și căutau rădăcini de iarba mare sau popalnic. Când săpau aceste plante, în locul de unde luau rădăcinile puneau sare, făina sau alte produse. Intoarse acasă, fetele fierbeau aceste rădăcini iar cu leșia rezultata se spălau pe cap în credința ca le va crește părul mare și frumos. După spălarea capului, în timp ce se pieptănau, fiecare zicea: „Toadere, San – Toadere,/Dă cosița fetelor cât coada iepelor/Si chică pruncilor cât coama cailor”.

Tot în dimineața Sâmbetei lui San – Toader, se mai obișnuia ca fetele să adune din ieslea cailor strohul de fân, il fierbeau în vase curate și se spălau cu fiertura astfel obținuta pe cap, în credința ca vor avea părul frumos și bogat și vor fi plăcute flăcăilor.

Un alt obicei din aceasta zi, păstrat până târziu în Bucovina, era acela al tunderii coamei la viței și mânji și al cozilor la iepe (acțiune cunoscută sub numele de costrujire), părul rezultat fiind pus în mușuroaiele de furnici pentru ca „animalele din gospodărie să se înmulțească  precum furnicile”.

In sâmbăta de San – Toader se făcea coliva de grâu (Coliva lui San – Toader) care se ducea la biserica unde se sfințea și se împărțea copiilor sau oamenilor săraci. Din aceasta sâmbăta începeau slujbele speciale pentru morți, slujbe ce aveau loc în fiecare sâmbătă din Postul Mare și se terminau în Joia Mare.

In Sâmbăta lui San – Toader se desfășura, astfel, un scenariu complex de înnoire simbolica a timpului calendaristic, celebrat alta dată, mai ales în mediile pastorale, la început de primăvară.

Din marțea de după Lăsatul Secului începe Postul Mare propriu-zis, ce durează șapte săptămâni, etapa calendaristică în care nu se consuma carne, lapte, brânză și oua, alimentația bazându-se integral pe produsele vegetale. In aceasta perioada în gospodăriile tradiționale se desfașura o intensă activitate în domeniul industriei textile casnice. Se torcea de zor, se țesea iar femeile tinere si fetele iși coseau, pe ascuns, frumoasele camași cu care se îmbracau în ziua de Paști.

Mijlocul Postului Mare este marcat prin ziua numita Miezul Paresimilor.

Această sărbătoare cade întotdeauna într-o zi de miercuri. Ziua oferea, alta dată, gospodinelor prilejul de a numara ouale stranse pâna atunci și de a evalua numarul de ouă de care aveau nevoie pentru buna pregatire. a Sărbatorii Pascale De asemenea, femeile socoteau acum cat s-a tors din cantitatea totală de cânepă, apreciind data aproximativă când urma să se termine operația, întrucât era obligatoriu ca aceasta activitate sa se încheie până la Joia Mare.

Referințe:

http://www.crestinortodox.ro/

Mihai Pop Obiceiuri Tradiționale românești Editura Institutului de cercetări etnologice și dialectologice București- 1976

Marcel Lutic  Timpul sacru-Sărbătorile de altă dată, Editura Fundației academice AXIS Iași-2006

Grigore G.Tocilescu – Materialuri folclorice Vol.I, partea a doua – poezia poporană Ed. Tipografiei corpului didactic – București 1900

Fotografii: Fecebook.com

Săptămâna dezlegării la lactate, Săptămâna Albă.

10 Feb

Incepând cu 24 februarie, creștinii ortodocșii intră în „Săptămâna Albă sau a brânzei”. In această săptămână nu se mai consumă carne, iar în zilele de miercuri și vineri se face dezlegare la oua, lapte, branză și pește. In calendarele bisericești, pentru aceste zile apare mentiunea „harți”, un termen popular care desemneaza zilele de dezlegare a postului.

In Sâmbăta lăsatului sec de brânza, Biserica îi pomeneste pe toți bărbații și femeile care au fost „luminați prin postire”. Această zi este numită „a asceților”. Biserica îi așează ca modele, călăuzitori pentru parcurgerea postului și a pocăinței.

ciobăniță_1
Duminica, care precede intrarea în Postul Paștelui, 2 martie, exista rânduiala de a se cere iertare. Este cunoscuta sub denumirea de „Duminica Iertării„. Așadar, prima încercare de ieși biruitori din lupta cu păcatul este iertarea, reîntoarcerea la iubire. Din păcate, aceasta slujba unica, lipsește din multe biserici. Faptul ca e întalnita mai mult în mânăstiri, denotă despărțirea noastră de duhul Bisericii. Aceste rânduieli sunt trepte spre a deschide inima către „o altă lume”. Din cauza păcatului, omul a pierdut puterea de a păși în mod natural către Dumnezeu. Și prin aceste rânduieli, Biserica ne poartă încet catre unirea cu Dumnezeu.

Mai sunt cateva zile pana la intrarea în Postul Sfântului Paști. Acest post este ajutorul pe care ni-l daruiește Biserica spre a pune capăt „celor vechi” și a intra întru „cele noi”. Indiferent cât de grele sunt condițiile în care trăim și cât de mari sunt obstacolele ridicate de cei din jurul nostru, nimic nu trebuie să ne oprească din a lua în serios Postului Sfintelor Paști.

In vechile tradiții populare, Lăsata Secului păstrează urmele multor practici precreștine, specifice unor populații străvechi agrare, marcând începutul de an agrar.

Oamenii din comunitățile agrare arhaice, sărbătoreau acest important prag care în vechime marca echinocțiu de primăvara – primăvara astronomică-

Astfel pe seară, în satele de odinioară, unde apropierea dintre sacru și viața de toate zilele era mai stânsă, se adunau mai multe familii la casa unuia dintre ele. Mâncarea fiind pregătită cu o zi înainte fiind Săptămâna albă, mâncărurile obișnuite erau brânza cu smântână, laptele dulce cu tocmaci, sau tăiței ori plăcinte numite “învârtite”.

Obiceiul cerea ca toți participanții să mănânce și să bea pe săturate, ca în Postul Mare să nu mai dorească aceste bunătăți.

In timpul acestor mese, orice copil care strănuta primea de la părinți un bănuț, un miel, un mânz sau chiar un vițel.

Un alt obicei este ca fiecare mesean să-și ceară iertare de la toți ceilalți meseni, ca să fie absolvit de greșelile din timpul trecut.

Lunea, era spolocania, adică pregătirea vaselor de gătit pentru a se prepara hrana de post. Era un mare păcat să gătești pentru post  în vase în care s-a gătit în câșlegi.

Despre spolocanie găsiți pe acest blog aici: https://harlauletnografie.wordpress.com/2013/10/29/lasatul-secului-pentru-postul-craciunului/

Referințe: http://www.crestinortodox.ro/paste/postul-pastelui/duminica-iertarii-anunta-postul-sfintelor-pasti-123842.html

Marcel Lutic – Timpul sacru – sărbătorile de altă dată”, Editiura Fundației Academice AXIS Iași- 2006

Mihai Lupescu Din bucătaria țăranului român” – Editura Paideia 2000- București

Foto: Facebook.com

Câșlegile de iarnă

5 Ian

Numele de câșlegi, era dat perioadei de alimentație normală, în care zilele de post (miercuri și vineri, uneori și luni) alternează cu zilele fără restricții de alimentație. Cîșlegii de iarnă, sunt dinaintea postului cel mai îndelungat și mai sever din an: postul Paștelui. In acest an, câșlegile încep pe 9 ianuarie și durează până pe 2 martie. Din 3 martie până pe 19 aprilie este postul Paștelui.

Ultima săpătămână din câșlegi, este “săptâmâna albă”, cu dezlegare la lapte și brânzeturi.

În această perioadă (ianuarie și februarie) temperaturile sunt scăzute, pentru a rezista, oamenii satelor consumau alimente bogate în grăsimi. Se fac nunți în această perioadă, însă sunt mai puține ca în câșlegile de toamnă.

masa de prânz

Țăranii foloseau cu multă înțelepciune alimentele și le combinau după anumite reguli, ca urmare a unei experiențe îndelungate. Se consuma carnea de porc, care a fost tăiat înainte de Crăciun, Carne afumată în pod, pe îndelete. Se consuma vânat, brânză de la putină, bureții uscați, prune (perje) afumate, cartofi din pivnițe sau zemnic, fasolea, lintea. Baza o constituia totuși varza murată. Varza era murată toamna în putine sau butoaie de lemn. Era gătită în combinație cu afumăturile, sau carnea de vită sărată în zi de frupt sau simplă în zilele de post. Murăturile din chiupurile de lut erau nelipsite de pe masa țăranilor.

In această perioadă, borșul de putină era nelipsit de la mesele de prânz. Pâinea pe masa țăranului era rară. Se facea mămăligă, care dacă mai rămânea se consuma seara cu mancarea rămasă de la prânz. Nelipsit era și usturoiul, condiment care însoțea mâncărurile de prânz și de seară.

bunicuța

Pentru masa de seară, se facea cirul. O mămăligă mai subțire, în care aproape de terminare de fiert se punea brânză sărată (uneori cam iute) din putine.

Cum nu aveau unde să păstreza mancarea de pe o zi pe alta, se gătea zilnic.

La carne, băutura preferată a țăranului era țuica de prune, sau rechiurile din mere, zarzăre, corcodușe, dude.

Vinul se consuma crud, însă și fiert cu puțină miere de albine, mai ales pentru a se încălzi după o zi de muncă la pădure sau în gospodărie.

Nu lipseau plăcintele, cu brânză de oi sau din laptele de la vaci, colțunașii umpluți cu brânză.

Aluat copaie

Cei care aveau posibilitatea să prindă pește din iazuri sau heleșteie, scoteau peștele sărat, îl făceau prăjit sau borș, cu mămăligă și nelipsitul usturoi.

Cei avuți mai puneau pe masă și mâncare gătită din vânatul mare sau iepure de câmp.

Ce spunea învățătorul Mihai Lupescu în lucrarea publicată postum “Din bucătaria țăranului român”, la 100 de ani de la moartea lui:

Țăranul, când mănâncă, nu bea nici apă, nici vin, chiar de-l are în pivniță. El nu bea decât când îi este sete. După ce se scoală de la masă, dacă-i sete, trage câteva gâturi de apă și nu mai bea decât când îl răzbește iar setea. Fărămăturile la masa țăranului nu se văd; de se fac, le strâng  și le mănâncă. Nici pe jos nu se dau,  și, de cad, se ridică, căci este păcat să calci pâinea în picioareȚăranul nu avea furculiță. El mânca cu mâna și lingura de lemn și mai târziu din tablă, așa cum a apucat din moși – strămoși.

Mâncarea se punea la o masă joasă  cu trei picioare, într-o strachină mare, din care mâncau copii, tineri și bătrâni, și stăpân și slugă. Sluga era considerată ca fiind parte din căsași (din aceiași casă), cu condiția să fie vrednică și un om cinstit.

Referințe: Mihai Lupescu „Din bucătăria țăranului român”, Editura Paideia, București, 2000

Calendar gastronomic 2013, Ed.Muzeul Etnografic al Moldovei, Complexul Muzeal Național „Moldova” din Iași

Fotografii: Facebook.com

Tot despre câșlegii de toamnă, cei de dinaintea Postului Craciunului.

15 Sep

Până în Postul Crăciunului care începe pe 15 noiembrie, oamenii satului se bucură încă de perioada de dezlegare din timpul anului gastronomic tradițional. Este și ultima din an.

Acum se mănâncă mai puțin din gradină, livadă și câmp și mai mult din camară. Se bea din vinul nou, tulburelul, pentru că este încă în fierbere. In acest an, nu prea au fost struguri, vinul este puțin.

Se taie oile bâtrâne și cele sterpe, berbecii sunt cruțați. Este perioada sfârșitului de an pastoral, când se răvășesc oile, începe tomnatul. Dacă este vremea bună, oile mai pasc pe câmpurile de unde a fost adunat porumbul, mai găsesc ceva mogor, panușe de porumb și iarbă, mai ales ca nu a fost secetă, iarba încă este verde. Se dau berbecii la oi, se face mârlitul oilor.

Acum se pregătesc mâncărurile specifice ciobănești, pentru ca ciobanii au spart stânele iar oile sunt aduse în sat, la gospodăriile țăranilor.

mioritsa

Pentru perioada rece, din oile sterpe și bătrâne care se taie, se scoate separat grăsimea oilor, seul, din care se fac mici sloiuri, care se agățau în grindă și erau păstrate peste an. Acest seu, are un gust specific, se folosește câte puțin la anumite mâncăruri. Este și medicament popular pentru tratarea bolilor de stomac și a celor de plămâni. Iarna, când este foarte frig, ger,  țăranii îl foloseau ca o cremă protectoare pentru față, mâini și picioare. Mai era folosit și pentru tratarea diferitelor răni, tăituri, destul de dese la oamenii satelor.

Din carnea de oaie se prepară tocana, o mâncare preferată de cei care nu strâmba de nas la mirosul și gustul de oaie.

Oile dau lapte puțin în această perioadă, sunt mulse doar de două ori pe zi, seara și dimineața. In schimb laptele este foarte gras. Se făcea mai ales lapte acru, care se păstra în putini de lemn sau chiupuri de lut. Puse în camara rece sau zemnic, pivniță, doar la Crăciun erau desfăcute, iar laptele acru avea consistența untului. Se consuma cu mămăliga fierbinte.

În această perioadă cei care au posibilitatea având heleșteie cu pește. Prind pește, pe cel mic îl gătesc, cel mare este curățat de solzi, despicat pe spate, curațat de mațe. Nu se spăla cu apă ca să nu se piardă gustul de pește. Peștele astfel pregătit era lăsat în baiț făcut din usturoi, vin alb, sare, mirodenii. Se zvântă apoi câteva ore, și se pune la afumat la foc iute din ciocălăi de popușoi (porumb) sau de lemne. Se poate păstra la loc răcoros și aerisit și până la două săptămâni.

Acum este momentul când se adună din gradina de legume, bulgării, cum li se punea în vechime, ultimele pătlăgele verzi, harbujeii mici, varza care se puneau la murat. Unde trece apa mare pe lângă sat, putina cu varză înfundată bine, se scufundă în apa mare până la murare.

In acestă perioadă se face pâine la ceaun de tuci și la cuptor. Drojdia este cea din vinul care încă fierbe, însă și ce luată din târg, drojdia uscată. Pâinea facută cu drojdie de vin, are un gust deosebit, unic, de neuitat, pentru cei care o manâncă prima dată.

Pasca_1

Către sfârșitul câșlegilor oamenii satelor făceu pregătiri pentru moșii de toamnă, adică cei de la Sândunitru, ultima sărbătoare, prăznuire, din an. Acum se coc plăcinte, se pregătesc sarmalele cu carne și alte bunătăți, și mai ales se bea din vinul cel nou!

Sa fiți sănătoși, să va bucurați de câșlegii de toamnă, mai ales că semnele sunt de toamnă lungă și blândă.

Adormirea Maicii Domnului, 15 august, tradiții, datini și obiceiuri.

12 Aug

Adormirea Maicii Domnului sau Sântămaria Mare, una dintre marile sărbători ale bisericii creştine, prăznuită în 15 august, marchează trecerea de la vară la toamnă şi totodată Ziua Marinei, Maica Domnului fiind ocrotitoarea marinarilor.

De pe 15 august se deschidea, în satul tradițional, un important sezon al nunților, sezon care tinea pana la intrarea in postul Craciunului.In aceasta zi se organizau targurile si iarmaroacele de toamna. Perioada dintre cele doua Sântămarii, numita Intre Sântămarii, se considera timp optim pentru semăna­turile de toamnă.

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este prăznuită de ortodocşi şi catolici în fiecare an, pe data de 15 august. Ea este cunoscută în Apus sub numele de Înălţarea cu trupul la cer a Maicii Domnului. Este sărbătoarea în amintirea zilei în care Fecioara Maria şi-a dat obştescul sfârşit.

Despre adormirea Maicii Domnului nu avem informaţii în Sfintele Evanghelii, ci numai în tradiţia Bisericii. Aceasta este tratată în scrierile a patru părinţi orientali: Patriarhul Modest al Ierusalimului, Andrei Criteanul, Gherman al Constantinopolului şi Sfântul Ioan Damaschin. În scrierile lor se spune că Maica Domnului a fost înştiinţată printr-un înger de mutarea ei din această viaţă. Aceeaşi traditie spune că apostolii, aflaţi în acel moment în diferite zone ale lumii, au fost aduşi pe nori pentru a fi prezenţi la acest eveniment. Prin pronia divină, Apostolul Toma nu a fost prezent la înmormântare, sosind trei zile mai tîrziu. Întristat, a cerut să se deschidă mormântul, pentru a săruta mâinile Născătoarei de Dumnezeu, dar, intrând, l-a găsit gol. În timp, în cuvântările Părinţilor Bisericii, începe să se afirme cu mai multă putere credinţa că după adormirea sa, Fecioara Maria a fost înviată de Fiul Său şi luată cu trupul în Împărăţia Cerurilor.

Tradiţia mai spune că după ce şi-a săvârşit misiunea apostolică ce i-a fost încredinţată, şi anume să ducă în Muntele Athonului (Athos) credinţa, Maica Domnului dorea să se mute la Fiul Său. Această cerere i-a fost îndeplinită, fiind astfel săvârşită şi dorinţa creştinilor ca trupul Maicii Domnului să nu fie supus putreziciunii şi să fie luat la cer.

Ca şi Iisus Hristos, Maica Domnului îi iubeşte atât de mult pe oameni încât L-a convins pe Dumnezeu să transforme fuioarele, care se dau de Iordan, într-un mare năvod.

Tot din tradiţie aflăm că, înainte de Marea Judecată, Maica Domnului va da cu năvodul de trei ori prin iad, sufletele de acolo putând să se prindă de el şi astfel să se mântuiască de păcate. Se mai spune că dracii, rămaşi fără sufletele oamenilor, se vor mânca între ei până când nu va mai rămâne niciunul.

Pe timpuri, însă și acum, în seara de 14 august, în ajun, creștinii serbau printr-o priveghere, la care participa tot satul. La aceasta priveghere, sau prohod, toti oamenii, împărțiti în trei cete, cântă un cântec de jale, în trei glasuri. In mijlocul bisericii este scoasă, spre a fi sărutată, icoana volantă (pe pânză) a Adormirii Maicii Domnului, peste care oamenii așezau flori. Icoana este apoi scoasă din biserică în procesiune. Se înconjură de trei ori biserica cu icoana, în procesiune, cu cântări și lumânări aprinse, apoi se intra din nou în biserică.

Aceasta procesiune simbolizează petrecerea, de către  săteni, a Maicii Domnului către mormânt, fiind asimilată cu înmormântări simbolice, cântările de jale  de la prohod fiind de fapt bocet după Maica Domnului, considerată de ortodocși mamă, care octotește toată viața pământească și ajută în viața de după moarte. In acest sens, participarea la prohod și cântarea prohodului este obligația morală a fiecărui creștin, pentru că astfel el jelește adormirea cereștii sale maici.

Astfel, creștinii știu când să o invoce pe Maica Precista, adica în momente de mare cumpănă a vieții: pentru nașterea ușoară a copiilor, pentru căsătoria fetelor (fetele purtau la sân de Sântămarie o plantă numită năvalnic, care se spune avea darul de a aduce pețitori). Maica Domnului era considerată apăratoarea tuturora celor năpăstuiți de soartă, dar și a celora care se roagă neîncetat pentru iertarea păcatelor celor adormiți, adica a morților.

Toate aceste sisteme de credințe ne trimit spre vremurile de demult, precreștină a naturii. O straveche Zeiță Mamă, care apare tânără la Sânziene, matură acum și la Vinerea Mare sau bătrână în Zilele Babei Dochia. De altfel , sărbătoarea Sântămării curinde multe elemente cu un pronunțat caracter agrar.

La ţară se obişnuieşte ca în această zi să fie angajaţi pândarii în vii şi se spune că se „leagă” ciocul păsărilor pentru a nu mai putea strica boabele de struguri. De asemenea, se oferă ofrandă din noua poamă.

În părţile Moldovei, Sfânta Maria Mare este considerată „a morţilor”, fiind pomeniţi toţi cei care au numele pornind de la cel al Preacuratei şi doar la Sfânta Maria Mică (8 septembrie) sunt sărbătoriţi cei care poartă acest nume.

La sărbătoarea Sfintei Marii se adună ultimele plante de leac, putându-se afla cum va fi toamna ce se apropie şi se culeg flori care se pun la icoana Preacuratei, considerându-se că apoi sunt bune de leac.

Între cele două Marii (15 august – 8 septembrie) este timpul prielnic semănării grâului.

La Sfânta Marie, la care se face mâncare pe bază de carne de pasăre, se bea vin și se fac cozonaci.

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului prefaţează deschiderea sezonului de nunţi (16 august-14 noiembrie), începerea târgurilor şi iarmaroacelor de toamnă, a praznicelor de pomenire a morţilor.

În unele părţi ale Moldovei, sărbătoarea de la 15 august este considerată „a morţilor”. Cu această ocazie sunt pomeniţi toţi strămoşii plecaţi în lumea drepţilor şi care au purtat numele Sfintei Fecioare. În ziua praznicului, femeile merg la biserică şi duc cele mai frumoase flori din grădină, o „colivă de struguri”, prune şi faguri de miere, pe care le dau în amintirea răposaţilor, „să fie de sufletul lor”.

Sf.Marie 007

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului încheie un ciclu bisericesc, care se redeschide pe 1 septembrie, prima sărbatoare fiind de cea a Naşterii Maicii Domnului (8 septembrie). Dintr-o sămânţă, aparent moartă, se va naşte un nou spic de grâu plin cu boabe, pentru a adeveri că din moarte va fi înviere.

Mai multe lăcaşuri de cult din ţară ocrotite de Maica Domnului îşi serbează, joi, hramul.

In vecinătatea orașului Hârlău, este hram la bisericile din Deleni (biserica cea veche de lângă conacul Ghica) și cea de la Feredeni. Amandouă biserici sunt vechi si sunt monumente istorice. Merită mers la hram sau în vizită.

Deleni 004

Interiorul bisericii din Deleni

Feredeni 005

Interiorul bisericii din Feredeni, com Deleni.

De acum încep câșlegile de toamnă care țin până 14 noiembrie, când începe postul crăciunului.