Tag Archives: datini

Sf.Spiridon, un sfânt călător ocrotitor și tămăduitor.

12 dec.

Sfântul Spiridon, episcop al Trimitundei, mare făcător de minuni, este unicul sfânt care îşi părăseşte racla pentru a veni de grabă în ajutorul credincioşilor care-i cer sprijinul să-i scape de necazuri.

cizmar

Creştinii ortodocşi îl prăznuiesc la 12 decembrie pe Sfântul Ierarh Spiridon, pe care Dumnezeu l-a binecuvântat cu harul tămăduirilor, încât credincioşii l-au numit făcător de minuni. Potrivit tradiţiei, Sfântul Spiridon este singurul sfânt care îşi părăseşte racla şi vine la cei care-l cheamă prin rugăciuni de evlavie şi dragoste să-i scape de necazuri.

 

casa-iarna

În tradiția populară se crede că nu este bine să lucrezi de ziua sfântului, 12 decembrie, deoarece te vei îmbolnăvi și nu te mai scoli din pat. Sf.Spiridon este prăznuit mai ales de tăbăcari, cojocari și cizmari, care credeau că acesta a inventat sula cu care lucrează. Mai ales cizmarii se roagă la sfântul, să dea ploaie și noroaie ca să se rupă pingelele la încălțăminte, să aibă de lucru.

Sfântul Spiridon era respectat și pentru minunile pe care le făcea, el te apăra de lovituri, de bubă neagră și dalac.

In Moldova, în secolul al XIX-lea, în numele sfântului Spiridon, s-a făcut o Epitropie a spitalelor și așezămintelor de caritate care se îngrijea de spitale, orfelinate, așezăminte pentru bătrâni. Am scris despre Epitropia Sf.Spiridon aici:

https://harlau625.wordpress.com/2012/05/05/sanatatea-publica-in-moldova-despre-epitropii-spitale-si-veniturile-epitropiei/

Referință: Marcel Lutic Timpul sacru – sărbătorile de altă dată, Ed.Fundației Academice AXIS, 2006 Iași.

Fotografie: https://feher.wordpress.com/2014/03/17/cea-mai-scumpa-casa-din-lume-si-orfanii-din-mumbai/

 

Reclame

Sorcova, semnificație, tradiții și obiceiuri.

9 dec.

Din  multitudinea obiceiurile și tradițiile de iarnă, în cumpăna dintre ani, amintesc și mersul cu sorcova. Sorcova are și alte conotații, cum ar fi: “Arată ca o sorcovă”, referire la o femeie care se îmbracă caraghios, împopoțonat sau care se machiază strident; “dus cu sorcova”, referire la o persoană suspectată de colectivitate că ar avea tulburări neuropsihice, sau face unele comentarii sau afirmații aiurea.

Însă în tradițiile de sute de ani ale țăranului român, sorcova are o altă semnificație, una ce ține de structura sufletească, de datine și așteptările pe care le are gospodarul de la noul an: Să fie un an bogat, să fie sănătos el și familia lui, animalele din curte să fie sănătoase, vacile și oile să fie sănătoase, să dea lapte.

Cu sorcova și în zona Hârlăului, merg mai ales copiii, însă și adulții atunci când merg pe la rudele apropiate, la părinți, nași, vecini sau prieteni. Unii vin în dimineața de 1 ianuarie, de Sf.Vasile cu semănatul, și de fapt ei vin cu sorcova, în loc de a atinge gazdele cu rămurica înverzită (bățul împodobit) ei aruncă semințe (înlocuite cu orez decorticat, obicei ce încalcă datina, deoarece semințele date în bătătură, sau pe pragul ușii gazdei, imită semănatul din toamnă a grâului sau semănatul din primăvară. Însă cum semnificația s-a pierdut, rămâne doar obiceiul).

În vechime de Sf.Andrei se lua o rămurică din măr, se punea în apă și se înverzea. Acum se folosește o ramură de copac, un băț, care se împodobește cu hârtie colorată și peteală.

Alaturi de plugușor, colindatul, mersul cu steaua, semănatul,  sorcova este puternic înrădăcinată în cultura populară.

sorcova

Numele de „Sorcova” ar fi originar din etimologie bulgară, „surov” și înseamna verde fraged (verde crud). Aceasta este o aluzie la ramura abia îmbobocită. Această sorcovă, era considerată o baghetă magică, prin intermediul căreia se oferă celui sorcovit sănătate, vigoare, putere. Folcloristul Lazăr Șăileanu spunea că numele de „Sorcova” ar veni din slavul Soroku, adica 40, de aici obiceiul din vechime, ca cel sorcovit, să fie pe timpul declamării sorcovei, atins de 40 de ori.

Interesant că esența sorcovei este asămănătoare tuturor regiunilor folclorice ale țării, cu unele adăugiri, însă urarea propriu zisă este aceiași. Iată câteva variante de sorcovă:

Sorcova, vesela,
Să trăiți, să-mbătrâniți,
Ca un măr, ca un păr,
Ca un fir de trandafir,
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata,
Tare ca fierul,
Iute ca oțelul.
La anul și la mulți ani!

O altă variantă a textului este următoarea:

Sorcova, vesela,
Să trăiți, să-mbătrâniți,
Ca un măr, ca un păr
Ca un fir de trandafir.
Ca merii, ca perii,
În mijlocul verii;
Ca vița de vie
La Sfântă Mărie
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata
Tare ca fierul
Iute ca oțelul.
Vacile lăptoase,
Oile lânoase,
Porcii unsuroși
Copii sănătoși
Câte cuie sunt pe casă
Atâția galbeni pe masă.
La anul și la mulți ani!
Să trăiți să ne dați bani.

Altă variantă:

Sorcova,
Vesela,
Peste vară,
Primăvară,
Să trăiți,
Să-mbătrâniți. Să-nfloriți,
Să mărgăriți,
Ca un măr,
Ca un păr,
Ca un fir
De trandafir.
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata,
Tare ca fierul,
Iute ca oțelul,
La anu’
Și la mulți ani.

Această ultimă variantă este cea mai folosită de copii, fiind mai pe înțelesul lor și mai ușor de reținut.

Referințe:

„Folclor din Moldova”,  ( texte alese din colectii inedite), Editura pentru literatura- 1969 – Colecția I.Oprișan

„Obiceiuri tradiționale românești”, de Mihai Pop, Editura Institutul de cercetari etnologice și dialectologice București- 1976

„Cântece moldovenești” de Elena Didia Odorica Sevastos, 1888 Iași.

Marcel Lutic, “Timpul sacru – sărbătorile de altă dată”, Editura Fundației Academice AXIS, 2006 Iași.

Plugușor

25 dec.

Într-o lucrare de acum aproape 35 de ani a lui Grigore Tocilescu și Christea N.Țapu  „Materialuri folclorice”, am găsit o urătură care în câteva versuri rezumă esențialul urărilor tradiționale de anul nou: Respectiv, acelea de a ara, semăna grâu, obținerea unei recolte bogate, precum și urările de sănătate adresate gazdei. Cu această ocazie fac urarea de „La mulți ani cu sănătate” cititorilor acestui blog și prietenilor de pe pagina de Facebook dedicată comunității din Hârlău.

https://www.facebook.com/H-101358466688559/

Sară mândră și frumoasă,

La boieri pusă pe masă,

Mâine anul se-noiește

Plugușorul se gătește,

Cu doi boi la iarbă verde,

Plugușorul sub părete,

Noi prin sat pe lângă fete

Trageți măi, hăi, hăi

A plecat la arat,

La câmpul durat,

Brazdă mare a răsturnat,

Grâu de vara-a sămănat,

Grâu de vară cu năgară,

Grâu de vară cu arnăut,

A dat domnul s-a făcut,

Ia mai trageți măi! Hăi, hăi

De urat, am mai ura,

Dar ne e teamă că o însăra,

Pe la curțile dumneavoastră,

Departe de bordeile noastre,

Și avem să trecem prin munți întunecoși

Mai rămâneți boieri mari sănătoși.

Aho.

plugu_șor

O nouă expoziție de excepție a Muzeului de Etnografie din Iași

27 feb.

Muzeul Viei și Vinului din Hârlău, în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură Iaşi şi Societatea Culturală „Petru Rareş” din Hîrlău, a organizat și deschis expoziţia temporară “Meşteşugul pierdut”: Ceramica în rituri funerare.

Vernisajul ce a avut loc astăzi, vineri, 27 februarie 2015, ora 12.00, în prezența unui numeros public și a părintelui protopop Nicolae Craciun, al protopopiatului Hârlău. Expoziția a fost prezentată de Ovidiu Focşa, muzeograf în cadrul instituţiei ieşene.

Valorificând obiecte din patrimoniul Muzeului Etnografic al Moldovei, expoziţia surprinde implicarea meşteşugului olăritului în practicile ritual-ceremoniale legate de cultul morţilor, încă bine reprezentate în civilizaţia tradiţională. Ceramica tradiţională de Moşi a fost prezentată publicului prin obiecte pe care meşterii olari le-au realizat altădată special pentru zilele de pomenire a morţilor. Valoarea acestor piese de patrimoniu este dată şi de modul arhaic de ornamentare (pictarea cu var, aplicat cu paiul sau cu trestia). Ceramică de Marginea – Suceava de Poiana – Deleni, de Mihaileni, Botoșani.

Fiecare obiect sau grupuri de obiecte au reprezentat cele 3 etape ale ritului trecerii la Domnul a omului. Momentul de dinaintea  morții, momentul morții și momentul de după moarte când se fac pomenirile la înmormântare, de după înmormântare și de peste an.

Voi prezenta mai jos un fragment din prezentarea domnului muzeograf Ovidiu Focșa:

In legendele românești se spune că olarul și-a furat meseria de la Dumnezeu, numai că neputând să aibă suflarea divină, a pus vasele la ars.

Ceramica s-a bucurat de  un adevarat cult în civilizația rurală tradițională. Recipientele speciale însoțesc cele mai importante momente ale vieții omului, de la primul scăldat al noului născut în apa încălzită în vas curat, nou,  care sună bine, (ca pruncul să capete glas frumos), până la înmormântare, când se sparge o oală, odată cu sfârșitul unui destin, odată cu necazul abătut asupra acelei case.

Un întreg mod de viață, un complex de credințe și mentalități pot fi surprinse prin simpla trecere în revistă a atelierului tradițional de olărie: vase mari de fiert găluște la hramuri, cumetrii și nunți, sahane, lăptare, olărețe, țapcane, ulcioare rituale de nuntă, găvănoase și nu în ultimul rând moșoaice pentru pomeni.

Pentru a spera că se va accede unde este bine, răposatul trebuie să aibă un mormânt și să primească îngrijirile îndatinate. Este una din stravechile cutume ale omenirii, pe care le regăsim și astăzi, sub o formă sau alta.

Postexistența mortului este întreținută cu ofrande, acolo unde vasul de ceramică își are rolul său major. La sărbătoarea Moșilor, bucatele rituale erau împărțite în vase negre, de forme și dimensiuni diferite, de regulă mai mici, numite popular moșoaice, ornate sau neornate, a căror rol principal era întemeierea jertfei între cele două lumi. Natura materialului cât și decorul realizat prin pictare, cu paiul înmuiat în var, amintesc despre caracterul efemer al vieții, motiv pentru care se spune că pomana este bine primită.

Așadar ceramica ca principal mijloc de mediere, între cele două lumi, rămâne alături de alimentele consacrate, element de bază în îndeplinirea ritualurilor funerare și postfunerare.

Prezent la vernisaj, părintele protopop Nicolae Crăciun, a subliniat momentul acestei activitați, în postul Paștelui, în preziua sâmbetei Sfântului Toader, pomenirea morților.

Este un moment când creștinii în pomelnice scrise și date preotului paroh, pomenesc pe cei plecați la Domnul, rude, nașii, oamenii  are au făcut o fântână, care au vândut casa sau terenul unde este casa. Este un moment când ne arătăm respectul pentru înaintașii noștrii.

A amintit părintele protopop și despre necesitatea, ca elevii prin intermediul părinților, să se înscrie la orele de religie din școli. Tinerii nu pot fi despărțiți de credința strămoșească, pentru că urmează cursul vieții de la naștere și până după moarte.

Acum voi prezenta mai jos câteva fotografii de la vernisaj.

Oale_inmormântare 002

Oale_inmormântare 004

Oale_inmormântare 006

Oale_inmormântare 007

Oale_inmormântare 016

Oale_inmormântare 018

Oale_inmormântare 020

Le finele activității, cum este tradiția creștină, fiecare participant la vernisaj, a primit după datină, un colac și o cană (din lut, normal) cu vin. Bogdaproste!

Părintele protopop a distribuit revista nou apărută,  „Lumina Credinței”, nr.5/2015, periodic de informație, teologie și spiritualitate bisericească al protopopiatului Hârlău.

O completare: Înregistrarea video de la vernisajul expoziției. Prezentarea făcută de muzeograful Ovidiu Focșa de la Muzeul de etnografie a Moldovei din Iași.

Moșii de vară

31 mai

Inainte de Duminica Rusaliilor sunt „Moșii de vara”, sărbătoare dedicată pomenirii morților. Cu această ocazie, în toate bisericile ortodoxe se vor oficia Sfinte Liturghii urmate de slujbe de pomenire a celor trecuți la cele veșnice.
Biserica îi numește pe cei trecuți în viața de dincolo „adormiți”, termen care are întelesul de stare din care te poți trezi. Nu vorbește de trecere într-o stare de neființa, ci de trecere dintr-un mod de existență, în alt mod de existența.

Biserica Ortodoxa, consacrând aceasta sâmbată pomenirii generale a morților, n-a facut altceva decat să creștineze străvechea sărbătoare păgâna de vară, numita Parentalia, prin care romanii își pomeneau și cinsteau pe morții (părinții) lor (parentes, de unde Parentalia).

Etruscii și apoi romanii, organizau ritualuri de comemorare pentru cei morți timp de șapte zile. Primele 6 zile se desfășurau în cadrul familiei, iar în ziua a șaptea erau ritualuri publice. Pe timpul ritualurilor se oferea de pomană pentru cei morți: sare, cereale, fasole, vin, lapte și violete.

Definition: Parentalia is the name of an Etruscan and Roman festival running from February 13-21 to honor the dead. The first 7 days of Parentalia were for private ancestral rites, but on the final day of the Parentalia there was a public celebration called the Feralia, which Feldherr refers to as „a banquet shared with the dead.” He says that at the Feralia, the following offerings are made to the dead: salt, cereals, beans, wine, milk, and violets.

Holleman says the Pre-Julian calendar Parentalia was not 9, but 8-1/2 days.

Referință: C. Robert Phillips III „Parentalia” The Oxford Classical Dictionary. Simon Hornblower and Anthony Spawforth. © Oxford University Press 1949, 1970, 1996, 2005.

„Pe vremuri, mai ales copiii şi săracii aşteptau cu mare nerăbdare sărbătorile Moşilor, care precedau invariabil marile sărbători. Moşii cădeau în zilele de sâmbătă, în mediile arhaice, această zi fiind considerată a morţilor, cea mai bună pomană pentru sufletele lor făcându-se acum“, după cum scria  Marcel Lutic, în lucrarea “Timpul sacru – sărbătorile de altă dată – 2006”. Acesta mai  menţiona că românii cred că cea mai nimerită sâmbătă din an pentru datul de pomană este cea dinaintea Duminicii Mari, cum mai era numită Duminica Rusaliilor, în sâmbăta numită şi a Moşilor sau Moşii de Rusalii, Moşii de Vară sau Moşii cei Mari.

Moşii, reprezintă o dublare a sărbătorilor celor vii pentru cei trecuţi în „lumea fără dor“

La Moşii de Rusalii se dădeau de pomană vase cu fructe, colaci şi lumânări pentru cei răposaţi, în prima parte a zilei, iar în partea a doua a zilei, fiecare putea să dea de pomană pentru sufletul său. Se credea că nu era bine ca în această zi cineva să mănânce fără să dea de pomană. Tot ceea ce era dat de pomană se dădea în vase noi, împodobite cu flori.

moșiidevară 001

În general, o mare parte din gesturile cotidiene sau a micilor petreceri au momente care amintesc de cei morţi, aşa cum se întâmplă când se varsă din pahar câteva picături „de sufletul morţilor“, datul de pomană din primele plăcinte care se fac după post, pomenile care se fac la hramurile satelor sau ale bisericilor şi relevă relaţia cu lumea de dincolo a satului arhaic. Se credea că, în zilele de moşi, cei răposaţi aşteaptă să primească de pomană şi, dacă asta nu se întâmplă, rămân supăraţi. De asemenea, era încurajată oferirea de pomeni săracilor şi străinilor, fiind dezaprobată schimbarea de pomeni între rude. Se mai credea că mâncarea oferită ca pomană era bine să fie caldă, astfel încât mirosul acesteia îl putea sătura pe cel mort, astfel că, în unele locuri din Moldova, masa de pomană se mai numea şi „aburi”.

Pomenile erau oferite în recipiente speciale de lut, numite şi moşoaice, lutul fiind şi materia cea mai potrivită pentru vasele de pomenire.

După cum scrie S.Fl.Marianu în lucrarea “Inmormântarea la români – studiu etnografic – 1892”, moșii constau din oferirea de obiecte și alimente:

Moșii de vară

Persoana care “dădea moșii” mergea la gospodarii (vecini) unde se aflau copii mici și se oferea vase din ceramică noi cum ar fi: căni, ulcele, cofițe, dar și busuioc și flori care se legau de obiectul dăruit cu un fir gros roșu. Vasele erau umplute cu apă proaspătă, mied, lapte cu tocmagi, iar dacă erau oferite la persoane majore se umpleau cu vin, must, bere. Se mai dăruiau strachini cu zamă (ciorbe) și plăcinte,  un colac  și o lumânare galbenă de ceară , aprinsă când se intra în casă unde se dau moșii. In unele părți când se dădea strachini cu zamă (ciorbe, borșuri)  sau tocmaci cu lapte. Se dădea și o lingură nouă.

Toate aceste obiecte poartă numele de moși și la oferirea sau primirea  lor  se spunea că am împărțit, am dus, am primit sau am căpătat moșii.

Dacă cel care oferea moșii era un gospodar mai cuprins adică mai avut, dădea moșii mai bogați, dacă era sărac oferea moșii mai săraci.

Cel care oferea moșii, spunea: Să fie de sufletul lui (tata de exemplu)  (gradul de rudenie sau numele) . Cel care primește spune bogdaposte, să fie primit!

Rusaliile românești

30 mai

Teologii spun că, la 50 de zile de la învierea lui Iisus Hristos, Duhul Sfânt a coborât între apostoli, în chipul unor limbi de foc, iar aceştia au început să vorbească în limbi străine, pe care nu le ştiau până atunci. Rusaliile sau Duminica Mare, sunt precedate de Sâmbăta Moșilor, Moșii de Rusalii, Moșii de vară sau Moșii cei Mari.
Evenimentul marchează şi întemeierea Bisericii. În zilele care urmează acestei sărbători, Biserica îi celebrează pe cei care au contribuit la întemeierea creştinismului. Luni, după Rusalii, este sărbătoarea Sfintei Treimi. Rusaliile reprezintă cea mai veche sărbătoare creştină, fiind celebrată încă de pe vremea apostolilor

nu mai vine

Rusaliile a devenit, pe lângă Paşti, a doua sărbătoare rezervată botezurilor. În ajunul Rusaliilor se ţin Moşii de vară, cu târguri unde oamenii găsesc cele necesare pomenilor, dar şi prilej de veselie. Se crede că sufletele morţilor, după ce părăsesc mormintele în Joia Mare, se preumblă printre cei vii, înapoindu-se la locul lor în Ajunul Rusaliilor.

Tot în această zi este obişnuit şi faimosul joc al căluşarilor, executat de cete de flăcăi, dans constând din săritul peste foc pentru a scăpa de iele – zâne rele.
Casele se împodobeau cu flori şi ramuri verzi de nuc sau de tei.

Tânără Radeni

În biserici se aduc şi astăzi ramuri verzi de tei sau de nuc, care se binecuvântează şi se împart credincioşilor, acestea simbolizând limbile de foc ale puterii Sfântului Duh, care s-a pogorât peste Sfinţii Apostoli

–   exista credința ca rusaliile sunt un fel de zâne rele ale apelor, asemănătoare ielelor care locuiesc în văzduh sau locuri neumblate de om în cete de până la 12 iele și pot provoca oamenilor boli grave.

–  Ielele sunt sufletele femeilor înecate înainte de măritiș sau care pe timpul viețuirii pe pământ au făcut vrăji
– de aceea nu este bine sa te scalzi in aceasta zi – rusaliile te pot ineca;
– orice munca este interzisa cu desavarsire, pentru ca rusaliile te pot orbi, muți, ologi sau înebuni;
– certurile, conflictele trebuie evitate, pentru ca altfel certăreții vor fi rapiți de rusalii și duși pe fundul apelor;
– ca și împotriva vampirilor, exista ac si de cojocul rusaliilor: leacurile cele mai bune contra lor sunt fie pelinul – agătat la brâu, pus în case la uși, ferestre, icoane – fie usturoiul, utilizat în acelasi mod;
– plantele de leac de-abia de-acum scapă de influenta nefastă a rusaliilor și pot fi culese pentru uscat.

Sărbătoarea rusaliilor era în vechime o sărbătoare de spaime și pericole. Însă cu timpul semnificațiile magice au dispărut, rămânând încă o zi de petrecere și bună dispunere, mai ales că statul a declarat-o zi liberă.

Începând cu anul 2008, prima și a doua zi de Rusalii au fost declarate ca fiind zile libere.

Inălțarea Domnului, Ziua eroilor. Tradiții și obiceiuri

11 mai

Biserica Ortodoxa prăznuiește Înălțarea Domnului sau Ispasul la 40 de zile după Inviere, în Joia din cea de-a patra săptămâna după Paști.
Aceasta sărbătoare mai este cunoscută și sub numele de Ispas. Inălțarea Domnului marchează ziua în care creștinii se salută unul pe celalalt cu “Hristos S-a înălțat!” și “Adevarat S-a înălțat!”.
In aceasta zi, Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-a ridicat la ceruri de pe Muntele Măslinilor. La aceasta minune au mai luat parte și Apostolii și cei doi îngeri. Acestia din urma le-au vorbit apostolilor despre cea de-a doua venire a lui Hristos, și le-au cerut să nu fie copleșiti de durerea despărțirii de Mântuitor.
Eusebiu din Cezareea, în lucrarea “Despre sărbătoarea Paștilor” din anul 332 d.Hr. menționează pentru prima oara sărbătoarea Inalțării Domnului. Din scrierile acestuia, putem deduce faptul că Inălțarea Domnului se ținea în aceeași zi cu Rusaliile, la 50 de zile după Inviere. Abia la sfârsitul secolului al IV-lea, începutul secolului al V-lea, sărbătoarea Inalțării Domnului s-a sărbătorit în altă zi decat Pogorarea Sfantului Duh (Rusaliile), și anume, la 40 de zile dupa Inviere. Aceasta dată a rămas pâna în ziua de astăzi neschimbată. In urma hotărârilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe din anii 1999 si 2001, Inăltarea Domnului a fost consfințita ca Zi a Eroilor și ca sărbătoare națională bisericească. In aceasta zi, bisericile românesti din țara și din străinatate sărbătoresc pe toți eroii români care au căzut pe câmpul de luptă pentru credință, dreptate, întregirea neamului sau apărarea țării.

adunat iarba

În această zi, Ispasul cum era denumită în tradiția populară era considerat Paștele cailor: Numai în această zi se satură și caii o dată pe an, doar un ceas, pentru ca așa au fost blestemați de către Maica Domnului:


Fire-ați cai afurisiți,
De mine, de Dumnezeu,
Mai tare de fiul meu.
Voi să nu mai aveți sat
Numa-n ziua de Ispas
Si-atuncea vreme de-un ceas
        (Pop Reteganul-2, f.78)

Obiceiuri:

Ajunul Ispasului era numit în popor Hurdubaia Paștelui. Cei care se împărtășeau de Paște erau obligați să nu lucreze șase săptămâni (însă este puțin de crezut că cineva ținea acest obicei în condițiile începerii muncii câmpului), adică până de Ispas, deoarece se credea  că împărtășania stă în ei în tot acest timp. Se mai spunea că din ajun încep să umble Ielele sau Rusaliile, niște spirite malefice  care provoacă multe boli. In noaptea dinspre Ispas fetele și flăcăii se adunau   sub aluni, asta deoarece era credința că numai în această noapte  înfloresc și totodată , se scutură florile alunului. Florile acestea erau păstrate cu mare grijă, fiind foarte bune de leac și de dragoste.

casa rurala

Sărbătoarea se ținea de oamenii temători  de grindină, de asemenea se credea că dacă vor lucra de Ispas vor …căpia!

Intocmai ca la Paște, se mănâncă ouă roșii, pască și cozonac și de cei care au chiar miel.

De teama strigoilor și ielelor, casele, mormintele  și biserica se împodobeau cu flori, frunze și crengi de alun, nuc, paltin sau leuștean.
Se poarta foi de nuc la brâu, pentru ca și Hristos și-a pus când s-a înălțat.     Se crede că cine moare de Ispas ajunge în cer. La Ispas se bat cu leuștean vitele, ca să se îngrașe. Se taie păr din vârful cozilor de la vite și se îngroapă într-un furnicar: ” Să dea Dumnezeu să fie atâția miei și viței câte furnici sunt în acest furnicar! „
In ziua de Ispas să nu se dea foc și sare din casa; foc, pentru ca tot anul vei avea huit, vor avea oamenii inima rea în casa ca focul; și sare nu se dă, pentru că laptele vacile nu va avea smântână.  Ce se seamăna dupa Ispas nu rodește .

Râșniță de faină


In ziua de Inalțarea Domnului, femeile care au în familie morți împart azime calde, ceapă verde și rachiu pentru sufletele morților, crezâdu-se ca în acea zi se înalță sufletele lor la cer și să aibă merinde de drum.
Femeile împart laptele dulce fiert cu pasat și se mai dă și o legatură de mături de pe câmp.

ziua eroilor 019

În aceste vremuri de cumpănă, să nu ne uităm eroii din cimitirele militare, din cimitirele de onoare, să mergem să depunem flori la monumente și să participăm la slujbele de pomenire.

Hristos s-a Înălțat!

Referințe: http://calendarulortodox.ro/sarbatori/inaltarea-domnului/

Marcel Lutic Timpul sacru, sărbătorile de altă dată. Editura Fundației Academice AXIS – Iași 2006