Tag Archives: folclor

Personanță identitară prin muzică

15 Apr

Fragment din articolul “Identitatea etnică în politicile culturale europene” de dr. Constanța Cristescu, apărut în publicația : Ghidul iubitorilor de folclor Nr.5/2015, p.10-14

Dacă ne referim la istoria culturii româneşti şi în special la istoria culturii muzicale de pe teritoriul României, putem afirma că aceasta s-a clădit pe relaţii de interculturalitate impuse sau influenţate de regimurile dominante, care au avut ca rezultantă diverse procese de aculturaţie. Aculturaţia a constituit pentru statele dominatoare o strategie de impunere a propriei culturi în mediul socio-cultural românesc cucerit pentru asimilare culturală şi anihilarea sau diluarea identităţii culturale genuine.

Printr-un proces complex de aculturaţie s-a format limba română, prin procese variate de aculturaţie, dirijate politic şi instituţional s-a produs bizantinizarea populaţiei de pe teritoriul României, slavizarea şi apoi românirea culturii de tradiţie bizantină, prin procese variate de aculturaţie s-a realizat integrarea europeană a culturii româneşti în iluminism şi apoi în secolul al XIX-lea, când s-au afirmat cu personalitate şcolile muzicale naţionale.

costume 026

Fenomenul de aculturaţie a avut ca rezultantă şi reacţia de enclavizare, prin efortul de autoconservare identitară sub presiunea dominaţiilor istorice. Comunicarea socio-culturală a românilor cu populaţiile aduse de statele dominante în diversele zone ale ţării a avut ca rezultat al aculturaţiei formarea unor stiluri regionale în domeniul folclorului, dar şi în cel al muzicii de tradiţie bizantină.

Acestea se reflectă în particularităţi intervenite la nivelul structurilor melodice, al sistemului de cadenţare, al configurării de profil melo-ritmic, al configurării formale, al configurării ornamentale etc. Aceste particularităţi lingvistice muzicale provin din asimilări lingvistice, mutaţii structurale, sinteze lingvistice şi interculturale, care au avut ca rezultat configurarea unor limbaje muzicale cu personalitate identitară în cadrul culturii tradiţionale. Personalitatea stilistică identitară se reflectă atât la nivel regional, cât şi la nivel microzonal, chiar local.

Convieţuirea interetnică în spaţiul românesc a avut ca rezultat şi produse muzicale bilingve pe melodii asimilate culturilor ce dialoghează intercultural, ele dovedind capacitatea de armonizare a populaţiilor convieţuitoare în manifestări cu caracter de aceptabilitate, toleranţă şi adaptabilitate la viaţa culturală comună. Asimilări interculturale sunt dovedite şi de denumirile unor jocuri prin definirea provenienţei lor etnice: ungurica, ţigăneasca, poloneza, huţulca, rusasca, leşasca etc.

Globalizarea şi intensa mediatizare transculturală a avut, din perspectiva fenomenului aculturaţiei, efecte negative grave asupra folclorului, în sensul adaptabilităţii interculturale prin fenomenul de tonalizare a folclorului, care are ca rezultat catastrofal al alterităţii, ştergerea trăsăturilor structurale specifice şi pervertirea folclorului în creaţii semiculte de tip şlagăr. Inhibarea capacităţii creatoare din mediul genuin al folclorului de către aşa-zişi poeţi, compozitori şi aranjori (orchestratori) de folclor a creat o piaţă pseudofolclorică puternică ce anihilează şi falsifică tocmai creaţia folclorică, autenticitatea produselor difuzate sub marca folclorului.

Fenomenul aculturaţiei se reflectă şi în substituirea instrumentelor tradiţionale din formaţiile de muzicanţi performeri de folclor cu instrumente moderne preluate ori asimilate din alte culturi.

Soluţia cea mai eficientă pentru restaurarea modelelor tradiţionale ale folclorului în mediul genuin este implementarea, în mediul rural, a repertoriului stocat în colecţii ştiinţifice alcătuite de etnomuzicologi şi promovarea producţiei artistice live pe scenă, eliminând falsul realizat prin negative. În acest sens am realizat în cadrul Centrului pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale din Suceava o bancă digitală de repertoriu folcloric – peste 4000 piese scanate -, limitată deocamdată la zona Bucovinei, cu unele extensiuni la zonele de vecinătate. Repertoriul folcloric este catalogat pe diverse criterii, constituind un mijloc rapid şi eficient de evaluare a potenţialului actual local şi de aprovizionare muzicală cu modele de referinţă pentru revitalizarea tradiţiei şi dirijarea culturală spre creaţia pe modelele reprezentative identitar.

Negativul, folosit până la saturaţie pe piaţa spectacolului muzical, este util în eforturile de învăţare particulară, nu pentru a substitui formaţia de muzicanţi locali care nu se regăseşte, de cele mai multe ori, în sonorităţile negativelor pe care le dublează în spectacole scenice. Falsul prin negative neconcordante sonor cu structura formaţiilor etalate în emisiuni este, din nefericire, masiv promovat pe piaţa media a posturilor de televiziune EtnoTv, Favorit, BucovinaTv, PlusTv, TarafTv etc, iar modul de prezentare a repertoriului din programe şi modul de prezentare a performerilor de către prezentatorii remuneraţi este catastrofal.

Lipsa de profesionalism mascat de sloganuri, lozinci, fast artificial şi dulcegărie protocolară nu poate înşela niciun specialist şi nu poate rezista prea multă vreme ca modă.

costume 050

Evaluarea autenticităţii produselor folclorice în condiţiile pieţii muzicale actuale, în care tehnica este susţinătoare substanţială a falsului, are multiple mijloace care nu contrazic caracteristicile folclorului stabilite de oamenii de ştiinţă şi care se regăsesc în definiţie: oralitatea, anonimatul, caracterul colectiv care se reflectă în circulaţia şi conservarea prin variante, caracterul dinamic pe filiera structurilor tradiţionale prin reproducerea şi recrearea variată, caracterul sincretic, funcţia utilitară ce supune produsul folcloric permanentei adaptări, actualizări şi transformări în consens cu dinamica socio-economică a comunităţilor.

Vedetismul este una dintre catastrofele aculturaţiei contemporane, creând industria de pseudovedete, ce a cunoscut o înflorire fără precedent în ultimul deceniu. Cuvântul specialiştilor se pare că nu are trecere în faţa vedetelor orbite de piaţa lui Mamona. Cele mai valoroase prestaţii artistice şi ştiinţifice sunt plătite – dacă sunt plătite – cu preţuri şi cu onorarii derizorii, în timp ce falsuri şi kitschuri ale unor vedete consacrate sunt plătite la bucată cu mii de euro. Evident, nu sunt bani când este vorba de a publica vreo carte de specialitate fundamentală, care pune în valoare un segment de cultură tradiţională prin exegeze, tipologii şi antologii repertoriale. Atunci românii îşi amintesc imediat de sloganul crizei ca argument. Şi această atitudine faţă de cartea de specialitate este o faţetă a aculturaţiei: refuzul informaţiei de specialitate despre cultură.

Chiar dacă actualitatea vieţii culturale reflectă o atitudine de confuzie şi incapacitate generală de valorizare a produselor culturale ofertate pe piaţa muzicală, atitudinea specialistului analist nu poate fi tolerantă şi nici favorabilă perpetuării unei asemenea situaţii, chiar dacă el apare incomod vedetelor.

Etnomuzicologia nu este o ştiinţă perimată şi nu poate fi dominată de piaţa muzicală a vedetelor şi a instituţiilor creatoare de industrie şi de piaţă muzicală aşa-zis „folclorică”, fiind capabilă să găsească soluţii de stopare a aculturaţiei alterante, de restaurare şi împrospătare a tradiţiei muzicale folclorice pe linia autenticităţii. Etnomuzicologia are metodele ştiinţifice consacrate şi îndelung verificate de evaluare a autenticităţii folclorice a produselor muzicale ofertate sub marca folclorului şi are capacitatea de influenţare a ofertei muzicale în sensul decantării valorice pe filieră  identitară.

Dicționar. Aculturație dex. Preluarea de către o comunitate a unor elemente de cultură materială și spirituală sau a întregii culturi a altei comunități aflată pe o treaptă superioară de dezvoltare.

Fotografii din arhiva foto, realizate la activități școlare desfășurate la Clubul Copiilor din Hârlău, proiectul educațional „Obiceiuri și tradiții la români ediția a III-a” din 29 noiembrie 2012. Ediție unde organizatorii au promovat autenticul în arta populară și folclorul din depresiunea Pârcovaci, Hârlău, Ceplenița și localitățile din vecinătate. A fost un succes, care este posibil să nu mai fie repetat în viitor, având în vedere politicile culturale actuale și restricțiile financiare în finanțarea unor astfel de activități.

 

Plugușor

25 Dec

Într-o lucrare de acum aproape 35 de ani a lui Grigore Tocilescu și Christea N.Țapu  „Materialuri folclorice”, am găsit o urătură care în câteva versuri rezumă esențialul urărilor tradiționale de anul nou: Respectiv, acelea de a ara, semăna grâu, obținerea unei recolte bogate, precum și urările de sănătate adresate gazdei. Cu această ocazie fac urarea de „La mulți ani cu sănătate” cititorilor acestui blog și prietenilor de pe pagina de Facebook dedicată comunității din Hârlău.

https://www.facebook.com/H-101358466688559/

Sară mândră și frumoasă,

La boieri pusă pe masă,

Mâine anul se-noiește

Plugușorul se gătește,

Cu doi boi la iarbă verde,

Plugușorul sub părete,

Noi prin sat pe lângă fete

Trageți măi, hăi, hăi

A plecat la arat,

La câmpul durat,

Brazdă mare a răsturnat,

Grâu de vara-a sămănat,

Grâu de vară cu năgară,

Grâu de vară cu arnăut,

A dat domnul s-a făcut,

Ia mai trageți măi! Hăi, hăi

De urat, am mai ura,

Dar ne e teamă că o însăra,

Pe la curțile dumneavoastră,

Departe de bordeile noastre,

Și avem să trecem prin munți întunecoși

Mai rămâneți boieri mari sănătoși.

Aho.

plugu_șor

Constantin Curecheriu, artist popular din Sticlăria, decorat de președintele României

10 Nov

Intr-o ceremonie ce a avut loc la Cotroceni în ziua de 9 noiembrie 2015, președintele României a decorat pe  deţinători ai titlului de «Tezaure Umane Vii» anul 2015, cu Meritul Cultural.

Printre cei decorați a fost și Costantin Curecheriu din satul Sticlăria, comuna Scobinți, județul Iași.

Curecheriu decorat

Fotografie de pe pagina președenției României http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=16121&_PRID

rareșoaia festival 004

Alocuțiunea

Președintelui Românei, domnul Klaus Iohannis, susținută cu ocazia ceremoniei de decorare a unor creatori și meșteri populari, deținători ai titlului „Tezaure Umane vii”

„Distinşi şi stimaţi deţinători ai titlului de «Tezaure Umane Vii»,
Domnule Ministru,
Doamnă academician, Preşedinte al Comisiei Naţionale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial,
Doamnelor și domnilor,

Permiteţi-mi să încep prin a vă felicita pentru titlul onorant de «Tezaur Uman Viu», ce încununează o activitate de o viaţă în slujba valorilor civilizaţiei tradiţionale. Acestei titulaturi, instituite pentru a materializa angajamentul României în îndeplinirea Convenţiei UNESCO pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, i se adaugă începând de astăzi recunoaşterea certificată de Medalia Meritul Cultural pe care am avut prilejul şi bucuria să v-o înmânez.

Acest moment este expresia unui sincer interes și a unui angajament instituțional pentru a susţine protejarea, transmiterea către noile generații și punerea în valoare a patrimoniului cultural imaterial.

Sunt bucuros și, ca Președinte al României, mândru că țara noastră mai are încă rezerve de tradiţii și meșteșuguri culturale. Olăritul de Hurezi, Doina şi Căluşul, colindul şi, în curând, sper, alte tradiţii populare sunt contribuţia spaţiului nostru de cultură şi civilizaţie la tezaurul universal.

Dumneavoastră sunteţi tezaurele noastre vii şi tezaurele umanităţii. Aveţi şi avem împreună marea responsabilitate să lăsăm generaţiilor care ne vor urma moştenirea pe care aţi primit-o de la înaintaşi, într-o Românie mai demnă şi puternică, într-o lume a păcii şi dezvoltării umane durabile.

Felicitându-vă încă o dată, vă asigur de sprijinul meu în susţinerea valorizării artei şi meşteşugurilor tradiţionale.

Felicitări şi la mulţi ani!”

Departamentul Comunicare Publică
09 Noiembrie 2015

Domnul Curecheriu merită cu prisosință această decorație, prin tot ce a făcut și face pentru păstrarea vie a culturii populare din zona folclorică Sticlăria. Imi este bun amic, l-am apreciat și am publicat articole și fotografii care probabil au cântărit în decernarea titlului de „Tezaure Umane Vii” oferit de UNESCO și decorarea cu Meritul Cultural de către Președenția României.

Referință: https://harlauletnografie.wordpress.com/2014/03/27/constantin-curecheriu-din-scobinti-recunoscut-de-unesco/

Inițiativă buna, aplicarea improbabilă. Studiul folclorului în școală.

30 Jul

In sfârșit, se-ntâmpla ceva BUN pentru școala româneasca! Romania revine acasa in inimile copiilor săi, cu toată lumina și intelepciunea  invesnicite in tezaurul sau nepieritor… asa cum este firesc, de altfel!

Dans Pârcovaci

Academia Română, prin Departamentul de Etnologie al Institutului de Filologie Română „A. Philippide” propune Ministerului Educaţiei să integreze în învăţământul preuniversitar predarea literaturii populare şi elemente de tradiţie şi folclor românesc.

Concret, reprezentanţii Departamentului de Etnologie al Institutului de Filologie Română „A. Philippide” al Academiei Române au trimis un memoriu Ministerului Educaţiei în care au semnalat că nu există materiale didactice pentru predarea folclorului românesc. Potrivit adevarul.ro, acestia au propus o serie de măsuri care să ducă la promovarea culturii tradiţionale româneşti:   – acordarea unui număr mai mare de ore, în programa generală de trunchi comun pentru predarea limbii şi literaturii române, respectiv a unui număr mai mare de ore pentru studierea literaturii populare; – alegerea unor texte reprezentative şi adecvate caracteristicilor psiho-cognitive ale fiecărui nivel de şcolarizare; – redresarea modului învechit în care sunt/au fost prezentate conţinuturile de folclor în manualele şcolare aprobate de Minister; acestea suferă de prea multe clişee şi formulări encomiaste, ceea ce face discursul total neadecvat realităţii funcţionale a culturii populare româneşti; – în proiectarea conţinuturilor să se asigure o coerenţă între textele recomandate şi informaţia etnografică, fapt ce ar contribui substanţial la explicarea nivelului de profunzime a textelor şi a legăturii lor organice cu imaginarul popular şi specificul civilizaţiei tradiţionale autohtone; – încurajarea creativităţii şcolarilor prin coroborarea conţinuturilor folclorice cu elemente de cultură materială şi cu industriile creative autohtone; – corelarea atentă a documentelor curriculare cu cerinţele şi subiectele din procesul de evaluare prin examenele de absolvire a ciclurilor de studiu; – pregătirea şcolarilor pentru conştientizarea cu exemple a identităţii lor culturale, în sensul competenţelor sociale şi civice, asumarea acesteia în contactele interculturale europene pe care le vor stabili în viaţă, oferirea unor instrumente concrete, autentice, fireşti de exprimare a profilului lor cultural pentru evitarea discriminării, a alunecării în clişee naţionaliste şi intoleranţă interetnică; – folosirea posibilităţii de tranziţie organică de la învăţarea curriculară a folclorului la activităţi extracurriculare din domeniului meşteşugurilor populare adaptate la nivelul de îndemânare a vârstei şcolare; – înzestrarea tinerilor cu simţ critic pentru detectarea autenticului şi a valorilor româneşti atunci când intră în contact cu piaţa produselor culturale; – valorificarea naturii interdisciplinare a studiului culturii populare, care poate fi analizată în confluenţa cu alte discipline, cum ar fi: istoria, geografia umană, ştiinţele sociale; – fundamentarea experienţei necesare a cadrelor didactice şi a elevilor pentru identificarea şi implementarea de proiecte europene cu instituţii şcolare din ţări comunitare, dat fiind faptul că s-a observat o pondere relevantă dedicată dialogului intercultural în cadrul proiectelor finalizate cu succes până acum; – sprijinirea introducerii unor programe pentru cursuri opţionale (curriculum la decizia şcolii) de cultură populară românească.

In sfarsit, o propunere inteleapta! Iar daca cei din Ministerul Educatiei vor accepta FOLCLORUL in programa scolara, pot fi siguri ca asa fac un lucru mare pentru scoala, pentru elevi, pentru neamul romanesc.

“Cultura tradițională mai poate fi relevantă astăzi recontextualizată în narațiuni cosmologice și ea devine lucrătoare. Bucuria se transmite, fără îndoială, atunci când există în actanți (…). O stiintã se dezagregã dacã nu tine legãtura cu propozitiile sale prime. Asa este si cu un neam, cu un popor, iar principiile noastre, legãturile noastre, merg adânc în preistorie. Folclorul este vârful aisbergului care s-a pãstrat la lumina zilei si cred cã acesta este motivul pentru care simtim noi puterea folclorului, atunci cand îl facem, bineînteles, cu totul arsenalul lui hermeneutic. Intrãm în comunicare cu niste filoane de viatã care merg pânã la originile noastre.”(Ioan Sorin Apan)

http://www.sibiunews.net/articole/17-invatamant/8577-veste-uriasa-folclorul-in-programa-scolara-mai-bine-mai-tarziu-decat-niciodata.html

Comentariu: O inițiativă valoroasă, însă mă îndoiesc că se va aplica! Cursul societății este de globalizare, deznaționalizare, înstrăinare. Dar mai știi? Se mai întâmplă și minuni!

Anticipez o aniversare a unei persoane pe care o respect și o admir: Marcel Lutic

13 Jul

Pe 28 iulie 1967 s-a născut în satul Cordăreni județul Botoșani, domnul Marcel Lutic. Acesta a activat atât în domeniul etnografiei și folclorului, dar și ca istoric.

Lutic Marcel

Este autor de articole publicate în revista de istorie Ioan Neculce (seria nouă) a Muzeului de Istorie a Moldovei nr.I/1995 și II-III/1996-1997 privitoare la fosta capitală a ținutului Cârligătura, Târgu Frumos, moșia târgului, ocolul târgului, sec.XV-XVII.

A avut publicată o lucrare de folclor apreciată de public, „Timpul sacru – Sărbătorile de altă dată” apărută în 2006 la editura Fundației Academice AXIS. Lucrare care a fost bine primită de public și care s-a epuizat la scurt timp după apariție.

A activat (poate că mai activează) în funcția de președinte de onoare a Asociației Meșterilor Populari din România (AMPR):

http://www.mesteri-populari.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=123&Itemid=68

Și cu această ocazie îmi exprim admirația și simpatia pentru persoana domnului Marcel Lutic, care se pare, este în prezent departe de țară. Îi doresc multă sănătate și aștept noi lucrări sub semnătura dumnealui.

Am mai avut onoarea de a mai consemna pe bloguri, rânduri despre domnul Marcel Lutic aici:

https://harlau625.wordpress.com/2012/09/22/un-om-in-timpul-sacru-marcel-lutic/

https://harlau625.wordpress.com/2009/11/13/timpul-sacru-noaptea-sfantului-andrei/

Fotografia:   http://ziarullumina.ro/postul-mare-in-moldova-felurile-postirii-in-lumea-satului-de-odinioara-14049.html

Portul țăranilor moldoveni la 1814, văzut de un călător străin în Moldova, Contele Feodor le Karaczay de Valyeszaka la 1814.

6 Jul

Este vrednic de remarcat portul țăranilor.  Portul bărbătesc nu este prea deosebit, dar cu atât mai deosebit este al femeilor, care poate fi numit, într-adevăr fermecător și de gust ales.

Curățenia în îmbrăcăminte, ca și  a încăperile locuinței disting favorabil țărănimea moldoveană. O cămașa murdară este ceva rar, chiar la o țărancă săracă.

Costum femeiesc

Barbații poartă cămașă de in, cioareci lungi și un brâu lat de piele; vara un suman alb sau cafeniu închis dintr-un postav țesut de femeile lor, iarna cojocul de oaie . Părul și-l tund scurt, și-și acoperă capul, de obicei, cu o căciula ca un fel de sac din blană de miel. Când își scot căciula din cap ș-i o bagă în sân, unde adeseori își păstrează și merindea, care consta totdeauna dintr-un fel de polentă de mălai (numită mămăligă), și trag apoi gluga sumanului peste cap.

Îmbracamintea femeii e alcatuită vara adesea doar dintr-o camașă, (neverosibil așa ceva, ca femeile să aibă doar cămașa n.n.), un ștergar alb pe cap și un brâu ușor. Uneori un sorț, de obicei de lână neagră vărgat, încins peste mijloc ține loc de fustă de dedesubt. Fusta propriu-zisa este ceva cu totul necunoscut. Șorțul acesta este strâns uneori cu bete de lână, înguste, pestrițe, adesea la culoare roșie deschisă. Camașa însăși este partea cea mai remarcabila a costumului. Este lunga, căci ajunge aproape până la glezne, foarte strânsă, și este făcută dintr-o pânză destul de subțire și foarte bine înălbita., țesută în casă, din tort bine răsucit, adesea împodobită cu dungi din fire de bumbac sau de mătase.

Cusăturile sunt de mătase; uneori sunt împodobite cu fir de aur si argint sau cu mărgele de sticla. Broderia cea mai bogată se afla pe cei doi umeri și este totdeauna de cel puțin un lat de palmă. Afară de aceasta coboară clouș șiruri pe dreapta și pe stânga de-a lungul întregii camași și până jos, iar pe mâneci se mai găsesc adesea încă multe cusături și drepte și oblice, și foarte adesea și flori roșii sau albastre. Marama albă de pe cap este și mai subțire decât camașa. Aceasta este capodopera lucrului făcut de mână, este de obicei albă, cu înflorituri pe margini.

fata cu bundiță_1

Felul cum știu să înfășoare această maramă pe cap, fără oglindă, și chiar fără ace, face într-adevar cinste gustului lor. Le acoperă capul, întrucâtva, după felul călugărițelor, dar fără nimic strâns sau forțat; o parte atârnând  puțin în jos, iar în față este adusă cealaltă de pe gât pană la jumătatea pieptului într-o mulțime de falduri frumoase, al căror capăt este de asemenea aruncat pe umărul stâng.

Așa vezi femeile și fetele mergând la biserica și în oraș, și tot așa le vezi și lucrând la câmp. Unele poarta, mai ales când vremea este mai răcoroasă, un fel de haină fără mâneci dintr-o mătase de culoare deschisă, tivită de obicei pe margini cu o blană îngustă. Fața de acest costum cu adevarat încântător, cum te izbesc la ochi picioarele goale, mai cu seamă când e noroi.

Numai în zilele de sărbătoare și iarna încalță femeile ciobote de piele tare galbenă de safian. Dar atunci mai imbracă moldoveanca și un cojoc de oaie larg și urât, care îi ascunde cu totul statura.

Femeile țăranilor mai bogați și ale slujbașilor din administrație poartă o rochie lungă în formă de cămasă dintr-o stofă vărgată, cu o cingătoare , care este încinsă fără gust, jos de tot în jurul șoldurilor, peste aceasta rochie, un „talar” scurt din mătase de culoare deschisa, cu maneci scurte largi și cu o tivitura îngustă de blană.

Referință: (CĂLĂTORI STRĂINI DESPRE ȚĂRILE ROMÂNE ÎN SECOLUL AL XIX-LEA, Serie nouă, Vol. I, Editura Academiei Române 2005 București p.756-757.

Notă.

Conte Feodor le Karaczay de Valyeszaka se trage dintr-o familie de militani, de origine croată, stabilită ulterior în Banat și Transilvania. Titlul de conte a fost caștigat de tatal sau, feldmareșalul Andreus Karaczay, care, în razboiul austro-ruso-turc (1788-1791) a luat parte la cucerirea Hotinului și la luptele de la Focșani, distingându-se mai întâi în batalia de la Valea Seaca (13 aprilie 1789), de unde provine și titlul sau de noblețe

O nouă expoziție de excepție a Muzeului de Etnografie din Iași

27 Feb

Muzeul Viei și Vinului din Hârlău, în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură Iaşi şi Societatea Culturală „Petru Rareş” din Hîrlău, a organizat și deschis expoziţia temporară “Meşteşugul pierdut”: Ceramica în rituri funerare.

Vernisajul ce a avut loc astăzi, vineri, 27 februarie 2015, ora 12.00, în prezența unui numeros public și a părintelui protopop Nicolae Craciun, al protopopiatului Hârlău. Expoziția a fost prezentată de Ovidiu Focşa, muzeograf în cadrul instituţiei ieşene.

Valorificând obiecte din patrimoniul Muzeului Etnografic al Moldovei, expoziţia surprinde implicarea meşteşugului olăritului în practicile ritual-ceremoniale legate de cultul morţilor, încă bine reprezentate în civilizaţia tradiţională. Ceramica tradiţională de Moşi a fost prezentată publicului prin obiecte pe care meşterii olari le-au realizat altădată special pentru zilele de pomenire a morţilor. Valoarea acestor piese de patrimoniu este dată şi de modul arhaic de ornamentare (pictarea cu var, aplicat cu paiul sau cu trestia). Ceramică de Marginea – Suceava de Poiana – Deleni, de Mihaileni, Botoșani.

Fiecare obiect sau grupuri de obiecte au reprezentat cele 3 etape ale ritului trecerii la Domnul a omului. Momentul de dinaintea  morții, momentul morții și momentul de după moarte când se fac pomenirile la înmormântare, de după înmormântare și de peste an.

Voi prezenta mai jos un fragment din prezentarea domnului muzeograf Ovidiu Focșa:

In legendele românești se spune că olarul și-a furat meseria de la Dumnezeu, numai că neputând să aibă suflarea divină, a pus vasele la ars.

Ceramica s-a bucurat de  un adevarat cult în civilizația rurală tradițională. Recipientele speciale însoțesc cele mai importante momente ale vieții omului, de la primul scăldat al noului născut în apa încălzită în vas curat, nou,  care sună bine, (ca pruncul să capete glas frumos), până la înmormântare, când se sparge o oală, odată cu sfârșitul unui destin, odată cu necazul abătut asupra acelei case.

Un întreg mod de viață, un complex de credințe și mentalități pot fi surprinse prin simpla trecere în revistă a atelierului tradițional de olărie: vase mari de fiert găluște la hramuri, cumetrii și nunți, sahane, lăptare, olărețe, țapcane, ulcioare rituale de nuntă, găvănoase și nu în ultimul rând moșoaice pentru pomeni.

Pentru a spera că se va accede unde este bine, răposatul trebuie să aibă un mormânt și să primească îngrijirile îndatinate. Este una din stravechile cutume ale omenirii, pe care le regăsim și astăzi, sub o formă sau alta.

Postexistența mortului este întreținută cu ofrande, acolo unde vasul de ceramică își are rolul său major. La sărbătoarea Moșilor, bucatele rituale erau împărțite în vase negre, de forme și dimensiuni diferite, de regulă mai mici, numite popular moșoaice, ornate sau neornate, a căror rol principal era întemeierea jertfei între cele două lumi. Natura materialului cât și decorul realizat prin pictare, cu paiul înmuiat în var, amintesc despre caracterul efemer al vieții, motiv pentru care se spune că pomana este bine primită.

Așadar ceramica ca principal mijloc de mediere, între cele două lumi, rămâne alături de alimentele consacrate, element de bază în îndeplinirea ritualurilor funerare și postfunerare.

Prezent la vernisaj, părintele protopop Nicolae Crăciun, a subliniat momentul acestei activitați, în postul Paștelui, în preziua sâmbetei Sfântului Toader, pomenirea morților.

Este un moment când creștinii în pomelnice scrise și date preotului paroh, pomenesc pe cei plecați la Domnul, rude, nașii, oamenii  are au făcut o fântână, care au vândut casa sau terenul unde este casa. Este un moment când ne arătăm respectul pentru înaintașii noștrii.

A amintit părintele protopop și despre necesitatea, ca elevii prin intermediul părinților, să se înscrie la orele de religie din școli. Tinerii nu pot fi despărțiți de credința strămoșească, pentru că urmează cursul vieții de la naștere și până după moarte.

Acum voi prezenta mai jos câteva fotografii de la vernisaj.

Oale_inmormântare 002

Oale_inmormântare 004

Oale_inmormântare 006

Oale_inmormântare 007

Oale_inmormântare 016

Oale_inmormântare 018

Oale_inmormântare 020

Le finele activității, cum este tradiția creștină, fiecare participant la vernisaj, a primit după datină, un colac și o cană (din lut, normal) cu vin. Bogdaproste!

Părintele protopop a distribuit revista nou apărută,  „Lumina Credinței”, nr.5/2015, periodic de informație, teologie și spiritualitate bisericească al protopopiatului Hârlău.

O completare: Înregistrarea video de la vernisajul expoziției. Prezentarea făcută de muzeograful Ovidiu Focșa de la Muzeul de etnografie a Moldovei din Iași.

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 261 de alți urmăritori