Tag Archives: Harlau

Obiceiuri și tradiții pe vreme de secetă.

13 iun.

Anul acesta este secetos în Moldova. In județele Botoșani, Iași și Vaslui de 2 luni nu  a mai plouat cât trebuie. Pământul este uscat, culturile se usucă, animalele nu mai au mâncare.

Preoții și credincioșii din zona Hârlăului, fac slujbe și se roagă la bunul Dumnezeu să dea ploaie. Mai zilele trecute a fost slujba mare la Pârcovaci, la Bădeni, Maxut și alte localități din vecinătatea Hârlăului.

Cum evenimentul este unul cu un impact deosebit pentru populație și în trecut oamenii satului apelau la manifestări ancestrale, poate precreștine, pentru al îndupleca pe Dumnezeu să le ierte păcatele și să nu-i mai pedepsească cu secetă.

In revista Albina – anul XVII, numărul 6 din 10 noiembrie 1913, este un articol semnat de Artur Gorovei: “Obiceiuri vechi la românii macedoneni”.  Aici se prezintă mai multe obiceiuri tradiționale, printre care și cele legate de chemarea ploii în vreme de secetă: paparudele.

Revista Albina

Autorul articolului arată că obiceiul paparudelor este răspândit atât la aromâni cât și la români. Obiceiul paparudelor (aromână pirpirunele) se desfășoară astfel: Țigănci tinere, se împodobesc cu frunze verzi, merg pe la casele gospodarilor, intră în curte și cântă un cântec având ca subiect chemarea ploii. Autorul articolului arată că textul cântecului este asemănător cu cel din Muntenia, Oltenia dar și Moldova: Paparudă/Dă o rouă/Să-mi crească cerealele/Grânele, secara/Grâul și ovăzul.

Autorul citează mai departe un cântec de al Paparudei, cules de Teodorescu G.Dem: Paparudă,rudă/Vino de ne udă/ca să cază ploile/Cu gălețile/Să dea porumburile/Cât gardurile/Și să crească spicele/Cât vrăbiile/Să sporească grânele/Să umple pătulele.

Stăpâna casei, ia un vas cu apă, le stropește pe țigănci, sau le udă de-a binele. Fetele ude fug, dar se întorc curând, pentru a primi darul de la gospodina casei: colaci, făină, câțiva gologani.

Paparuda-1905

Desen din 1903, cu un grup de copii care invoca ploaia prin cântecele Paparudei

Și Dimitrie Cantemir, în lucrarea “Descrierea Moldovei”, despre obiceiul “Paparudei” scrie:

„Vara când este secetă, cu primejdie pentru semănături, atunci țăranii îmbracă câte o copilă mai tânără de 10 ani, cu cămeși de frunze de copaci și buruiene, și cu toate celelalte copile și copii de vârsta ei, umblă jucând și cântând și cum sosesc la fiecare casă, obicinuiesc babele să le toarne pe cap apă rece, iar cuvintele pe care le cântă sunt întru același chip adică: papalugo suite la cer și deschide porțile sale și ne trimite ploaie de sus, ca să crească grâul și popușoiul, mălaiul și altele.”

(Dimitrie Cantemir “Descierea Moldovei”, Editura Socec, 1909 București. p.251).

Reclame

Hramul bisericii, tradiții de altă dată!

20 mai

Hramul bisericii, sărbătoare la biserică,  de interes local sau regional (uneori național), cu ocazia patronului unei bisericii.

La Hârlău, se prăznuiesc în zilele noastre hramul bisericilor Sf.M.M.Gheorghe, Sf. Dumitru, Sf.Vasile, Sf.Nicolaie.

La Pârcovaci, se sărbătorește hramul  bisericii din sat. Sf. Împărăteasă Pulheria.

biserica-sfantul-dumitru-dimitrie-harlau

In vechime, hramul se făcea în curtea bisericii. Creștinii de la mare depărtare veneau în târg  la Hârlău, la bisericile domnești pentru a asculta slujba, ținută cu mare fast în prezența domnului, boierilor de la curtea domnească, familiei domnului, înaltelor fețe bisericești precum și a boierilor de pe moșiile Deleni sau Erbiceni.

Mai erau prezenți stareții de la mânăstirea Zagavei (Zagavia), mânăstirea Zosin și mânăstirea Lacuri care erau în ținutul Hârlău. Mai erau prezenți călugări și stareți ai mânăstirilor care aveau în coasta Hârlăului vii și pământuri,  donații ale domnilor Moldovei: mânăstirea Voroneț, mânăstirea Precista din Roman. mânăstirea Probata a domnului Petru Rareș și mai târziu eufori ai Euforiei spitalelor Sf.Spiridon din Iași care aveau în administrare spitalul logofătesei Pulheria Ghica, iazuri cu pește, păduri, vii, prisăci, pământuri însă și prăvălii în târg.

La hram,  poporul venea îmbrăcat cu cele mai alese haine, cele mai scumpe. Cu cât hainele erau mai cu dichis, cu atât mai mult atesta bogația celui care le purta. De asemena, caii, boii de la căruțe și care, de la rădvane și trăsuri erau la aceea vreme un mijloc de a etala rangul social și bogăția. Poate din acele vremuri a rămas obiceiul de a etala în zilele noastre mașinile străine și luxoase. Însă lumea nu se lasă înșelată. Se uită cine este la volan și în mașină.

Joc în sat

Ordinea publică era asigurată de arcașii, fuștașii (sulițași, în Moldova la suliță se spune fuște) călărașii domnești și ai boierilor de la curtea din Deleni sau Maxut . Aceștia erau îmbrăcați cu haine noii, cămașă de zale și aveau în mâini arme lustruite, că doar era sărbătoare.

La aceste hramuri,  slujbele erau încărcate și durau până târziu după amiază. După terminarea slujbelor, populația ieșea din biserică obosită și flămândă. Insă preoții din biserică, credincioșii din parohie, dar și Curtea Domnească și boierii de pe moșiile din hotarul Hârlăului erau pregătiți din vreme.

Credincioșii erau așteptați cu mese încărcate cu bucate și băutură. Se așezau la mese, unde după slujba de binecuvântare a bucatelor făcută de fețele bisericești cu cel mai înalt rang, se serveau bucatele.

Bucatele nu erau totuși gratuite! Ele erau pomană de sufletul părinților, moșilor și stămoșilor pentru care se primea un bogdaproste. Bucatele și băutura se mai dădeau și din credința că cine dă de pomană pe acest pământ, își dă lui mâncare pe cealaltă lume.

Tot la aceste hramuri, era prilej de întâlnire între rude aflate la mare depărtare. Era prilej de legare de căsătorii, prietenii și mai ales de schimbare de știri de la mare depărtare de localitatea de obârșie. Rudele, prietenii de departe, trăgeau căruțele sau carele în curtea gospodarilor din Siliștea, Bojica,  Muntenii Hârlăului, cu o zi înainte,  pentru ca în ziua hramului să vină cu toții la biserica domnească.

De hramul bisericilor domnești, care la Hârlău era la începutul primăverii de Sf. Gheorghe și târziu în toamnă de Sf. Dumitru, era o bună ocazie pentru a aduce la târg marfă, de a cumpăra ce era necesar gospodarului. Cu acele ocazii veneau rădvanele grele cu marfă ale negustorilor din toată Moldova dar și din Brașov, Sibiu, Lvov, Camenița și de mai departe, mai ales că de multe ori domnul și curtea erau la Curtea domnească din Hârlău.

Acum s-a mai pierdut din semnificația religioasă și socială a hramurilor. Vin mai ales săracii din oraș, care știu că pot căpăta mâncare și băutură. Mesele nu se mai întind în curtea bisericii ci în praznicarele încăpătoare, unde slujba de binecuvântare se rostește la microfon.

Alte vremuri alte obiceiuri!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

La mulți ani, Ioan Ursache.

29 ian.

Astăzi, 29 ianuarie, îndrăgitul solist popular Ioan Ursache împlinește 61 de ani!

Ii doresc sănătate, cântece frumoase și succes în activitate.

Ursachi_1

 

Să nu uităm că este cetățean de onoare a orașului Hârlău și a comunei Deleni.

 

Crăciunul, origine, tradiții și obiceiuri.

14 dec.

Legenda populară legată de ajunul crăciunului și crăciun spune că atunci când au venit să se înscrie Iosif şi Maria, au cerut mai întâi găzduire lui Moş Ajun; dar el, motivând că este sărac, i-a trimis la fratele lui, Moş Crăciun, un om înstărit. Dar nici el n-a vrut să-i primească. Crăciuneasa însă, fiind mai miloasă, i-a găzduit în grajd; dar Crăciun, văzând aceasta, a tăiat mâinile soţiei sale, dar Domnul a vindecat-o, iar Crăciun, văzând minunea, s-ar fi pocăit. Scriptura spune însă altceva!

Să vedem care sunt cuvintele Scripturii: „Şi a născut pe fiul ei, cel întâi născut, l-a înfăşat în scutece, şi l-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei”(Luca 2:7). E vorba aici de un han ocupat, unde ei nu mai aveau loc. Nu se pomeneşte nici într-un loc, nimic, în Scriptură despre Crăciun, Crăciuneasa şi slugile sale care la urmă, de bucurie, au întins o horă mare. Doar legende şi basme.

Lui Timotei, îi spune apostolul să se ferească de basmele lumeşti şi băbeşti (1 Timotei 4:7). Legenda lui Moş Crăciun mă duce cu gândul la stăpânul casei de poposire din Scriptură, care nu l-a primit pe Mântuitorul. Prin urmare, acest nume nu-mi aduce nici o bucurie.

Vernisaj_icoane 012

Iar acum, întrebarea esenţială : Pe cine sărbătorim la 25 Decembrie? Pe Domnul Iisus, pe moş Crăciun, sau pe tine însuţi şi pe semenii tăi? Dacă vom cerceta cu atenţie, vom observa că, după toate probabilităţile, naşterea Domnului nu a avut loc iarna. Oricum, Biblia nu spune nimic despre aceasta.
Nu cred însă că Domnul Isus se întristează dacă îl sărbătorim într-un mod cuviincios, dar El spune în cartea proorocului Isaia capitolul 1 că nu poate suferi să vadă sărbătoarea unită cu nelegiuirea. Moş Crăciun este un intrus! Bine ar fi, ca părinţii să nu mai mintă că  moş Crăciun le aduce daruri, ci să-şi înveţe copiii, că nu moş Crăciun aduce daruri, ci Domnul Isus Hristos, darul cerului pentru noi. La sărbători se fac atâta pregătiri, se aprind atâtea lumini şi artificii dar în sufletul multora este întuneric.

Moș Crăciun, cu o imagine preluată din reclamele de coca-cola, nu are nimic cu sufletul și tradiția populară. Este încă un prilej de a rotunji conturile comercianților, de a face excese alimentare și la băuturile alcoolice.

Insă nu poți sta în calea valului globalizării. Televiziunile au extins practicile, obiceiurile și sărbătorile de împrumut. Au rămas doar colindele, dar și acestea scoase din contextul sacru, tradițional și transformate într-o cortină muzicală care să însoțească excesele alimentare și bahice, într-un decor cu peteală și sclipiciuri pe un brăduț de plastic, Made in China!

Acest articol a fost inspirat de preotul paroh dr. Dumitru Tincu de la biserica domnească Sf.Gheorghe din Hârlău, care a ținut o scurtă cuvântare la vernisajul expoziției de icoane de la Muzeul Viei și Vinului din Hârlău, pe tema icoanelor și colindelor de Crăciun.

Foto: Icoana Maicii Domnului cu Pruncul. Fotografie de la vernisajul expoziției de icoane a colecționarilor din orașul Hârlău, de la Muzeul Viei și Vinului din Hârlău.

Să facem rachiu de prune, ca la Sticlăria – Scobinți

28 sept.

Prepararea rachiului prin distilare, este cunoscută de circa 7-800 de ani. Prima atestare documentară pe teritoriul României  este din anul 1570  despre fabricarea de ţuică în localitatea Turţ (Satul Mare). In zona Hârlăului, prima atestare documentară a existenței velnițelor este din anul 1776, în care se arată cât s-a  încasat de domnie din folosirea velnițelor. In ținutul Hârlaului erau 24 de velnițe. La fiecare căldare de rachiu, domnia percepea câte patru lei. Iar în 1823, în târgul Hârlaului, la 147 de familii cu 474 de suflete, erau cinci velnițe. Un număr foarte mare. Se pare ca afacerea cu rachiuri și țuică era profitabilă. Alambic sec.19 Distilarea se face cu ajutorul alambicului, adica cazanului de țuică. In vechime li se spunea căldari. Erau taxate ca atare!  El poate fi de alamă, cupru și mai nou din oțel inoxidabil. Nu se recomandă cazanul de aluminiu. Oxidul de aluminiu rezultat din reacția chimică cu alcoolul și alte componente din borhot strică gustul țuicii și este și nesănătos.  Denumirea de țuică se dă numai distilatului din prune sau corcoduşe. Toate celelalte distilate se numesc rachiuri de pere, mere, cireşe, piersici etc. Rachiul se poate face din fiecare fruct în parte caz în care se păstrează aroma fructului respectiv, sau amestecuri de fructe, pregnant fiind gustul fructului în cantitate mai mare. Pentru persoanele care locuiesc la case, este mai avantajos să producă singuri, acasă, cantitatea de rachiuri pentru consumul propriu. Mai curat, mai gustos şi nu în ultimul rînd cu mult mai ieftin. Atenție la ce cantitate faceți ca se plătește acciză. Pentru distilare se folosesc cazane fabricate din cupru sau inox. Se găsesc de vînzare la ţiganii meşteşugari în târg la Hârlău, la preţuri cuprinse între 800 şi 1.500 lei, depinde cum te tocmești cu ei. Insă trebuie sa fii cunoscător pentru ca lesne poți lua plasă, dând bani buni pe un cazan nefuncțional sau de tinichea smalțuită. Rachiu se mai poate face din tescovină, respectiv din rămăşitele de la tescuirea strugurilor sau din drojdia rămasă după tragerea vinului. Pentru pregătirea borhotului (compostului) este nevoie de recipiente care se putem manevra uşor. Sunt foarte bune butoaiele de plastic de 60 litri. Fructele trebuie să fie cît mai coapte. Înainte de orice, fructele (prune, corcoduşe, mere, pere, caise, piersici, struguri) se spală bine, cu apă rece, deoarece pot conţine substanţe otrăvitoare rămase în urma stropirii pomilor. Nu se spală fructe ca: cireşe, vişine, capşuni, smeură etc.)  prin spălare scade conţinutul de suc pe care-l conţin. Cireşele, vişinele se pot totuşi spăla dar numai la jet rapid de apă. Înainte de a le pune în butoi, fructele se zdrobesc cu ajutorul unui zdrobitor sau trecute prin maşina de tocat.  Boabele de struguri se scot de pe ciorchini. Dacă se lasă cu ciorchine cu tot, gustul este mai aspru. Unii recomandă scoaterea sâmburilor de la fructele sâmburoase mici: prune, corcoduşe, cireşe. Alții le lasă pentru ca dau o aromă deosebită rachiului sau țuicii.. După fermentare sâmburii se lasă în partea de jos a butoiului, astfel că se pot îndepărta cu uşurinţă, înainte de introducerea în cazanul distilare. Sâmburii de la caise sau piersici fiind mari se scot. Toţi sâmburii de fructe conţin diferite cantităţi de amygdalin (cianură), care dă un gust amărui (gust de migdale). În cantitate mică nu sunt dăunatori, dar în cantitate mare pot provoca efecte neplăcute! Un miez de  sâmbure de caisă sau piersică conţine 0,5 mg de cianuri. Dacă fructele nu se pot zdrobi, atunci se tăie bucăţi şi se opăresc, apoi se punem în butoi, inclusiv apa în care le-am opărit.   (Opărirea nu este obligatorie). Fructele astfel preparate se aşează în butoi lăsînd gol 15-20% sub  gură. Se prepară un sirop dintr-un kilogram de zahăr topit în 3-4 litri de apă fiartă, pe care îl turnăm peste fructe. Adăugarea de zahăr în cantitate mică ajută la pornirea fermentaţiei şi  nu dăunează gustului sau calităţii borhotului. Dacă fructele nu sunt suficient de zemoase (posibil în cazul unor soiuri de mere sau pere) se pute adăuga înca 5-6 litri de apă (sau cît este necesar), fiartă în prealabil. Se  închide butoiul cu capacul şi se pune la fermentat. Dacă este cald fermentaţia durează între 15 şi 21 de zile. Dacă butoiul este închis ermetic după fermentare, se poate distila oricând, fără să se piardă din alcool. După se doriște ca tuica sau rachiul să aibă o aromă desosebită, se  sparge o mână (8-12) de sâmburi de caise, piersici sau prune şi fără coji se pune în butoi o dată cu fructele. După distilare se obţine un gust deosebit, uşor amărui. Tuica de prune se face prin noiembrie sau decembrie, iar cea de mere prin februarie, martie. Distilarea: Cel mai bun cazan pentru scopuri familiare, este cel de o capacitate maximă de 50 litri. Este mai uşor de manevrat. Înainte de folosire se spală bine cazanul şi serpentina. Pentru o cantitate mai mare, pe bază de programare se merge la velniță  (povarnă). Este un loc special amenajat cu un cazan de mare capacitate și mai ales cu multă apă la îndămână. Este necesară o mare cantitate de apă bună. Să nu uităm lemnele de foc, care trebuiesc în cantitați mari. De obicei la velniță lucrează 2-3 oameni în schimburi, deoarece focul sub cazan arde zi și noapte fără oprire. Cazanul trebuie supravegheat. Este pericol de explozie. Insă acasa, la curte, nu la bloc pe aragaz, tuica se face astfel: cazan_de_tuica Se pune în cazan borhotul, nu mai mult de 2/3 din capacitate. Un butoi de plastic de 60l unde a fermentat borhotul, ajunge pentru 2 cazane. Se închide cu cu capacul, se montează serpentina şi se umple răcitorul cu apă rece. Serpentina astfel răcită asigură condensarea vaporilor de alool etilic. Se preparară din făină şi apă o pastă moale cu care se va izola complet spaţiul din jurul capacului şi al serpentinei, pentru a nu permite aburului să iasă pe acolo, pierzînd astfel din cantitatea de rachiu. La Sticlăria și nu numai acolo, se folosește pentru izolare un amestec de mamăligă și cenusă de lemn, care după ce se usucă, este tare ca betonul. Dacă răcitorul nu este cu apă circulantă, când se vede că începe să iasă abur din răcitor, se scoate din apa caldă şi înlocuieste cu apă rece. La velniță, prin racitor apa curge permanent. In primele 15 minute focul de sub cazan poate fi mai tare, dar apoi se micşorează flacăra, astfel ca borhotul să fiarbă încet (la foc mic), pentru a nu se tulbura amestecul şi a nu grăbi fierberea, care va duce la pierderi de gust şi aromă. Pe ţeava răcitorului trebuie să curgă un firicel de maxim 3mm diametru. Distilatul conţine 3 părţi: prima parte „fruntea” sau chicușul apoi „mijlocul” şi „coada”.  Coada (poșirca), mai este cunoscută şi sub denumirea de „ulei de fuzel”. Distilatul bun, este mijlocul. Fruntea care reprezintă 1,5-2% din distilat, cu 70-72% alcool este otrăvitor avînd o cantitate mare de alcool metilic, acetat de etil şi aldehide.  Coada, numită şi poșirca este slabă, cu o concentraţie alcoolică foarte mică, şi cu gust  acru. Mijlocul reprezintă 30-40% din distilat, şi este partea bună. Cînd începe să curgă mijlocul, se  aşează la ieşirea serpentinei din  răcitor un filtru format din două bucăţi hîrtie de filtru pentru cafea, într-o pîlnie, astfel ca distilatul să iasă cât mai curat. Distilarea se opreşte în momentul în care coada are o tărie sub 10% alcool, sau apare gustul de acru. Coada, poșirca, se colectează separat şi se adaugă la urmatoarea tranşă pentru distilare. Colectarea frunţii  sau chicușului: la un cazan de 50 litrii, orientativ, se colectează cca 300 ml, apoi separat câte 100 ml în 2-3 tranşe. Fruntea are un miros înţepător şi un gust iute. Degustarea frunţii se face prin diluare: 1 parte chicuș  și, 1,5 părţi apă căluţă. Se gustă fiecare tranşă, când nu mai are miros şi gust înţepător, atunci a apărut mijlocul, țuica (rachiul) bun.  Chicușul (fruntea) reprezintă 1-2% din distilat.   Din chicuș se pot prepara diverse unguente cu plate pentru frecţii şi tratarea rănilor (Ex. rachiul de arnică). Deoarece conține alcool metilic, este deosebit de toxic. Mijlocul: reprezintă cca 30-35% în cazuri mai rare 40% din cazan. Coada la un decoct bun, apare când are 4-5% vol/alcool. Dacă este mai prost, atunci apare la cca 9-10% vol/alcool. Coada are un miros şi gust acru, neplăcut. Astfel se obţine o băutură nu prea tare (30-35% vol/alcool) şi cu un gust nedefinit, ambiguu. A doua distilare Pentru ridicarea tăriei alcoolice şi stabilizarea gustului, ce se obţine la prima distilare, se pune din nou la distilat. Înainte de a începe a doua distilare, se spălă bine  cazanul şi serpentina. La a doua distilare se respectă aceleaşi indicaţii. Se obţine un “mijloc” cu o tărie de 45-55%, în funcţie de momentul opririi distilării. Ultima coadă (poșirca), se depozitează într-o damigeană şi se va pune la distilat la urmatoarea tranşă. Re-distilarea cozii se poate face de maxim 3 ori. Ultima „frunte” sau chicușul nu se aruncă, ci se va folosi pentru spălat diferite obiecte din sticlă sau porţelan. Unii spun ca în amestec cu detergent și apă distilată se poate folosi iarna la spălat parbrizul la mașină.  În nici-un caz nu se bea, este deosebit de toxic. Maturarea:  Rachiul obţinut se pune la învechit, minim 6 luni. În această perioada se aşează gustul de fructe şi tăria alcoolică se măreşte. Sigur, că se pot învechi pînă la 5-6 ani sau chiar mai mult… după cîtă voinţă avem… Învechirea se face în butoaie de stejar, dud, cireş, cu care ocazie ţuica se închide la culoare, galben-maroniu pentru stejar, galben închis dud şi cea mai frumoasă culoare un galben-verzui pentru butoiul din lemn de cireş; Rachiul proaspăt are un gust aspru, uşor înţepător. Prin învechire rachiul capătă un gust plăcut, armonios, cu aroma fructului respectiv. Învechirea se poate face şi în damigene din sticlă. Borhotul rezultat se pune într-o groapă în grădină şi după putrezirea completă, este un foarte bun îngrăşămînt pentru legume, flori, pomi etc. Iată care este conţinutul în alcool după prima distilare: Mere:          29,35 % vol/alcool                         Pere:           33,37 % vol/alcool Piersici:        33,37                                            Prune:          35,16 Cireşe:         35,16                                            Caise:          48,22 Gutui:          36.96                                             Mure:          40,63 Vin:             35,16                                            Tescovină:   33,37 Corcoduse: 34,5 Mere şi pere de vară:  ~24,0 Drojdie din vin:  ~36,0 Randamentul în alcool (45  grade) la 100 kg borhot Cireşe:       8-11 L Mere:         4,5 – 5,5 L Mere de vară: 4-4,5 L Mure:        4-6 L Struguri:    9-12 L Mere pădureţe:  ~4,5 L Pere pădureţe:   ~5,5 L Resturi de fructe: 4,0-5,0 L Fructele se pun la macerat împreună cu sâmburii (prune, corcoduşe, cireşe, vişine) deoarece în gospodărie nu avem acces la o maşină de desfăcut pulpa de pe sâmburi. Se scot doar sâmburii de la piersici şi caise, care fiind mari, sunt uşor de desfăcut. In vechime, era cunoscută velnița de 8 vedre de la conacul boierului Gheorghe Barbu din Scobinți, care, pentru a avea apă ca să răcească instalația,  aducea apa pe tevi de zinc tocmai din pădurea Basaraba. Mai era o velniță la Fetești, în capul satului, inființată la 1750 de austrieci, care au adus și instalația. Materie primă era atunci și este și in ziua de astăzi! Zeci de hectare de livadă de cireși, pruni, meri, și tescovina de la fabricarea vinului din strugurii de pe nenumăratele hectare de vie. Velnițe erau și în Badeni, și Scobinți chiar și calugării de la mânăstirea Zagavia aveau velniță de rachiu și de țuică. Referințe http://arta-culinara-romaneasca.blogspot.ro/2010/05/prepararea-rachiului-de-casa.html Scobinți, monografie de Ion Muscalu – Editura Danaster 2011 Iași. pg.180-181 cap. Fabricarea băuturilor alcoolice. Despre accize și taxe la bauturile spirtoase gasiți aici http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-15431331-modificarea-normelor-metodologice-pentru-codul-fiscal-acciza-pentru-tuica-urca-1000-euro-alcool-pur.htm Fotografii: Google – imagini.

Referințe: http://arta-culinara-romaneasca.blogspot.ro/2010/05/prepararea-rachiului-de-casa.html

Portret de folclorist din satul Pârcovaci – Hârlău.

20 aug.

Ion Ciobanu s-a născut la  22.12.1950  în orașul Hârlău, jud.Iași.  Invățător, profesor, director Căminului  Cultural din Pârcovaci peste 30 de ani. Este și un cunoscut culegător de folclor din zona Pârcovaci. Iată cum ii caracterizează activitatea,  domnul Paul Iancu, muzeograf la Muzeul Viei și Vinului din Hârlău:

“Ioan Ciobanu a slujit, tăcut, pasionat si conștiincios, interesele culturale ale oamenilor, fiind trei decenii si directorul Căminului Cultural din Pîrcovaci. A fost mentorul care a strâns în jurul său, de la mic și până la mare, zeci și sute de tineri si vârstnici reuniți în cadrul unui ansamblu folcloric de proporții care a valorificat si mai valorifică, încă, folclorul local de aici, jocurile populare care se constituie și astăzi într-un veritabil unicat al artei coregrafice. Multitudinea de spectacole prezentate de acest ansamblu, din care fac parte oameni de mare talent, pasionați și plini de har, atât în satul Pîrcovaci, la Hîrlău, Vorona, Bacău, Sibiu sau Iasi, la Concursurile si Festivalurile Naționale și Internționale de Folclor, l-au făcut cunoscut în întreaga țară, dar și peste hotare, ca unul dintre cele mai autentice si originale ansambluri folclorice. Jocurile populare de aici, jucate cu atâta măiestrie de Ioan Ciobanu, Mihai Buznea și mulți alții, stârnesc fiori și chiar lacrimi celor care le urmăresc.”

Din volumul I, Fii Bahloviei de Paul Iancu, 2011.

Vă prezint doua lucrări folclorice care se înterpretau de vornicei și muzicanți la nuntă:

CONOCĂRIA (DEX. orație de nuntă n.n.)

Bună ziua cinstiți socri mari,

Mulțumim dumneavoastră boieri mari

Dar ce umblați, ce căutați?

Lăsați-ne cu-ncetisorul

Si-o să vă spunem, cuvântul

Cu adevărul

Că de multe ce sunt si dese

Noi vom spune pe alese:

Tânărul nostru-mpărat

Dimineață s-a sculat

Fața albă si-a spălat

Părul negru o pieptănat

Din trâmbiță a trâmbițat

Oaste mare a adunat

300 feciori boieri

Si 200 grăniceri

Iar la răsărit de soare

A plecat la vânătoare

Si-a vânat țara de sus

De la Răsărit pân-la apus

Până caii n-au mai putut

Si potcoavele-au pierdut

Atunci se lăsară mai jos

Pe un deal frumos

Si luară si vânară

Munți cu brazii,

Dealurile cu viile

Câmpurile cu florile

Si satele cu fetele.

Iar când se lăsă mai pe seară

Dădu de urmă de căprioară.

Unii au zis că-i urmă de zână

Să-i fie împăratului de cunună.

Unii au zis că-i urmă de căprioară

Să-i fie împăratului de soțioară.

Atunci nunul cel mare

Cu grija-n spinare

Călare pe-un cal

Ca un ducibal

Făcu ochii roată

Peste ostirea lui toată

Si când încoace privi

Aicea zări

O floricică frumoasă

Dar si drăgăstoasă

Care nu-nfloreste

Nu rodeste

Si mai mult se ofileste

Atunci cu toții am hotărât

Si la casele dumneavoastră am venit

Si-am venit mai mult pe jos

Bine v-am găsit, socri mici, sănătosi

Acu ori floricica ne-o dați

Ori de noi nu mai scăpați

C-am venit cu târnăcoape de argint

Să scoatem floricica din pământ

S-a ducem la împărat în grădină

Să i-o facem gospodină.

Ca acolo să-nflorească

Să nu se mai ofilească.

– Socri mici, de nu credeți

Câte de la împărat aveți

Cine stie carte latinească

Să vină să ne-o citească.

Să nu ne-aduceți vreun popă

Cu barbă rară

Să ne țină pân’ deseară.

Sau unul cu barba căruntă

Să rămână cartea necitită.

Nouă să ne aduceți un popă

Cu barba deasă

Să ne citească carte aleasă

Si unul cu barba ca fusul

Să ne dea curând răspunsul.

Căci răspunsul nostru este:

sase năframe de in

Cusute cu flori si cu ibricin

Fie 3 si cu strămătură

Numai să fie cu voie bună,

Fie si cu mătasă

Numai să fie de la dumneavoastră din casă.

Să nu fie de la niste vecine

Să ne faceți de rusine.

Căci rusinea va fi a noastră

Iar ocara a dumneavoastră.

Socri mici, ascultați si-n urechi băgați

Când soarele va da spre seară

Mare oaste vă-mpresoară.

Să lărgiți casa, să întindeți masa

Că vine împăratul îndată

Cu ostirea lui toată

Cu tineri 155

Din cei mai voinici

Să aduceți fete si tineri frumosi

Bine v-am găsit socri mici sănătosi!

Socri mici, noi am mai sta

Dar ni-i c-om însera,

Si de lupi nu vom scăpa

Că avem de trecut,

Munți înalți si-ntunecosi

Bine v-am găsit socri mici sănătosi!

fata cu zestre

IERTĂCIUNEA (Se rostea la plecarea mirilor de la casa miresei cu zestrea)

Cinstiți nuni mari, cinstiți socri mari

Stimați părinți, rude si frați

Stimați nuntasi adevărați

Ascultați aceste cuvinte

Ce sunt de la Dumnezeu pentru rugăminte

Căci se roagă fiii dumneavoastră cu smerenie

Să le dați blagoslovire

Si se roagă cu plecăciune

Să le dați iertăciune.

Să-i iertați, să-i binecuvântați

Precum a binecuvântat, Dumnezeu

Lumea si natura:

Luni, întâia zi

A făcut Dumnezeu lumea si Pământul

Numai cu gândul si cuvântul

Marți, a făcut soarele si luna

Ce ne-a fost nouă lumina

De atunci si pân’ acum

Miercuri a făcut luceferii si stelele

Si toate vietățile

Ce sunt sus, în cer, jos pe pământ

Si văzând această minune dumnezeiască

Că n-are cin’ s-o stăpânească

Joi, a patra zi, l-a făcut pe strămosul nostru Adam

Cu trupul din lut

Cu oasele din piatră

Cu sângele din mare

După chipul si asemănarea Sfinției Sale.

I-a suflat în față,

I-a dat viață/ Si i-a zis:

Tu să fii stăpânul acestui paradis.

Dar văzând Dumnezeu

Că nu e bine, ca singur omul să trăiască

S-a gândit Prea Sfântul să-l si însoțească

I-a dat somn si când Adam a adormit

O coastă din trup i-a dezlipit

Si-a făcut-o după cum voia

Pe strămoasa noastră Eva.

Când Adam s-a sculat

Tare s-a înspăimântat

Si-a ’ntrebat:

– Ce este aceasta, Doamne?

– Nu te-nspăimânta, Adame!

Aceasta este trup din trupul tău

Coastă din coasta ta

Si se va numi Eva, soția ta

Si vă blagoslovesc

Să vă înmulțiți

Ca frunza codrului

Ca iarba pământului

Pe aripile vântului,

Si asa trăiră si se înmulțiră

Din neam în neam

Din viță-n viță

Pân’ la aceste două tinere mlădițe

Care stau cu genunchele plecate

Si cu fața rusinată

Si se roagă cu smerenie

Să le dați blagoslovenie.

Si se roagă cu plecăciune

Să le dați iertăciune.

Să-i iertați, să-i binecuvântați

Căci, iertarea părinților

Întăresc casele fiilor

Iar blestemul părinților

Risipesc casele fiilor.

De-ar fi din piatră

S-ar risipi deodată

De-ar fi din lut

S-ar risipi pân’ la pământ.

Iar dumneata, domnisoară mireasă

Plânge si suspină

Că intri-n casă străină

Si te vor mustra fără vină.

Si câte-odată, te vor bate si fără milă

Căci mila de la părinți

Niciodată n-ai s-o uiți.

Iar mila de la bărbat

E ca frunza de plop uscat.

Când crezi că te umbreste

Mai tare te dogorește

Stimați părinți, rude si frați

Stimați nuntasi adunați

Să rostim cu toți-acum

Doamne, ajutați-i, azi la drum

Să rostim cu toți în cor

Cale albă si mult, mult noroc.

Iar eu, voi primi acum

De la nasul mare, un bacsis bun

De la domnisoara mireasă

O năframă frumoasă,

Iar de la domnul mire

Un pahar cu vin

C-asa-i de la Dumnezeu, amin!

Mai multe despre personalități din zona Hârlăului, în volumele „Fii Bahloviei” de Paul Iancu. Cărțile se pot găsite la Muzeul Viei si Vinului din Hârlău.

Foto: Facebook

De la Floralia romană, la Floriile creștine.

20 apr.

Atât în Roma antică republicana, cât și în Roma imperială, Floralia se sărbatorea în luna aprilie. Intreaga luna era dedicată zeiție dragostei Venus, iar intre 28 aprilie și 3 mai (in Roma imperiala) era sarbatorita Flora. Flora era zeița florilor, a vegetatiei si a fertilitații.

In onoare Florei, la templele zeiței se aduceau ofrande. Se organizau festivaluri, jocuri pentru plebea romana.

De fapt, cultul Florei, a fost în parte determinat de faptul ca bruma sau îngheţul ar fi putut distruge florile, deci recolta de fructe, pentru aceasta i se aduceau ofrande, pentru a preîntampina acest lucru. În timpul sarbatorii Floralia, oamenii purtau pe cap cununi de flori, îsi împodobeau porţile cu ramuri de dafin (laur – planta cu care erau încununaţi eroii), si usile cu flori, care, de asemenea erau raspandite pe masa unde se manca. (At.M. Marienescu – Cultul pagan si crestin).

Carte A.M.Marienescu

La sarbatorile Florei, erau acceptate si prostituatele Romei. Flora era si patroana prostituatelor! Acestea dansau nud si imitau luptele gladiatorilor. Inainte de sarbatoarea Florei, prostituatele participau la  sarbatoare  vinului –Vinalia care era pe 23 aprilie.

Zeita Flora

Reprezentarea zeiței Flora.  Zeita apare sub infatisarea unei tinere, are flori in cununa de pe cap si in mâini!

http://en.wikipedia.org/wiki/Floralia

Crestinii au preluat aceasta sărbătoare a primaverii, Floralia, însă au adaptat-o ritualurilor crestine, legate de Iisus Hristos și Paște!

Floriile sunt un alt praznic împărătesc, sărbătorit cu o săptămână înaintea Sfintelor Paşti în toată Biserica Creştină, deci este o sarbatoare cu data variabilă, in funcție de cum cade sarbatoarea de Paște.

Floriile nu înseamnă numai ramuri de salcie şi măslin. Mulţimile l-au întâmpinat pe Iisus cu ramuri de finic şi măslin la intrarea în Ierusalim, dintr-un prinos de bucurie, ca un semn al biruinţei împotriva morţii înfăptuite prin învierea lui Lazăr. An de an, acest semn al prea-plinului biruinţei prevesteşte Paştele, înnoieşte sufletul, netezeşte cărările dintre oameni, dezvăluie bunătatea şi dărnicia din noi.

Sâmbăta, de dinaintea Floriilor, în toate bisericile ortodoxe, credincioşii poartă în mâini ramuri de salcie sau mâţişori care au fost sfinţite la slujba de dimineaţă, simbolizându-i pe locuitorii Ierusalimului care l-au primit cu bucurie pe Mântuitor. Începând din seara Duminicii de Florii, intrăm în săptămâna Sfânta a Patimilor care va culmina cu Sfânta zi de Joi, când a avut loc Cina cea de taină, şi cu Vinerea Mare, când a fost răstignit Iisus.

După slujba de dimineaţă de la biserică, ramurile sfinţite şi binecuvântate de salcie sunt aduse acasă şi se ating cu ele copiii, ca să crească mari şi frumoşi. Sunt păstrate la icoane, la porţi, la grinda casei, pe morminte sau puse într-un loc curat, fiind folosite în decursul anului în gospodărie. Alteori, crenguţele de salcie sfinţite se plantează undeva în grădină. Se spune că ele vindecă animalele bolnave sau aduc o recoltă mai bogată. Cele puse la icoană se păstrează tot anul şi se folosesc ca leac împotriva relelor care ar putea lovi casa şi familia.

Sâmbăta dinaintea Floriilor este dedicată comemorării morţilor. Ziua aceasta este numită şi Moşii de Florii sau Lazărul, obişnuindu-se ca femeile să facă „plăcinte lui Lazăr“ şi să le dea de pomană. La sate, femeile nu torc deloc, pentru ca nu cumva morţii, care aşteaptă la poarta Raiului, să revină pe pământ, să se îmbăieze. Despre Lazăr circulă mai multe legende, fiecare regiune având specificul ei. În una dintre acestea, Lazăr moare după ce a poftit la nişte plăcinte pe care mama lui nu a putut să le facă, pentru că torcea.

La sate, pe vremuri, se practicau de Florii câteva obiceiuri păgâne.

La miezul nopţii dinspre Florii, fetele fierbeau apa cu busuioc şi cu fire de la ciucurii unei năframe furate de la înmormântarea unei fete mari. În Duminica de Florii, ele se spălau cu această apă pe cap, aruncând-o apoi la rădăcina unui pom fructifer, sperând că în acest fel să le crească părul frumos şi bogat. În alte locuri, oamenii nu se spală pe cap în această zi tocmai ca să nu încărunţească la fel ca pomii în floare.

Tot la sate exista credinţa potrivit căreia dacă aprinzi mâţişori şi afumi casa cu ei când este furtună, căminul va fi ferit de fulgere.

În ziua de Florii nu se lucrează, iar în toate casele de la sate se coc pâini din făină de grâu împletite şi ornate cu cruci, care se dau de pomană la săraci.

Se consideră că așa cum este timpul în ziua de Florii, așa va fi și la Paște;

În această zi creștinii se îngrijesc de suflet spovedindu-se și împărtășindu-se, în același timp, au grijă și de sufletul celor decedați, făcînd pomeni la biserică și îngrijind  mormintele;

Despre cei care se Împărtășesc în Duminica Floriilor se spune că orice dorință pe care și-o pun în momentul cînd se apropie de preot, se va îndeplini;

Bărbații se încingeau cu ramuri de salcie peste mijloc, crezînd că aceasta îi va apăra de boli și îi va face mai puternici;

Fetele în noaptea de Florii pun busuioc sfințit sub pernă, pentru a deveni mai frumoase și mai sănătoase;

Se crede că cine înghite unul sau trei mugurași de salcie în ziua de Florii va fi sănătos tot anul, îndeosebi va fi ferit de durerile de gît;

În această zi este bine să se sădească pomi pentru că aceștia să se prindă ușor și să rodească;

Dacă atingi cu salcie sfințită un obiect sau un animal pregătit de vînzare, se îmbulzesc cumpărătorii la fel ca oamenii în ziua de Florii după rămurele sfințite;

De Florii se mănîncă bucate din pește;

În această zi își sărbătoresc zilele onomastice toți cei care au prenume de flori: Florica, Florina, Florin, Violeta, Viorica, Viorel, Lăcrimioară etc., fiind o tradiție mai recentă.

Un aspect important al sărbătoririi Floriilor este că în această zi Biserica dă dezlegare la pește și la vin, „ca să pară postul mai mic”, spun creștinii. Îndeosebi la masa din ziua respectivă se mănâncă pește prăjit în ulei ori pește sărat. Explicațiile teologilor în acest sens sunt următoarele: „Duminica Floriilor este o sărbătoare de bucurie, deși cade în plin post. De aceea, biserica a dat binecuvântare celor, care au postit neîntrerupt ca de Florii să bea vin și să mănânce pește”.

Duminica Floriilor, este o sărbătoare ce simbolizează dorința tuturor de a avea o viață la fel de ușoară, frumoasă ca și florile, iar crenguțele de salcie sfințite la Florii să ne ferească de necazuri!

Florii_1 001

Florii_1 002

magnolii 003

Referințe: Timpul sacru – sărbătorile de altădată de Marcel Lutic. Editura Fundației Academice AXIS, Iași 2006, pg.52-52 , „Duminica Floriilor”!

Atanasie Marian Marinescu Cultul păgân și creștin. Sărbătorile și datinile române vechi. Editura Saeculum București – 2008