Daca am putea lua o masina a timpului si am arunca o privire la meniul majoritatii moldovenilor din vremea primilor Musatini, insa si de mai tarziu, vom descoperi o alimentatie inedita si alimente care in majoritatea au rezistat timpului pana astăzi. Citind lucrari de referinta, este drept ca majoritatea sunt din Republica Moldova, am avut o revelatie, privind alimentele utilizate si mai ales modul de gatire a acestora.
Primavara – dupa o iarna grea, cand majoritatea alimentelor puse la pastrare au fost consumate, primele raze calde ale soarelui si topirea zapezilor, era asteptata de moldoveni! Era speranta ca vor manca mai bine si nu vor mai rabda de foame. Foamea, era o spaima permanenta a locuitorilor Moldovei. O incursiune a tatarilor care pustiesc totul, le luau animalele, le incendiau casele si rezervele de hrana, o seceta prelungita, un atac al lacustelor care distrugea holdele, putea duce la foamete si moarte.
Deci, este o dimineata insorita de aprilie. Gospodina, tocmai a muls vaca si a pus la fiert in oala de lut, in vatra din piatra, in jaratec, laptele. Peste laptele fiert, mai pune niste fiertura de mei sau grau fiert, sau ovaz fiert si toarna totul intr-o strachina mai mare si mai adanca. Toti cei din casa, cateodata si trei generatii, luau lingurile de lemn si dupa o scurta rugaciune de multumire pentru bucate, mancau repede.
Mai putea sa puna in strachina gospodina, oua fierte ochiuri in apa, sau in coaja, sau prajite in untura de porc pastrate peste iarna in chiupuri de lut, cu o bucata de lipie din faina de mei, amastecata cu secara.
Sau daca nu avea nimic, dadea o bucata de azima sau fiertura de mei, cu o zeama legume, sau de carne, daca a mai ramas din ziua precedenta.
Daca se pleca la munca, punea in traista din papura impletita, niste lipii de faina de mei, amestacat cu grau, sau secara, orz sau ovaz, usturoi, branza, carne afumata. De asemenea ulciorul cu apa.
Pentru pranz, care era mult spre seara, moldoveanca fierbea in oala de lut, o bucata de carne de miel primit de la o ruda, un vecin, sau din gospodaria proprie, adauga linte sau mazare, si la urma punea loboda, urzici tinere, frunze de papadie, paralute (grâușor) si acrea cu frunze de macris sau borș. Sarea era greu de procurat. Se aducea de negustorii din muntii, de la ocnele domnesti si se vindea cu bani grei. A varsa sarea, era considerat un mare pacat si semn rau prevestitor! Sarea era vitala, atat pentru oameni cat si pentru animale.
Daca era o zi de sarbatoare, gospodina, putea folosi la gatit carne de cal, vita, oaie, pasare, porc fie proaspat, fie carne ramasa de anul trecut, care era afumata sau sarata, sau pastrata in vase de lut in grasime de porc sau sau de oaie. Sacrificarea vitelor se facea doar ale celor imbatranite sau vacilor sterpe. Viteii daca erau vigurosi erau lasati sa creasca pentru a fi folositi la jug, la carul cu boi, la fel caii la caruta sau calarie. Oile pentru a da lana si lapte.
Sau putea face o friptura in grasime, sau in vatra un fel de gratar in jaratec. Insa foarte rar, baza era fiertura de carne si legume.
Nu lipsea o paine dospita din secara, grâu (mai rar, grâul era painea boierului, clerului si domnului), mei, orz sau ovaz.
Sa nu credeti ca nu exista si desert. Moldoveanca, avea grija ca de sarbatorile mari religioase sa faca pentru familie, placinte din faina de secara, grau, sau orz, ovaz macinata la rasnita de piatra, si umpluta cu mere uscate si apoi hidratate, cu carne tocata pe trunchi, cu un pic de miere de albine pentru indulcire, sau un fel de coltunasi umpluti cu branza, carne si fierti in apa.
De asemena putea sa faca grau sau orz fiert in apa si apoi scurs si amestecat cu miere, cu prune uscate, mere uscate.
Vara era raiul de pe lume pentru moldoveni! Mancarea se imbunatatea simtitor cu legume: linte, mazare, naut, apoi ciuperci din padure sau din gradina unde se arunca gunoiul de la animale. Daca pica si ceva vanat (caprioara, mistret, iepure, bour (bizonul moldovenesc) mancarea devenea deja domneasca. Cu vanatul era periculos, padurea era a domnului, manastirii sau boierilor iar cei prinsi plateau cu viata! Doar razeșii, si erau numerosi in vremea primilor Musatini si a domnului Moldovei, Stefan cel Mare, aveau padure obsteasca.
Pestele era prins cu ciorpacul, juvelnicul, napatca sau navodul. Se mai prindeau racii, scoici de apa dulce, sau melci din padure. De obicei pescuitul era treaba de femeie sau copii. Barbatii aveau alte preucupari, mai serioase. La peste se spunea maja, iar la pescar majariu (Vezi Petru Rares, inainte de a fi domn era comerciant de peste Petru Majariul)
Incep sa apara si fructele. Ciresele din padure, corcodusele, merisorul, maciesul. Floarea de salcam erau pentru placinte.
Buretii: pânisoare, hribii, chitarcile, ciobanasii, mai spre toamna opintici (ghebele). Butetii erau fierti, cu mujdei de usturoi si cu mamaliga de mei, era o mancare hranitoare si apreciata. (si azi a-si spune). Mamaliga de mei era groaznica la gust, destul de greu digerabila, insa moldovenii erau invatati cu ea, faina o amestecau cu faina de secara, ovaz sau orz). Cum arata meiul? Daca aveti matura din targ acasa, sa stiti ca este din mei, iar din semnitele acestei cereale, se facea painea sau mamaliga moldovenilor!
Deja femeile incep sa adune ciupercile comestibile (buretii), le curatau, le spalau si le puneau la uscat la soare, pe sfori, sau gratare din nuiele impletite , pana se stafidesc. Apoi le pune in pod pentru iarna sau in cosuri de nuiele in locuri racoroase si aerisite.
Toamna, era raiul fructelor, merelor, corcoduselor, prunele, perele, fragii, murele, afinele din padure. Strugurii, din care se facea vin. Vinul se pastra in vase de lut ingopate sau butoaie din lemn.
Se aduna mierea din stiubeie. In Moldova se stia ca cele mai multe prisăci cu stiubeie cu albine erau in tinutul Harlaului si tinutului Cârligătura.
Carnea de cal, vita, capra, oaie dar si de vanat, urs, cerb, capra, bison, mistret, se usca si afuma.
Camara țăranilor era groapa de cereale. Se sapa in vecinatatea casei o groapa circulara, de 1 la 1,5 metrii adancime, larga de pana la un metru. Groapa era larga la fund si se ingusta spre suprafata. Se puneau in groapa paie, ramuri de copaci si lemne mai subtiri care se ardeau. Peretii gropii erau astfel uscati si intariti. La fundul gropii se puneu scanduri de lemn. Peste gura mai stramta a gropii, se punau scanduri, peste scanduri frunze uscate si paie, pentru a feri cerealele de inghet, peste acestea o piatra mai mare sau pamant.
Porcii se sacrificau mai ales dupa caderea zapezii. Carnea se consuma proaspata, insa se topea pentru grasime si se pastra in vase de lut. In grasime (porcii erau de o rasa apropiata porcului mangalita si semana mult cu porcul mistret), se folosea pentru iluminat in opite, dar si pentru gatit. In fierturile de mei, orz, ovaz, secara iarna se punea grasime de porc cu carne. Grasimea era folosita si pentru framantat aluaturi.
Tot pentru iluminat in opaite, dar si pentru gatit, se folosea si săul de oaie.
Branzeturile erau baza alimentatiei. Mielul dupa ce era sacrificat, in stomac se punea lapte de oaie si sa lasa la uscat. Acela era chiagul, care se punea in lapte, pentru a-l inchega si face branza.
Branza era sarata, uscata, afumata, cu cea de vaca se facea o telemea si se pastra in butoiase din lemn. Se consuma si cașul si urda. Erau la cautate si bauturile fermentate din laptele de vaca. Laptele nefiert cu un pic de smantana se punea la prins in vase de lut. Dupa cateva zile, dupa ce se lua smantana de deasupra, se amesteca si se facea iaurt, chișleagul, in care se punea mamaliga de mei, secara, sau paine dospita sau lipie. Mai ales vara era o bautura racoroasa.
Moldovenii erau si amatori de bauturi alcoolice. Vinul din struguri, cidrul din mere, miedul, dar si bere din fermentarea orzului.
Daca avea vin, si mere, gospodina moldoveanca stia sa faca si oțet. Otetul era atat aliment cat si medicament.
Borsul de tărâțe, atat de apreciat de moldoveni, facut in chiupuri de argila, cu tarate de grau, si o crenguta de visin, era acru si sanatos. Era nelipsit din orice gospodarie. Iarna era o sursa de vitamina C si imbunatatea gustul mancarilor, fierturilor. La bors punea gospodina si ceva plante uscate pentru gust si consistenta borsului.
Nu cred ca era casa de moldoveni in care sa nu fie manunchiuri de plante medicinale. Flori de tei, de musetel, sunatoare (pojarnita), potbal, galbenele, papadie, mugurii de brad, angelica, seminte de mac, maciese, catina alba si rosie. Sute si sute de plante, care in functie de zona, erau farmacia familiei.
Traditia se transmitea de la mama, la fiica. Ele stiau cand sa le recolteze, cum sa le usuce, cum si cand sa le foloseasca!
Mai foloseau plante pentru combaterea daunatorilor cum ar fi pelinul si plante aromatice.
Cu toate viccisitudinile vietii grele ale familiei de moldoveni, aveau un meniu variat, pe masura a ce la oferea natura si gospodaria proprie. Insa erau dependenti de capriciile naturii. O seceta prelungita sau un atac puternic al lacustelor (vezi Stefan al V-lea Lacusta, 1508 – 1540) a adus foametea in Moldova. In acesti ani mortalitatea in randul populatiei era de peste 30 la suta. Un alt impediment erau posibilitatile reduse de pastrarea alimentelor. Cerealele erau pastrate in gropi arse, iar carnea era afumata sau sarata.
Baza pregatirii alimentelor era fierberea acestora.
Din relatarile calatorilor straini care au trecut prin Moldova sec. XIII-XVI, care au fost invitati la mesele marilor boieri si domnilor din Moldova, rezulta ca alimentele folosite nu erau mult diferite de cele ale moldovenilor obisnuiti, diferenta era in gatitul lor mai sofisticat, in cantitati mai mari, precum si folosirea a unor cantitati mari de carne de vanat, vita, oaie, porc. Nu lipseau mirodeniile, piperul adus de neguțatorii care treceau prin Moldova, pe „drumul moldovenesc” care lega cetatea Jaffa din Crimeia cu Polonia si tarile baltice.
Nu am pretentia ca am prezentat exact si veridic aceste alimente. Astept eventualele comentarii!
Etnografie si folclor in zona Hârlău 