Tag Archives: mesteri populari

Floarea Vietii

24 iun.
Unul dintre simbolurile solare marcante ale lumii antice este floarea vieţii. Ea apare în toate culturile vechi, fiind în esenţă o chintesenţă care rezumă legătura, soare – naştere – nemurire. Omul primordial se raporta spiritual la un creator divin adesea neidentificat. Crucea românească străbună, simbolul precreştin al vieţii şi nemuririi, şi prin urmare al ciclicităţii existenţei umane, este profund înrădăcinată în ezoterismul dacic şi are astăzi potenţialul de a fi pilon de susţinere al renaşterii spirituale a neamului românesc. Este un fapt remarcabil că acest simbol este utilizat şi în prezent la reprezentările artistice de factură spirituală marcate de ideea nemuririi, o năzuinţă atemporală majoră a relaţiei om-divinitate.
Analizând cele şapte arhetipuri dacice clasice, Zamolxe, Bendisa, Marele Lup Alb, Iisus Fiul Daciei, Cavalerul trac, Deceneu, Dumnezeu/ Domnazâna, devenim conştienţi de existenţa unei simbolistici relevantă şi revelatorie care capătă astăzi o profundă interpretare prin aplicaţiile-i nenumărate, printre care se află şi templele neodacice. Pe lângă simbolurile arhetipale dacice mai există şi ornamentele care conferă tradiţiei strămoşeşti un loc aparte. Cartea model a tradiţiilor neamului românesc, Dacia preistorică a lui Nicolae Densuşianu, identifică aceste forme grafice specifice. Astfel de ornamente sunt pe larg folosite ca modele pentru covoare, broderii şi costume populare româneşti şi pentru orice alte produse de artă populară, precum ar fi ceramica, încrustaţiile în lemn, etc. Bazaţi pe bogăţia ezoterismului dacic putem îndrăzni în prezent că creăm proiecte de temple moderne care să exprime identitar momentul spiritual caracteristic prezentului neamului românesc. Renaşterea spirituală poate avea ca suport rădăcinile proprii neamului. Prin urmare, putem vorbi astăzi de construcţia de temple neodacice care emulează sacrul edilitar din tradiţia populară şi din cea cultă, aceasta din urmă ea însăşi tributară celei populare (vezi arta lui Constantin Brâncuşi, de pildă).
Referință:
floarea vieții
Reclame

Sub semnul Soarelui. Arta populară a lemnului.

23 dec.

Ieri, 22 decembrie în ziua solstițiului de iarnă, Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul complexului Muzeal Național „Moldova” din Iași, a făcut o surpriză plăcută prietenilor Muzeului Viei și Vinului din Hârlău, prin organizarea unei expoziții cu tema „Sub semnul soarelui. Arta populară a lemnului” a cărei vernisaj a avut loc începând cu ora 12.30.

Muzeu_solar 001

Prezentarea expoziției a fost făcută de doamna Ana-Maria Rata, muzeograf în cadrul Muzeului Etnografic al Moldovei. Prin a cărei amabilitate, o voi reda mai jos.

Muzeu_solar 012

Expoziția Sub semnul Soarelui. Arta populară a lemnului, organizată de Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, şi-a propus, pe de o parte, să prezinte publicului bunuri de patrimoniu din colecţia Muzeului Etnografic al Moldovei care să ilustreze bogăţia motivelor solare din ornamentica tradiţională (rozetă, cerc, cruce înscrisă în cerc, romb), precum şi diferitele tehnici de prelucrare a lemnului (crestare, cioplire, sculptare, pirogravare etc.), iar pe de altă parte să readucă în atenţia publicului contemporan existenţa, odinioară, a unui străvechi cult solar, context în care se înscriau gesturile şi actele realizate de omul arhaic pentru a ajuta astrul să treacă de cea mai lungă noapte a anului.

Pentru acest ultim obiectiv, am ales drept dată de deschidere a expoziţiei noastre solstiţiul de iarnă, moment care, în mentalitatea tradiţională, era marcat de teama ca nu cumva Soarele să nu mai aibă puterea de a răsări din nou.

Soarele, izvor al luminii, al căldurii şi al vieţii, cel fără de care nimic nu ar exista, se afla la cea mai mare cumpănă a sa. Dacă la solstiţiul de vară soarele cunoştea cea mai mare putere a sa, spre solstiţiul de iarnă forţele sale scădeau treptat. De aceea, în noaptea cea mai lungă a anului, omul considera că trebuie să sprijine bătrânul Soare, să-i dea noi puteri. În cadrul acestor credinţe găsim explicaţia pentru mai multe gesturi şi acte înfăptuite de omul de odinioară: butucul ars toată noaptea, pentru a întreţine un foc continuu, care să dea puteri astrului şi să întreţină lumina, forma rotundă a colacilor, care imită forma Soarelui, sau roţile de foc – roţi învelite în paie – ce se rostogolesc de pe dealuri, după ce li s-a dat foc.

Să amintim, de asemenea, faptul că pe teritoriul nostru, de-a lungul istoriei, au fost adorate diverse zeităţi solare, precum grecul Helios, romanul Sol sau iranianul Mithra. Acesta din urmă se celebra la data de 25 decembrie, dată peste care creştinismul a suprapus naşterea lui Iisus Hristos. Adăugând faptul că ne aflăm în apropierea sfârşitului de an vechi, ne explicăm de ce această întreagă perioadă, de la solstiţiu până la Bobotează, este plină de acte specifice unei perioade de renovare a timpului, acte care se înfăptuiesc pentru a pune sub bune auspicii un nou început.

Revenind la bogăţia motivelor solare întâlnite în ornamentica obiectelor populare din lemn, sunt incluse în această categorie (şi considerate a fi legate fundamental de cultul solar) formele spiraloide şi meandrice, cercurile, crucile înscrise în cerc, rozetele, x-urile, romburile. Le întâlnim în decorul bisericilor ţărăneşti, în case şi construcţii anexe, pe unelte legate de ocupaţii străvechi, dar şi pe obiecte mărunte aflate în gospodărie.

Intrarea în curte, pe poarta gospodăriei, se face sub semnul rozetei solare, de diferite tipuri. Faţada şi intrarea în casă, stâlpii şi grinzile cioplite de pe prispa casei, sunt şi ele marcate cu semne solare. Noi am marcat acest lucru prin fotografiile din fototeca muzeului nostru, dar şi prin expunerea acestui dereg (stâlp de casă) care provine de la o casă din Lipovăţ, Vaslui.

În interiorul casei ţărăneşti, mobilierul (lada de zestre, dulapul de vase), ţesăturile sunt decorate cu semne solare. Am expus, astfel, dulapul de vase din localitatea Dăneşti, care este ornamentat cu o spectaculoasă imagine a soarelui, dar şi anumite obiecte legate de industria casnică. În perioada de iarnă, când vremea era friguroasă, iar muncile câmpului nu mai erau aşa numeroase, femeile se adunau şi lucrau împreună. În acest context, sunt expuse  furci de tors, fuse, piepteni, care prezintă ca motive solare x-uri, romburi, şi, bineînţeles, vârtelniţa, semn solar în sine, simbolizând mişcarea de rotaţie în jurul soarelui, succesiunea anotimpurilor. În interiorul ţărănesc, lada de zestre avea un loc de cinste, fiind una dintre cele mai vechi piese de mobilier, cu excepţionale virtuţi estetice. Locul său era la capătul patului sau al laviţei. Lada de zestre expusă prezintă rozeta ca motiv decorativ şi este deosebită şi prin forma capacului – în două ape – o formă mai rar întâlnită în colecţiile actuale.

Expoziţia noastră se încheie cu păstoritul, ocupaţie străveche în spaţiul românesc, prin prezentarea unor tipare de caş, obiecte folosite pentru decorarea caşului, la care apare fără excepţie ca motiv central soarele. Sunt prezentate patru tipare de caş din zona Vrancea, trei de formă rotundă şi unul dreptunghiular, numit şi păpuşar. Am expus, de asemenea, o bâtă şi gluga ciobanului, pe care observăm alte imagini deosebite ale simbolurilor solare.

Voi posta câteva fotografii cu articole din expoziția care poate fi vizitată până în ziua de 24 ianuarie 2016.

Muzeu_solar 004

Muzeu_solar 005

Muzeu_solar 007

Muzeu_solar 019

Pe timpul vernisajului (de fapt la început și la sfârșit) tineri colindători din parohia Sf.Gheorghe Hârlău, au interpretat frumoase colinde, apreciate de cei prezenți. O altă surpriză oferită de organizatori a fost oferirea atât colindătorilor cât și publicului prezent la vernisaj a unui colăcel și plăcinte tradiționale de post.

Expoziția va putea fi vizitată, după cum spuneam, până de Ziua Unirii Principatelor, iar domnul muzeograf Paul Iancu vă da explicații și lămuririle necesare celor care vor să înțeleagă menirea obiectelor din această expoziție a Muzeului Etnografic al Moldovei.

Salut, ca de obicei și prietenii de pe pagina de Facebook dedicată comunității din Hârlău „H” la adresa cunoscută multora:

https://www.facebook.com/H-101358466688559/?ref=bookmarks

La Festivalul Internațional de folclor Cătălina, o laureată din Hârlău.

30 aug.

La decernarea premiilor laureaților Festivalului Internațional de Folclor pentru copii și tineret Cătălina, ediția a XXI din 2015, ca locuitor al Hârlăului, inima mi-a tresărit, când am auzit la secțiunea meșteșuguri artistice tradiționale, un nume: Gheorghian Viviana din Hârlău, coordonator profesor Bogdan Bârzu.

Eleva Gheorghian Viviana a luat premiul întâi pentru lucrările de pictură religioasă pe lemn. Juriul a fost profund impresionat de talentul acestei tinere care a făcut o demonstrație în prezența juriului.

O felicit pentru strădania și talentul ei. Numele orașului Hârlău s-a auzit pe scena și în țară, deoarece festivitatea a fost transmisă în direct de TVR Iași.

Câteva fotografii:

Manast_hadâmbu 057

Laureata premiului întâi, eleva Gheorghian Viviana și coordonatorul acesteia de la Clubul copiilor Iași, profesor Bogdan Bârzu.

Manast_hadâmbu 054

Diploma ce atesta primirea premiului I de eleva Gheorghian Viviana.

Manast_hadâmbu 053

Câteva icoane participante la concurs, fiind apreciate de juriul internațional al Festivalului, ce au acordat premiul întâi, la secțiunea meșteșuguri artistice tradiționale.

Manast_hadâmbu 048

Domnul profesor Bogdan Bârzu, directorul Clubul Copiilor din Hârlău, în dublă calitate, de participant la festival cu elevii și în echipa organizatorilor Festivalului.

Încă o dată felicitări, și mărturisesc, că popularizarea acestei performanțe, este o onoare pentru mine.

Impresii de la Festivalul de datini și cântece păstorești – Hârlău 2014

8 sept.

Pe o căldură demnă de luna lui cuptor, ca de obicei în stradă pe o estradă, a avut loc primul festival de datini și cântece păstorești Hârlău 2014, „In cerdac la Rareșoaia”.

Ansamblurile și interpreții prezenți pe scena festivalului au fost de elită. Spectacolul a fost total.

Am înțeles din prezentare că festivalul a fost organizat de primăria Hârlău și Consiliul județean Iași, inclusiv  fonduri europene din programul de promovare a tradițiilor populare.

Publicul cam puțin, probabil că nu s-a făcut prea multă publicitate evenimentului, timpul de pregătire a festivalului a fost destul de scurt.

Despre organizare, participanți, ansamblul Sârba cu năframă a Casei de Cultură Hârlău și Ansamblul căminului cultural Pârcovaci citiți pe pagina Casei de Cultură Hârlău, aici :  http://casadeculturahirlau.wordpress.com/2014/09/

După aprecierea mea cea mai mare audiență la public au ansamblurile, interpreții care cântă live, cu formație orchestrală: Ansamblul Corăgheasca din deleni, ansamblul căminului cultural din Pârcovaci, cimpoierii din Perieni, Vaslui.

Asta nu inseamna ca nu au fost apreciați și aplaudați și interpreții vocali: Pamfil Roată din Vatra Dornei, Suceava, Ion Ursache din Hârlău, Narcis Precup din Borca, jud.Neamț, Costică Matei Creangă  din comuna Ion Creangă județul Neamț, Gheorghe Țugui din Vorona, Botoșani, Ștefania Puiu din Botoșani, Nicolae Florea cu nelipsita lui cobză centenară din Deleni, Iași, Viorica Bolboros și Pârcovaci, Hârlău.

A fost o noutate și formația de dansuri țigănești din Lungani, județul Iași, coordonator un profesor de etnie romă, însă în formație sunt elevi și de naționalitate romă și română. Dansurile au fost apreciate în egală măsură și de romi și de românii prezenți la spectacol.

Câteva fotografii:

rareșoaia festival 007

Cimpoierii din Perieni județul Vaslui. O formație cu un repertoriu deosebit, iar cimpoierii au dat dovadă de virtuozitate. Mai ales cei doi cimpoieri mai în vârstă, soliștii formației.

rareșoaia festival 009

Formația de dansuri țigănești din Lungani, județul Iași.

rareșoaia festival 015

Ansamblul Corăgheasca, (cea de generație mică) , din Deleni, într-o corăghească ca la Deleni!

rareșoaia festival 028

Elevii de la școala gimnazială Deleni, județul Iași, din ansamblul Corăgheasca. Coregrafa și coordonatoarea ansamblului Aurica Gîlcă, prezintă cea de a 23-a diplomă de participant la un festival a ansamblului.

rareșoaia festival 022

Moș Nicolae Florea cu și mai bătrâna lui cobză, într-un recital ce a uns la inimă pe spectatori!

rareșoaia festival 024

Prezentatoarea festivalului, care s-a descurcat foarte bine, cu o interpretă, dacă nu mă înșel, Ștefania Puiu din Botoșani.        https://www.facebook.com/stefania.puiu.3

rareșoaia festival 045

Având în ultimul plan biserica domnească Sf.Gheorghe din Hârlău, ansamblul căminului cultural din Pârcovaci, Hârlău. Un program, ca de obicei foarte frumos. Felicitări domnului Ion Ciobanu, coordonator și coregraf, și Ioan Curcă, șeful căminului cultural din Pârcovaci,  https://www.facebook.com/ioan.curca.1?fref=ts

rareșoaia festival 050

Din motive sentimentale dar și pentru că sunt fan al muzicii bucovinene, o fotografie cu interpretul Pamfil Roată. A avut un program apreciat de public. I-am explicat interpretului de cine îmi amintește și îi mulțumesc pentru amabilitatea de a-mi permite să fac această fotografie. Să fie sănătos, și iubit de public în continuare!

https://www.facebook.com/roata.pamfil?fref=ts

rareșoaia festival 035

Publicul, puțin la primele ore a spectacolului și mai mulți mai pe seară. Nu doresc să vorbesc despre unii care comercializau semințe, alții sub influența băuturilor alcoolice. Fac parte din peisajul local, și sunt nelipsiți la activități.

Mă așteptam la prezența a meșterilor populari, a fost doar Constantin Curecheriu din Sticlăria, care cu mândrie își prezenta ultimele diplome dar și creații de artă populară.

rareșoaia festival 031

Creatorul de artă populară Constantin Curecheriu din Sticlăria, împreună cu un alt creator de artă populară autentică, Bogdan Bârzu, directorului Clubului copiilor din Hârlău.

Imi exprim speranța că va fi continuat acest proiect, care va fi mai pe îndelete pregătit și mediatizat. Poate personalitățile din conducerea județului, consiliului județean, prefecturii Iași, care au participat la deschiderea festivalului au constatat live ce înseamnă ca un oraș ca Hârlăul sa nu aibă o sală de spectacole. Cine știe, poate viitoarele ediții ale festivalului se vor desfășura într-o sală modernă.

Inregistrări video, veți găsi aici:    http://newspascani.ro/

Cojocăritul – ultimii cojocari din Hârlău

5 apr.

Dacă în vechime ornamentica pieselor de cojocărit traducea integrarea sociala a purtătorului, una purta țăranul avut, alta purta țăranul sărac. În zilele noastre articolele  moderne de port au șters diferențierile existente, fiind în general marcate prin nesemnificative modificari care țin mai mult de compoziția ornamentală a decorului și nu de schimbarea materialului propriu-zis. Sub acest aspect, nu înseamna ca oricare individ din comunitatea sătească își poate permite confecționarea pieselor de port confecționate de cojocari.

cojocari

Fiind puțini creatori de artă populară autentică, care prelucrează peile – cojocari –  prețurile practicate depășesc cu mult limitele rezonabile, deci inaccesibile  populației de la sate. Bondița (bundița), căciula de miel, cojocul pe vremuri era expresa de hărnicie, cât și de bunăstare a purtătorului. Astăzi nu mai găsești aceste articole decât la marile ansambluri populare, muzee, colecționari.

In plus intervine moda, conveniențele sociale. La marile sărbători nu mai vezi tinerii în costum popular. Blugii și gecile din material textil, piele artificială ce imită vedetele la modă au luat locul frumoaselor costume populare.

Port iarnăInainte de a analiza mesteșugul propriu-zis, se poate menționa faptul că trecerea spre artistic are loc în momentul în care dintr-un meșteșug practicat de către numeroșii baci (ciobani) în perioadele în care nu sunt cu stâna la munte devine un mesteșug de breaslă practicat de persoane specializate care renunța la alte îndeletniciri și care răspund astfel comenzilor ferme ale colectivității, solicitand în general piese unice, nerepetabile, iar în cazul tinerilor căsătoriți, sub forma de pereche. Pe de alta parte se poate observa chiar o specializare pe faze de lucru, fapt care duce la realizari tot mai perfecționate ale acestor piese de cojocarie. Cojocarii prelucrează în general pieile de oaie și de miel. Pieile mari de berbec nu erau folosite la confecționarea pieselor de port sărbătoresc, ci numai la piesele de purtat sau la fuspelturi – cergi sau plocăzi captușite cu blana, folosite ca învelitori sau ca așternut.

Padurence Pieile de oaie, capră, dihor și alte animale supuse prelucrării trebuie mai întâi dubite (tăbăcite). Operațiunea constă în acoperirea pe partea jupită cu un amestec de tărâte de grâu, chișleac sau zer și sare, după care se ruleaza și se așeaza într-un ciubăr, la cald, unde sunt lăsate să dospeasca aproximativ o săptămână. Urmează spălatul, uscatul la umbră și apoi trasul cu cârligul, după care urmează înalbitul, utilizandu-se nalba – sort de ipsos – împraștiată pe toata suprafața și apoi raderea cu ajutorul unei rașpe speciale, de obicei confecționată dintr-un capăt de coasa fixată într-un mâner de lemn. Fiecare cojocar avea propriile sale rețete de prelucrare, atât ca rețetă a dubalei, care de obicei constituia un obicei de familie, cât și al momentelor optime de prelucrare ulterioară, care sub aspect de transmitere al mesteșugului, erau destăinuite doar membrilor familiei, cojocarii de obicei, neprimind ucenici, practica din urma fiind specifică doar atelierelor orașenesti. Pe de alta parte, nu se prelucrau cantitati mari de piei, ci doar strictul necesar realizarii comenzilor imediate.

Familie țăraniPieile negre de miel sunt folosite pentru confecționarea bondițelor, iar cele albe pentru confecționarea cojoacelor. Pieile de oaie sunt folosite pentru celelalte piese de port de fiecare zi, înclusiv portul ocupațional al butinarilor (oameni care muncesc la pădure).

 

Confecționării căciulii sau a cușmei, care în fiecare zonă are o forma specifică, îngustată spre vârfcarausi lemn_1, confecționată din pielicele de miel de culoare neagră, mai recent și brumarie. Confecționarea bundiței cuprinde numeroase forme, rămânând piesa reprezentativă a portului, putând fi purtată chiar și sub cojoc și sub suman, în toate anotimpurile anului.

Tipologic se poate stabili evoluția ei începând cu secolul al XIX-lea, când informatorii descriu bondița lungă cu clini în poale, ornamentată cu prim de miel. Prima atestare a bondiței cu prim de dihori, respectând acest croi, este din anul 1848, aparținând lui Dumitru Ursu a lui Filaret din satul Deluț, piesa despre care urmașii acestuia, care au prezentat-o, spuneau ca “era cea mai strașnica bondiță pe care o putea avea un fecior pe vremea aceea.”

Festival_2014 020

Port popular femeiesc din zilele noastre din Pârcovaci. Se observă bondițele vopsite maron, cu tiv de blană. Fără ornamente țesute.

Sfârșitul secolului al XIX-lea, duce la varianta de bondița scurtă, cu primul din ce în ce mai lat, iar ca ornamente brâiele bătute, frumos ordonate, încadrând marginea interioara a primului pe toată lungimea lui. Inceputul secolului al XX-lea, introduce primul țesut, de culoare neagră, care coexista împreuna cu primul de miel si cel de dihor, acesta devenind din ce în ce mai lat.  Primul țesut era de doua feluri: din lână și din matase, de culoare neagră.

In aceasta perioada, mesterii cojocari introduc în decorația brâielor bătute, precum și a ornamentelor cusute pe petele de ierha, margelele, care punctează decorul intens geometrizat, cusute în game ce se asortează cu nuanțele blănii de dihor, mergând de la negru prin maro spre galben auriu.

De obicei, petelele de ierha – benzi brodate cu diferite motive cu fire de matase neagră și mărgele – nu sunt realizate de către meșterul cojocar ci de anumite femei specializate în aceasta operațiune care dispun de un număr de modele notate pe hârtie – mostre – acestea fiind mereu reîmprospătate, uneori combinate conform dorinței viitorului posesor.

Pentru realizarea primului de dihor pentru o bondița, sunt necesare 12-15 pielicele de dihor bine lucrate, spinările dispuse vertical, având lățimea de 13-15 cm sau mai mult, împodobind “poalele” – partea de jos – “dinaintii” – părțile din fața, iar “mânecile” și “ciupagul” – partea de la gât – se decorează cu resturile de blana nefolosite.

Cojocul, tipic zonei, se remarca prin scurtimea sa, de obicei nedepășind talia, cât și prin mânecile lungi și strâmte, ajungând de regula pâna la vârful degetelor. Uneori bondița cu dihori purtată pe dedesubt în zilele de sîrbătoare din iarna depașește poalele cojocului. Respectând ornamentica bondiței, se detașează de aceasta prin folosirea primului de astrahan sau cel țesut. Daca bondița noua este îmbracata, de obicei pentru prima data în zilele de Paști sau, în cazul mirilor la nuntă, cojocul este îmbracat pentru prima data în ziua de Boboteaza.

Cojocarul confectioneaza, numai la comanda, și alte piese de port, printre care și bondița înfundata care se încheie sub braț, fiind specifica lucratorului la padure, de asemenea, tot el coase si cojoacele de purtat, precum si caciulile. Sunt cunoscuti unii cojocari care monteaza curelele cu margele, depasindu-si astfel atributiile de baza, aceasta operatiune fiind specifica numai curelarului, care este specializat in aceasta lucrare, inainte de cel de-al doilea razboi mondial oferind spre vanzare – deci fara comanda – aceasta piesa de port. Curelarii care montau curelele cu margele aveau la rândul lor un cerc de femei specializate, fie în coaserea mărgelelor, fie în țesutul cu mătase al acestora, ei realizând doar montarea propriu-zisa. Curelele amintite se încheie totdeauna prin trei catarame plasate sub capătul drept al curelei care mascheaza sistemul de prindere prin introducerea în banda verticala situata inaintea buzunarului.

La începutul secolului al XX-lea, cojocarii lucrau în perioada de iarna la gospodarii care aveau un număr mare de piei de oaie ce trebuiau prelucrate si folosite pentru confecționarea bondițelor, cojoacelor și a fuspelturilor. Hainele de sărbătoare se confecționau la atelierul cojocarilor.

In ultimii 50 de ani în Hârlău și Pârcovaci, au mai existat  persoane care cunoșteau aceasta meserie, dar o practicau sporadic.

Dupa anul 1960, s-a trecut la confecționarea cojoacelor vopsite tip “Alain Delon”, însă pieile erau prelucrate dupa modalități industriale. Aceste bundiție se pot observa și în portul popular din satul Pârcovaci, mai ales la portul femeiesc.

Cojocarii din Hârlău în perioada interbelică erau conoscuți în județul Botoșani și Iași.

Memoria documentelor amintește de evreii Cojocaru Melic și soția acestuia Cojocaru Sura, care aveau o prăvălie cam pe locul unde este acum magazinul Marcel. Aveau în vitrină un mic bust de lemn îmbrăcat într-o frumoasă bondiță. Fiica acestora, Hadasa (Hădăselu cum o alintam noi, colegii) mi-a fost colegă de bancă de școală generală. Alt cojocar era Calimanovici Iancu, care stătea pe Bogdan Vodă, mai erau și alții.

La diferite expoziții de etnografie, există variante diferite de bundiță sau cojoc. Astăzi nu mai există din păcate un specific local. La târg, mai ales după sărbătoarea Cuvioasei Paraschiva de la Iași, vin comercianți în Hârlău cu articole de cojocărie. Mai ales căciuli și haine de piele.

Referințe: Angela Paveliuc – Olariu Arta populară din zona Botoșaniilor – portul popular Editura C.P.C.E Botoșani – Muzeul județean Botoșani 1980

Impresii vizuale și muzicale dintr-o expoziție.

14 feb.

După cum am anunțat pe pagina de Facebook (H), a comunității pentru Hârlău, astăzi la Muzeul Viei și Vinului din Hârlău, în cadrul Festivalului Viei și Vinului, a avut loc o expoziție de ceramică din fondul de tezaur a Muzeului de Etnografie a Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” din Iași.

Afiș expoziție

Au fost expuse vase destinate pentru păstrat și servit vinul. Exponatele fac parte din centre de ceramică din majoritatea județelor Moldovei.

Expoziție Ceramică_2014 002

Expoziție Ceramică_2014 005

Expoziție Ceramică_2014 006

Expoziție Ceramică_2014 009

Câteva exponate din cadrul expoziției.

Expoziție Ceramică_2014 029

Expoziție Ceramică_2014 019

Surpriza pe care a făcut-o vizitatorilor domnul Paul Iancu, a fost un mini concert de muzică instrumentală, chitară, susținut de domnul Ioan Alupei. Acesta a prezentat celor prezenți melodii de pe albumul „Parfumul muzicii de altădată”, lansat cu această ocazie. Albumul este minunat, fiind o muzică excelentă, pentru acasă, o muzică de ambianță și relaxantă. Il felicit și-i doresc să aibă succes la public.

Si cum nu pot termin a acest articol fără a posta două fotografii cu scoarțe (covoare populare) vechi de peste 100 de ani, din colecția Muzeului de Etnografie a Moldovei.

Expoziție Ceramică_2014 023

Scoarță din Zona Hârlău

Expoziție Ceramică_2014 025

Scoarță din secolul XVII din Basarabia

Comentarii de presă:

La Muzeul Viei și Vinului din Hârlău, va fi sărbătoarea vinului!

21 oct.
Sâmbătă, 26 octombrie 2013, începând de la orele 10,00, are loc manifestarea muzeală complexă cu genericul “BUCURIILE TOAMNEI”, ediţia I. Manifestarea este organizată de Complexul Naţional Muzeal “Moldova” Iaşi, Muzeul Etnografic al Moldovei, Muzeul Viei şi Vinului Hîrlău, în parteneriat cu Direcţia judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patromoniul Cultural Naţional şi Primăria oraşului Hîrlău.
Programul manifestării este următorul:
Hârlău_toamnă 003
La Muzeul Viei şi Vinului Hîrlău
Sâmbătă, 26 octombrie 2013:
afis muzeu_Hârlau
 
Ora 10,30: Spectacol musical-coregrafic “Rapsodiile toamnei”. Prezintă Ansamblul Folcloric al Liceului Tehnologic Hîrlău. Coregrafia: Viorel Vatamaniuc şi Gabriela Sandu.
Ora 11,00: Lansare de carte:
–         Fiii Bahloviei, volumul III de Paul Iancu;
–         Vinul, fenomen de cultură şi spiritualitate, de Paul Iancu.
–         Prezintă, specialişti din domeniul Oenologiei.
Ora 12,00: Prezentarea sortimentelor de vinuri ale podgoriei Bucium Iaşi: oenolog, ing. Ilie Ciomaga de la S.C. Bucium S.A. Iaşi
Ora 12,30: Degustare de vinuri. Prezintă oenolog, ing. Ilie Ciomaga.
MODERATOR: Victor Munteanu
 În centrul civic al oraşului: Sâmbătă, 26 oct. şi duminică 27 oct. 2013, între orele 9-18:
 Meşteşuguri populare tradiţionale. Demonstraţii practice ale meşterilor populari din Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ şi Bacău.