Tag Archives: Moldova

Sarbatoarea de Paște. Tradiții si obiceiuri populare.

29 apr.

Sarbatoarea Paștelui este pentru romani, alaturi de Craciun, cea mai importanta din an, pentru care fiecare familie se pregateste cu mult timp inainte prin postul tinut cu atata evlavie.
In biserica ortodoxa oamenii se pregatesc pentru intampinarea sarbatorilor de Pasti prin „postul Pastelui” numit si „Postul Cel Mare”, post care dureaza 48 de zile. In mod oficial, postul incepe dupa „Duminica iertarii”, in ziua de luni a saptamanii a 7-a de dinaintea sarbatorii de Pasti. Ultima saptamana din Postul Pastelui se numeste „Saptamana Patimilor” si incepe in duminica Floriilor, duminica in care se comemoreaza intrarea lui Iisus in Ierusalim. „Saptamana Patimilor” comemoreaza prinderea lui Iisus (Joia Mare) crucificarea si moartea Lui. In acesta ultima saptamana,  in  biserici se tin slujbe in fiecare seara, slujbe numite „Denie”. Vineri, numita „Vinerea Mare” se comemoreaza crucificarea si moartea lui Iisus pe cruce. In acesta zi, se tine „post negru”, adica nu se mananca nimic.

În perioada postului, fiecare familie este preocupată de curățenia generală atît în casă cît și în toată gospodăria, pentru a întîlni Învierea Domnului într-un mediu curat. Gospodinele „primenesc” casa pentru sărbătoare, iar bărbaților le revine curățenia din gospodărie.

Principala grija a oamenilor inaintea Pastilor este aceea de a-si primeni și hainele, fiecare gospodina trebuind sa aiba o camasa noua, cusuta in mod special, iar barbatii macar o palarie noua.
In Moldova, vopsirea in rosu a oualelor de Pasti este cea mai populara traditie a sarbatoarei pascale crestine. Legenda spune ca aceasta traditie se leaga de scena in care Iisus a fost rastignit pe cruce in Vinerea Mare. Venind sa-si vada fiul rastignit, fecioara Maria avea in mana un cos cu oua care s-au inrosit de la sangele Mantuitorului.

In traditia populara romaneasca ouale rosii sunt purtatoare de noroc, iar din acest motiv in dimineata zilei de Pasti copiii se spala pe fața cu apa dintr-un vas in care sunt puse oua rosii si monede de argint.

De obicei, in Sambata Mare, are loc si sacrificiul mielului, din carnea caruia se pregatesc bucate traditionale: drobul (in Bucovina cighir), friptura si borsul de miel.
Spre deosebire  Craciun, pentru Paste nu se pregatesc prea multe feluri de mancare, de unde si zicala: „Craciunul este sătul, iar Paștele este fudul”.

Momentul ritual al facerii pascăi, in Sambata Pastilor, iar in unele zone in Joia Mare, capata valente deosebite, prin plasarea intr-o cosmogonie originala a gospodinei: fie ca trimite la nasterea lui Iisus, fie la moartea lui (prin forma care i se da aluatului), femeia capatand astfel, prin repetarea unor gesturi foarte vechi, o putere deosebita, care poate sa fie valorificata si in gospodarie (ungerea pomilor cu aluat, pentru a le asigura rodirea, semanarea vegetatiei din gradina in aceasta zi, pasca speciala realizata pentru vite etc.).

Cel de-a doilea moment ritual este dat de ajunul marii sarbatori. Este noaptea cand se deschid cerurile, cand ard comorile si cand, in general, practicile magice de orice fel sunt la ele acasa.

Sambata seara, fiecare gospodina isi pregateste cu grija cosul ce urmeaza a fi dus la biserica, pentru sfintire. In el asterne un stergar curat si asaza o lumanare alba, oua rosii, cozonac, pasca, o bucata de slanina, muschi de porc, sunca special preparata, zahar, faina, salata de hrean cu sfecla rosie fiarta, sare, cativa catei de usturoi, o ramura de busuioc, carnati, un miel din aluat copt intr-o forma speciala etc. Totul se acopera cu cel mai frumos stergar pe care il are gospodina, semn de pretuire a sarbatorii pascale, dar si de mandrie personala.

Sâmbata noaptea, credincioșii merg la biserica unde ritualul religios este deosebit, sfarsindu-se prin a lua lumina si a duce acasa lumânarile aprinse la familii!( http://www.cotidianul.ro/veniti-de-luati-lumina-179432/ )

In prima zi de Pasti este o sarbatoare de familie. Familiile iau masa impreuna si servesc oua vopsite, cozonaci, drob, friptura de miel, pasca. Tot in prima zi de sarbatoare se obisnuieste sa se poarte haine noi.

De asemenea, oulale se ciocnesc la masa de Pasti alaturi de binecunoscuta replica „Hristos a Inviat! – Adevarat a inviat”.

Ziua a doua de Paște, se merge la parinți, la rude. Nu sunt uitati nici morții familiei. Se merge la cimitir unde preotul citeste rugaciuni pentru cei dragi, dusi din aceasta lume, si se da de pomana bucate de Paște si vin.

SANYO DIGITAL CAMERASursa fotografiei, un excelent blog despre Bucovina http://amfostacolo.ro/user-foto.php?uid=2203&din=descopera-bucovina-la-pas-prin-bucovina&hid=4091

Reclame

„Pâinea cea de toate zilele” în Moldova medievală

16 mart.

„Pâinea cea de toate zilele” în Moldova medievala.

de invatator Ioan Mușei

Alimentaţia este o componentă esenţială a vieţii. Omul este nevoit să acorde o mare parte a timpului şi energiei sale producerii şi pregătirii hranei.

Punându-ne întrebări despre problema alimentaţiei pe care o avea populaţia din Moldova medievală, constatăm cu surprindere că sursele de informaţie sunt foarte sărace în acest sens şi de aceea, dacă vrem răspunsuri la întrebările acestea trebuie să le căutăm făcând analogii sau să dăm frâu liber imaginaţiei. Iată doar câteva din întrebările posibile: Cum se hrăneau boierii moldoveni dar şi oamenii simpli atunci? Ce mâncăruri preparau? Ce alimente îşi produceau prin cultivarea ogoarelor şi creşterea animalelor? Carne sau hrană vegetală? Cum arătau mesele la curte? Care era atmosfera reală a celebrelor ospeţe imaginate de scriitori şi regizorii de film? În ce cadru luau masa oamenii simpli? etc.

Este evident că hrana consumată de regulă de un popor este un etalon al stării materiale pe care acesta o are, la fel cum, hrana consumată de un individ „depune mărturie despre rangul său social, despre civilizaţia sau cultura care îl înconjoară[1].

Cercetând diferite izvoare istorice (urme materiale, documente, cronici, scrierile călătorilor străini, scrierile despre oamenii acelor vremuri ale istoricilor străini şi români, lucrările de artă vizuală), istoricii (mai ales cei străini, care au creat o tradiţie în raport cu cercetarea vieţii cotidiene), au reuşit să alcătuiască o istorie a mentalităţilor pentru medievalitatea europeană din care, prin analogie, putem să acceptăm o similitudine în multe aspecte ale vieţii cotidiene din ţările române cu cea din Europa occidentală. E de la sine înţeles că asemănarea nu poate fi totală, deoarece trebuie să luăm în calcul particularităţile românilor în raport cu occidentalii cât şi particularităţile occidentalilor în raport cu românii.

În toată medievalitatea, alimentaţia oamenilor s-a bazat mai ales pe alimentele    „furnizate de agricultură, cea mai veche dintre toate industriile[2], atât pe cele de producţie vegetală cât şi pe cele animaliere, în special carnea şi asta pentru că „Europa este în întregime carnivoră[3]. Cerealele care „au cunoscut un destin strălucit[4] sunt grâul, orezul şi porumbul. Aceste cereale au devenit, datorită importanţei lor în alimentaţie, „plante de civilizaţie[5].

Grâul înseamnă înainte de toate Occidentul, dar nu numai el.”[6] Sigur că nu numai în Occident se cultiva grâul, pe teritoriul vechii Dacii, după cum aflăm de la Herodot, părintele istoriei, regele persan Lisimah a găsit ogoare întinse cu această cereală şi cu siguranţă cultivarea ei s-a perpetuat de la an la an până în epoca medievală şi mai apoi până în zilele noastre, chiar dacă ţăranii moldoveni „la muncă sunt foarte leneşi şi trândavi, seamănă puţin şi culeg mult. Nu se îngrijesc să dobândească prin muncă ceea ce ar putea să aibă, ci se mulţumesc să adune în jitniţe numai atât cât le trebuie pentru hrana lor vreme de un an sau, cum au ei obiceiul să zică, până la pâinea cea nouă[7].  „Pâinea cea nouă” se producea pe „Câmpiile Moldovei” unde „în anii bogaţi grâul dă locuitorilor de douăzeci şi patru de ori sămânţa semănată, secara de treizeci de ori, meiul dă de trei sute de ori, lucru de necrezut pentru cel ce nu vede cu ochii lui .”[8]

Paine la cuptorFoto: Facebook.com/Orașul Iasi

După cum mai aflăm din prima monografie românească „Descrierea Moldovei”, operă a eruditului cărturar de faimă europeană Dimitrie Cantemir, meiul creştea atunci mai ales „în Moldova de Jos cum nu se poate mai frumos (de aceea oamenii din ţara mea au o zicală: meiul din Moldova de Jos şi merele din Moldova de Sus n-au coajă).[9] Această cereală care în Europa acelor timpuri ocupa „un loc şi mai întins[10] (decât culturile de grâu, n.m.) însemna însă pentru populaţie „o hrană destul de grosolană[11] şi de aceea a fost înlocuită ulterior (destul de greu însă, dar cu un succes vizibil după ce s-a impus) de porumbul adus din America, după descoperirea  continentului de către Columb în 1492.

Chiar dacă meiul a fost înlocuit treptat de cultura porumbului, rămâne cert faptul că această cereală care a aparţinut Europei, deci şi Moldovei, a asigurat alături de grâu, hrana ţăranilor europeni şi , implicit români, care la acea vreme îşi făceau  din mei o „pită” pe care „o mănâncă până nu se răceşte, adeseori cu unt.”[12] Această cereală avea în plus un mare avantaj pentru că ea putea fi stocată „chiar douăzeci de ani[13], ceea ce nu era de ici de acolo pentru acele vremuri în care oamenii dormeau la propriu cu sabia sub cap. Astfel meiul putea asigura hrana oştenilor din cetăţile asediate şi care rezistau un timp îndelungat.

paine de secaraFoto: http://delabogdana.wordpress.com/category/paine/

Nu putem să scoatem din calcul faptul că şi celelalte cereale se foloseau în alimentaţia oamenilor şi animalelor şi amintesc aici secara, orezul importat din zona Oceanului Indian şi aclimatizat mai apoi şi în Europa, orzul, ovăzul pentru cai, sau hrişca (grâul negru). Perioadele lungi de foamete cunoscute în istoria omenirii întăresc însă ideea că „unele peste altele, cerealele panificabile nu creează niciodată abundenţă[14]. Atunci oamenii erau nevoiţi să consume orice, de la făină de castane, linte, bob, mazăre de câmp, mazăre, năut şi până la ghindă sau rădăcini.[15]

Porumbul, această cereală care alături de cartof, fasolea şi alte plante, a fost adus de Columb din America în Europa în 1493, când s-a întors din prima sa călătorie, s-a cultivat relativ târziu în ţările române, abia la începutul secolului al XVIII-lea. Impunerea lui s-a făcut extrem de lent la noi, cum de altfel, cu mici excepţii, au stat lucrurile în întreaga Europă. Mai bine de trei secole „a fost nevoie ca ţăranii să se obişnuiască cu noua plantă, să înveţe s-o folosească şi, mai mult, să se hrănească cu ea.”[16]

Ţăranii români au făcut din el făina pentru mămăligă, care treptat, treptat a luat locul pâinii în alimentaţia lor, fără a o înlocui însă total. La fel de lentă a fost şi acceptarea cartofului, dar şi a  celorlalte legume aduse din Lumea Nouă.

Europa, credincioasă unei vechi tradiţii, continuă, până în secolul al XVIII-lea, să se hrănească cu fierturi grosolane, cu terciuri[17]. Aceste fierturi grosolane din ştevie, lobodă sau urzici şi terciurile felurite nu lipseau nici de pe mesele moldovenilor, practici care nu au dispărut nici până astăzi. De asemenea, mai ales în zi de sărbătoare, la mese se consuma carnea, laptele, ouăle, brânza de vacă şi de oaie, mierea, pentru că „felul de a ţine sărbătorile la moldoveni este de a se abţine de la muncă şi a se deda plăcerilor, petrecând ziua cu băutură, cu mese şi cu joc[18].

Carnea putea să fie de pasăre, de oaie, de porc, de vânat sau chiar de cal. Moldovenii creşteau nişte porci care „nu au copita despicată, ci întreagă şi aproape la fel ca a cailor[19] şi consumau carnea proaspătă sau o industrializau primitiv şi o conservau prin sărare şi afumare. De asemenea, cei dinspre Pocuţia consumau carne de iernucă, o pasăre pe care o vânau, pentru că are „o carne foarte gingaşă şi albă, şi la gust întrece potârnichile şi chiar fazanii[20].

Cred că din alimentaţia zilnică a moldovenilor nu lipseau fructele atâta vreme cât în acele vremuri în Moldova „pomii roditori” creşteau „în păduri întregi de pomi cu roadă[21] şi, în consecinţă, „prisosul de poame este atât de mare[22].

Străinii se puteau baza pe ospitalitatea moldovenilor care „dau bucuroşi drumeţilor pâine, brânză, ceapă, lapte şi altele de acest fel ce se găsesc în casa lor[23] şi de aceea „puteau umbla prin toată Moldova fără mijloace de drum.”[24] Italianul Giovanni Maria Angiolello care l-a însoţit pe sultanul Mahomed al II-lea în expediţia lui împotriva lui Petru Rareş ne vorbeşte de faptul că în cetatea Sucevei populaţia îşi ascunsese proviziile în pământ, însă turcii aveau meşteşug în a le descoperi trăgând pe pământ nişte lanţuri şi unde erau puţuri cu grâne ascunse, suna a gol. Tot acesta ne mai spune că ostaşii turci se hrăneau cu ce găseau şi aminteşte carnea, mierea, făina, grâul şi orzul.[25]

Pentru moldovean, băutura cea mai la îndemână era vinul, cele mai renumite fiind atunci[26] vinurile de la Cotnari, Hârlău, Huşi, Odobeşti, Nicoreşti, Costeşti, deoarece în Moldova „viile întrec toate celelalte bogăţii ale pământului […] şi (sunt) aşa de rodnice încât un singur pogon […] dă adesea patru până la cinci sute de măsuri de vin, socotite la patruzeci de litri[27]. Moldovenii au fost mereu oameni „în majoritate nestatornici, aspri, cu înclinaţie spre chef şi tânjală şi săraci[28].

Pe atunci vinul se bea şi de sete dar i se atribuiau şi calităţi terapeutice, fiind utilizat în prepararea medicamentelor sau chiar ca medicament.

Treptat, treptat au pătruns şi în ţările române băuturi noi, cum ar fi cafeaua sau ceaiul, mai întâi la curtea domnului şi printre boieri, băuturi care în timp au câştigat tot mai mulţi adepţi, ajungându-se ca azi aceste băuturi să aibă un caracter de-a dreptul popular.

Citind din proverbele[29] românilor despre mâncare, adunate de Anton Pann în volumul „Povestea Vorbii”, putem să înţelegem că în alimentaţia lor, românii simpli nu erau prea  pretenţioşi dacă doar „Pâine cu sare e gata mâncare” şi dacă „Dintr-o ridiche patru feluri de mâncări se face: rasă şi nerasă, cute (creastă, în notă) şi felii.” În vremurile cu lipsuri, „Posteşte robul lui Dumnezeu, dacă nu găseşte tot mereu” şi „Cine cheltuieşte peste ce câştigă n-are-n casă mămăligă”, iar „Ruda omului e sacul cu mălai”.

Despre ostaşii moldoveni, cu informaţii despre hrana şi obiceiurile lor alimentare în caz de nevoie , Marco Bandini mai afirma că sunt „ostaşi foarte răbdători la frig şi la arşiţă, rabdă de foame şi de sete două şi trei zile rămânând teferi. Am văzut, nu o dată, bărbaţi din boierimea aleasă, aşezându-se lângă fântână, înmuind bucăţi de pâine uscată în apă rece şi mâncându-le cu lăcomie. Când pleacă […] în tabără ei se hrănesc multă vreme cu mâncare puţină; dacă lipseşte pâinea, se hrănesc multă vreme cu lapte de iapă, dacă este la îndemână, de lipseşte laptele, atunci folosesc carnea de cal. Şi nici nu se delectează cu condimente ci de cele mai multe ori gătesc peştele sau carnea cu borş de tărâţe sau cu oţet.”[30]


[1] Fernand Braudel, Structurile cotidianului, vol. I, Editura Meridiane, Bucureşti, 1984, p. 112.

[2] Ibidem, p. 114.

[3] Ibidem, p. 113.

[4] Ibidem, p. 115.

[5] Ibidem, apud Pierre Gourou, p. 115.

[6] Ibidem, p. 116.

[7] Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, Editura Minerva, Bucureşti, 1973, p. 222-223.

[8] Ibidem, p. 51.

[9] Ibidem.

[10] Fernand Braudel, op. cit., nota 25, apud M. Sorre, p. 118.

[11] Ibidem.

[12] Dimitrie Cantemir, op. cit, p. 52.

[13] Fernand Braudel, op. cit., p. 118.

[14] Ibidem, p. 122.

[15] Ibidem, p. 123.

[16] Fernand Braudel, op. cit., p. 184.

[17] Ibidem, p. 152.

[18] Marco Bandini, în Călători străini despre ţările române, vol. IV, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1972, p. 343.

[19] Dimitrie Cantemir, op. cit., p. 60.

[20] Ibidem, p. 63.

[21] Ibidem, p. 52.

[22] Ibidem.

[23] Marco Bandini, op cit., p. 331.

[24] Ibidem.

[25] Giovanni Maria Angiolello, în Călători străini despre ţările române, vol. I, p. 137-138.

[26] Ordinea a fost stabilită de Dimitrie Cantemir.

[27] Dimitrie Cantemir, op. cit., p. 52

[28] Magini, în Călători străini în ţările române, vol. III, Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1971, p. 587.

[29] Anton Pann, Povestea Vorbii, Editura Facla, Timişoara, 1991, p.147-149; 449.

[30] Marco Bandini, în op. cit., p. 331-332.

Cele patru anotimpuri ale alimentatiei moldovenilor din veacul Musatinilor

6 mart.

Daca am putea lua o masina a timpului si am arunca o privire la meniul majoritatii moldovenilor din vremea primilor Musatini, insa si de mai tarziu, vom descoperi o alimentatie inedita si alimente care in majoritatea au rezistat timpului pana astăzi. Citind lucrari de referinta, este drept ca majoritatea sunt din Republica Moldova, am avut o revelatie, privind alimentele utilizate si mai ales modul de gatire a acestora.

Primavara – dupa o iarna grea, cand majoritatea alimentelor puse la pastrare au fost consumate, primele raze calde ale soarelui si topirea zapezilor, era asteptata de moldoveni! Era speranta ca vor manca mai bine si nu vor mai rabda de foame. Foamea, era o spaima permanenta a locuitorilor Moldovei. O incursiune a tatarilor care pustiesc totul, le luau animalele, le incendiau casele si rezervele de hrana, o seceta prelungita, un atac al lacustelor care distrugea holdele, putea duce la foamete si moarte.

Deci, este o dimineata insorita de aprilie. Gospodina, tocmai a muls vaca si a pus la fiert in oala de lut, in vatra din piatra, in jaratec, laptele. Peste laptele fiert, mai pune niste fiertura de mei sau grau fiert, sau ovaz fiert si toarna totul intr-o strachina mai mare si mai adanca. Toti cei din casa, cateodata si trei generatii, luau lingurile de lemn si dupa o scurta rugaciune de multumire pentru bucate, mancau repede.

Mai putea sa puna in strachina gospodina,  oua fierte ochiuri in apa, sau in coaja, sau prajite in untura de porc pastrate peste iarna in chiupuri de lut, cu o bucata de lipie din faina de mei, amastecata cu secara.

Sau daca nu avea nimic, dadea o bucata de azima sau fiertura de mei, cu o zeama legume, sau de carne, daca a mai ramas din ziua precedenta.

Daca se pleca la munca, punea in traista din papura impletita, niste lipii de faina de mei, amestacat cu grau, sau secara, orz sau ovaz, usturoi, branza, carne afumata. De asemenea ulciorul cu apa.

Pentru pranz, care era mult spre seara, moldoveanca fierbea in oala de lut, o bucata de carne de miel primit de la o ruda, un vecin, sau din gospodaria proprie, adauga linte sau mazare, si la urma punea loboda, urzici tinere, frunze de papadie, paralute (grâușor) si acrea cu frunze de macris sau borș. Sarea era greu de procurat. Se aducea de negustorii din muntii, de la ocnele domnesti si se vindea cu bani grei. A varsa sarea, era considerat un mare pacat si semn rau prevestitor! Sarea era vitala, atat pentru oameni cat si pentru animale.

Daca era o zi de sarbatoare, gospodina, putea folosi la gatit carne de cal, vita, oaie, pasare, porc fie proaspat, fie carne ramasa de anul trecut, care era afumata sau sarata, sau pastrata in vase de lut in grasime de porc sau sau de oaie. Sacrificarea vitelor se facea doar ale celor imbatranite sau vacilor sterpe. Viteii daca erau vigurosi erau lasati sa creasca pentru a fi folositi la jug, la carul cu boi, la fel caii la caruta sau calarie. Oile pentru a da lana si lapte.

Sau putea face o friptura in grasime, sau in vatra un fel de gratar in jaratec. Insa foarte rar, baza era fiertura de carne si legume.

Nu lipsea o paine dospita din secara, grâu (mai rar, grâul era painea boierului, clerului si domnului), mei, orz sau ovaz.

Sa nu credeti ca nu exista si desert. Moldoveanca, avea grija ca de sarbatorile mari religioase sa faca pentru familie, placinte din faina de secara, grau, sau orz, ovaz macinata la rasnita de piatra, si umpluta cu mere uscate si apoi hidratate, cu carne tocata pe trunchi, cu un pic de miere de albine pentru indulcire, sau un fel de coltunasi umpluti cu branza, carne si fierti in apa.

E04C7347

De asemena putea sa faca grau sau orz fiert in apa si apoi scurs si amestecat cu miere, cu prune uscate, mere uscate.

Vara era raiul de pe lume pentru moldoveni! Mancarea se imbunatatea simtitor cu legume: linte, mazare, naut, apoi ciuperci din padure sau din gradina unde se arunca gunoiul de la animale. Daca pica si ceva vanat (caprioara, mistret, iepure, bour (bizonul moldovenesc) mancarea devenea déjà domneasca. Cu vanatul era periculos, padurea era a domnului, manastirii sau boierilor iar cei prinsi plateau cu viata! Doar razeșii, si erau numerosi in vremea primilor Musatini si a domnului Moldovei, Stefan cel Mare, aveau padure obsteasca.

Pestele era prins cu ciorpacul, juvelnicul, napatca sau navodul. Se mai prindeau racii, scoici de apa dulce, sau melci din padure.  De obicei pescuitul era treaba de femeie sau copii. Barbatii aveau alte preucupari, mai serioase. La peste se spunea maja, iar la pescar majariu (Vezi Petru Rares, inainte de a fi domn era comerciant de peste Petru Majariul)

Incep sa apara si fructele. Ciresele din padure, corcodusele, merisorul, maciesul. Floarea de salcam erau pentru placinte.

Buretii: pânisoare, hribii, chitarcile, ciobanasii, mai spre toamna opintici (ghebele). Butetii erau fierti, cu mujdei de usturoi si cu mamaliga de mei, era o mancare hranitoare si apreciata. (Si azi a-si spune). Mamaliga de mei era groaznica la gust, destul de greu digerabila, insa moldovenii erau invatati cu ea, faina o amestecau cu faina de secara, ovaz sau orz). Cum arata meiul? Daca aveti matura din targ acasa, sa stiti ca este din mei, iar din semnitele acestei cereale, se facea painea sau mamaliga moldovenilor!

Deja femeile incep sa adune ciupercile comestibile (buretii), le curatau,  le spalau si le puneau la uscat la soare, pe sfori, sau gratare din nuiele impletite , pana se stafidesc. Apoi le pune in pod pentru iarna sau in cosuri de nuiele in locuri racoroase si aerisite.

Toamna, era raiul fructelor, merelor, corcoduselor, prunele, perele, fragii, murele, afinele din padure. Strugurii, din care se facea vin. Vinul se pastra in vase de lut ingopate sau butoaie din lemn.

Se aduna mierea din stiubeie. In Moldova se stia ca cele mai multe prisăci cu stiubeie cu albine erau in tinutul Harlaului si tinutului Cârligătura.

Carnea de cal, vita, capra, oaie dar si de vanat, urs, cerb, capra, bison, mistret, se usca si afuma.

Camara țăranilor era groapa de cereale. Se sapa in vecinatatea casei o groapa circulara, de 1 la 1,5 metrii adancime, larga de pana la un metru. Groapa era larga la fund si se ingusta spre suprafata. Se puneau in groapa paie, ramuri de copaci si lemne mai subtiri care se ardeau. Peretii gropii erau astfel uscati si intariti. La fundul gropii se puneu scanduri de lemn. Peste gura mai stramta a gropii, se punau scanduri, peste scanduri frunze uscate si paie, pentru a feri cerealele de inghet,  peste acestea o piatra mai mare sau pamant.

Porcii se sacrificau mai ales dupa caderea zapezii. Carnea se consuma proaspata, insa se topea pentru grasime si se pastra in vase de lut. In grasime (porcii erau de o rasa apropiata porcului mangalita si semana mult cu porcul mistret), se folosea pentru iluminat in opite, dar si pentru gatit. In fierturile de mei, orz, ovaz, secara iarna se punea grasime de porc cu carne. Grasimea era folosita si pentru frmantat aluaturi.

Tot pentru iluminat in opaite, dar si pentru gatit, se folosea si săul de oaie.

Branzeturile erau baza alimentatiei. Mielul dupa ce era sacrificat, in stomac se punea lapte de oaie si sa lasa la uscat. Acela era chiagul, care se punea in lapte, pentru a-l inchega si face branza.

Branza era sarata, uscata, afumata, cu cea de vaca se facea o telemea si se pastra in butoiase din lemn. Se consuma si cașul si urda. Erau la cautate si bauturile fermentate di  laptele de vaca. Laptele nefiert cu un pic de smantana se punea la prins in vase de lut. Dupa cateva zile, dupa ce se lua smantana de deasupra, se amesteca si se facea iaurt, chișleagul, in care se punea mamaliga de mei, secara, sau paine dospita sau lipie. Mai ales vara era o bautura racoroasa.

Moldovenii erau si amatori de bauturi alcoolice. Vinul din struguri, cidrul din mere, miedul, dar si bere din fermentarea orzului.

Daca avea vin, si mere, gospodina moldoveanca stia sa faca si oțet. Otetul era atat aliment cat si medicament.

Borsul de tărâțe, atat de apreciat de moldoveni, facut in chiupuri de argila, cu tarate de grau, si o crenguta de visin, era acru si sanatos. Era nelipsit din orice gospodarie. Iarna era o sursa de vitamina C si imbunatatea gustul mancarilor, fierturilor. La bors punea gospodina si ceva plante uscate pentru gust si consistenta borsului.

Nu cred ca era casa de moldoveni in care sa nu fie manunchiuri de plante medicinale. Flori de tei, de musetel, sunatoare (pojarnita), potbal, galbenele, papadie, mugurii de brad, angelica, seminte de mac, maciese, catina alba si rosie. Sute si sute de plante, care in functie de zona, erau farmacia familiei.

Traditia se transmitea de la mama, la fiica. Ele stiau cand sa le recolteze, cum sa le usuce, cum si cand sa le foloseasca!

Mai foloseau plante pentru combaterea daunatorilor cum ar fi pelinul,  si plante aromatice.

Cu toate viccisitudinile vietii grele ale familiei de moldoveni, aveau un meniu variat, pe masura a ce la oferea natura si gospodaria proprie. Insa erau dependenti de capriciile naturii. O seceta prelungita sau un atac puternic al lacustelor (vezi Stefan al V-lea Lacusta, 1508 – 1540) a adus foametea in Moldova. In acesti ani mortalitatea in randul populatiei era de peste 30 la suta. Un alt impediment erau posibilitatile reduse de pastrarea alimentelor. Cerealele erau pastrate in gropi arse, iar carnea era afumata sau sarata.

Baza pregatirii alimentelor era fierberea acestora.

Din relatarile calatorilor straini care au trecut prin Moldova sec. XIII-XVI, care au fost invitati  la mesele marilor boieri si domnilor din Moldova, rezulta ca alimentele folosite nu erau mult diferite de cele ale moldovenilor obisnuiti, diferenta era in gatitul lor mai sofisticat, in cantitati mai mari, precum si folosirea a unor cantitati mari de carne de vanat, vita, oaie, porc. Nu lipseau mirodeniile, piperul adus de neguțatorii care treceau prin Moldova, pe „drumul moldovenesc” care lega cetatea Jaffa din Crimeia cu Polonia si tarile baltice.

Nu am pretentia ca am prezentat exact si veridic aceste alimente.  Astept eventualele comentarii!

risnita de piatra

Foto: http://www.ribita.ro/cultura.php

Cum arata o locuinta de acum 630 de ani?

5 mart.

Cercetarile arheologice de la curtea domneasca de la Siret, Suceava si Harlau, dar si marturiile unor calatori straini ce au trecut prin Moldova acelor vremi, au scos in evidenta un model de casa pentru targovetii , dar si pentru oamenii simplii, taranii, din mediul rural.

Interesant ca in aceste constructii exista o continuitate, ce vine din antichitatea dacica. Descoperirile arhelologice in siturile din perioada dacica, ale unor vetre de sat, au evidentiat acelasi mod de constructie si chiar acelasi inventare ca cel din secolul XIII-XIV.

Ce calitati trebuiau sa indeplineasca aceste case?

  • Sa fie usor de executat. Cum incursiunile tatarilor si ale altor popoare vecine erau destul de dese, locuintele erau abandonate, iar locuitorii fugeau in paduri si alte locuri inaccesible, uneori aveau timp sa ia ceva din invantarul casei, alta data plecau cu ce aveau pe ei, si eventual animalele (boii, vacile, caii, oile).
  • Sa utilizeze materiale din zona. Lemn, nuiele, argila, stuf, papura.
  • Sa fie orientata cu usa (din pacate unica, nu existau ferestre) spre sud sau vest.
  • Sa fie destul de departe de albia inundabila a unui curs  de apa, insa destul de aproape de aceasta pentru necesitatile gospodariei.
  • Sa fie in vecinatatea unor drumuri comerciale, a unei biserici, a locuintei (resedintei intarite, cetatii) nobilului local (cneazului local);
  • Sa aibe acces la un loc de munca, adica in targuri, la negustorii bogati, in sate in vecinatatea  mosiei nobiliare si deseori in apropiere de curtea intarita a boierului. Acces la padure, câmp arabil, helestee cu apa.
  • Sa fie in apropierea unui targ, a unei piete locale de unde sa-si cumpere cele necesare gospodariei si muncii, si sa vanda surplusul de produse.
  • Sa aiba acces la pamant pentru cultivat, vii, livezi, locuri de pasunat, izlaz.
  • Sa fie in vecinatatea unor paduri, locuri mlastinoase, greu accesibile invadatorilor, pentru refugiu.

Casa omului obisnuit, a targovetului, taranului era construita astfel:

Se sapa o groapa de 1,2-1,5 m adancime, 5 metrii (si mai mult) lungime, 2-3 metrii latime.

Se puneau de-a lungul partii inferioare a gropii intr-un sant, grinzi de lemn care constituiau talpa casei. Pe ei se plantau doi stalpi grosi, cu furca in sus pe care se va pune o grinda transversala. Aceasta va constitui structura de rezistenta a casei.

Invelitoarea casei de facea cu capriori din lemn, care se sprijineau pe o grinda, de pe cei doi stalpi centrali si pe marginea gropii pe trunchiuri de copaci sau jumatati de trunchi de lemn,  taiati transversal, si de cele mai multe ori simplii butuci din lemn.

Peste capriori se punea o plasa din vergi de lemn, impletite pe capriori, iar peste aceasta  impletitura se punea stuf, paie, sau paie amestecate cu lut care era batut in acestea si deasupra paie si apoi pamant in strat de 15-20 cm.

Partea  de deasupra gropii  era de 30-50 de centimetrii inaltime.

In partea de sud sau vest, in dreapta sau stanga stalpului principal se facea usa de lemn. Acesta era pe partea care nu dadea spre vatra de piatra, unde se facea focul si se gatea.

Peretii gropii se intareau fie prin plasa din nuiele impletite, care era lasata asa, sau peste care se lipea un strat de lut cu paie si se fetuia cu un alt strat de lut amestecat cu balega de cal.

Pe jos de batatorea foarte bine pamantul, se lipea lut cu paie si se fețuia cu lut amestecat cu balega de cal. Care avea posibilitate, punea  pe jos o rogojina din papura impletita sau culmea luxului, o dusamea rudimentara din trunchiuri de  lemn cioplit.

Iesirea din bordei se facea pe o usa de lemn cioplit (un garlici) cum este la beciuri. Se punea un prag, si niste trepte. Practic pe acel garlici se iesea din groapa aflata la adancimea de 1-1,5 m.

De-a lungul “camerei” care era si dormitor si bucatarie, se punea langa vatra de foc, din pietre, o lavita pe care se dormea, iar in partea opusa pe tarusi din lemn o lavita cu vase de gatit. Ulciorul de apa, oala de gatit, castroane de lut, cani de lut, opaitul cu grasime de porc sau ceara de albine. Iar spre usa, tot pe tarusi din lemn, lavite ca niste banci.

Se mai foloseau pe post de scaune butuci din lemn, sau erau facute din lemn, de obicei un fel de taburete cu trei picioare. La fel era si masa mica, cu trei picioare si o tablie din scanduri cioplite cu barda sau toporul.

Din orice gospodarie erau nelipsite copaia din lemn, vase din lemn, lingurile de lemn, fundul de lemn.

Vatra de foc se punea pe un postament de aproximativ 30 de centimetrii inaltime de la pardoseala, era din piatra, iar fumul se ducea spre partea de sus a bordeiului. Nu exista un cos de fum!  Ca sa nu provoace incendii, tavanul se batea cu un amestec de lut cu paie. In fata vatrei era un postament unde se trageau carbunii si se punea pe carbunii oalele de lut pentru gatit sau diferite alimente la copt in spuza sau prajit! Despre mancarea de zi cu zi a moldovenilor, din secolul musatinilor, in alt articol!

Pe pat si lavite erau rogojini din papura sau paie de ovaz, paie batatorite, sau fan si peste care se punea o blana de oaie, care era folosita si pentru invelit.

Articolele de imbracaminte erau putine si puse pe o culme deasupra lavitei de dormit. Uneori se mai puneau pe lavite si  pereti scoarte din canepa sau lana.

In interiorul bordeiului sau in exterior in gropi arse, se depozitau cerealele.

Langa bordeie, moldovenii din vremea Musatinilor aveau cotetele de pasari, adaposturi pentru animale.

Aceste case erau facute in lungul unei ape, iar prin fata lor,  trecea un drum ingust, cat sa incapa un car cu boi. Drumul era serpuit pentru ca urma linia cursului de apa si a pantei dealului unde se aflau bordeiele.

Nu stiu daca se poate realiza cum era viata in aceste bordeie. Cert este ca ofereau cat de cat, adapost de ploaie, de vant, caldura vara si frig iarna.

Speranta de viata era de 30-35 de ani. Un barbat la 30 de ani era in putere cat un barbat din vremurile noastre la 60-65 de ani. Molimile faceau ravagii, razboiele si luptele permanente, faceau ca populatia Moldovei din vremea lui Petru I Musat si mai incoace, sa fie putina. 80% din populatia Moldovei traia in zona deluros-montana si in zona mlastinoasa de la varsarea Nistrului in Marea Neagra, in Bugeac.

Am folosit in documentare lucrarile:

Case, conace si palate vechi romanesti. Lucrearea este semnata de Corina Nicolescu, publicata in 1979 in Editura Meridiane – Bucuresti

Un oras medieval Harlau, a arh. Stela Cheptea, publicata in editura Centrul de Istorie si Civilizatie Europeana – Iasi 2000.

http://www.folkromania.com/cms/articole/mestesuguri_traditionale/mobilierul_taranesc

Casa istorii_2

Sectiune casa_1