Tag Archives: primavara

Povestea babei Dochia, povestită de Grigore Leșe

1 mart.

Astăzi, calendarul popular al românilor consemnează una dintre cele mai importante zile, zi de hotar între iarnă și vară, începutul Anului Nou Agrar. Baba Dochia, cea mai mare zeița-mamă, întruchipare a timpului îmbătrânit, a isprăvit de împletit funia anului, pentru ca noi să ne-o putem prinde la mână sau în piept, marcând astfel timpul festiv. Un timp matriarhal ce va sta o vreme sub semnul „zilelor babelor”, a babelor noastre cosmice care schimbă vremea după bunul lor plac.

Dochie a fost numele străbunicii mele. De dorul ei, o să vă spun povestea Babei Dochia, așa cum se aude pe la noi.

„La noi să știe c-o fost o soacră și-o avut feciori și noră-n casă. Și-o fost femeie rea. Și-o mânat pă noru-sa să spele lâna neagră, până a albi. Ea s-o dus și o tăt spălat. O trecut on moș și o-ntrebat ce face. – Ia, că m-o mânat soacra la vale să spăl lâna neagră, până ce a albi și ia că nu să mai albește. Atunci, o zâs că i s-a albit lâna. Și i-o dat on mănunchi de ghiocei să-i deie la soacră și să-i spuie c-o sosit primăvara. Ea, pă când o văzut c-o vinit timpu’ de primăvară, și-o luat oile și s-o-mbrăcat cu douăsprăzece cojoace și-o pornit la munte. Când o ieșit la munte o fost cald. O tăt dezbrăcat câte unu’ și le-o tăt lăsat în urmă. Pă când o ajuns la munte, o dat vijelia, înghețu’ și o-nghețat cu oi cu tăt”. (Pamfil Bilțiu)

Facebook – pagina Grigore Leșe https://www.facebook.com/GrigoreLese?fref=nf

Dulce ca mierea este graiul românesc în dialect moldovenesc. Pe vremuri, universitarii de la A.I.Cuza din Iași, își făceau un titlu de glorie să-l vorbească . Este limba vorbită de strămoșii noștri. Azi mai auzi dulcea limbă moldovenească doar la țară și acolo mai este vorbită doar de bătrâni.

martisor-22

Vă doresc pace, sănătate și o primăvară frumoasă. Îi mulțumesc domnului Grigore Leșe pentru că mi-a reamintit această frumoasă poveste a babei Dochia!

Reclame

Armindeni

21 apr.

La 1 Mai românii sărbătoresc „Armindenul”, simbol al vegetației, care proteja recoltele și animalele.  Acestei zile i se mai spune și „ziua pelinului” sau „ziua bețivilor” și semnifică începutul verii. Armindenul se serbează pentru rodul pământului, ca să nu bată grindina, împotriva dăunătorilor, pentru sănătatea vitelor, vinul bun, oamenii sănătoși, prin petreceri la iarba verde, unde se mănâncă miel și caș și se bea vin roșu cu pelin.

vin pelinDimineața oamenii se spăla cu roua (de sănătate). Tradiția spune că acum se pun ramuri verzi la porți, pentru noroc și belșug; la casele cu fete se pun puieți de mesteceni în fața porții. Armindenul simbolizează vechiul zeu al vegetației care proteja recoltele și  animalele. Cu o zi înainte, se aduce din pădure o ramură verde sau un pom curățat, iar de 1 Mai se pune în fața casei, unde se lasă până la seceriș, când se pune în focul cu care se coace pâinea din grâul cel nou. In aceasta dimineața se împodobesc cu ramuri verzi stâlpii porților și caselor, dar și intrările în adăposturile vitelor, pentru ca oameni și animale, deopotriva, să fie protejați de forțele distrugătoare ale spiritelor malefice.

Se spune ca în ajunul acestei zile, pentru ca viforul și grindina să nu se abată asupra satului, femeile nu lucrează nici în casa, nici pe câmp. In satele din Banat, Armindenul se pune la casele oamenilor harnici și ale fetelor de măritat. Creanga verde o așează feciorii noaptea, fără sa fie văzuți. Cei la casa cărora s-a pus Arminden trebuie să îi caute pe feciorii care   l-au pus și să le dea de băut.

Rolul Armindenului este apotropaic (superstiția apărării împotriva duhurilor rele  n.n.), dar ne amintește și de prigonirea lui Iisus, crezându-se că, atunci când Irod omora copiii, a pus câte o ramura verde la poartă de unde ar fi început măcelul în ziua următoare. Insă, a doua zi, au apărut ramuri verzi la toate casele, iar Irod n-a mai știut unde să-l caute pe Iisus. Pentru ca în aceasta zi se sărbătorește și „ziua boilor”, aceștia nu se folosesc la muncile câmpului, nerespectarea acestei reguli atrăgând după sine moartea animalelor sau îmbolnăvirea oamenilor.

paște_1 002De ziua Armindeni, pelinul se poarta la pălărie, la brâu sau în sân, se pune la icoana, la fereastră, în așternuturi și sub prag. Pelinul este o planta magica, apotropaica, folosită frecvent în farmacopeea populară. Cules de descântătoare la date și ore bine definite, în locuri tainice și într-un cadru ritualic consacrat, pelinul vindeca frigurile, durerile de stomac, de cap, de măsele, tusea, umflaturile, bolile de ochi, precum și stări ce nu pot fi explicate precum “luatul din Calus’ sau “luatul din Rusalii’. Fermecătoarele fac din el mături pentru a le folosi la “vrăjile de întors ursitul” și de “alungat boala”. Acesta nu trebuie confundat cu “pelinul-de-mături’, numit și “pelinul-de-pureci’ sau “pelin-prost”, din care oamenii fac mături pentru a-și mătura casele.

In ziua de Arminden se organizează petreceri (cu lăutari) la pădure, se frige miel, se bea pelin sau vin roșu, pentru schimbarea sângelui și apărarea de boli. La întoarcerea în sat, bărbații își pun liliac sau flori de pelin la pălării.

Hora săteascăIntr-o veche carte, de acum 40 de ani, am găsit o rețetă de făcut vin pelin acasă.

Vinul pelin este foarte vechi în țara noastră, și este considerată o băutură autohtonă.

Se cunosc patru sortimente de vin pelin: sec, demisec, dulce și pelin de mai.

Este un bun aperitiv, care se poate consuma înainte de masă sau pe timpul mesei. Vinul pelin trebuie să aibă o culoare porfirie.

Deci se culeg plantele necesare cât sunt în floare și se usucă la loc răcoros, uscat. La 10 litrii de vin pelin se folosesc 25 grame de plante și alte mirodenii aromate care se macerează.

Pentru pelinul de mai se pregătește întâi maceratul folosind următoarele plante:

floare de pelin = 20 grame, pelinița = 5 grame, sămânță de coriandru = 2 grame, cuișoare = 2 grame, rădăcină de iris = 2 grame, scorțișoară = 5 grame, gutui = 1 bucată.

Toate aceste ingrediente se mărunțesc și pun la macerat într-o sticlă. Se toarnă spirt (alcool rafinat) la 45 de grade sau rachiu de vin, care se acoperă cât un lat de palmă.

Se lasă la macerat 4-6 zile, timp în care se agită și se completează cu alcool rafinat dacă scade. După 6 zile, se scurge printr-o sită conținutul maceratului, presând ușor plantele. Ce rezultă se toarnă peste 10 litrii de vin.

Refrințe: Artur Gorovei – Credințe și superstiții ale poporului român Ed. Leipzig –Gerold & Com. 1915

S.Teodorescu, Maria Hacighianu – Băuturi și preparate din fructe- Editura Agrosilvica 1968 – București

De la Floralia romană, la Floriile creștine.

20 apr.

Atât în Roma antică republicana, cât și în Roma imperială, Floralia se sărbatorea în luna aprilie. Intreaga luna era dedicată zeiție dragostei Venus, iar intre 28 aprilie și 3 mai (in Roma imperiala) era sarbatorita Flora. Flora era zeița florilor, a vegetatiei si a fertilitații.

In onoare Florei, la templele zeiței se aduceau ofrande. Se organizau festivaluri, jocuri pentru plebea romana.

De fapt, cultul Florei, a fost în parte determinat de faptul ca bruma sau îngheţul ar fi putut distruge florile, deci recolta de fructe, pentru aceasta i se aduceau ofrande, pentru a preîntampina acest lucru. În timpul sarbatorii Floralia, oamenii purtau pe cap cununi de flori, îsi împodobeau porţile cu ramuri de dafin (laur – planta cu care erau încununaţi eroii), si usile cu flori, care, de asemenea erau raspandite pe masa unde se manca. (At.M. Marienescu – Cultul pagan si crestin).

Carte A.M.Marienescu

La sarbatorile Florei, erau acceptate si prostituatele Romei. Flora era si patroana prostituatelor! Acestea dansau nud si imitau luptele gladiatorilor. Inainte de sarbatoarea Florei, prostituatele participau la  sarbatoare  vinului –Vinalia care era pe 23 aprilie.

Zeita Flora

Reprezentarea zeiței Flora.  Zeita apare sub infatisarea unei tinere, are flori in cununa de pe cap si in mâini!

http://en.wikipedia.org/wiki/Floralia

Crestinii au preluat aceasta sărbătoare a primaverii, Floralia, însă au adaptat-o ritualurilor crestine, legate de Iisus Hristos și Paște!

Floriile sunt un alt praznic împărătesc, sărbătorit cu o săptămână înaintea Sfintelor Paşti în toată Biserica Creştină, deci este o sarbatoare cu data variabilă, in funcție de cum cade sarbatoarea de Paște.

Floriile nu înseamnă numai ramuri de salcie şi măslin. Mulţimile l-au întâmpinat pe Iisus cu ramuri de finic şi măslin la intrarea în Ierusalim, dintr-un prinos de bucurie, ca un semn al biruinţei împotriva morţii înfăptuite prin învierea lui Lazăr. An de an, acest semn al prea-plinului biruinţei prevesteşte Paştele, înnoieşte sufletul, netezeşte cărările dintre oameni, dezvăluie bunătatea şi dărnicia din noi.

Sâmbăta, de dinaintea Floriilor, în toate bisericile ortodoxe, credincioşii poartă în mâini ramuri de salcie sau mâţişori care au fost sfinţite la slujba de dimineaţă, simbolizându-i pe locuitorii Ierusalimului care l-au primit cu bucurie pe Mântuitor. Începând din seara Duminicii de Florii, intrăm în săptămâna Sfânta a Patimilor care va culmina cu Sfânta zi de Joi, când a avut loc Cina cea de taină, şi cu Vinerea Mare, când a fost răstignit Iisus.

După slujba de dimineaţă de la biserică, ramurile sfinţite şi binecuvântate de salcie sunt aduse acasă şi se ating cu ele copiii, ca să crească mari şi frumoşi. Sunt păstrate la icoane, la porţi, la grinda casei, pe morminte sau puse într-un loc curat, fiind folosite în decursul anului în gospodărie. Alteori, crenguţele de salcie sfinţite se plantează undeva în grădină. Se spune că ele vindecă animalele bolnave sau aduc o recoltă mai bogată. Cele puse la icoană se păstrează tot anul şi se folosesc ca leac împotriva relelor care ar putea lovi casa şi familia.

Sâmbăta dinaintea Floriilor este dedicată comemorării morţilor. Ziua aceasta este numită şi Moşii de Florii sau Lazărul, obişnuindu-se ca femeile să facă „plăcinte lui Lazăr“ şi să le dea de pomană. La sate, femeile nu torc deloc, pentru ca nu cumva morţii, care aşteaptă la poarta Raiului, să revină pe pământ, să se îmbăieze. Despre Lazăr circulă mai multe legende, fiecare regiune având specificul ei. În una dintre acestea, Lazăr moare după ce a poftit la nişte plăcinte pe care mama lui nu a putut să le facă, pentru că torcea.

La sate, pe vremuri, se practicau de Florii câteva obiceiuri păgâne.

La miezul nopţii dinspre Florii, fetele fierbeau apa cu busuioc şi cu fire de la ciucurii unei năframe furate de la înmormântarea unei fete mari. În Duminica de Florii, ele se spălau cu această apă pe cap, aruncând-o apoi la rădăcina unui pom fructifer, sperând că în acest fel să le crească părul frumos şi bogat. În alte locuri, oamenii nu se spală pe cap în această zi tocmai ca să nu încărunţească la fel ca pomii în floare.

Tot la sate exista credinţa potrivit căreia dacă aprinzi mâţişori şi afumi casa cu ei când este furtună, căminul va fi ferit de fulgere.

În ziua de Florii nu se lucrează, iar în toate casele de la sate se coc pâini din făină de grâu împletite şi ornate cu cruci, care se dau de pomană la săraci.

Se consideră că așa cum este timpul în ziua de Florii, așa va fi și la Paște;

În această zi creștinii se îngrijesc de suflet spovedindu-se și împărtășindu-se, în același timp, au grijă și de sufletul celor decedați, făcînd pomeni la biserică și îngrijind  mormintele;

Despre cei care se Împărtășesc în Duminica Floriilor se spune că orice dorință pe care și-o pun în momentul cînd se apropie de preot, se va îndeplini;

Bărbații se încingeau cu ramuri de salcie peste mijloc, crezînd că aceasta îi va apăra de boli și îi va face mai puternici;

Fetele în noaptea de Florii pun busuioc sfințit sub pernă, pentru a deveni mai frumoase și mai sănătoase;

Se crede că cine înghite unul sau trei mugurași de salcie în ziua de Florii va fi sănătos tot anul, îndeosebi va fi ferit de durerile de gît;

În această zi este bine să se sădească pomi pentru că aceștia să se prindă ușor și să rodească;

Dacă atingi cu salcie sfințită un obiect sau un animal pregătit de vînzare, se îmbulzesc cumpărătorii la fel ca oamenii în ziua de Florii după rămurele sfințite;

De Florii se mănîncă bucate din pește;

În această zi își sărbătoresc zilele onomastice toți cei care au prenume de flori: Florica, Florina, Florin, Violeta, Viorica, Viorel, Lăcrimioară etc., fiind o tradiție mai recentă.

Un aspect important al sărbătoririi Floriilor este că în această zi Biserica dă dezlegare la pește și la vin, „ca să pară postul mai mic”, spun creștinii. Îndeosebi la masa din ziua respectivă se mănâncă pește prăjit în ulei ori pește sărat. Explicațiile teologilor în acest sens sunt următoarele: „Duminica Floriilor este o sărbătoare de bucurie, deși cade în plin post. De aceea, biserica a dat binecuvântare celor, care au postit neîntrerupt ca de Florii să bea vin și să mănânce pește”.

Duminica Floriilor, este o sărbătoare ce simbolizează dorința tuturor de a avea o viață la fel de ușoară, frumoasă ca și florile, iar crenguțele de salcie sfințite la Florii să ne ferească de necazuri!

Florii_1 001

Florii_1 002

magnolii 003

Referințe: Timpul sacru – sărbătorile de altădată de Marcel Lutic. Editura Fundației Academice AXIS, Iași 2006, pg.52-52 , „Duminica Floriilor”!

Atanasie Marian Marinescu Cultul păgân și creștin. Sărbătorile și datinile române vechi. Editura Saeculum București – 2008

Vederi de primavara, din Zagavia

17 apr.

Astazi este o zi de primavara deplina! Este cald si soare! Fac o vizita, promisa mai demult, colegului si bunului meu prieten Bursuc Constantin, Costica pentru mine si prieteni,  in Zagavia, undeva la nord estul localitatii, aproape de padure.

Câmpurile, grădinele, mișuna de lume aflata la munca câmpului! Profita de fereastra de vreme buna, pentru a face lucrarile agricole intârziate de iarna si ploi. Câmpul miroase a pamant proaspat si fum! Primavara este o repetabila povara de reinfiintare a noilor culturi, care sa asigure gospodarilor cele necesare in iarna care va veni!

zagavia 009 zagavia 016

zagavia 003

zagavia 011

zagavia 013

zagavia 015