Arhiva | ianuarie, 2018

Festivalul tradițiilor și obiceiurilor de iarnă – ediția 54, Hârlău 2018

3 ian.

Am fost spectator la ultimele 9 ediții ale acestui festival. Anul acesta a fost ceva deosebit. În primul rând vremea de primăvară, cald 4 grade C. soare puternic de la ora 12.00, fără pic de zăpadă.

Pe o scenă (din păcate cam joasă) din vecinătatea parchetului de pe lângă judecătoria Hârlău, au urcat 20 de alaiuri de urători cu plugul mare, cerbi, capre, urși. Și o surpriză, după 7 ani, două formații de teatru popular. Una foarte bună din Todirești, comuna Albești județul Botoșani cu „banda lui Bujor”, și „Banda lui Novac” din Poiana Deleni. Au venit în acest an alaiuri obișnuite din Zagavia, Deleni, Scobinți, Bădeni, Fetești, Ceplenița, Balș, Sticlăria. A venit din Pașcani un alai al Casei de cultură a municipiului – foarte bun, cu un repertoriu specific zonei, costume deosebite și de la Cotnari cu trei alaiuri de la satele din comună, o impresie desebită a lăsat alaiul de la Cârjoaia.

P1090171

Banda lui Bujor de la Todirești. Teatru popular. O foarte bună înterpretare a rolurilor

Repertoriul a fost obișnuit și cunoscut spectatorilor din Hârlău. Însă am remarcat o mai mare rigoare în păstrarea tradiției privind costumele, măștile, recuzita folosită: tobe (dobe), tobele mici ale dubașilor, fluier, buhaiul, centura cu clopoței și zurgălăi, fanfara țărănescă – de departe cea mai bună este cea din Sticlăria atât ca număr de instumentiști cât și ca repertoriu.

Nu cunosc ce verdict a dat juriul festivalului, însă părerea mea este că a fost un festival reușit, apreciat de sutele de spectatori care au umplut strada din fața tribunei și parcul din vecinătate.

Câteva fotografii de la parada costumelor alaiurilor participante:

P1090152

P1090159

P1090168

Ursul de Ceplenița (cel puțin așa susține un cititor). 

P1090169