Arhiva | iulie, 2016

Muzeul Viei și Vinului din Hârlău, la 10 ani de la inaugurare.

19 iul.

 

2006-2016 Un deceniu de la inaugurarea unei instituții muzeale europene la Hîrlău – MUZEUL VIEI ȘI VINULUI DIN MOLDOVA

Un articol de Paul Iancu, muzeograf

 Într-o vreme în care sunt la modă paginile web și muzeele virtuale, în aceste timpuri în care cultura și instituțiile aferente sunt  considerate apendice aproape inutile, într-un veac care pare a fi interesat numai de un pragmatism feroce, a organiza și a deschide un muzeu pare, la prima vedere, o întreprindere anacronică, în răspăr cu spiritul vremii în care trăim

Ei, bine, cu toate acestea, muzeografii etnografi și etnologii ieșeni, odată cu sărbătoarea Sfântului Ilie, pe 20 iulie 2006, au pus la dispoziția marelui public și a iubitorilor de cultură și de tradiții, la Hîrlău, un nou locaș muzeal, Muzeul Viei și Vinului din Moldova, instituție de la a cărei existență se împlinesc anul acesta, tot de Sf. Ilie, 10 ani de la inaugurare.

Mai întâi consolidată, ca mai apoi să fie restaurată în întregime, clădirea care găzduiește Muzeul Viei și Vinului aparține veacului al XVIII-lea, având legături, cu marea familie boierească a logofătului Tăutu. Vreme de 100 de ani a fost așa cum o numeau localnicii ,,Casa Poștei,,(1873-1973), pentru că aici a funcționat timp de un secol Oficiul Poștal, printre primele din țară. Mai apoi, în a doua jumătate a secolului trecut, a servit drept sediu pentru un muzeu ideologizat, specific acelor vremuri. După 1990, a devenit filială a Muzeului de Istorie  din cadrul Complexului Muzeal Național ,,Moldova,, Iași.

De la trecerea sa în subordinea Muzeului Etnografic al Moldovei, din cadrul aceluiași Complex Muzeal, s-a pornit la regândirea tematicii în acord cu profilul actual al acestui muzeu, întrucât amplasarea Hîrlăului în imediata apropiere a celebrei podgorii a Cotnariului dar și faptul că însăși istoria aceste localități … mustește de dese referiri la vii și vinuri, au constituit  argumente zdrobitoare în favoarea organizării aici a unui muzeu cu acest profil.

A fost un proces complex și de durată pentru elaborarea tematicii, pentru obținerea informațiilor din arhive, ale celor din lucrările publicate sau ale celor provenind de pe teren, pentru modul de adaptare la specificul clădirii, toate acestea încheindu-se cu o adevărată izbândă profesională a întregului colectiv.

De menționat este faptul că Muzeul Viei și Vinului din Moldova a fost înscris, încă de la inaugurarea sa, în rețeaua muzeală a României și că specialiștii prezenți, de Sf.Ilie, la Hîrlău, în ziua inaugurării, în 2006, au remarcat maniera extrem de modernă în care a fost realizat noul muzeu, iar publicul larg a reacționat cu o emoție vădit pozitivă. Aceste remarci și reacții se constituie în suprema mulțumire pentru cei care în ultimii ani, departe de zarva vremurilor pe care le trăim, au trudit la făurirea unui muzeu care oglindește o străveche și aproape sacră ocupație a românilor, viticultura,  un muzeu de talie națională și europeană, care s-a constituit într-o prezență vie în viața spirituală a țării.

Drept mărturie ne stau impresiile, aprecierile și gândurilor celor mai diverse categorii de vizitatori proveniți din România, Franța, Italia, Turcia, Marea Britanie, S.U.A., Noua Zeelandă, Australia, etc., etc., care au pășit pragul muzeului vreme de un deceniu.

Existența unui deceniu de activitate muzeală la Hîrlău este marcată de un amplu și complex  Program de manifestări consacrat acestui jubileu, care va cuprinde, printre altele, vernisaje de expoziții, lansări de carte, evocări, inaugurarea Centrului de Cultură, Arte și Civilizația Vinului, spectacole folclorice, Sărbătoarea Vinului ,,Când strugurii se coc,, simpozioane și dezbateri, prezentări și degustări de vinuri provenite din podgoriile Moldovei, recitaluri de poezie, Târgul meșterilor populari, etc. Pentru cititorii revistei ,,Lumina Credinței,, care nu cunosc acest muzeu, redăm în continuare, unele dintre impresiile, opiniile și sugestiile unor vizitatori ce se regăsesc în Cartea de Aur al muzeului, așa cum ele au fost scrise.

 Aceste străvechi meleaguri românești – pe care vița de vie a nutrit mereu speranțe, idealuri și dragoste de viață, iar vinul liant, potrivit credinței, între om și divinitate, a fost  permanent un aliat al omului în muncă, în luptă și-n iubirea de moșie – aceste meleaguri, spuneam, aveau nevoie de un Muzeu al Viei și Vinului, împlinit în exponate grăitoare care să ilustreze deopotrivă legătura vinului cu dumnezeirea, precum și existența noastră pe aceste plaiuri…

Și iată împlinită porunca de suflet românesc într-o instituție muzeală de prestigiu. Îi dorim din toată inima ca, într-un viitor nu prea îndepărtat, să-și capete dimensiunile meritate!

Acad. Valeriu D. Cotea

Muzeul Viei și Vinului din Hîrlău este una dintre cele mai frumoase idei puse în practică în România ultimilor ani. Aici au fost puse laolaltă imaginație, forța tradiției, memorie, generozitate, spirit practic și o mare răspundere civică. Astfel, un conac medieval care a supraviețuit ca prin minune, a ajuns să reprezinte o atracție culturală și un semn de identitate. Felicitări!

Principele Radu

O plăcută surpriză să poți parcurge un arhaic drum al vinului din viața oamenilor de pe aceste meleaguri, prin intermediul unei excelente scenografii muzeografice. Felicitări colegilor noștri pentru patrimoniul ce-l dețin, pentru expunerea modernă și pentru devoțiunea profesională de care au dat dovadă! Urăm acestui tânăr vlăstar al muzeografiei etnografice românești viață lungă, dezvoltare armonioasă și o accentuată prezență în conștiința comunității.

Prof. Dr. Doina Ișfănoiu – director științific al Muzeului Național al Satului București

Felicitări celor care au trudit la restaurarea acestui monument, la realizarea acestui muzeu și la recuperarea, pentru posteritate, a unor bunuri de valoare excepțională pentru patrimoniul cultural național și… universal! Susțin ideea altor vizitatori că aici este bine să se facă și niște degustări și chiar desfaceri de produse viticole… Mulțumiri pentru tot ce faceți pentru cultura românească!.

Mihai Gorgoi – inspector șef în Ministerul Culturii și Cultelor

Cu mii de mulțumiri pentru disponibilitatea de a organiza o parte a manifestării științifice Zilele francofoniei, ediția a XIII-a. Un muzeu de talie europeană care merită cunoscut în România și în străinătate!

Prof. univ. dr. Mariana Ionescu, Șef al catedrei de Limba și Literatura Franceză, ,,Univ. A.I.Cuza,, Iași

 Felicitări celor care au contribuit la realizarea acestui splendid muzeu; am regăsit aici, cu încântare, ceva din spiritul lui Bernea, de la Muzeul Țăranului Român! Mulțumesc!

Prof. univ. dr. Elena-Brândușa Steiciuc

 Very interesting and unique. I have visited wine aveas in a number of countries twroghout the world. Nowever I have never seen anything comparable to This museum.

  1. Bruce, Athens, Georgia, USA

 O fascinantă incursiune în universul autentic al sufletului românesc! Un drum nostalgic înspre originile neamului, înspre ceea ce este esența și valoarea! Felicitări pentru această bijuterie de arhitectură, de etnografie și de spiritualitate! Lăudată fie truda celor care au avut ideea și au zidit acest locaș al sufletului nostru!

Prof. Mihaela Vornicu, Liceul ,,V.Alecsandri,, din Iași, în numele celor 40 de cadre didactice de Limba și Literatura Română din Iași care au vizitat acest muzeu.

 A avut dreptate Sadoveanu: vinul e o doftorie dumnezeiască!

Nicolae Gălățean, Ioan Pintea și colegii de la Direcția Județeană pentru Cultură Bistrița Năsăud

 Felicitări celor care s-au gândit să întemeieze acest muzeu. Am fost plăcuți impresionați de prezentare.

Un grup de turiști din Brașov și Craiova

 Un gând bun, o impresie frumoasă… dar o sugestie: trebuie să dați să se deguste și vin.

Turiști din Iași

O retrăire a unui trecut încărcat de farmec și culoare. O adevărată operă muzeistică slujită cu dăruire și bucurie de d-l prof. Paul Iancu.

Turiști din București

 Mă mândresc cu un asemenea muzeu. Unul dintre cele mai frumoase pe care le-am văzut. Felicitări! A meritat atâta muncă.

Turist din Egipt

 Very nice surprise în Hîrlău!

C.A:, San Francisco, California, USA

 In vino veritas!… cu adevărat ne-am simțit pășind de-a lungul vremurilor, constatând acest adevăr. Felicitări pentru inițiativa de a crea acest Muzeu al  Vinului pe aceste meleaguri pline de legendă!

Profesori de la Școala ,,Ion Creangă,, din Iași

 Vă mulțumesc pentru dăruirea cu care păstoriți această bijuterie a Hîrlăului și a țării!

Profesori din Hîrlău

 Unul dintre cele mai grozave muzee. Excelentă ideea de organizare! Excelentă prezentarea! Felicitări!

Prof. univ. dr. V. Fluture, Iași

 Este pentru noi un noroc, o binecuvântare, un neașteptat moment de descoperire a acestui muzeu. Felicitări!

Cadre didactice și elevi ai Școlilor Normale din Iași și Chișinău

 Frumos, dar fără vin nu are acelașii farmec. Multe din aceste obiecte se pot vedea și în alte muzee, dar aici au un farmec aparte.

Mihaela Cuțitaru, Iași

Hârlău_toamnă 003

 Din partea gazdei, administratorul acestui blog, o fotografie la care țin foarte mult.

La mulți ani!

 

 

 

Parohia Șendreni,un sat unde tradițiile populare și folclorul, sunt acasă!

18 iul.

Zilele trecute, o postare pe Facebook, a prezbiterei Gabrielei Ceobanu, soția preotului paroh Ceobanu Petru, m-a determinat să cer acceptul, pentru a scrie acest articol și de a publica câteva fotografii ce le aparțin.

Impresionanta viață socială a familiei preotului Ceobanu, în slujba enoriașilor din satul Șendreni, comuna Flămânzi, județul Iași, dar și de coordonatori ai ATOR Hârlău (Asociația Tinerilor Ortodocși) îmi este cunoscută de mult timp. Am participat la numeroase manifestări ai acestei asociații, care, de când a fost preluată de preotul Ceobanu Petru, a conoscut o renaștere și deosebite succese, fiind apreciată în egală măsură de tineri, public, credincioși și Inații Părinți ai Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Însă, pentru mine, gestul de a promova costumul popular din zona folclorică Frumușica, arta populară, folclorul autentic  este de apreciat. Ultimele fotografii spun totul. Costumul popular este purtat în cele mai importante clipe ale vieții enoriașilor din parohia Șendreni: botez și nuntă.

familia Ciobanu_1

Familia Ciobanu

familia Ciobanu_2

Am admirat biserica din lemn a parohiei. Este în stilul vechilor biserici parohiale și  din vechilor mănăstirilor și schituri din fostul ținut al Botoșanilor și anterior al Hârlăului.

biserica_sendreni1

18 octombrie 2020, o completare.

De pe pagina de Facebook a doamnei prezbitere profesor Gabriela Ciobanu, aflu că s-a deschis în satul Șendreni un muzeu etnografic. Poate că voi ajunge și eu în acest sat unde o familie de preot a făcut în câțiva ani atâtea lucruri minunate. Fotografiile sunt de pe pagina doamnei Gabriela Ciobanu

https://www.facebook.com/profile.php?id=100006895306604

Felicitări pentru aceast  muzeu care în viitor probabil se va îmbogăți cu noi achiziții originale.

Referințe:

http://sendreni.iasi.mmb.ro/

https://www.facebook.com/ceobanu.petru?fref=ts

Salut cititorii și prietenii care urmăresc zi de zi postările paginei H – pagina celor ce iubesc Hârlăul, așa cum este, cu bune și cu rele, dar mai ales pentru istoria de peste 600 de ani a urbei.

https://www.facebook.com/Miron51/