Proiect educațional de etnografie și folclor II

Voi expune fotografii de la expoziția de etnografie și folclor de la clubul copiilor din Hârlău. Expoziția a fost vernisată în ziua de 27 noiembrie 2013 în prezența unei delegații din Republica Moldova și prezentată publicului din Hârlău în ziua de 28 noiembrie, în cadrul proiectului educațional „Obiceiuri și tradiții la români ediția a IV-a”

 

Această expoziție este darul de Sf.Andrei, oferit de școala gimnazială Hârlău, de elevi, profesori, sponsori, colaboratori, participanții din comunele apropiate, locuitorilor din Hârlău și de pretutindeni!

Un proiect educațional ajuns la ediția a IV-a

La Clubul Copiilor din Hârlău, a avut loc joi, 28 noiembrie 2013, ediția a patra, a Proiectului Educațional „Obiceiuri și tradiții la români”. Coordonatorii proiectului profesorii: Maria Tereza Rugină, Gabriela Liliana Onofrei și învățător Mimi Morariu.

Au participat școli și grădinițe din Hârlău, din comunele învecinate însă și din localități din județul Iași (comuna Tătăruși) și din județul Botoșani din Săveni.

Impresia generală este: prea mult! Multe exponate, multe formații, multe programe, mulți participanți. O cauză este și sala mică și neîncăpătoare. Programul a fost sufocant. Poate că ar trebui regândită următoarea ediție, să fie axată pe o anumită tematică.

Despre calitatea programelor, a exponatelor, nu cred că se poate plânge cineva. Un efort colosal de organizare. Am remarcat numărul mare de voluntari implicați în activitate. De asemenea am remarcat creșterea standardelor de prezentare: autenticitatea a fost cuvântul de ordine!

Am făcut peste 100 de fotografii, îmi este greu să decid pe care să le postez.

  

  

  

 

 

  

  

Felicit participanții, organizatorii și de ce nu și publicul, care a apreciat fiecare apariție a participanților!

Rog ca la comentarii, organizatorii, să facă precizări privind programul, participanții, rezultate.

Tradiții și obiceiuri de Sf. Andrei.

Caracterizată printr-o complexitate deosebită ale actelor rituale legate de muncile pastorale și casnice, cu elemente de cult al morților și acte de influențare magică a norocului în viață și în căsnicie, sărbătoarea Sf.Andrei este răspândită pe întreg teritoriul țării.

In funcție de zonă, sărbătoarea aceasta avea mai multe denumiri: Sânandrei, Moș Andrei, Andrei de Iarnă, Andrei Cap de Iarnă, Andrea, Undrea, Ziua Lupului. Este singura sărbătoare care a dat denumirea unei luni, decembrie, în denumirea populară Indrea sau Undrea.
Începutul sezonului rece, al frigului și întunericului, precum și activitatea tot mai accentuată a lupilor, sunt semne ale haosului care precede venirea Anului Nou.

Această zi este una propice pentru acte divinatorii și vrăji de ursită, previziuni meteorologice, la fel ca la sărbătorile mari care marchează un început.
Figura centrală a acestei sărbători este Sântandrei, o divinitate precreștină, personificare a lupului, peste care creștinismul a suprapus pe Sfântul Apostol Andrei cel Întâi Chemat, ocrotitorul României. Sântandrei a preluat astfel numele și data de celebrare ale Apostolului Andrei (30 noiembrie).

Ziua Sf. Andrei marchează începutul iernii, fiind cunoscută în calendarul popular sub denumirea de Sântandrei Cap-de-Iarnă. Terminarea timpului de toamnă este serbat la 30 noiembrie, cu unul dintre cele mai mari ajunuri ale calendarului popular, Ajunul Sf. Andrei. Este momentul în care, după credințele populare, se pogoară pe pământ sfinții patroni ai lupilor, Petru și Andrei, și se dezlănțuie forțele malefice reprezentate de strigoi și de lupi.
Această noapte este una puternic marcată de sacru, astfel explicându-se manifestările specifice acestei sărbători: coborârea spiritelor morților precum și luptele nocturne ale strigoilor și strigoaicelor care fură mana laptelui și a câmpului. Remediile cele mai eficiente pentru a contracara acțiunea acestor spirite neliniștite erau: sarea, macul, cânepa și usturoiul.

În cultura tradițională românească spiritele defuncților se manifestă printre cei vii în perioada marcată de zilele de ajun a două sărbători mari: Sf. Gheorghe (22 aprilie) și Sf. Dumitru (25 octombrie). Perioada de maximă activitate este în ajunul Sf. Andrei (29 noiembrie) moment care marchează și începutul iernii.

În această noapte spiritele morților ies din morminte și se iau la bătaie la hotare, răspântii de drumuri și prin alte locuri necurate, folosindu-se de limbile de meliță și coasele furate din gospodăriile oamenilor. Duelurile lor durează până la cântatul cocoșilor, când spațiul se purifică și strigoii se întorc la locul lor.

Unii strigoii pot ataca oamenii, sugând sângele celor care nu au grijă să ungă cu usturoi cercevelele ferestrelor, ușa și hornul. Pentru a fi protejați, oamenii se ungeau cu usturoi și pe corp sau pe frunte, în piept, pe spate și pe la încheieturi.

A plecat stigoaica,

Din casă-n casă,

Din coș în coș,

Și a găsit casele’ncuiate,

Toate ușile astupăte

Numai la (Numele…),

Casa descuiată,

Ușa depuiată,

Coșul desfundat

In casă cum intra

Inima-i fura,

Oasele-i zdrobea,

Sângele-i sorobi,

Maica Precista,

După strigoaică se lua

–         Maicelor,

–         Împărăteselor,

Să dați lui (Nume..)

Inima la loc,

Oasele la loc,

Iar (Nume…) să rămâie curat,

Luminat

Ca steaua din cer

Ca roua din câmp

Ca șorțul Maicii Precista.

(Descântec, pentru alungarea strigoilor)

În mentalul comunităţii tradiţionale există mai multe tipuri de fiinţe mitologice denumite cu termenul de „strigoi”. Aceştia provin, pe de o parte, din oameni predestinaţi (strigoii vii sau predestinați) iar, pe de altă parte, din morţi cu un comportament postfunerar aberant (strigoi morți sau strigoi prin accident). O categorie aparte o constituie pricolicii, strigoi caracterizaţi de capacitatea de a se metamorfoza în animale.

În societatea tradițională, strigoii sunt temuți deoarece ei acționează ca inamici ai fertilității, afectând belșugul culturilor agricole și aducând boli atât animalelor din gospodărie cât și oamenilor.

Ajung strigoi:

• copii concepuţi la sărbători mari sau în zilele de ajun;
• copii născuţi din mame care au făcut farmece sau au furat în timpul sarcinii;
• copii ai căror părinţi care au fost veri sau fraţi,
• copii lepădaţi sau abandonaţi, nebotezaţi sau nelegitimi,
• copii născuţi prin tufe;
• copii înţărcaţi care sug din nou, fără ştirea mamei, sau care plâng în timpul sarcinii;
• cel de-al 7-lea sau cel de-al 12-lea copil de acelaşi sex;
• fraţi născuţi în aceeaşi lună.

Care erau semnele că cineva este strigoi?

• persoane care se nasc cu capul acoperit de placentă („căiţă”), pe care o mănâncă la naştere;
• persoane care au coadă (o vertebră în plus);
• persoane care deoache;
• cei care dorm afară în noaptea de Sf. Andrei;
• cei care au nasul roşu;
• cei cu chelie în creştetul capului (Asta este tare! Numai în parlament câți stigoi avem n.n.)
• cei care nu mănâncă usturoi şi ceapă;
• cei care se feresc de tămâie.

Ce fac strigoii în noaptea de dinainte de Sf.Andrei?
Cele două nopți din an în care manifestările strigoilor vii, sunt ajunul Sf. Andrei (29/30 noiembrie) și ajunul Sf. Gheorghe (22/23 aprilie). În ajunul Sf. Andrei, strigoii își părăsesc în somn corpul și ies din casă pe ușă sau pe horn. Se rostogolesc de trei ori pentru a se întrupa într-un animal (lup, câine, pisică, porc, berbec, găina, broască), apoi încalecă pe melițe, butoaie, cozi de mătură și merg la locuri necurate (între hotare, răspântii de drumuri, poieni din păduri) unde se întâlnesc cu strigoii morți. Acolo redevin oameni și se bat cu limbile de meliță până când iese învingător unul din ei, care le va fi conducător un an de zile.
În ajunul Sângiorzului strigoii își părăsesc din nou trupurile și merg să fure mana holdelor, laptele vitelor, să strice taurii, să lege sau să ia puterea bărbaților.
Pentru a se proteja de acțiunile nefaste ale strigoilor oamenii se ungeau cu mujdei de usturoi, se ascundeau melițele, întorceau vasele cu gura în jos, produceau zgomote, aprindeau focuri peste noapte și păzeau cu atenție vitele.

Meliță, cheptini (piepteni), vârtelniță, furcă, necesare prelucrării fibrelor de cânepă.

Strigoii morți pot fi

• copii morţi nebotezaţi;
• unii oameni care au fost răi în timpul vieţii;
• cei care au murit de moarte violentă;
• bolnavi sau morţi nepăziţi, peste sau pe sub care a trecut vreun animal;
• morţi cărora li s-a furat legătura.

Strigoii morți revin printre cei vii, în special printre rudele apropiate, provocând boli la oameni sau animale și uneori chiar moartea acestora. Strigoii morți pot influența și fenomenele meteorologice, aducând grindină, ploi sau secetă sau foc.
În cazul în care se bănuia prezența unui strigoi în comunitate (boli cu cauze necunoscute, secetă sau ploaie excesive) se proceda la anihilarea acestuia prin practici speciale de destrigoire. Acestea se realizau cu ajutorul unor obiecte şi substanţe speciale: pietricele, făcăleţ, măceş, rogojină, usturoi, cuie, ouă clocite, busuioc, vin, tămâie, cuie de fier, nisip, utilizate în diferite moduri.

Copiii morți nebotezați, denumiți moroi, au o acțiune mai restrânsă, de regulă ei se arată noaptea goi şi cer îmbrăcăminte, plâng la ivitul lunii pe cer, lovesc în geamurile casei părinţilor lor şi se cer botezaţi. Uneori moroii pot veni să sugă laptele femeilor cu copil mic, sau strică construcţiile ridicate pe locul mormântului lor, dar nu sunt capabili de acţiuni malefice majore, ca restul strigoilor.

Pentru a nu tulbura liniștea copiilor morți ei se botează după moarte
(cu aghiasmă mare de la Iordan, luată din şapte biserici), îndeplinit de mamă sau de o altă persoană, care cunoaşte locul unde este îngropat copilul. Botezul se face în ziua de Bobotează iar moroiului i se dă numele de Ion sau Ioana.

Pricolici pot fi:
• al treilea sau al nouălea copil nelegitim;
• copii născuți din a treia generație de fată nemăritată;
• copii vânduți de mici necuratului;
• copii cu energie debordantă;
• mortul ieşit din groapă, în chip de lup sau de câine.
Pricolicii sunt caracterizați de capacitatea de a se transforma în animale (lup sau câine), voluntar sau involuntar (în timpul somnului). Aceștia pot seca fântânile, iau mana animalelor sau sperie copiii. Regimul de activitate predilect este cel nocturn iar perioada de maximă activitate este Postul Paştelui.

În noaptea de 29 noiembrie se organiza „păzitul usturoiului”, o noapte de veghe în care tinerii petreceau și mâncau, având în centrul mesei câteva căpățâni de usturoi înconjurate de tămâie și resturi de la lumânările de Paști, aprinse. Dimineața, pe lumina zilei, tinerii ieșeau în curtea casei unde usturoiul era jucat în mijlocul horei, apoi era împărțit între participanți. Usturoiul privegheat, uneori dus la biserică și sfințit, se păstra la icoană, fiind folosit peste an în farmecele de dragoste și ca leac pentru vindecarea bolilor.

Pentru a proteja casa, gospodăria și pe membrii familiei de acțiunea malefică a strigoilor, se recurgea la o serie de acte și gesturi magice performate mai ales de către femei. Substanțele cu cea mai mare eficiență erau: usturoiul, sarea sau semințele de mac.

• Ușile și ferestrele se ung cu usturoi iar la vitele de parte bărbătească se lipește pe cornul din dreapta o cruce de ceară, pentru a fi feriți de acțiunea strigoilor.
• În această noapte, femeile înconjoară vitele cu semințe de mac, după mersul soarelui, pentru ca acestea să fie ferite peste an de vrăjitoarele și strigoaicele care le pot lua mana laptelui.

• Femeile mergeau la biserică cu două lumânări și un colac. Una dintre lumânări era adusă acasă și cu ea aprinsă, se făcea un ocol al curții și oborului vitelor, spre a fi ferite de animalele sălbatice și de boli.

• Pentru ca vitele să fie protejate de acțiunile răuvoitoare, se lua un drob de sare care se descânta și apoi se îngropa sub pragul ușii staulului. Acest drob de sare se scotea la Sf. Gheorghe și se amesteca în porumbul sau în tărâțele care se dădeau de mâncare la vite, spre a fi ferite de farmece și vrăjitorii.

În această zi nu se lucra, pentru ca oamenii să fie feriți de boli și pentru ca lupii să nu atace gospodăriile. Femeile nu măturau, ca să nu le mănânce lupii vitele.

Ziua Sf. Andrei poartă denumirea populară de „Ziua lupului”, serbându-se prin nelucru pentru ca lupii să nu atace vitele și oamenii. Femeile opresc muncile casnice: nu torc, nu mătură, nu scot gunoiul din casă, nu curăță grajdurile, nu se piaptănă, nu fac zgârieturi, nu dau de pomană și nu dau nimic de împrumut. Aceste gesturi au rolul de a limita acțiunea dăunătoare a lupilor în virtutea principiilor magiei simpatetice

• În această zi lupii se adună în haite de câte 12 și se vor despărți în ziua de Bobotează. Tot acum ei capătă darul de a-și îndoi gâtul, de aici credința că lupii „își văd coada”.
• Când lupii adunați în haite urlă se crede că ei se roagă Sf. Petru să le rânduiască prada. Lupii sunt câinii lui Sân-Petru cu care pornește în căutarea dracilor. Sf. Petru le ursește în fiecare noapte vitele pe care lupii trebuie să le mănânce.
• În această noapte lupoaicele fură cărbuni din gunoiul oamenilor ca să fete în noaptea de Sf. Gheorghe pui pe care nu îi poate găsi nimeni.
• Femeile fierb porumb sau grâu pe care le amestecă cu nuci și zahăr sau cu miere și le consumă după ce au împărțit și la vecini. Grâul se fierbe și se împarte ca să fie grâul plin de bob. În același scop se aruncau boabe de grâu pe coș.
• De ziua Sf. Andrei se mănâncă pește.

Pentru a evita ca strigoii să intre în casă și să provoace stricăciuni, se ung cu usturoi pragul ușii, ferestrele, hornul, făcându-se semnul crucii. În același scop, se ungeau cu usturoi și oamenii sau mâncau mâncăruri cu usturoi.

Ca să fie apărată ograda de acțiunea strigoilor dar și de cea a lupilor, se ungea cu usturoi poarta.

• În această zi nu se lucrează pentru că e începutul iernii și oamenii vor să le meargă bine tot anul.

• Ziua se serbează prin nelucrare ca să nu strice lupii vitele și pentru ca oamenii care pornesc la drum în această zi să nu fie atacați de lupi. Cine muncește în această zi e chinuit de strigoi și are vise urâte sau îi omoară dracul copiii.
• Cel care umblă cu pieptenele în această zi, va fi mâncat de lup.
• În această zi oamenii nici nu rostesc cuvântul lup ca să nu se întâlnească cu el peste an.
• Femeile încleștează dinții pieptenilor cu care piaptănă cânepa ca așa să se încleșteze dinții sălbăticiunilor peste iarnă.
• În această zi nu se coase ca să nu strice gândacii recolta viitoare.
• Se ține pentru ca oamenii să nu capete amețeli sau ciumă și ca să fie feriți de înec sau de arsuri cu apă clocotită, mai ales la copii.
• Ca să nu se fure nimic de la câmp în această zi nu se dă nimic cu împrumut și nu se scoate nimic din casă.
• Se descântă puștile ca să tragă vânatul la ele.
• Se serbează cu post negru pentru împlinirea unei dorințe cum ar fi căsătoria sau însănătoșirea.
• Copiii pun crengi de copaci roditori în apă ca să înflorească și să sorcovească cu ele de Anul Nou.

Sf. Andrei e cap de iarnă, acum coboară și lupii de la munte.

În noapte de Sf. Andrei se observă luna. Dacă luna e plină și cerul senin, iarna va fi moinoasă; dacă luna e plină și cerul întunecat, dacă ninge sau plouă, peste iarnă urmează zăpezi mari și grele.

În această seară se seamănă grâu într-o strachină de pământ. Cel al cărui grâu crește frumos și verde avea noroc. În același scop se puneau în apă ramuri cu muguri.
După felul în care creștea grâul semănat se putea interpreta și rodnicia ogoarelor în noul an.

Sfântul Apostol Andrei a fost fratele Sfântului Petru și împreună au fost primii ucenici ai lui Hristos. Sfântul Apostol Andrei a fost martirizat la Patras, în Grecia, în timpul împăraților Nero sau Deoclețian (secolul I). Potrivit tradiției, apostolul a fost răstignit pe o cruce în forma de „X”.
În anul 1995, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca ziua Sfântului Andrei să fie însemnată în calendarul bisericesc cu cruce roșie, iar în 1997 Sfântul Andrei a fost proclamat „Ocrotitorul României”.

Referințe:

Artur Gorovei, “Credinţi şi superstiţii ale poporului român”, editura „Grai şi Suflet – Cultura Naţională”, Bucureşti, 1995.

Tudor Pamfilie – “Sărbătorile la români, sărbătorile de toamnă și Postul Crăciunului”. Editura Socec -București 1914.

Marcel Lutic, “Timpul sacru – Sărbătorile de altădată”, editura Fundației Academice AXIS, Iași 2006

Ovidenia, începutul sărbătorilor lupești.

La 21 noiembrie, ziua în care creştin – ortodocşii prăznuiesc Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, calendarul popular al românilor marchează intrarea în iarnă, printr-o sărbătoare solară aflată sub semnul luminii, al focului, al vederii şi al viziunii: Ovidenia sau Vovidenia

Se crede că „în această zi s-a vedit lumea, pe care Dumnezeu a blagoslovit-o la Blagoveştenie” (T. Pamfile), iar pentru asta, oamenii din comunităţile tradiţionale conservatoare, petrec noaptea din ajunul sărbătorii cu lumina aprinsă, fac focuri şi încearcă să desluşească semnele cerului.

Ca toate celelalte sărbători solare de peste an, Ovidenia stă sub puterea focului, a soarelui ce luminează și încălzește  Pământul, iar în noaptea de ajun se pot vedea cum ard focuri albastre, acolo unde sunt comori ascunse. Stă sub semnul „vedeniei”, atunci când fetele caută să afle chipul ursitului în oglinda fântânii, la lumina albă a unei lumânări. Stă sub semnul iertării celor morţi fără lumânare.

Este o noapte magică în care  cerurile se deschid şi animalele grăiesc cu glas de om. E ziua în care în mediul pastoral este celebrat Filipul cel Şchiop, zeu însemnat şi mare patron al lupilor. „Filipii se ţin cu trei zile înaintea fiecărei lăsări de post. Trei se serbează toamna, în ultimile zile ale dulcelui dinaintea Postului Crăciunului.”

Tot astăzi, femeile încep să ungă cu usturoi locurile de trecere (prag, ferestre, cuptor), ca să nu intre farmecele în casă, pentru că, potrivit credinţei populare, urmează o perioadă în care forţele malefice se vor descătuşa. Din acelaş motiv, începând cu această zi şi până la Sângiorz, femeile nu mai au voie să spele rufele la râu iar prelucrarea pieilor de animale şi a lânii sunt strict interzise în comunitate.

Ovidenia, este o sărbatoare de pomenire a morților, Moșii de Ovidenie. Există credința că lumânarea (lumina de veci)  dată de pomană (ofrandă), de sufletul celor morți, în această zi, nu se stinge tot anul. Se mai dau de pomană oale de lut în care era dăruită apa.

Se mai făceau praznice pentru  copii morți. In vremurile mai de demult era zicala că “De Ovidenie s-au născocit praznicile”. La praznice se dădea de pomană numai bucate de post. Aceste pomeni se făceau, printre altele și pentru ca vacile să fie lăptoase, iar laptele smântânos.

Vremea de la Ovidenie, arăta semnele pentru iarna care stă să vină. Se credea că dacă ninge la Ovidenie, vom avea o iarnă grea. Dacă era cer senin, cu soare, prevestea o vară secetoasă. Dacă în acea zi, cerul era înourat, fără ploaie, era semnul că va urma un an cu multe boli.

Referințe:

Tudor Pamfilie (1883-1921), în lucrarea “Sărbătorile la români: sărbătorile de toamnă și Postul Craciunului”– studiu etnografic. Editura Librariile Soccec, București 1914.

Marcel Lutic  “Timpul sacru – Sărbatorile de altă dată” – Editura Fundației academice AXIS, Iași – 2006

Tradiții și obiceiuri de Anul Nou: berbecii

Cu toate că în Moldova, jocul berbecilor era destul de răspândit pe vremuri, tot mai puține alaiuri de Anul Nou sunt cu berbeci.

În general alaiul nu diferă de cel al cerbului sau caprei. Berbecii, de fiecare dată doi (ca să se bată cap în cap), sunt jucați de mascați îmbrăcați în costum popular, au o mască de berbec cu coarne, care, ca și la capră, clămpănește din maxilarul inferior și o blană de oaie peste corp, atașată capului. Sunt și ei împodobiți cu panglici multicolore și canafi la coarne.

Din alai mai fac parte, militarul, țiganul și țiganca, doctorul, dubași cu tobe, ciobanul. partea muzicală este asigurată de instrumentiști.

O singură dată am vazut acest alai, al berbecilor, la “Festivalul de datini și obiceiurilor de iarnă” de la Hârlău, ediția 2010. A fost o prezență care a entuziasmat publicul. Berbecii se loveau cap în cap cu putere, de credeam că purtatorii de măști se vor răni. Și la acest joc, berbecii se îmbolnăvesc, cad la pământ, sunt descântați de cioban, sau doftor și readuși la viață.

Este și acesta un teatru popular de An Nou cu măști deosebit de animat, plin de culoare, de mișcare. Nu cunosc cauza pentru care formațiile de amatori au renunțat la aceasta.

Din păcate, nu am găsit textul jocului cu berbecii.

Sigla „Festivalului de datini și obiceiuri de Iarnă” ediția 2011. Autor: profesor Anca Bârzu

Fotografia este din arhiva personală foto și este făcută în 2010 la Festivalul de datini și obiceiurilor de iarnă  din Hârlău.

O versiune a alaiului de An Nou din satul Erbiceni, comuna Erbiceni, județul Iași, înregistrată în 2019. 

Tradiții și obiceiuri de Anul Nou, căiuții.

O prezență plină de culoare și deosebit de spectaculoasă de Anul Nou, îl reprezintă căiuții.

La realizarea jocului participă un alai cu mai multe personaje, cei care poartă căiuții (călărașii), mascați, militarii, fanfară sau instrumentiști.

Căluțul este făcut din lemn, frumos vopsit și ornat cu oglinzi, panglici multicolore. Corpul căluțului făcut din plasă metalică de sită, la care se atașează capul și o coadă din fuior de cânepă sau păr din coadă de cal. Fiind în general destul de greu, are două chingi pentru umeri. Peste chingi și corpul calului se îmbracă o cămașă largă. Pe cap călărașii au o capelă împodobite cu mărgele, pampon și oglinzi sau căciulă de miel.  Peste cămașa largă călărașii au un veston frumos ornat cu epoleți, fireturi, nasturi strălucitori. Frâele căluțului  sunt din mătase răsucită sau chingă cu motive florale. Poartă pantaloni strâmți și cizme.

Muzica este cunoscută în Moldova, și este comună tuturor formațiilor de căiuți. Ce diferă este numărul de căiuți, modul cum se desfășoară jocul.La Ansamblul “Sârba cu Năframă” al Casei de Cultură din Hârlău, alaiul de căiuți, are un singur căluț, destul de mare, jucat foarte frumos de călăraș. Însoțitorii au niște ciocane din lemn pe care le joacă pe timpul dansului.

Alte formații au peste 10 căiuți, care sunt de format mic, cu multe panglici colorate și ornați cu flori artificiale și peteală. Toți dansează sincronizat, spectacolul este extraordinar.

Căiuții,  intră în galop într-o gospodărie, pe muzica specifică, săltăreață,  a unei mici fanfare sau instrumentiști.  Pe rând călărașii, spun strigături:

Hei, săracii călărași

Cum se plimbă prin oraș

Miercurea și vinerea

Trec căluții Dunărea.

*

Ia-o-ncet, încetinel

Ca oița după miel

Ca vaca după vițel

*

Bine merge roata mea,

Când ii ard căte-o nuia

Dar i-o ard încetișor,

Să nu meargă roata-n gol

*

Fetele din sat la noi,

Fă-le Doamne toate oi,

Și pe mine-un ciobănaș

Să merg cu ele-n imaș

*

Fata mamii cea înaltă,

Dă guriță peste poartă,

Dar acea mai mititea,

Se-ntinde și n-ajungea,

Și-o căzut poarta pe ea!

Iată un exemplu cu o formație de căiuți de la Flămânzi care participă constant la “Festivalul tradițiilor și obiceiurilor de Iarnă” de la Hârlău

O colindă veche de acum 122 de ani

Lerului Doamne

I-an sculați,boieri sculați,         

Lerului Doamne

Că vă vin colindători

Lerului Doamne

Și nu vin cu nici un rău

Lerului Doamne

Ci vă aduc pe Dumnezeu

Lerului Doamne

Un Dumnezeu nou născut,

Lerului Doamne

Mititel și înfățișel

Lerului Doamne

Ceată de copii cu steaua

In fașă dublă de mătase     

Lerului Doamne

De la ușă, pân la masă

Lerului Doamne

Numai leagăn de mătase.

Lerului Doamne

La puțul cu zalele

Lerului Doamne

Este un cal cam gălbior

Lerului Doamne

Și cu galben din făptură

Lerului Doamne

Că-i galben de alergătură

Lerului Doamne

Au alergat, cât au alergat,

Lerului Doamne

Si pe Dumnezeu l-au căutat

Lerului Doamne

L-au căutat și l-au aflat

Lerului Doamne

La chilia cu tămâie

Lerului Doamne

Cu ușa de (a)lămâie,

Lerului Doamne

La fereastra de hârtie

Lerului Doamne

Este o piatră nestemată

Lerului Doamne

Luminează lumea toată

Lerului Doamne

Și raiul pe jumătate

Lerului Doamne

La mulți ani cu sănătate

Lerului Doamne

Că-i mai bună decât toate

Lerului Doamne

Colinda a fost culeasă din fostul județ Putna, anterior anului 1891. A fost publicată în Revista pentru istorie, acheologie și filologie, vol.6, fascicula 1, 1891

Obiceiuri și tradiții de Anul Nou: Jocul ursului

Jocul urșilor un obicei arhaic care se practică în ajunul Anului Nou îndeosebi în Moldova și constă în interpretarea unui ritual de către o ceată de urători.

Ceata urătorilor care merg cu ursul este alcătuită din ursari, deghizați în urs, ursari, fluierari, toboșari, fiecare dintre ei interpretând un anume rol. Uneori în alai pot fi irozi sau mascați.

Jocul ursului își are originea într-un ritual păgân cu origini geto-dacice, în credința acestora, ursul era un animal sfânt. În jocul ursului acesta moare și învie, evocând motivul renașteri, în paralelism reînnoirea timpului, anul nou luându-i locul anului vechi.

In unele localități din zona Hârlău, cum ar fi Bădeni, comuna Scobinți, costumul de urs are doar masca ce se aseamănă cu capul de urs, pielea de urs este  făcută din inflorescență de stuf. O relicvă din vremuri preistorice a unor civilizații agrare. Ursul era considerat încarnarea unui  zeu, fapt datorat puterii și inteligenței acestui animal.

Jocul ursului este deosebit de spectaculos. O explozie de culoare și mișcare, de zgomote infernale de zurgălăi, clopoței, tălăngi, tobe (dobe), fluiere, bici. Uneori partea de acompaniament muzical este asigurat de o mică fanfară, însă și de fluierași sau instrumentiști. Muzica este comună alaiurilor cu urși, diferă doar măștile, îmbracămintea celor din alai. Spectaculoase sunt maștile unor mascați care au coame mari și lungi, facute din păr de cal (de la coada calului), care au măști înspăimântătoare, centură cu tălangi, clopoței și zurgălai pe care o mișcă în ritmul muzicii.

Ursarul mascat în urs, în unele alaiuri, are o bâtă noduroasă, lungă. Cei din alai, și cei care asistă la jocul ursului, trebuie să fie atenți, că pot încasa de la „ursul nervos” , o bâtă peste picioare. Cei care încasează lovitura nu se supără pe urs, ci pe ei,  că nu au grijă să se ferească la timp de “animalul” care “se zbate” în „captivitate”. Lumea se amuză când un ursar din alai încasează o lovitură de bâtă, spunând că este prost, că nu se ferește.

In evul mediu, țiganii ursari, cu alaiul ursului, foloseau urși reali, crescuți și dresați.

Jucau ursul, și dacă cineva avea afecțiuni la coloana vertebrală, dureri de spate, puneau ursul să-l calce, existând credința că prin puterea lui ursul le lua durerea.

 

 

 

 

Jocul ursului

Buna seara gospodari!

Venim cu ursul din deal,
Dacă bine și voiți
Ursul nostru să-l primiți!

Na! Na! Na! Martine, na!
Nu te da, nu te muia,
Ca pun mâna pe nuia,
Și nuiaua-i de răchita,

Piele ursului s-o simtă!

Ursul Morrr, morrr!
Hai, Martine, la pământ,
Și asculta-mă ce-ți cânt!
Cand erai mai mititel
Erai tare frumușel,
Dar de cand ai crescut mare,
Mă dai jos de pe picioare!

Ursul Moooor, moooor!
Na! Na! Na! Martine na!
Mai întoarce-te așa!
Joacă, joaca, Mos Martine,
Ca-ți dau miere de albine
Joacă, joacă tropotit
Ca țiganul la prășit!
Ursul meu din Spania
L-am adus cu sania!
Joacă, joacă, urs nebun
Că de nu-ți fac pielea scrum!

Merge roata prăvălită.

Ursul joacă ca pe plită,
Na! Na! Na! Martine Na!
Joacă, joacă, nu mai sta!
Foaie verde de brăduț,
Ursul meu cu doi puiuți,
Foaie verde de dudău,
Ursul meu de la Hârlău
A venit la dumneavoastra
Ca sa joace-o ursărească
Na! Na! Na! Martine, na!
Nu te da, nu te muia!
Joacă, joacă, ursule,
Că s-or coace murele,
Mai tare te-i îngrășa
Si prin case vei juca.
Saltă, saltă tot mai sus,
Ca și anul care-i dus!
Ia apleacă-te în jos,
Să saluți gazda frumos!
Foaie verde de secară,
Să ieși ursule afară!
Foaie verde de stejar
Sănătate, gospodari!
La anu’ și La multi ani!

Fotografii din arhiva personală foto. Imagini de la Festivalul tradițiilor și obiceiurilor de iarnă din Hârlău.

Obiceiuri și tradiții de Anul Nou: capra

Teatrul folcloric de Anul Nou,  îmbracă forme variate și cuprind alaiuri provenind din jocurile dramatice cu măști.

După o perioadă de pregătire, în ajunul Anului Nou, ulițile satelor sunt inundate de cete gălăgioase ale purtătorilor acestor obiceiuri. Înveșmântați în costume pitorești și având o recuzită sonoră bogată, fac o adevarată risipă de culoare, mișcare și ritm, antrenând întreaga colectivitate. Jocurile cu măști descind din epoci mai îndepărtate: Capra, Cerbul, Ursul și Căiuții, sunt jucate de toate vârstele, de la copii la adulți.

Așa cum apar în zilele noastre jocurile de măști sunt imagini ale procesiunilor păgâne de altă dată.

Capra a fost socotită de români ca animalul care dă semne dacă vremea va fi bună sau rea. Jocul “caprei” (omorârea, bocirea , înmormântarea, învierea) la origine a fost, desigur, un ceremonial grav, un element de cult. În cadrul sărbătorilor agrare jocul a devenit un ritual menit să aducă rodnicie anului care urmează, spor de animale în turmele păstorilor, bogăția recoltelor – invocat şi evocat de boabele care se aruncau de gazdă peste cortegiul „caprei”. Jocul „caprei”, generalizat în toată ţara la sfârşitul secolului al XIX-lea şi fiind socotit un joc păgân, mulţi slujbaşi ai bisericii au refuzat   să-l primească pe la casele lor, socotindu-l „ne voit de legea creştinească” (Gr. Tocilescu).

În zilele noastre, jocul a rămas un pretext pentru una dintre tradiţionalele manifestări artistice, prilej de etalare a unor frumoase podoabe, covoare, ștergare ş.a., în culori vii, uneori stridente, pentru înveselirea gospodarilor şi pentru urări bune cu prilejul Anului Nou.– jocul caprei inclus într-un spectacol popular complex. Ca şi celelalte jocuri cu măşti practicate în timpul sărbătorilor de iarnă, şi în jocul „caprei” şi-au făcut loc, pe lângă măştile clasice (capra, ciobanul, ţiganul), măştile de „draci” şi „moşi” care prin stigăte, chiote, mişcări caraghioase, măresc nota de umor şi veselie, dând uneori o nuanţă de grotesc.

Capra, este poate cel mai cunoscut și jucat obicei în părțile Hârlăului. Urmăresc de 5 ani Festivalul Folcloric al Tradițiilor și Obiceiurilor de Anul Nou. Jumătate din formațiile participante, au jocul caprei. Asta nu înseamă că jocul este uniformizat. Diferă mult forma măștilor, costumele participanților, textul, personajele care însoțesc jocul caprei. Din păcate, muzica care însoțește jocul caprei s-a uniformizat.

Jocul caprei

Foaie verde şi-o alună

Bună ziua, ziua bună

Ia deschideţi porţile
Să intre căpriţele
Ţa, ţa, ţa, cărpiţă ţa
Nu te da nu te lăsa
Ţa, ţa, ţa, cărpiţă ţa
Capra noastră-i cu mărgele
Cu cercei cu catifeli
Joacă vesel căpriţa mea,
Toţi îs bucuroşi de ea.
Ţa, ţa, ţa, cărpiţă ţa
Nu te da nu te lăsa
Ţa, ţa, ţa, căpriţă ţa

Frunză verde de mărar

Bună seara gospodar

Gospodar cu trei cojoace

Lasă capra mea să joace.
Ţa, ta, ta, carpița ța.

Nu te da nu te muia
Ţa, ta, ta, carpiță ța

Că pun mâna pe nuia.

Ţa, ta, ta, căpriță ța
Şi plecai si eu la târg
Pe căprița ca s-o vând
Şi mergand pe drum, mergând
Aud din urma strigând:

Cumparatorul:
– De vanzare-i capra bade?
Ciobanul:
– De vanzare!
Cumparatorul:
– Şi cat vrei pe ea?
Ciobanul:
– 800 de lei!
Cumpărătorul:
– E blânda, nu împunge?
Ciobanul:
– E blânda, nu împunge.
(capra îl împunge pe cumpărator)

Cumpăratorul:
– Eu iți dau 400 de lei pe ea pentru că împunge.
Ciobanul:
– Decât sa-mi dai 400 de lei pe ea, mai bine îi dau
un par în cap. (o loveste cu bățul, capra cade si nu
mai mișca)
Alaiul:
– Valeu, capra noastra a murit!

Descântatul caprei

Ţa, ta, ta, căpriță ța
Te-o lovit vreo boală grea
Sau pe unde-i colindat
Veste rea tu ai aflat.

Doctorul: apropiindu-se de capra căzută la pământ

Da ce s-a întâmăplat?

Ciobanul:

Iacă o cârjă în cap i-am dat

Doctorul:

Să-i facem o Penicilină

C-o mâncat prea multă făină

Si s-o îmbolnavit de splină
Ciobanul:
– Baa.. capra nu-i moarta,  din pălitura
a leșinat, din cele ce-o aflat.
Alaiul:
Scoală tu căprița mea
Faptele s-or îndrepta
Şi-acum haide să plecăm
Şi-alte case colindăm
Ţa, ța, ța, căprița ța
Nu te da nu te lăsa
Ţa, ta, ta, căprița ța.

http://www.youtube.com/watch?v=X9j49Z8bFKY

Fotografii din arhiva personală. Aspecte de la Festivalul tradițiilor și obiceiurilor de Anul Nou Hârlău.

Obiceiuri și tradiții de anul nou. Cerbul.

Cerbul în mitologia populară româneasca simbolizează dreptatea, puritatea, iar la vechii traci era simbolul soarelui.

In cadrul obiceiurilor de Anul Nou, din zona Hârlăului, ceea ce impresionează este fastuozitatea măștii de Cerb. Asemănătoare măștii de Capra care se compune tot din cap cu maxilar clămpănitor și un trup realizat dintr-un covor sau lăicer, iar în Sticlăria chiar din piele de capră (țap) de culoarea cerbului, maron, masca de Cerb se individualizează prin spectaculozitatea și originalitatea herbului: un trofeu de cerb este folosit pentru a reda coarnele, iar între ele se realizează adevărate compoziții plastic-decorative, din cele mai diverse elemente de podoaba: mărgele, oglinzi, beteala, ciucuri (canafi) din lâna, panglici multicolore, flori artificial și plante verzi etc.

Jocul ritual al Cerbului e structurat după modelul Caprei, cu o pantomima exuberant și plină de virtuozitate. Cerbul este înconjurat de “Moșnegi”. “Babe” și mascați “Ursari”, “Ofițeri” de fluierași și dansatori cu și fără mască, îmbrăcați în frumoase costume. în majoritatea satelor din zona Hârlăului, Cerbul apare ca o ceata, individual, nefiind contaminat de jocul altor personaje mascate. Cele mai spectaculoase forme de realizare a măștilor de Cerb pot fi admirate la Pârcovaci, Sticlăria, Cârjoaia, Poiana, Feredeni, Deleni.

Iată textul unui joc de Cerb, cules de la rapsodul popular Constantin Curecheriu din Sticlăria:

In pauza dintre versuri, se bat tobele și se joacă cerbul care “cămpăne”  din maxilar, fiind mânuit de persoana care-l  joacă. Am marcat prin: (Pauză de joc a cerbului)

Ursarii spun:

Foaie verde alunică

(Pauză de joc a cerbului)

După mine măi Jenică,

(Pauză de joc a cerbului)

Si iar verde fir mătase

(Pauză de joc a cerbului)

Ia poftim Jenică-n casă

(Pauză de joc a cerbului)

Si cu ochii la icoane

(Pauză de joc a cerbului)

La icoane, la persoane,

(Pauză de joc a cerbului)

Si la fete domnișoare,

(Pauză de joc a cerbului)

*

Si-am zis verde și-un hurmuz

(Pauză de joc a cerbului)

Bogproste ca’am ajuns

(Pauză de joc a cerbului)

C-am ajuns cu Jănică sus

(Pauză de joc a cerbului)

Cu cercei și cu hurmuz

(Pauză de joc a cerbului)

Cu hurmuzul revarsat

(Pauză de joc a cerbului)

De la fete căpătat

(Pauză de joc a cerbului)

Si trecui prin valea seacă

(Pauză de joc a cerbului)

Si uitai să-i dau apă

(Pauză de joc a cerbului)

Si la teiul cel stufos

(Pauză de joc a cerbului)

A căzut Jenică jos.

(Pauză de joc a cerbului)

 

Acum se face descântecul cerbului căzut la pământ.

Ursarul spune:

Auleu și vai de mine,

Cerbul tatii, ce-i cu tine?

Ce-ai pățit, ce sa-ntâmplat?

De ești așa supărat?

Măi puiule, măi!

Poate ai păscut pe Costa Crucii

Si te-a bătut vântul în pântece?

Sau te-ai împiedicat de vriun ciot pârlit,

De-ai rămas cu gatul sucit?

Sau te-ai împiedicat de-o cioată crăpată,

De-ai rămas cu gura căscată?

Măi ursare, urseraș,

Dă-ncoace un cuțitaș,

Să iau sânge cerbului,

Drept din vena gâtului,

Din urechea cu cercei,

Că de mult era să pei.

Ia pleacăte la pământ,

Ca și iarba după vânt,

Că și eu m-oi pune,

Si din gura așa ti-oi spune

Măi moroi, moroi, moroi,

In pădure te născui,

În pădurea fagului,

A nimănui,

Ca moșneagul cu baba lui!

Măi, ia mai dăte peste cap,

Ca Ileana seara-n pat

Când visează la măritat,

Si ca luna printre stele,

Tu să-asculți vorbele mele,

Să nu bei țuică, nici apă,

Numai vin, din poamă fragă,

Ia mai zi o polcă, dragă.

De la școală. mai în sus,

(Pauză de joc a cerbului)

Toate lămpile s-au stins

(Pauză de joc a cerbului)

Numai la mândruța mea,

(Pauză de joc a cerbului)

Arde lampa ca o stea

(Pauză de joc a cerbului)

Arde, arde, nu se stinge,

(Pauză de joc a cerbului)

Mândra la fereastră plânge

(Pauză de joc a cerbului)

Tot pe loc, pe loc, pe loc

(Pauză de joc a cerbului)

Să răsară busuioc

(Pauză de joc a cerbului)

Să răsară și iarba

(Pauză de joc a cerbului)

Să dau ochii cu mândra

(Pauză de joc a cerbului)

Mândrulița cu ochi verzi

(Pauză de joc a cerbului)

Niciodată să nu-i crezi

(Pauză de joc a cerbului)

Că se jură vinerea

(Pauză de joc a cerbului)

Că nu sta cu nimenea

(Pauză de joc a cerbului)

Dar aseară la fântână

(Pauză de joc a cerbului)

Am prins-o cu doi de mână.

Alaiul continuă jocul Cerbului, cu bătăi de tobe, cântec de fluier (sau de fanfară, sau lăutari), strigăte, zurgălai!

Din arhiva personală foto: Alaiul de Cerb de la Sticlăria a rapsodului popular Constantin Curecheriu (sus), Jocul Cerbului de la Sticlăria, pe scena „Festivalului Tradițiilor și Obiceiurilor de An Nou”, Hârlău 2012, jos costume de Cerb de la muzeul particular a lui Constantin Curecheriu din satul Sticlăria, comuna Scobinți.

Iată un scurt fragment cu Cerbul de la Sticlaria a lui Constantin Curecheriu

http://www.youtube.com/watch?v=BqPJ9YumX2k