Când scriu aceste rănduri în țară bântuie o molimă adusă de peste mări și țări – coronavirus, care ca și acum peste 100 de ani în urmă a îmbolnăvit lumea largă. La noi în țară sunt mii de bolnavi, azi 3 aprile 2020 se anunță decesul a 115 persoane. Un bolnav fiind chiar dintr-un sat vecin, un bătrân de 70 de ani din Maxut.
Ce scriau ziarele acum 102 de ani despre gripa spaniolă și despre cum trebuie să se ferească de îmbolnăvire oamenii satelor. Citez un articol apărut în publicația „Tribuna”.
Suntem la 100 de ani distanță de vremurile de atunci, am descoperit între timp roboții, internetul, și… bomba atomică, iar medicina a evoluat – poate la distanță de ani lumină…
Dar sunt lucruri care, la vreme de epidemie, pentru întreaga omenire, au rămas neschimbate de-a lungul secolelor. Și ei, asemeni nouă, acum, și noi, asemeni lor, în urmă cu 100 de ani, avem obligația să respectăm o regulă simplă. Noi avem haștag #stau acasă. Ei numeau asta „a ședea frumușel acasă”.
Am răsfoit, din curiozitate, ziarele apărute în Sibiu și în Transilvania, acum 100 de ani, în 1920, 1919, 1918, ani în care, după Primul Război Mondial, omenirea se confrunta cu una dintre cele mai letale pandemii din istoria sa – gripa spaniolă.
Dincolo de posibile sau imposibile similitudini între cele două molime: COVID 19 și gripa spaniolă, multe dintre sfaturile date pe atunci de medici sunt asemănătoare în privința prevenției. Chiar dacă acum medicina înseamnă roboți, intervenții minim invazive, laser și tratamente pentru boli care pe vremuri erau mortale, una dintre cele mai importante măsuri de prevenție a rămas valabilă: statul acasă și evitarea aglomerațiilor.
„În contra acestei molime primejdioase”
La peste 10 ani de la epidemia de gripă spaniolă, Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român – ASTRA, publica, în colecția Biblioteca Poporală a Asociațiunii, lucrarea „Ce trebuie să știm despre boalele molipsitoare” (Editura Asociațiunii Astra, Sibiu, 1931) de dr. Iosif Stoichiția, inspector sanitar general.
Principalul sfat pe care medicul sibian îl dădea pe atunci sibienilor, transilvănenilor, populației de la sate, dar și de la orașe este impresionant de asemănător cu ceea ce ne sfătuiesc pe noi autoritățile acum:
„Se pune acum întrebarea, cari ar fi măsurile de apărare în contra acestei molime primejdioase? Înainte de toate ne vom feri de a veni în atingere cu aceia despre cari știm că sunt atinși de această boală. În timp de epidemie, vom ședea frumușel acasă, vom ținea în jurul nostru cea mai mare curățenie și nu vom intra nici în cârciumă, nici la șezătoare și nici într-alt loc, unde se adună lume multă și de tot felul. Vom aierisi des odăile în cari locuim, ne vom spăla mânile de mai multe ori pe zi. […] Ne vom feri de răceli, iar când suntem siliți, totuși, să stăm între oameni mai mulți, cari vorbesc, tușesc și strănută, ne vom păzi și vom ținea o batistă curată înaintea gurei și a nasului”, scria dr. Iosif Stoichiția.
Medicul sibian vorbește, în lucrarea respectivă, despre multe dintre bolile contagioase, acordând câteva pagini gripei – Gripa spaniolă și Influența. Caracteriza gripa ca fiind o boală molipsitoare, poate cea mai molipsitoare dintre toate bolile, care se transmitea cu ușurință de la un om la altul, fiind suficient să stăm în aceeași încăpere cu omul bolnav sau să luăm masa împreună.
„În cârciumă, la ospăț, în școală, în biserică sau oriunde ar fi mai multă lume strânsă la un loc, este destul dacă unul singur este bolnav de gripă, care tușește, scuipă ori strănută, ca alții 10 să se molipsească de boală și să se îmbolnăvească pe loc”, scria medicul.
Deși nu dispuneau de aparatura modernă din zilele noastre, medicii știau de pe atunci și avertizau populația asupra faptului că gripa se ia prin contact direct – „atingere cu omul bolnav”, prin strănut, tușit sau prin nerespectarea unei distanțe minime de siguranță față de bolnav.
„De aici se întinde mai departe în tot satul”
Și acum 100 de ani, simptomele unei gripe obișnuite erau cele din zilele noastre, slăbiciune musculară, strănut, tuse, febră, etc. Iar medicii conștientizau faptul că un bolnav neizolat și lipsa măsurilor de igienă pot duce la o infectare în colectivitate:
„De obicei când se îmbolnăvește unul dintr-o casă, nu peste mult vom afla că pe rând au luat boala și cei din jurul lui. De la cei din casă o iau apoi vecinii sau rudeniile, care trec pe acolo, iar de aici se întinde mai departe în tot satul”, scria dr. Iosif Stoichiția.
Așadar răspândirea în colectivitate a rămas peste secole un pericol, în situațiile în care oamenii nu înțeleg faptul că trebuie să evite contactul social pentru ca boala să nu se întindă. În tot satul. Sau în tot orașul. După caz.
Medicul vorbește despre simptomele gripei, spunând că epidemia din 1918 a fost una dificilă: „În anul 1918, cei mai mulți bolnavi de gripă au murit de pneumonie, care a avut un decurs grav și cu mult mai rău ca în aprinderile obișnuite”.
De la înălțimea cunoștințelor medicale din vremurile noastre, ni se poate părea copilăresc modul în care medicii din acele vremuri comparau starea de boală cu un adevărat război, încercând să le explice oamenilor simpli, pe înțelesul lor, ce înseamnă lupta cu boala:
„Războiul acesta, ca orișicare alt război, ține un anumit timp, în care se întâmplă că unele lupte se câștigă, altele se pierd. Starea bolnavului, înlăuntrul căruia se duce acest război, se va resimți în bine sau în rău, după cum câștigă sau pierde câte o astfel de luptă. În cele din urmă însă, orice război are un sfârșit și astfel și acela al corpului în contra microbilor, după un timp se isprăvește. Dacă învinge corpul, omul bolnav se însănătoșește, se înțelege, numai cu încetul, deoarece organele corpului se refac numai pe îndelete după suferințele îndurate”.
„Nu se poate un lucru mai păcătos decât ascunderea unui morb infecțios acut”
La finalul secolului al XX-lea am găsit „Statistică sanitară pe anii 1896-1897”, publicată de Revista Transilvania (An. XXX, Nr. IV-V, Sibiu, aprilie-mai 1899) din Sibiu, în care specialiștii ardeleni descriau starea de sănătate a populației din Regatul Român și din Transilvania.
Este impresionant cum specialiștii din acele vremuri înțelegeau importanța măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor, explicând faptul că „morbii infecțioși contribuie în măsură așa mare la totalitatea mortalității” nu doar prin natura vehementă a bolii, ci prin faptul că „nu se iau din vreme măsuri pentru limitarea lor”. Iar de acest lucru nu erau vinovate atât autoritățile, cât populația, care nu înțelegea gravitatea urmărilor. Din aceste motive, primele cazuri nici nu ajungeau la cunoștința autorităților, iar atunci când erau aduse la cunoștința lor, nu erau urmate cu strictețe măsurile impuse.
Măsurile cele mai eficiente erau cele de izolare, cele prescrise de lege, capabile să îi păzească de contaminare pe cei sănătoși.
În vremuri în care suntem revoltați sau descumpăniți de modul în care unii oameni au ales să ascundă faptul că vin din zone de risc, sau cheamă personalul medical la intervenție, fără să îl avertizeze că provine dintr-o astfel de zonă roșie, punându-l în pericol, vedem că astfel de fapte nu lipseau nici în trecut.
De teama izolării, unii mințeau sau ascundeau boala, iar în acele vremuri de final de secol al XIX-lea, era vorba despre malarie, pelagră, tuberculoză.
Condamnabile erau considerate și pe vremuri astfel de gesturi: „Nu se poate un lucru mai păcătos decât ascunderea unui morb infecțios acut, de teama măsurilor de limitare ce se vor lua”.
„În timpurile grele ce le trăim ne trebuiesc sfetnici de omenie și de ispravă”
Suntem în vremuri de epidemie, pandemie chiar. De izolare, de restricții și de impuneri. De multe ori auto-izolare, auto-restricții sau auto-impuneri. Pentru a ne proteja pe noi și pe cei din jur, dar și pentru a nu le îngreuna munca celor din prima linie.
Iar pentru că unii pot să rămână acasă în aceste zile, poate săptămâni, iar timpul de lectură le va fi la îndemână, redăm mai jos câteva din pasajele de la finalul lucrării „Ce trebuie să știm despre boalele molipsitoare”, unde reprezentanții Asociațiunii ASTRA îi îndemnau pe cititori să citească carte bună românească. Să citim orice, doar să citim, să fim mai buni, să avem alături de noi sfaturi de nădejde, căci e nevoie de multă sârguință pentru a intra în legătură cu ce este curat, frumos și bun. Rânduri scrise la 1931, la mai mult de 10 ani după gripa spaniolă și cu aproape 90 de ani înainte de gripa de acum:
„În timpurile grele ce le trăim ne trebuiesc sfetnici de omenie și de ispravă. Multe gânduri năstrușnice cutreieră țara, multă sporovăială fără de niciun rost s-a cuibărit pe la noi – omul zilelor noastre simte trebuința de a fi sfătuit de cineva, purtat de dragostea față de semenii săi.
Ca să ajungem cetățeni vrednici ne trebuie multă sârguință, multă năzuință de a intra în legătură cu ce este curat, frumos și bun, fiindcă numai așa se va putea ridica patria aceasta și va fi în stare să țină piept cu cerințele vremii”.
Etnografie si folclor in zona Hârlău 