Oaspeți de la Festivalul folcloric “Cătălina” la Hârlău

Pe o vreme ploiosă și racoroasă de toamnă, Hârlaul a fost gazda a două formații de copii și tineret. O formație românescă, dansuri, orchestră și soliști vocali și instrumentiști ai ansamblului folcloric “Mugurelul” a Casei Copiilor din Dorohoi, județul Botoșani și foarmația “Goce Delcev”, din Skopje, Macedonia.

Despre ansamblul  „Mugurelul” am gasit mai multe aici: http://www.realitateadorohoiana.ro/articol/ziua-nationala-a-romaniei-sarbatorita–de-ansamblul-mugurelul-margineanca-la-alba-iulia_3411.html

și aici http://www.youtube.com/watch?v=Kjb-tNvJWhc

Ansamblul folcloric “Goce Delcev” din Skopje, republica Macedonia, este un ansamblu cunoscut in Europa, participant și laureat a multor festivaluri folclorice internaționale. Despre oaspeții noștrii am gasit câte ceva pe situl Ministerului Culturii din Republica Macedonia aici http://www.culture.in.mk/story.asp?id=15721

și pe youtube. com  aici http://www.youtube.com/watch?v=P0lOKlLrx_U

Având in vedere spațiul restrans și improvizat unde s-a desfășurat concertul, terasa unui bar, ambele formații au prezentat programe foarte frumoase de dansuri, intepretari de muzică populară cu soliști vocali și instrumentiști.

A fost dezamăgitoare și prezența publicului, cu toate că s-a facut publicitate de către primărie în oraș, cu multe zile înainte, prin afișe și pe facebook (personal,  în pagina “H” a comunității pentru Hârlău).

Si acum câteva fotografii.

Dansul Arcanul, intepretat de formația de dansuri a Ansamblului Mugurelul din Dorohi, Botoșani.

Si o Coraghească ca la Deleni!

Acum câteva fotografii cu Ansamblul folcloric „Goce Delcev” din Scopje, Republica Macedonia.

O spectaculoasă intrare în scena, cu o formație de toboșari (trei generații am spune noi).

Un dans popular macedonean (Republica Macedonia) a nu se confunda cu Macedonia, provincie a Greciei. Costume foarte frumoase, au dansat minunat, fiind  apreciati prin aplauze și strigate de BRAVO de puținii spectatori prezenti.

Drapelul de stat al Republicii Macedonia, ținut la loc de cinste pe tot timpul spectacolului.

Cel mai tânăr spectator, s-a fotografiat cu „portdrapelul” formației macedonene.

Poate domnii consilieri (pe care nu i-am vazut prin public) și domnul primar Cernescu, vor strange ceva bani la bugetul destinat investițiilor  și vor face o sală de spectacole.

O vedere pentru oaspeții noștrii din țară si Republica Macedonia, cu emblema orașului Hârlau, biserica domnească Sf. Gheorghe, și autocarele cu care au venit în oraș.

Nuntă la români, cap. V

La biserică și la casa mirelui.

Alaiul de nuntă ajunge la biserică. Mireasa știe ca poate „să-și programeze” peste câți ani să aibă primul copil. Dacă iși dorește un copil peste 3 ani, atinge ușorul ușii bisericii cu trei degete. Daca vrea peste 4 ani, cu 4 degete etc.

Intrând în biserică, încep închinarea la icoane. Aici este un anumit ritual pe care cei de acum 100 de ani (mă refer la cartea “Nunta la români” de Elena Sevastos) din care mă inspir pentru a scrie aceste articole), era respectat, pentru ca repercursiunile asupra vieții celor doi miri pot fi aspre.

Deci mai întâi, nunul cel mare și mirele, apoi nuna și mireasa și toți ceilalți nuntași,  vârstnici având întâietate, se închină întâi la icoana lui Iisus Hristos aflată în dreapta altarului, fac două cruci de mătănii, sărută icoana, și apoi mai fac o cruce. Trec în stânga altarului și se închină la icoana Maicii Domnului cu pruncul Iisus Hristos. Merg apoi din nou în dreapta altarului, unde este icoana patronului bisericii, se inchină la icoană, apoi în partea stângă unde sunt icoanele lui Sf.Gheorghe, Sf.Nicolae, sau Sf. Vasile. La sfârșit se închină la orice alt sfânt mare. Dacă icoana Maicii Domnului se află în mijlocul bisericii, se închină și acolo.

La urmă se duc la tetrapod (mobilier bisericesc cu patru picioare, pe care se așează evanghelia), unde fac trei cruci de mătănii ( se închină aplecându-se până la pământ).

După închinarea la icoane, mirii se împărtășesc de preot.

Pentru a se săvârși liturghia de cununare, vornicelul așează în mijlocul bisericii o scoarță (covor). Sub covor pune o monedă în partea în care va sta mirele, si o alta unde va sta mireasa.

Pe covor, lângă mire sta nunul, iar lângă mireasă nuna. Amandoi mirii având lumânări aprinse în mână.

Mirele sta cu caciula sau pălăria pe cap până în momentul în care preotul le pune cununiile pe cap. Atunci mirele dă căciula sau pălăria unui apropiat.

Ca și la alte popoare, nunta este un moment deosebit din viață. Românul se împărtășește, el este împărat (de aceea se cuvine sa stea cu palaria pe cap, până ce preotul le pune cununiile pe cap).

La Isaia dănțuiește, mireasă caută să-l calce pe picior pe mire, dacă vrea să fie mai puternică în casă decât bărbatul. De asemenea, nici mirele nu ratează momentul calcării pe picior a miresei.

Preotul, le dă tinerilor pâine și vin. Pâinea fiind înmuiată în mire de albine, ca semn de iubire și unire nedespărțită de vreme și greutățile viații.

Nu intru în detaliile serviciului religios oficiat de preot. Nu cred ca diferă în zilele noastre de cel de acum 100 de ani, prezentat de Elena Sevastos în cartea “Nuntă la români”, din care mă inspir pentru acest articol.

După săvârșirea cununiei, preotul felicită pe miri. Le urează mulți ani fericiți și-i întreaba de ce hram ar vrea să prăznuiască? Mirii aleg pe Sf. Gheorghe sau Sf.Nicolae, dar cel mai des pe Sf. Spiridon. Mirii se angajează ca la hramul sfântului ales să aducă la biserică lumânări, un blid pentru pomană și liturghie ca să-i ajute Dumnezeu să aibă spor în viață și sănătate.

După cununie, mirii ies din biserică cu întreg alaiul de nuntă care i-a însoțit și merg la casa stapânului pământului sau arendașului. Aici vornicelul bate în poarta și cere invoire de la stapân ca să intre mirii cu alaiul de nuntă. Stăpânul ii primește, felicitând tânăra pereche. In curte se încinge jocul, lautarii cântă. Stâpâna, merge după stapânul care felicită mirii si având în mână o carafă cu rachiu și un pahar, dă de baut la miri, nuni si celelalte persoane din alaiul de nuntă. De obicei stapânul și stăpâna, după ce se prind în horă lângă mire și mireasă, joacă și cu ceilalți nuntași un joc după care face daruri tinerilor miri. Da 1-2 vedre de vin pentru nuntă, sau țidulă iscălită cu drept de a ridica de la cârciumă, vedrele de vin, plătește colacii dați înainte de nuntă de pețitori la socrii mici sau pe cei pentru nuni. Lăutarii care cântă mai cu foc, primesc și ei bacșiș de la stăpân. Acesta este pus de stăpân în scripca statostelui lautarilor sau în paharul cu care ii cinstesc cu băutură.

Mirele mulțumește stăpânului că i-a primit și pentru dar. Alaiul de nuntă plecă spre casa mirelui. Pe drum, oameni cu cofe cu apă varsă apa la picioarele cailor sau boilor, ca să fie rod și bogație în casnicie. Pentru asta primește de la vornicel un bacșiș.

Ajunși la casa mirelui, soacra cea mare, așterne un lăvicer (lăinicer, scoarță) peste pragul ușii de la intrare și treptele de la tindă. Lăutarii cântă:

Soacră, soacră

Poamă acră,

De te-ai coace

Cât te-ai coace,

Dulce nu te mai poți face,

De te-ai coace un an și-o vară,

Tot ești acră și amară

De te-ai coace, cât te-ai coace

Ca mămuca nu te-ai face.

Mireasa primește de la drușcă o strachină cu unt. Moaie degetul în unt și unge ușorul ușii într-o anumită ordine: Intâi pragul de sus, apoi cel de jos, apoi în dreapta și apoi în stânga ușii (ca și cum ar face cruce).

Soacra stropește pe miri cu aghiazmă ș-i seamănă cu pâine, pentru spor și bogație.

Ceilalți nuntași sunt așteptați de bucatăriță cu o cofă cu apă într-o mână și o  legătură de busuioc în cealaltă.

Soacra cea mare sărută mireasa pe obraji și spune:

“Casa mea și masa mea, sunt și ale tale, iar tu draga mamei, să fii bună, cuminte și ascultătoare”.

Mirele când dă să intre în casă, trebuie să fie iute de picior, pentru a evita pumnii și „șuturile” flăcăilor cu care a umbla ca holtei, drept pedeapsă că “i-a părăsit”, însurându-se, ieșind din rândul lor.

Intrată în casă, mireasa, ar vrea să se uite la vatră și horn (se spune că dacă se uită după cununie acolo prima data, soacra va muri repede, însă fetele și femeile din partea mirelui, acoperă cu corpul lor acel loc. Mireasa dacă este șireată, se apleacă sau se ridică pe vârfuri și tot se uită la vatră.

Ajunși în casă, soacra mare dă la cei doi miri să rupă un colac mare și frumos împodobit cu panglici sau cârpe colorate. Trag amândoi o dată din colac. Cel care are bucata cea mai mare (de obicei barbatul că este mai puternic)  va avea noroc la bani. Din bucata cea mare mănâncă totuși amândoi, ca să “împartă banii”, și restul de colac il impart mesenilor.

Urmează masa cea mare, cu obiceiurile și tradițiile de nuntă, într-un alt episod.

Foto: Facebook.com

Portret de folclorist din satul Pârcovaci – Hârlău.

Ion Ciobanu s-a născut la  22.12.1950  în orașul Hârlău, jud.Iași.  Invățător, profesor, director Căminului  Cultural din Pârcovaci peste 30 de ani. Este și un cunoscut culegător de folclor din zona Pârcovaci. Iată cum ii caracterizează activitatea,  domnul Paul Iancu, muzeograf la Muzeul Viei și Vinului din Hârlău:

“Ioan Ciobanu a slujit, tăcut, pasionat si conștiincios, interesele culturale ale oamenilor, fiind trei decenii si directorul Căminului Cultural din Pîrcovaci. A fost mentorul care a strâns în jurul său, de la mic și până la mare, zeci și sute de tineri si vârstnici reuniți în cadrul unui ansamblu folcloric de proporții care a valorificat si mai valorifică, încă, folclorul local de aici, jocurile populare care se constituie și astăzi într-un veritabil unicat al artei coregrafice. Multitudinea de spectacole prezentate de acest ansamblu, din care fac parte oameni de mare talent, pasionați și plini de har, atât în satul Pîrcovaci, la Hîrlău, Vorona, Bacău, Sibiu sau Iasi, la Concursurile si Festivalurile Naționale și Internționale de Folclor, l-au făcut cunoscut în întreaga țară, dar și peste hotare, ca unul dintre cele mai autentice si originale ansambluri folclorice. Jocurile populare de aici, jucate cu atâta măiestrie de Ioan Ciobanu, Mihai Buznea și mulți alții, stârnesc fiori și chiar lacrimi celor care le urmăresc.”

Din volumul I, Fii Bahloviei de Paul Iancu, 2011.

Vă prezint doua lucrări folclorice care se înterpretau de vornicei și muzicanți la nuntă:

CONOCĂRIA (DEX. orație de nuntă n.n.)

Bună ziua cinstiți socri mari,

Mulțumim dumneavoastră boieri mari

Dar ce umblați, ce căutați?

Lăsați-ne cu-ncetisorul

Si-o să vă spunem, cuvântul

Cu adevărul

Că de multe ce sunt si dese

Noi vom spune pe alese:

Tânărul nostru-mpărat

Dimineață s-a sculat

Fața albă si-a spălat

Părul negru o pieptănat

Din trâmbiță a trâmbițat

Oaste mare a adunat

300 feciori boieri

Si 200 grăniceri

Iar la răsărit de soare

A plecat la vânătoare

Si-a vânat țara de sus

De la Răsărit pân-la apus

Până caii n-au mai putut

Si potcoavele-au pierdut

Atunci se lăsară mai jos

Pe un deal frumos

Si luară si vânară

Munți cu brazii,

Dealurile cu viile

Câmpurile cu florile

Si satele cu fetele.

Iar când se lăsă mai pe seară

Dădu de urmă de căprioară.

Unii au zis că-i urmă de zână

Să-i fie împăratului de cunună.

Unii au zis că-i urmă de căprioară

Să-i fie împăratului de soțioară.

Atunci nunul cel mare

Cu grija-n spinare

Călare pe-un cal

Ca un ducibal

Făcu ochii roată

Peste ostirea lui toată

Si când încoace privi

Aicea zări

O floricică frumoasă

Dar si drăgăstoasă

Care nu-nfloreste

Nu rodeste

Si mai mult se ofileste

Atunci cu toții am hotărât

Si la casele dumneavoastră am venit

Si-am venit mai mult pe jos

Bine v-am găsit, socri mici, sănătosi

Acu ori floricica ne-o dați

Ori de noi nu mai scăpați

C-am venit cu târnăcoape de argint

Să scoatem floricica din pământ

S-a ducem la împărat în grădină

Să i-o facem gospodină.

Ca acolo să-nflorească

Să nu se mai ofilească.

– Socri mici, de nu credeți

Câte de la împărat aveți

Cine stie carte latinească

Să vină să ne-o citească.

Să nu ne-aduceți vreun popă

Cu barbă rară

Să ne țină pân’ deseară.

Sau unul cu barba căruntă

Să rămână cartea necitită.

Nouă să ne aduceți un popă

Cu barba deasă

Să ne citească carte aleasă

Si unul cu barba ca fusul

Să ne dea curând răspunsul.

Căci răspunsul nostru este:

sase năframe de in

Cusute cu flori si cu ibricin

Fie 3 si cu strămătură

Numai să fie cu voie bună,

Fie si cu mătasă

Numai să fie de la dumneavoastră din casă.

Să nu fie de la niste vecine

Să ne faceți de rusine.

Căci rusinea va fi a noastră

Iar ocara a dumneavoastră.

Socri mici, ascultați si-n urechi băgați

Când soarele va da spre seară

Mare oaste vă-mpresoară.

Să lărgiți casa, să întindeți masa

Că vine împăratul îndată

Cu ostirea lui toată

Cu tineri 155

Din cei mai voinici

Să aduceți fete si tineri frumosi

Bine v-am găsit socri mici sănătosi!

Socri mici, noi am mai sta

Dar ni-i c-om însera,

Si de lupi nu vom scăpa

Că avem de trecut,

Munți înalți si-ntunecosi

Bine v-am găsit socri mici sănătosi!

IERTĂCIUNEA (Se rostea la plecarea mirilor de la casa miresei cu zestrea)

Cinstiți nuni mari, cinstiți socri mari

Stimați părinți, rude si frați

Stimați nuntasi adevărați

Ascultați aceste cuvinte

Ce sunt de la Dumnezeu pentru rugăminte

Căci se roagă fiii dumneavoastră cu smerenie

Să le dați blagoslovire

Si se roagă cu plecăciune

Să le dați iertăciune.

Să-i iertați, să-i binecuvântați

Precum a binecuvântat, Dumnezeu

Lumea si natura:

Luni, întâia zi

A făcut Dumnezeu lumea si Pământul

Numai cu gândul si cuvântul

Marți, a făcut soarele si luna

Ce ne-a fost nouă lumina

De atunci si pân’ acum

Miercuri a făcut luceferii si stelele

Si toate vietățile

Ce sunt sus, în cer, jos pe pământ

Si văzând această minune dumnezeiască

Că n-are cin’ s-o stăpânească

Joi, a patra zi, l-a făcut pe strămosul nostru Adam

Cu trupul din lut

Cu oasele din piatră

Cu sângele din mare

După chipul si asemănarea Sfinției Sale.

I-a suflat în față,

I-a dat viață/ Si i-a zis:

Tu să fii stăpânul acestui paradis.

Dar văzând Dumnezeu

Că nu e bine, ca singur omul să trăiască

S-a gândit Prea Sfântul să-l si însoțească

I-a dat somn si când Adam a adormit

O coastă din trup i-a dezlipit

Si-a făcut-o după cum voia

Pe strămoasa noastră Eva.

Când Adam s-a sculat

Tare s-a înspăimântat

Si-a ’ntrebat:

– Ce este aceasta, Doamne?

– Nu te-nspăimânta, Adame!

Aceasta este trup din trupul tău

Coastă din coasta ta

Si se va numi Eva, soția ta

Si vă blagoslovesc

Să vă înmulțiți

Ca frunza codrului

Ca iarba pământului

Pe aripile vântului,

Si asa trăiră si se înmulțiră

Din neam în neam

Din viță-n viță

Pân’ la aceste două tinere mlădițe

Care stau cu genunchele plecate

Si cu fața rusinată

Si se roagă cu smerenie

Să le dați blagoslovenie.

Si se roagă cu plecăciune

Să le dați iertăciune.

Să-i iertați, să-i binecuvântați

Căci, iertarea părinților

Întăresc casele fiilor

Iar blestemul părinților

Risipesc casele fiilor.

De-ar fi din piatră

S-ar risipi deodată

De-ar fi din lut

S-ar risipi pân’ la pământ.

Iar dumneata, domnisoară mireasă

Plânge si suspină

Că intri-n casă străină

Si te vor mustra fără vină.

Si câte-odată, te vor bate si fără milă

Căci mila de la părinți

Niciodată n-ai s-o uiți.

Iar mila de la bărbat

E ca frunza de plop uscat.

Când crezi că te umbreste

Mai tare te dogorește

Stimați părinți, rude si frați

Stimați nuntasi adunați

Să rostim cu toți-acum

Doamne, ajutați-i, azi la drum

Să rostim cu toți în cor

Cale albă si mult, mult noroc.

Iar eu, voi primi acum

De la nasul mare, un bacsis bun

De la domnisoara mireasă

O năframă frumoasă,

Iar de la domnul mire

Un pahar cu vin

C-asa-i de la Dumnezeu, amin!

Mai multe despre personalități din zona Hârlăului, în volumele „Fii Bahloviei” de Paul Iancu. Cărțile se pot găsite la Muzeul Viei si Vinului din Hârlău.

Foto: Facebook

Opinca românescă

Arheologii au găsit cu ocazia săpăturilor arheologice, urme de opinci datând din anul 2500 î.e.n şi pe care le purtau geto-dacii. Pe Columna lui Traian, se vad ilustrați cu daci în costume ce se aseamănă cu cele purtate de țaranul român și  sunt încălțați cu opinci. Vestigiile arheologice denotă că populaţia locală vâna  animale sălbatice: vulpi, cerbi, bursuci, lupi, urși, ale căror piei erau prelucrate. Cei mai nobili purtau opinci din piei de vânat, cei săraci purtau pe cele din piele de vită sau porc.

Răspândirea atât de largă printre români a opincii le-a atras acestora în trecut porecla de opincari (în maghiară bocskoros). Românii n-au uitat acest fapt şi, atunci când, cu mandatul puterilor Antantei, au eliberat Budapesta în 1919 de bolşevismul regimului lui Bela Kun. Se spune că, în loc să arboreze drapelul tricolor pe clădirea parlamentului,  căprarul Bivolaru,  a preferat să lege o opincă, care a fluturat mult timp deasupra steagului maghiar. Sub raport istoric este de remarcat ştirea că al treilea căpitan al răscoalei ţărăneşti din Transilvania de la 1784, Crişan, şi-a pus singur capăt zilelor în celula de deasupra porţii de intrare în cetatea Bălgradului (Alba Iulia) cu şireturilor (nojițele) de la opinci.

Opinci din piele de porc. Era încălțamintea    la costumul popular al unui copil din Pârcovaci- Hârlău, cu ocazia unor activitați organizate la Clubul Copiilor din Hârlău din decembrie 2011.

 Opincile ţărăneşti erau făcute dintr-o bucată dreptunghiulară de piele sau de cauciuc, strânsă pe laba piciorului cu ajutorul nojiţelor. Vechimea lor este indicată şi de numărul mare de expresii care au intrat în vorbirea autohtonă. A pune cuiva (sau a-i da cu) opinca (în obraz) înseamnă a păcăli pe cineva sau a-l trage pe sfoară, dar şi a face pe cineva de ruşine. Expresia „c-un pantof şi c-o opincă” înseamnă a fi luat prin surprindere, dar și unul care nu-și cunoaște locul în societate. „A umbla cu opinci de fier”înseamnă a umbla mult. „Pe unde şi-a spart dracul opincile” este echivalent cu departe. A călca (pe cineva) pe opinci înseamnă a jigni pe cineva. Opincă în sensul colectiv înseamnă ţărănime. „De la vlădică până la opincă” este expresia care denumește toate straturile sociale, sau de universalitate a unei legi, măsuri administrative, de participarea întrgului popor la o acțiune politică (actul unirii Principatelor de exemplu) etc. “Iși sparge dracul opincile” , adică undeva unde se ajunge cu greutate. “Daca nu ai papuci sunt bune si opicile”, adică sa, să te limitezi la ce ai, la ce poți. “Popă cu opinci nu se crede”, proverbul sugerează ca este bine sa-ți știi limitele. “Cel încălțat în papuci nu-l cunoaște pe cel in opinci”, proverbul vrea să arate ca unul ajuns sus pe scara socială, nu-l mai intereseaza de unde a plecat, sau de cei loviți de soartă, dezinteresul fașă de cei de jos. “Opinca este talpa țării”, expresie folosită de politicienii acum peste 100 de ani, și mai târziu, pentru a-și arăta “grija”, pentru cei mulți, care dau tăria și puterea țării. “Opicari” expresie peiorativă a celor ajunși, a celor potenți, față de țărani, “ Fiecare singur știe unde-l strânge opinca”, s-ar intrepreta prin aceea că fiecare om în parte își cunoaște cel mai bine problemele, greutățile.

Opinci, exponat din muzeul personal al artistului popular Constantin Curecheriu din Sticlăria, com. Scobinți.

Spre deosebire de cisme, pantofi, ghete, opincile sunt comune și femeilor și barbaților. Și alte popoare vecine, la costumul popular tradițional, poartă opinci, sârbii, bulgarii. Insă opincile purtate de români erau unice prin modul cum se confecționau. Așa numita “opincă românească” era diferită. Doar pe partea exterioară a opincii prezintă îngurzire (încrețire). Din acest motiv opinca apare asimetrică.

Opincile erau ușor de confecționat (țăranii și le confecționau singuri), erau comode, permiteau când era frig să se folosească obiele groase din lână), țineau cald, piciorul respira în voie, însă se udau ușor. De asemenea când era ghețuș pe drum se aluneca. Tăranul inventiv, lega un lanț pe sub talpă (un fel de antiderapant). Insă după ce sa început a se folosi cauciucul la confecționarea opincilor, picioarele miroseau groaznic. Să nu uităm ca între cele două războaie mondiale, la Hârlău era o fabrică de opinci.

Poate cei mai în vârstă își amintesc de opincile de cauciuc care atârnau în cui, la stradă,  la o pravalie de lângă fosta frizerie a lui Carol, cam pe locul unde acum este sediul PSD, însa cu vreo 10 metrii mai în față. Țăranii după ce iși cumpărau opincile, traversau strada la cârciuma din colț, restaurantul ce se afla în fostul cinematograf Zillinger, cu aproximație pe locul unde este acum “autogara” Codreanu de la Rareșoaia, pentru a le “uda”, cu un rachiu.

Adormirea Maicii Domnului, 15 august, tradiții, datini și obiceiuri.

Adormirea Maicii Domnului sau Sântămaria Mare, una dintre marile sărbători ale bisericii creştine, prăznuită în 15 august, marchează trecerea de la vară la toamnă şi totodată Ziua Marinei, Maica Domnului fiind ocrotitoarea marinarilor.

De pe 15 august se deschidea, în satul tradițional, un important sezon al nunților, sezon care tinea pana la intrarea in postul Craciunului. In aceasta zi se organizau targurile si iarmaroacele de toamna. Perioada dintre cele doua Sântămarii, numita Intre Sântămarii, se considera timp optim pentru semăna­turile de toamnă.

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este prăznuită de ortodocşi şi catolici în fiecare an, pe data de 15 august. Ea este cunoscută în Apus sub numele de Înălţarea cu trupul la cer a Maicii Domnului. Este sărbătoarea în amintirea zilei în care Fecioara Maria şi-a dat obştescul sfârşit.

Despre adormirea Maicii Domnului nu avem informaţii în Sfintele Evanghelii, ci numai în tradiţia Bisericii. Aceasta este tratată în scrierile a patru părinţi orientali: Patriarhul Modest al Ierusalimului, Andrei Criteanul, Gherman al Constantinopolului şi Sfântul Ioan Damaschin. În scrierile lor se spune că Maica Domnului a fost înştiinţată printr-un înger de mutarea ei din această viaţă. Aceeaşi traditie spune că apostolii, aflaţi în acel moment în diferite zone ale lumii, au fost aduşi pe nori pentru a fi prezenţi la acest eveniment. Prin pronia divină, Apostolul Toma nu a fost prezent la înmormântare, sosind trei zile mai târziu. Întristat, a cerut să se deschidă mormântul, pentru a săruta mâinile Născătoarei de Dumnezeu, dar intrând, l-a găsit gol. În timp, în cuvântările Părinţilor Bisericii, începe să se afirme cu mai multă putere credinţa că după adormirea sa, Fecioara Maria a fost înviată de Fiul Său şi luată cu trupul în Împărăţia Cerurilor.

Tradiţia mai spune că după ce şi-a săvârşit misiunea apostolică ce i-a fost încredinţată, şi anume să ducă în Muntele Athonului (Athos) credinţa, Maica Domnului dorea să se mute la Fiul Său. Această cerere i-a fost îndeplinită, fiind astfel săvârşită şi dorinţa creştinilor ca trupul Maicii Domnului să nu fie supus putreziciunii şi să fie luat la cer.

Ca şi Iisus Hristos, Maica Domnului îi iubeşte atât de mult pe oameni încât L-a convins pe Dumnezeu să transforme fuioarele, care se dau de Iordan, într-un mare năvod.

Tot din tradiţie aflăm că, înainte de Marea Judecată, Maica Domnului va da cu năvodul de trei ori prin iad, sufletele de acolo putând să se prindă de el şi astfel să se mântuiască de păcate. Se mai spune că dracii, rămaşi fără sufletele oamenilor, se vor mânca între ei până când nu va mai rămâne niciunul.

Pe timpuri, însă și acum, în seara de 14 august în ajun, creștinii serbau printr-o priveghere, la care participa tot satul. La aceasta priveghere, sau prohod, toti oamenii, împărțiti în trei cete, cântă un cântec de jale, în trei glasuri. In mijlocul bisericii este scoasă, spre a fi sărutată, icoana volantă (pe pânză) a Adormirii Maicii Domnului, peste care oamenii așezau flori. Icoana este apoi scoasă din biserică în procesiune. Se înconjură de trei ori biserica cu icoana, în procesiune, cu cântări și lumânări aprinse, apoi se intra din nou în biserică.

Aceasta procesiune simbolizează petrecerea, de către  săteni, a Maicii Domnului către mormânt, fiind asimilată cu înmormântări simbolice, cântările de jale  de la prohod fiind de fapt bocet după Maica Domnului, considerată de ortodocși mamă, care octotește toată viața pământească și ajută în viața de după moarte. In acest sens, participarea la prohod și cântarea prohodului este obligația morală a fiecărui creștin, pentru că astfel el jelește adormirea cereștii sale maici.

Astfel, creștinii știu când să o invoce pe Maica Precista, adica în momente de mare cumpănă a vieții: pentru nașterea ușoară a copiilor, pentru căsătoria fetelor (fetele purtau la sân de Sântămarie o plantă numită năvalnic, care se spune avea darul de a aduce pețitori). Maica Domnului era considerată apăratoarea tuturora celor năpăstuiți de soartă, dar și a celora care se roagă neîncetat pentru iertarea păcatelor celor adormiți, adica a morților.

Toate aceste sisteme de credințe ne trimit spre vremurile de demult, precreștină a naturii. O straveche Zeiță Mamă, care apare tânără la Sânziene, matură acum și la Vinerea Mare sau bătrână în Zilele Babei Dochia. De altfel , sărbătoarea Sântămării cuprinde multe elemente cu un pronunțat caracter agrar.

Marea Zeiță Mamă, zeița supremă a culturii Cucuteni, simbolul maternității și al fertilității.

La ţară se obişnuieşte ca în această zi să fie angajaţi pândarii în vii şi se spune că se „leagă” ciocul păsărilor pentru a nu mai putea strica boabele de struguri. De asemenea, se oferă ofrandă din noua poamă.

În părţile Moldovei, Sfânta Maria Mare este considerată „a morţilor”, fiind pomeniţi toţi cei care au numele pornind de la cel al Preacuratei şi doar la Sfânta Maria Mică (8 septembrie) sunt sărbătoriţi cei care poartă acest nume.

La sărbătoarea Sfintei Marii se adună ultimele plante de leac, putându-se afla cum va fi toamna ce se apropie şi se culeg flori care se pun la icoana Preacuratei, considerându-se că apoi sunt bune de leac.

Între cele două Marii (15 august – 8 septembrie) este timpul prielnic semănării grâului.

La Sfânta Marie, la care se face mâncare pe bază de carne de pasăre, se bea vin și se fac cozonaci.

După cum spuneam, în unele părţi ale Moldovei, sărbătoarea de la 15 august este considerată „a morţilor”. Cu această ocazie sunt pomeniţi toţi strămoşii plecaţi în lumea drepţilor şi care au purtat numele Sfintei Fecioare. În ziua praznicului, femeile merg la biserică şi duc cele mai frumoase flori din grădină, o „colivă de struguri”, prune şi faguri de miere, pe care le dau în amintirea răposaţilor, „să fie de sufletul lor”.

Ofrande

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului încheie un ciclu bisericesc, care se redeschide pe 1 septembrie, prima sărbatoare fiind de cea a Naşterii Maicii Domnului (8 septembrie). Dintr-o sămânţă, aparent moartă, se va naşte un nou spic de grâu plin cu boabe, pentru a adeveri că din moarte va fi înviere.

Mai multe lăcaşuri de cult din ţară ocrotite de Maica Domnului îşi serbează, joi, hramul.

Este păcat să spui ”La mulți ani”?

Pornind de la faptul că este vorba despre Adormirea Maicii Domnului, deci trecerea în neființă a Fecioarei Maria, se presupune că este mare păcat dacă spui ”La mulți ani” celor care poartă numele Sfintei Fecioare. Se zice că de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului se pomenesc doar morții, iar ziua onomastica poate fi sărbătorită doar pe 8 septembrie, atunci când Biserica sărbătorește Nașterea Maicii Domnului.

Biserica, însă, nu consideră greșit să spui ”La mulți ani!” cu ocazia acestei sărbători, fiind considerată o sărbătoare plină de bucurie.  Moartea Maicii Domnului este mutare la Viață, după cum reiese și din troparul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului: „Mutatu-te-ai la viață ceea ce ești Maică Vieții”. Din acest motiv, această sărbătoare nu este tristă, ci plină de bucurie, scrie crestinortodox.ro. După credință Sfintei Biserici, la Adormirea Maicii Domnului, trupul ei n-a cunoscut putrezirea, care vine după moarte, nici n-a rămas în mormânt. Maica Domnului, cu trupul schimbat, viu și proslăvit, a fost mutată, cu trup cu tot la ceruri, ca o pârgă a întregii omeniri. Dar, spre deosebire de Mântuitor, ea a fost dusă la ceruri de îngeri, nu prin puterea ei, ca Mântuitorul. Și de acolo se roagă de-a pururi pentru noi.

In vecinătatea orașului Hârlău, este hram la bisericile din Deleni (biserica cea veche de lângă conacul Ghica) și cea de la Feredeni. Amandouă biserici sunt vechi si sunt monumente istorice. Merită mers la hram sau în vizită.

Catapeteasma bisericii cantacuzine din Deleni, județul Iași

Biserica Deleni – naosul.

De acum încep câșlegile de toamnă care țin până 14 noiembrie, când începe postul Crăciunului.

Nuntă la români (cap. IV)

Este vineri. Vorniceii cu plosca sau cu sticla cu bautura umbla prin sat si fac chemarile la nuntă. Ajunși la casa gospodarului, aceștia saluta gazdele si le fac chemarea care suna cam asa:

Suntem trimisi la dumneavoastra, cu un cuvânt de la dumnezeu si de la domnul mire (numele si prenumele), care vă roagă prin noi să veniti să luati parte și dumneavoastra la ospățul dumisale, poimâine!

La un talger cu mâncare

La un pahar de bautură

La mai multa voie bună

Să petrecem împreună

Din toata inima va poftește,

Si cu drag vă si asteptă

sau

Vă poftește jupân mire

Si jupăneasa mireasă

Si socrii cei mari

Si nunii cei mari

Si noi vorniceii

Ca aveți si dumneavoastra fete si feciori

Si noi vă vom da o mana de ajutor!

Daca gospodarul incuviinteaza, si spune ca va veni, i se va da din plosca sau sticla de băutura. In alte parți i se ofera întâi bautura si apoi i se face chemarea la nuntă.

Si avenit si ziua de sâmbata. De acum incepe nunta propriu-zisă!

La casa miresei se adună mai multe fete si druștele. In mijlocul casei se aseaza o masa acoperita cu o fața de masa. Pe mijlocul mesei se pun patru coleci mari, unul peste altul. Inauntru se pune un bulgare de sare si o năframa. Năframa in seara nunții, mireasa o va pune la brâu mirelui si nu o va scoate decat a doua zi. Acea naframa, va ajunge după nuntă pe fundul lazii de zestre. Nu va fi scoasa niciodata cat va trai mireasa. Naframa se va scoate doar la moartea ei, peste ani si ani si ii va acoperi fața! Colacii sunt pentru nuni.

Mireasa ajutata de druște se piaptana, imbraca hainele de mireasa si astepta alaiul mirelui care urmaza sa soseasca. Costumul miresei se compune din ie sau cămasă, bârneață, poale, fotă, bondiță inflorata peste ie, pe cap cunună sau maramă, in picioare ghete sau opinci. Dacă este frig, va purta pe umeri cojocel de miel. Daca după logodna a  venit deja in casa mirelui, atunci va iesi in prag si va astepta alaiul de nuntasi.

Mirele, ajutat de flacăi si prieteni se aseaza pe un scaun, un prieten ii ține oglinda, iar altul il tunde si il barbereste. Simbolic va marca iesirea din statutul de flacau si trecerea in randul bărbatilor. Mirele imbraca camasa de nuntă. Camasa este alba din borangic, bumbac sau lana, care se incheie cu doi nasturi la gat, manecile sunt increțite. Se incinge cu un chimir sau brâu care are canafi din lâna colorata. Peste camasa are bundită de miel cu frumoase cusaturi. De la brau in jos are itari incretiti. In picioare opinci, sau cisme. Pe cap caciula de miel. Daca este rece pe umeri va purta un suman de lâna.

Costume de mire si mireasa. Din colectia Muzeului de etnografie a Moldovei. Sunt expuse la Muzeul Viei si Vinului din Hârlău.

La casa mirelui, flăcăii si fetele vor impodobi un brad  cu hârtie poleita, cu nuci, portocale, covrigi si un prosop, pe care-l poarta un vornicel avand grija sa-l joace. Acesta va ajunge la masa cea mare in noaptea nunții de la casa mirelui.

De la casa mirelui, alaiul de nunta, fete si flacăi, pleaca spre casa miresei. Flăcăii călare pe cai iuți, fetele si scripcarii in carute (car cu boi). Un vornicel va purta bradul impodobit si-l va juca mereu pe muzica cantata de scripcari. Este o atmosfera de bucurie, cu chiuituri si strigate.

Costume de nuntași din Colecția Muzeului de Etnografie a Moldovei din Iași.

Una din fete va duce darul mirelui pentru mireasa. Pe drum nuntasii mirelui se intalnesc cu flacaii din alaiul miresei, de asemenea calare pe cai. Are loc o intrecere intre flăcăii calare. Cel care castiga este laudat el si calul. Primeste de la mire bacsis, sau o bucata de postav, iar cel care pierde o naframa.

Mireasa iese in pragul casei, avand druștele lângă ea. Langa mireasa va fi o donită cu apa, pe doniță un colac mare, acoperit cu o naframa frumos impodobită.

Ajunsi la casa miresei, starostele striga sa se deschidă portile.

Portițe se dau  la o parte si starostele vorniceilor din partea mirelui vine in fața onoraților nuntași si rude din partea miresei, a miresei si celor prezenti si spune:

Bună vreme, buna vreme,

Gospodari,

Flacăi dumneavoastra

Toți stați

Si ascultati,

Ce va sa zică

Gurita noastra

Noi amu am venit sa intrebam

Pe dumneavoastra

De viață (….)

Si pe tânărul nostru imparat sa-l așteptați,

Cu mese întinse,

Cu faclii aprinse,

Cu bucate bune,

Cu pahare pline,

Cu vorbe de omenie,Cu Dumnezeu sa va ție,

Si pentru povestea mea

O copilă tinerea,

Si o basmăluță de in

Sa-mi  ștearga gura de vin,

Sa traiți la mulți ani!

Vornicelul, va spune de ce sunt cu un alai asa de mare la poarta. Pentru ca aici, tanarul nostru a găsit o floricică pe care o va lua, o va sadi la el acasa pentru a inflori si rodi!

După ce vornicelul a facut aceasta strigare, mireasa ii da un colacul de pe donița de apa. Vornicelul rupe colacul si-l imparte cu nuntasii care-l insoțesc in alaiul de nuntă. Iar naframa, mireasa o leaga la capastrul calului vornicelului.

Alaiul este poftit in casa miresei. Vornicelul scoate darul miresei. Darul este asezat intr-o sită noua, pe care o acoperă cu un frumos stergar daruit de mama mirelui. Vornicelul pe acordurile muzicale ale scripcarului joaca darul sii spune  miresei ca acest dar din partea mirelui. Mireasa vrea sa apuce darul insa vornicelul nu se lasa, mai joaca darul si ii spune sa nu se repeada la dar cum s-a grabit la maritat! Intr-o atmosfera de voie bune si de joc, mireasa intra in posesia darului. De obicei podoabe (sirag de margele, obiecte de infrumusetare, sirag de galbeni daca mirele este dintr-o familie avuta).

Si mireasa are un dar pentru mire. De obicei se da o camasa de borangic, de bumbac sau in, lucrata de mireasa cu frumoase inflorituri. Ea il va da vornicelului ei, care il va juca pe muzica scripcarilor, va lauda darul către mire. Daca mirele intinde mana sa-l ia, acesta il respinge șii spune sa nu se repeada la luat, cum s-a grabit la insurat, lasând draguțele din sat, de când era flacau in lacrimi si jale. Pâna la urma si mirele intra in posesia darului oferit de mireasa.

Pentru urari si dar, mireasa cinstește pe vatajei (vornici) cu un pahar cu rachiu.

Nuntașii ies in curtea casei unde se incinge hora, se joacă, se chiuie. Parinții miresei cinstesc oaspeții din alaiul mirelui cu rachiu si vin.

Nuntașii din partea mirelui, cer miresei sa arate zestrea, pentru a o lua la casa mirelui. Flacaii si fetele din alaiul mirelui intra in camera de curat, unde mireasa tine lada de zestre si celelalte articole din zestre. Insa in camera stau de paza fetele, drustele din partea miresei care nu dau voie sa ia nimic pana nu primesc un bacsis de la mire. Zestrea este luata si nuntasii pe muzica scripcarilor, joaca cu articolele de zestre în mâini, si merg afara din casa. Insa la ușa mai au un obstacol. Fratii si flacaii din alaiul miresei pazesc usa de iesire si nu dau voie sa iasa cu zestrea pana nu primesc si ei un bacsis.

Camera de curat, se vede lada de zestre si o parte din zestrea miresei.

După ce sau mântuit jocurile și nuntașii stau de plecare, dinaintea casei se așterne un lăiceru (covoraș). Părinții miresei stau pe scaune, iar la picioare au pusă o perină. Mirii ingenunchiază (în unele locuri doar mireasa). Ei isi cer iertare de la parinții fetei si cer binecuvântarea. Un scripcar bun de gura spune cu aceasta ocazie:

Cinstiți părinți, poftiți de iertați

Iertați si blagosloviți

Aceste două mladițe,

Ca să fie casa, casă

Si viața luminoasă

Sa traiasca mirele,

Stapâneasca-și vitele,

Toate avuțiile,

Să traiască și mireasa

Să schiverniceasca (intretine n.n.) casa.

Intru mulți ani să traiti,

Cu toții sa va inveseliți!

Tatal miresei da un bacșiș la scripcar si un pahar cu rachiu.

O data zestrea incarcata in car (carută), se urca si mireasa si parintii acesteia si se indreapta spre casa nunilor. Unde prin joc, chiote si focuri de pistoale si pusti se indrepta spre casa nunilor si apoi spre casa mirelui.

Dacă mirele este din alt sat, feciorii din sat cer o despagubire mirelui, asa numita vulpe (hulpe), de obicei stiindu-se obiceiurile locului, mirele da de baut la feciori, daca nu, acestia ii blocheaza drumul cu lemne sau chiar ii scot rotile de la carul (căruța) cu zestrea miresii!

Se pune in miscare alaiul, si la iesirea de pe poarta casei parintești a miresii, scripcarii incep a canta:

Hai mireasă, hai,

Că te ducem la strainu,

Ce te mustra fara vină,

Si te bate fară mila,

Ca mila de la barbat,

E ca frunza de păr uscat,

Mila de la părinți,

Cu mare greu o so uiți (….)

Cât la măicuța-ți erai

De lucru, nu lucrai,

Tot dragul mamei erai,

Dar daca te-ai mărita,

Copii te-ar impresura,

Grijile mi te-ar lua,

Că bărbatu nu-i părinte

Să-ti rabde orice cuvinte.(…)

Tot la plecarea alaiului de nuntă de la parinții miresei, scripcarii mai cântă:

Taci mireasa, nu mai plânge,

Mijlocelul nu-ți mai frânge,

Că acasa te-i intoarce,

Când pe strat inul s-o toarce

Si la măta te-i duce

Cînd o face plopul mere,

Si rachita vișinele.(…)

O alta varianta de cântec al miresei.

Pe drum alaiul mirelui și miresei este intampinat de sateni, iar unii mai ales copii, arunca cu apa din cofa, pe drum, in calea mirilor, pentru ca sa le merga bine tinerilor insuratei, sa fie bogati si sanatosi.  Pentru asta primesc de la vornici un bacsis. Ajunsi la casa mirelui, in curte se incing iarăsi horele si jocurile.

Costume de nuntași. Exepuse la Muzeul Viei si Vinului din Hârlau.

După ce nuntașii se ostenesc cu jocul in curte, sunt invitați in camera unde este amenajată masa. In capul mesei stau mireasa și mirele, parinții mirilor, vornicei, druște și nuntași. Masa cea mare va fi duminică seara. Intâi trec sa-i ia pe nuni, apoi se cunună la biserică și apoi revin la casa mirelui pentru masa cea mare de duminică seara. (va urma).

Referinte: Lucrarea de etnografie din 1880 a scriitoarei Elena Sevastos: NUNTA LA ROMÂNI.

Fotografiile sunt de pe situl oficial al Muzeul Viei si Vinului Hârlău: http://www.muzeulvieisivinului.ro/

Postul Sfintei Marii

In pregatirea sarbatorii Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria Mare), care este una din marile sarbatori a anului bisericesc, creștinii ortodoxi,  in perioada 1-15 august tin doua saptamani de post.

Este un post scurt dar aspru, fara dezlegari, in afara dezlegarii la ulei si vin in zilele de sâmbată și duminică. Despre postul Sfintei Marii se spune ca este aspru deoarece este rupt din Postul Mare. Este un post de vara, la care crestinii folosesc din plin roadele din grădină si ogor care au ajuns la deplina maturitate. Legumele sunt coapte, este o abundență de fructe iar strugurii se incep a coace. Se termina treieratul grâului, din care se fac primele colive, din boabe batute in chiuă. Pomenirea Morților se face cu ofrande din grâu: colivă. Alte ofrande aduse acum la biserică pentru pomenirea celor morți, dar și ca jertfă de mulțumire pentru roade, spre binecuvântarea celor vii: struguri de vară, mere, pere, prune, piersici.

Postul este bun si pentru organism. Consumând fructe si legume proaspete, ne fortificăm organismul, ne refacem vitaminele si mineralele din corp. Totodată detoxifiem organismul si-l pregatim pentru vremea de câșlegii de toamnă cari țin de la 16 august până la 14 noiembrie, cand intram in postul Craciunului. Si uite asa, mai cu post, mai cu câșlegi, mai cu praznice împaratești, trece vara, trece toamna, si mai imbatrânim cu un an. Sa aveți sănătate!

Referințe: Calendarul gastronomic 2013, realizat de Complexul Muzeal Național „Moldova” din Iași si Muzeul Etnografic al Moldovei!

Foto: http://www.gustos.ro

Schimbarea la față, începutul toamnei.

Aceasta sarbatoare este prăznuită pe data de 6 august (sărbătoare cu dată fixă) si este privita ca fiind inceputul toamnei,  fiind socotita zi de hotar pentru vara. Din aceasta zi vremea incepe sa se schimbe si sa se răceasca. Schimbarea la Fata mai este numita in popor si Obrejenia, Pobrojenia sau Probojeni. Denumirea Obrejenie vine din slavona, “obrejenie” semnificand transformare, schimbare. Denumirea in limba greaca a sarbatorii Schimbarii la Fata a Domnului este Metamorphosis (Transfigurarea).

Din 6 august, toamna incepe sa-si intre treptat, treptat, in drepturi. De acum inainte, iarba nu mai creste, pasarile se pregatesc sa plece spre tarile calde, insectele se pregatesc sa intre in pamant. Frunzele copacilor incep sa rugineasca. Daca in ”Ziua Schimbarii la Fata” vremea este insorita si placuta, toamna va fi una roditoare si imbelsugata. In schimb, daca ploua, toamna va fi una mohorata. In popor se spune ca daca in postul Adormirii Maicii Domnului ploua mult, iarna care va veni va fi una plina de ninsori.

Este bine ca pana la aceasta data taranii sa termine de cosit si de adunat fanul. De acum incolo iarba si florile doar imbratranesc, fânul nu mai este asa bun. Acum se culeg si ultimele plante de leac cum ar fi avrămeasa, leușteanul sau mușețelul. Acestea impreuna cu crenguța cu șapte prune și câteva alune, au darul de a vindeca frigurile.

In aceasta zi se poate incepe si gustatul boabelor de struguri. Desi inca nu sunt coapte si ti se sterpezeste gura de la ele, traditia le atribuie un rol vindecator si se spune ca strugurii sunt buni de leac, pentru cei care au intestinele sensibile.

O veche superstitie spune ca nu e bine sa te mai scalzi in apele repezi de munte, ca apele se racesc, iar cerbii vin sa le spurce si te poți  îmbolnavi. “De la Probajenii inainte, nu-i slobod sa te mai scalzi in rau. O coborat cerbul de la munte, s-o pisat in apa si-o racit apa. Atata-i tat.” (Memoria Ethnologica – colectia Parasca Fat). 

Tot de acum este bine ca sa nu se mai doarma afara.

                           “Numa` atata-i vara, vară

                            Pana-i patu` mandrii-afară

                            Daca mandra patu-si mută

                            Poti sa stii, vara-i trecută.”

Citat din  ”Memoria Ethnologica – colectia Parasca Făț”.

Se credea in vechime ca in aceasta zi sa ne găseasca impacati cu ceilalti și mai ales cu noi însine. Cei care nu sarbatoreau aceasta zi așa cum se cuvine, se vor usca și se vor ingalbeni ca florile și ca frunzele.

Referinte: Timpul sacru – „Sarbatorile de alta data” de Marcel Lutic.

Nuntă la români (cap III)

Bucatele de la nuntă

De acesta data, continuăm pregatirile de nuntă. Voi apela la  cartea Bucataria țăranului român scrisa acum 100 de ani de invatatorul Mihai Lupescu (despre care am mai scris articole pe acest blog)!

Daca este frig, masa se așeaza in casa, în camera mare, iar daca este cald, in curte sub un șopron mai mare. Se fac niște capre din lemn, pe care se pun scanduri lungi. Masa se acopera cu fețe de masa inflorate. Pe fața de masa se pune pâinea taiata felii (facută acasa sau luată din târg) sau mamaliga feliată, pe funduri de lemn. Se mai pun strachinile pentru mancare, linguri, căni sau pahare pentru vin si rachiu.

Strachinile, talgere, ori farfurii, paharele si cănile cele mai aratoase, se pun in capul mesei unde stau mirii si nasii (nunii)!

Mâncarea este pregatita la bucataria casei de bucatarițe, cunoscute in sat si chemate la nunti, botezuri si pomeniri, care sunt ajutate de mai multe femei ale casei, rude sau vecine. Bucatarițele, isi astepta si ele bacșișul de pe urma mesei celei mari!

Bucatele de la masa arata cat de cuprins este gospodarul! Cu cât este mai chiabur, cu atat mai bogata este masa si mai alese băuturile.

Deci ce gasim pe masa de nuntă? Borsul cu carne (zamă), găluște (sarmale), plachie, friptura, o strachina cu stafide. Mancarea se pune pe mijlocul mesei, in strachini mari, fiecare ia si isi pune in strachina din față, (talgere sau farfurii) atât cât ii trebuie! Mâncarea este adusa de doua sau trei femei, bucatarițele, si se aseaza pe mijlocul mesei. La nunți, mancarea este fudulie, bautura este baza si tărie!

Mâncarea si băutura nu este diferita de cea de pe masa țaranului român in zi de sărbatoare!

Mesenii după ce s-au așezat la masa, până vine mancarea se cinstesc cu rachiu!

Bautura data la masa cea mare este  rachiul si vinul! Vinul se aduce de vornicei in carafe mari, care se pun pe mijlocul mesei. Fiecare mesean, isi pune in cani sau pahare cat dorește! Daca vinul este bun, carafa de indata se golește si trebuie umpluta din nou de la butoiul cu vin.

Pentru a sta la masa, se fac din butuci de lemn si scanduri, un fel de banci de lemn, lungi cat tine masa, pe amândoua partile, care se acopera cu țolinci din cordele, iar la nasi si miri lanicere.

Pe pereti se pun covore (păretare, scoarțe) din lână. Inca un moment in care mireasa isi poate arata indemanarea si cat de gospodina este, deoarece toate aceste articole de decor sunt facute de mana miresei si a femeilor din casă.

Mai la o parte se face masa scripcarilor. Acestia după ce mai cântă cateva jocuri, stau la masa. De obicei au si ei aceiasi mancare si bautura ca toti mesenii!

La masa cea mare, de  cununie, se face seara. Ziua, de după cununie, tineretul joacă la casa mirelui, iar socrii mari pregatesc masa cea mare.

Intr-o camera vecina, se aranjeaza masa druștelor și vorniceilor. Ei au pe masa mancarea de la masa cea mare, la druște nu se da de băut, iar vorniceii doar gustă din băutura ca au treabă in noaptea nuntii. Lor nu li se inchina paharele dulci, deci,  nu dau daruri mirilor.

Masa bucătarițelor. In afara faptului ca muncesc din greu in bucatarie pentru gătitul bucatelor, doua sau trei bucatarițe, servesc la masa in noapte nunții! Pentru munca lor sunt platite asa cum s-au tocmit cu socrii, Iar de la masa cea mare mai primesc si bacsis. In general bucatarițele sunt femei in varsta, cunoscute in sat ca fiind curate, gospodine si mai ales bune bucatarese. La terminarea mesei cele mari, se așeaza si ele la masa si primesc mancare si bautura, iar din toata saracia fac si ele un dar mirilor!

Masa socrilor. Parinții flacaului si ai fetei, in noaptea nunții dau ajutor la masa cea mare! După ce ultimul nuntaș a plecat, se așeaza si ei după o noapte alba, la masa. Servesc aceleași bucate ca si nuntașii, cinstesc un pahar de țuica si de vin. Vornicul cel mare, le inchina si lor paharelele dulci, iar socrii in afara de zestre, scot din chimir darul catre tinerii insurăței! Acesta este mai mare sau mai mic (mai mare intotdeauna de la parinții flacaului) după cât de cuprinși sunt. După dar se vede cât de chiaburi sau saraci sunt! După cum se vede, este cu totul diferit de nuntile de astazi! Despre nunta propriu zisa in alt episod (va urma)!

Foto: Facebook