Căciula, de la accesoriu la îmbrăcăminte, la simbol social

Ce-l făcea pe românul din toate timpurile să țină la tradițiile portului popular?

Poate orgoliul strămoşesc, orgoliul portului şi al obiceiurilor, ce se substituie orgoliului preistoric, în condiţiile în care românul, rupt iniţiatic de mit, dar nu şi subconştient, trăieşte sub „teroarea istoriei” drama propriei sale înstrăinări. Preistoria devine, în astfel de condiţii, doar o fudulire, o lustruire exterioară, o rupere de matricea stilistică prin atât de rarul, dar disperatul ţipăt al înstrăinării „de la daci, de la romani”.

Românul, fără a se mărturisi pe sine nici măcar în celelalte cântece ancestrale, oraţiile de nuntă, în care el, românul, este „fiu de împărat” (fiu al Împăratului Ceresc, desigur, deci creştin preistoricizat), se mândreşte „cu cuşmuţă brumărie, / cu cunună argintie”, cuşma sau căciula simbolizând muntele („Tinere, ţine căciula cu evlavie, în acelaşi timp căciula te înalţă, te saltă acolo”),  dar şi maturitatea („Să trăieşti cu plăcere primăvara maturităţii, să fiţi uniţi căciulei, luptaţi pentru căciulă”

Căciula, folosită de tineri şi vârstnici, se purta iarna, numită şi „cuşmă”, de culoare neagră, din blană de miel nou născut. Căciula era căptuşită cu blană de câine, pisică sau alt animal. Ea era confecţionată de cojocari sau se cumpăra de pe piaţa, în zilele de târg.

Dar principala piesă pentru acoperirea capului a constituit-o căciula de miel ţurcan (caracul), neagră, mai rar brumărie sau liliachie, confecţionată de cojocari sau blănari. Căciula de formă înaltă, ţuguiată, purtată cu vârful puţin pe o parte sau pe ceafă, era apreciată după „valurile” blănii de miel, cărora li se putea da o anumită ondulaţie şi fineţe, precum şi strălucirea scontată, prin tratarea lor cu ulei de nucă. Cu ocazia sărbătorilor, căciulile se împodobeau cu flori, panglici colorate, mărgele.

Mărimea căciulii, finețea pielii, forma era un simbol al poziției sociale.

De obicei săteanul avea o căciulă de bună, pentru ocazii (nuntă, biserică, cumătrie, mers la târg) alta de lucru mai veche și mai ponosită.

Modul cum se purta căciula era un semnal și pentru celelelte persoane:

• căciula era purtată de flăcăi necăsătoriți mai pe spate și pe ureche.
• bărbații căsătoriți o purtau dreaptă pe cap.
• căciula purtată mai pe ochi, era semn de supărare.
• căciula îndesată pe urechi, o poartă copii și moșnegii.

Portul căciulii este regăsit și în proverbele românilor:

• Pe capul bun, stă bine și o caciulă ruptă,
• La așa cap, așa căciulă
• Cu musca pe căciulă
• Să dai cu căciula-n câini,
• Buna ziua căciulă, că stăpânul n–are gură.
• A-și lua căciula de pe cap
• A ieși părul prin căciulă
• Asta e…altă căciulă.
• Se căciulește, pentru nimic.
• Și-a băut și căciula din cap,
• Poartă degeaba căciulă,
• Nu-l doare nici în căciulă
• Omul la drum, cu gândul acasă, pierde căciula-n târg

La nuntă, căciulile erau împodobite cu șnur sau panglică tricoloră din material textil, sau cu mărgele, canafi, ciucuri. Cum se mai văd în ziua de astăzi doar la costumele flăcăilor din alaiul de cerb, capră, urători de anul nou.

In semn de respect la intrarea în biserică, la înmormântare, când se intră în casă, când se adresau stăpânului sau unei autorități, săteanul își lua căciula-n mână.

La mânie, dar și în semn de supărare, a pagubă, dădea cu căciula de pământ.

Căciula a fost o componentă a ținutei militarilor. Sub coif purtau căciula, pentru a ține cald și a amortiza loviturile primite în zona capului.

La 1877, în primul și al doilea război mondial, căciula de oaie a fost un accesoriu apreciat de luptători. S-a renunțat la căciula românescă după 1950 când s-a adoptat căciula rusească cu clape.  Abia după revoluție s-a renunțat la acest model rusesc, revenindu-se la căciula tradițională din piele de miel.

Căciula de miel cu bordură lată nu este tradițională, o purtau doar cei avuți și după război persoane din partid și administrația de stat. Acum este foarte căutată mai ales de persoane mai în vârstă și mai puțin de tineri, care se mulțumesc și cu o căciuliță din material textil.

Căciuli de toate formele și culorile fotografiate în târg la Hârlău acum câteva zile. Aceste căciuli mi-au inspirat articolul de față.

Nicolae Florea – bardul popular din Deleni

In dimineața zilei de 3 ianuarie, mă pregătesc să merg la „Festivalul datinilor și obiceiurilor de iarnă”. La sediul PSD, îl găsesc pe Nicolae Florea, cunoscut și cu numele  de Iftodi, care avea un acordeon și era pe picior de plecare spre scena festivalului. Acesta discuta cu Ioan Alupei, responsabilul sediului.

Ne cunoaștem de mult, de la diferite festivaluri și mai ales de la Muzeul Viei și Vinului din Hârlău, unde invitat de domnul muzeograf Paul Iancu, ne încânta cu cântece populare și de pahar, la Festivalul vinului : „Când strugurii se coc”.

Din vorbă în vorbă, ne povestește din ce motiv este cunoscut și cu numele de Iftodi, despre activitatea lui de peste 25 de ani, de coordonator al unei formații artistice la Centrul de Îngrijire și Asistență Hârlău.

In acea zi, cu toate că este din Deleni, făcea parte din formația orchestrală a ansamblului  folcloric din Flămânzi. L-am văzut cântând pe scenă la acordeon, mai mult de acompaniament, solist fiind un instrumentist la fluier, de altfel, foarte bun.

Mi-a spus că domnul Paul Iancu i-a dedicat câteva pagini în volumul I din „Fii Bahloviei”.

Amintirea cea mai vie o are de la un spectacol de succes de la Chișinău, unde a luat un mare premiu pentru o doină populară originală, din Deleni. La rugămintea mea și a domnului Ioan Alupei, a interpretat cu voce înaltă pe un ton serios, ca la  concurs (deci ca la festival),  doina de dragoste cu mândra ce a părăsit flăcăul.

Recitesc amintitele pagini dedicate de domnul muzeograf Paul Iancu în „Fii Bahloviei”, și nu pot, să nu remarc, că am avut ocazia să discut cu un adevărat creator de folclor și interpret popular, atât vocal și instrumentist. Un animator și coordonator de formații de dansuri și de interpreți de muzică populară. Un om care a cunoscut succesul, participant la multe festivaluri naționale și internaționale inclusiv cu Ansamblul „Corăgheasca” din Deleni.  In prezent se pare că nu-i merge prea bine. Lumea nu mai apelează la talentul lui de interpret de muzică populară și de cântece de petrecere. Motivul este cunoscut de noi toți: laptopul cu o stație de amplificare și manelele.

Dacă tânăra generație nu-l cunoaște, cei din generațiile de mai de mult, încă îl apreciază, și-l aplaudă.

Ii doresc domnului Nicolae Florea multă sănătate și să nu abandoneze încă mulți ani renumita cobză cu care își acompaniază cântecele. De asemenea, fac un apel la persoanele care organizează activități culturale publice, să-l invite și pe domnul Nicolae Florea.

A fost și a 51-a ediție a Festivalului de datini și obiceiuri de iarnă din Hârlău

Ca în fiecare an, la 3 ianuarie, primăria și consiliul local Hârlău, casa de cultură din Hârlău, organizează Festivalul de datini și obiceiuri de iarnă. In acest an a fost ediția 51.

De data aceasta nu am mai asistat la  întreg spectacolul. Insă am văzut principalele ansambluri folclorice și formații care contează: Ansamblul de la Flămânzi, județul Botoșani, ansamblul Corăgheasca de la Deleni, alaiurile de cerb de la Ceplenița, Sticlăria, Deleni, Pârcovaci.

A fost o fereastră de vreme caldă, însorită, cu un vântișor cam tare, însă cald.

Am fost impresionat de participarea publicului într-un număr mare. Foarte mulți părinți, bunici cu copiii, care cu greu și-au croit drumul spre scenă.

Nu am văzut noutăți față de anii anteriori. O notă de zece pentru tânărul care a jucat cerbul de la Deleni.

Incă nu s-a renunțat la măștile din cauciuc cu maimuțe, și alte arătări de pe alte meleaguri. Cauza estre simplă. Cei care fac parte din alai, organizatorii și coordonatorii acestor formații, nu cunosc semnificația fiecărei măști din alaiul de urs, cerb, capră etc. Dacă ar cunoaște, ar renunța la măștile de halloween, care în unele culturi au alte semnificații față de cultura populară tradițională românească.

Festivalul a fost înregistrat de postul de televiziune BIT.TV unde poate fi văzut. http://bittv.info/

De asemenea pe pagina de blog a Casei de cultură Hârlău. https://casadeculturahirlau.wordpress.com/ luna ianuarie 2015.

Câteva fotografii:

Click pe fotografii pentru detalii.

O completare. Doamna învățătoare Aurica Gîlcă, coordonatoarea ansamblului Corăgheasca din Deleni, mi-a comunicat că fetița îmbrăcată în țigăncușă, se numește Posușnicu Arina, iar tânărul care a jucat cerbul din alaiul de cerb de la Deleni se numește Ursache Ionuț. Ii mulțumesc pentru acest lucru, stimatei doamne Aurica Gîlcă, care are și o frumoasă pagină a ansamblului pe Facebook pe care o recomand iubitorilor de folclor autentic:    https://www.facebook.com/pages/Ansamblul-Coragheasca/407215066072661?fref=ts