Archive | Iunie, 2013

Hai la târgul de moși, oale si ulcele in Copoul Iașilor!

30 Iun

In acest an nu am mai scapat targul de ceramica din Copoul Iașilor!  Si vremea a tinut cu noi! Nici prea cald, nici racoare! In parcul Copou parca si-a dat intalnire tot Iasul. Lumea buluc, sa vada gratis, crema ceramistilor din România si R.Moldova.

Trebuie sa fii expert in ceramica sau poet, sa poti exprima in cuvinte bogatia de forme si cromatica a exponatelor acestui targ! Insa am facut si eu ce au facut sute de vizitatori, am cumparat mai putin, insa am pozat mai mult. Spatiul nu-mi permite sa postez prea multe poze, insa am ales pentru cititorii acetui blog, cateva standuri, ale unor centre reprezentative ale ceramicii românesti, din toate cele trei provincii ale țarii! Nu ma intrebati de preturi! După mine, nu au pret, sunt de nepretuit!

oale_Iasi 001Centrul ceramic de la Cătămarăști-Deal, judetul Botosani. Ceramica mai apropiata noua hârlăoanilor, o gasim in forme asemanatoare si prin targ la Hârlau.

oale_Iasi 002Centrul de ceramica de la Horezu, Vâlcea. Decoratiunile acestei ceramici sunt specifice. De o frumusete aparte, am in colectia particulara multe vase, fiind preferatele mele!

oale_Iasi 003Centrul de ceramica de la Corund, Harghita, a fost puternic reprezentat la târgul de ceramica. Vase de forme si decoratiuni specifice, foarte frumoase si in forme perfecte si elaborate!

oale_Iasi 008

oale_Iasi 007Aceste obiecte de ceramica sunt mai ales decorative! Forme deosebite si decorate elaborat. Din pacate nu am vazut  nici o eticheta explicativa din ce centru ceramic provin! Insa va pot spune ca sunt adevarate bijuterii, care imbogatesc casa unde vor fi expuse!

oale_Iasi 012Inca un artizan popular din zona Horezu, Vâlcea. Predomina decoratiunile traditionale, pomul vietii, cocosul (de Horezu), pestii etc.

oale_Iasi 015Poate nu sunt atat de elaborate, mai ales străchinile din planul apropiat, insa imi amintesc de ele ca si la Hârlau sunt cumparate de tarani si chiar de orasenii care nu si-au uitat originea taraneasca! De Moși le umplu cu lapte dulce, le pun pe un colacel si cu o lumanare aprinsa sunt date de pomana de sufletul celor dragi disparuti din aceasta lume!

oale_Iasi 016Trei zile, parcul Copou a fost in centrul atentiei ieșenilor insa si iubitorilor de arta populara autentica.

oale_Iasi 022Insa revenind la oale si ulcele, nu pot sa nu postez o fotografie cu exponatele „boieresti”, ca pentru „case mari, boieresti” a ungurului Bella Lorincz din Corund, Harghita. Aceste exponate de forme si decoratiuni rafinate concureaza cu ceramica unor centre de renume din țara si Europa! Sunt diferite! Pacat ca si-a gasit locul de expunere intr-un colț, langa cladirea muzeului M.Eminescu! Frumos, o incantare pentru ochii privitorilor!

oale_Iasi 024

O ceramica neagra, despre care se spune ca era traditionala pentru stramosii nostrii daci! Meșterii ceramisti sunt din Ciortești, R.Moldova. Exponate putine, mai mult ulcele si chiupuri. Amintesc prin formă de centrul ceramic de la Poiana Deleni!

oale_Iasi 018

Suntem tot in zona ceramicii negre, de data aceasta din centrul ceramic din Vădastra-Olt. Vasele sunt mai mult uzuale decat decorative, iar decoratiunile in linii spirale, insa si ca forma, amintesc de Cucutenii Iasului! Nu am mai auzit de acest centru ceramic, insa mi-a starnit curiozitatea si voi mai citi pe internet despre acesta!

Oale_Gina 012

 

O ceramista din Iasi, Ionela Mihleac, cu ceramica decorativa, de inspiratie cucuteniana, decorata cu motive spirale si geometrice, fin aplicate. O felicit pentru aceste obiecte ceramice, care poate-si au locul in galerii de arta vizuala si mai putin in targuri!

Au mai fost zeci de standuri, probabil din toate centrele de ceramica din țara, Nu au lipsit nici kitsch-urile, nici obiecte strict decorative, inclusiv placute mici ceramice cu magneti de atasat pe frigidere si alte sute si sute de forme si intrebuintari!

Concluzia este ca ceramica noastra românesca (chiar daca este facuta si cu mainile unor unguri) ramane ancorata in traditional si autentic!

Sânpetru de vara. Traditii si obiceiuri!

28 Iun

In ceea ce priveste Sanpetru, nu transformarea celor doi sfinti crestini (Pavel si Petru) intr-unul pagan este esentiala, ci atributiile primite de acesta in Calendarul popular, intrucat marcheaza miezul verii agrare si perioada secerisului. Sanpetrul de Vara, a preluat data (29 iunie) si numele Sfantului Apostol Petru din Calendarul crestin ortodox. In Panteonul romanesc Sanpetru de Vara este despartit de fratele sau, Sanpetru de Iarna, patron al lupilor, de aproximativ o jumatate de an. In traditia populara Sanpetru apare fie ca personaj pamantean, fie ca divinitate celesta. In vremurile imemoriale, cand oamenii erau foarte credinciosi, Sanpetru de Vara umbla pe Pamant, singur sau insotit de Dumneze. Adesea, Dumnezeu il consulta la luarea unor decizii. In povestirile si snoavele populare Sanpetru este un om obisnuit: se imbraca in straie taranesti; se ocupa cu agricultura, cresterea animalelor si, mai ales, cu pescuitul. Fiind credincios, foarte harnic si bun sfetnic, Sanpetru este luat de Dumnezeu in cer unde ii incredinteaza portile si cheile Raiului. Acolo, fiind mai mare peste cămarile ceresti, imparte hrana animalelor salbatice, in special lupilor, fierbe piatra (grindina) pentru a o marunti prin topire si a deveni mai putin periculoasa etc. Sanpetru este cel mai cunoscut „sfant” al Calendarului popular. Importanta sarbatorii este subliniata de postul care o precede, Postul lui Sanpetru, care, spre deosebire de Postul Pastelui, Postul Craciunului si Postul Santamariei, are numar variabil de zile. Local, sarbatoarea era anuntata de anumite repere cosmice si terestre: aparitia licuricilor, amutitul cucului, rasaritul constelatiei Gainusei si altele.

Inainte sau chiar pe 29 iunie,  se tineau si Mosii de Sânpetru. Se dadea de pomana  coliva, miere, nuci, zarzare, mere dulci si acre. Pana la Sânpetru,  femeile nu aveau voie sa manânce  mere, iar femeile batrane trebuiau sa astepte pana la Sântilie. Femeile care aveau copii morti, dadeau pomana mere si abia dupa aceia aveau invoire sa manance si ele aceste fructe.

mere-verzi-si-rosii

O alta interdictie era ca sa nu se scuture merii, ca atragea grindina. Daca un copil in joaca, batea doua mere, era dojenit de mama, ca aducea grindina.

Sfantul Petru, era considerat de popor omul de incredere a Domnului, el avea cheile raiului. O data le-a pierdut, iar Dumnezeu l-a pedepsit cu o bataie buna si cu interdicția de a nu mai parasi poarta raiului, de la care avea cheile.

Tuturora celora care au patron pe sfinții Petru si Pavel le doresc La Multi Ani! Multa sanatate, si numai bine!

Multa sanatate si domnului muzeograf al Muzeului Viei si Vinului Hârlău, Paul Iancu, care pe 29 iunie, are o dubla sarbatoare: ziua de nastere si ziua onomastica!

Referinte: http://www.crestinortodox.ro/datini-obiceiuri-superstitii/obiceiuri-sfintii-apostoli-petru-pavel-68805.html

Foto: http://bebster.ro/articole/merele-mar-beneficii-sanatate/attachment/mere-verzi-si-rosii

Din cartea de bucate a stăbunicilor! Acum 100 de ani! Sa umplem borș!

28 Iun

Tot din cartea DIN BUCATARIA TARANULUI ROMAN de Mihai Lupescu! La capitoulul V, Bucatele cunoscute de țarani; facerea lor, despre cum se face borsul, gasim o pagina de o savoare deosebita! O voi reproduce intocmai, pentru ca procedeul l-am vazut la bunicii mei din Zagavia, Scobinți acum 45 de ani!

carte_1 006

Borsul se face din tarate de de porumb si grau in chipul urmator: se iau tărâțe de popușoi, cam trei parti, si o parte de grâu, se curata curat si se pun in putina de bors. Ea trebuie sa fie curata si afumata cu fum de petica (cârpa de vase uscata, n.n.) sau carpa curata; peste tarate se pun  huște vechi, amestecandu-se cu apa rece, apoi peste aceste tărâțe se toarna apa clocotita. In putina de umplut bors  se mai pun si crengute de vișin. O data cu tarâțele , si barabule (cartofi n.n.) – cartofi fierți si sfaramati, ca sa se inacreasca  mai repede. Borsul prisne (bors umplut prima data n.n.) e borsul acru, sadea, proaspat.

borsul

Unele gospodine , cand umplu bors, au obicei sa traga copiii  de-un ghiț de păr din cap, ori le dau câte o palmă ori pumn, zicând: „Acru borșul”, având credința ca, daca , facand asa, borsul se acreste mai iute si mai tare. De n-are copii, da-n sluga si, cam in gluma in barbat, pentru care adesea primeste multamita si ea, tot in gluma.

Altele pun in bors trei carbuni aprinsi zic: “Acru-i borsul si iute ca focul” In judetul Tecuci, comuna Tepu, pentru ca borsul sa se inacreasca, femeile dau cu facalețul după baieți, de-i face sa planga, si descanta : “S-a dus la peste, borsul se-năcreste”.

Nu toate gospodinele pot umple bors bun si acru, cum “nu toate mustele fac miere”! Dupa femeia blajina, moale, mazaca ori lenesa, borsul nu se acreste, nu se face bun, si adesea se bâhlește ori se imbăloșează; după cea harnică , iute, aprinsă după treburi si amarnică la toate, după aschide, borșul se face oțet de acru, cum îi para focului. Ca sa fie mai dulcuț, se taie cu apa.

Ca sa se înăcrească borșul, putina cu borș, se tine o sară pe coltul vetrei, cam lângă foc, pe urmă se tine la loc racoroas, ca altfel se îmbăloșează, se strică. La loc călduros, borșul face pe deasupra floare ori bartiță, si trebuie curațit adesea.

Ca sa nu dea in borș colb, praf, gozuri, muște, ori ca sa nu se inece in el un soarece, borșanca (putina cu borș n.n.) se tine acoperita cu leșierul (un mic fund din lemn,n.n), ori c-un sac, ori putina trebuie sa aiba capac.

Câșlegii de vară.

25 Iun

Inainte vreme, insa si acum, la satele unde spiritul nu este alterat de modernizare, lumea stia ce semnificatii are postul, zilele de harți si câșlegii.

Câșlegii, au la baza cuvinte latine caseum ligat , ad literam: legare casului. La români are semnificația de dezlegare la caș, la branză, la dulceața cașului!

Sunt patru câșlegi intr-un an! Pentru fiecare anotimp. Câșlegii reprezinta intervalul de timp dintre doua posturi.

In funcție de posturi legate de principalele sarbatori, câșlegii pot fi un timp mai scurt, sau mai indelungat. In acest an, câslegii de vara tin de la 30 iunie la 31 iulie. Intre postul Sfinților Apostoli și Postul Sfintei Marii.

Fiind spre sfârșitul primaverii, spre vara, cand pe masa taranului este o abundența de produse, fiind o dezlegare totala la alimente. Acum se vor gasi laptele, branzeturile proaspete de vaca si de oaie, legume si fructe, peste de apa dulce si carnea de pasare sau de pui.

familie taraneasca

Acum este perioada “udaturilor”  adica a felurilor intai, borsul acrit cu zer, sau cu chișleag.

Dresele, se fac cu pastai de fasole, cu cartofi noi si zer acru.

Scrobul (omleta) se face cu jântuit (un zer gras rezultat dupa ce se strecoara branza de oi) sau cu smantana.

Urda, este un fel de branza reziduala ce rezulta din zer, prin fierbere. Se consuma proaspata, cu mamaliga, insa pus in compoziția de sarmale in foi de vita proaspata, cu mult marar, este o mancare aleasa.

Daca sunt câșlegii de vara, puii ajunsi la greutatea trebuitoare, sunt ingrediente pentru mancaruri alese. Pe jaratec sau gratar, la ceaun cu usturoi. Nici ciulamaua de pui, cu smantana nu este de ocolit, mai ales cu mamaliguta proaspata.

Pestele de apa dulce, gatit invelit in frunza de varza, de nuc sau de hrean, asezati in vatra si se trage pe ei spuza. Este greu sa-l faci in bucatarile moderne, insa nici celelalte procedee de gatire nu sunt de lepadat. Prajit in ulei, la cuptor, plachie, pe gratar (invelit in folie sa nu se prinda de gratar)!

bordei

Azi mi-a sosit prin posta, cartea comandata pe net. Din bucataria taranului roman de invatatorul Mihai Lupescu. Cartea, este dupa aproape 100 de ani, o arhiva interesanta si amuzanta de bucatarie taraneasca din Moldova si Muntenia de la inceputul secolului XX.

Cartea are o introducere scrisa de regretatul Radu Anton Roman. Spre aducere aminte, a avut impreuna cu Florin Busuioc (care prezinta rubrica meteo la Protv) emisiuni de bucatarie romneasca.

Spre exemplificare, de la pagina 128, reproduc,  cele scrise de autor despre mamaliga (măliga, mandra, colena, mangrea, mamaliguta, bucadarnic). Mamaliga este temelia hranei țaranesti. Expresii precum “Ii greu cand nu-i maliga” sau “Ii greu de castigat mamaliga”, inseamna ca vremurile sunt grele, si lupta pentru existenta este vajnica!

mamaliga

Daca taranul avea mamaliga, udatura (sorbitura), bucatele se gasesc lesne.

La acele vremuri, unde foamea era la ea acasa la majoritatea taranilor, mamaliga era painea cea de toate zilele a intregii noastre taranimi. Ea se face la ceaun,, in caldare, caldarusa, in ceaunase, in hargau, in tigaie. Nu-i casa sa nu n-aiba ceaun. El este de diferite marimi, potrivit cu numarul de guri din casa.

Ei acum, un pasaj amuzant! Cum se face mamaliga!

“Cand se pune ceaunul de mamaliga, el se ia de sub laița – unde de obicei este locul lui, si unde sta cu gura-n jos – se sufla si se sterge cu mana, ca sa nu fia colbos (….), si tragand de seama sa nu fie in ea gozuri, gandaci, solomazdre, ori alte gujulii spurcate (…).

Cartea este amuzanta si interesanta, merita cumparata (chiar daca este cam piparata la pret, la care se adauga taxele postele)!

Aceste randuri sunt un omagiu adus lui Radu Anton Roman, http://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_Anton_Roman de la a carui nastere se implinesc la 19 august, 65 de ani!

Fotografiile sunt imprumutate de pe facebook, https://www.facebook.com/CartofilieRomaneasca?fref=ts

Dersca, o scurta lectie de etnografie!

24 Iun

Sunt multe de povestit despre acest sat aflat la capat de țara, am mai facut-o acum doi ani, pe un alt blog. De aceasta data a voi vorbi (mai mult prin fotografii) despre bogatiile de etnografie de la o casa de gospodari din acest sat.

Dersca 011 Dersca 018

Dersca 017 Dersca 021

Dersca 019 Dersca 024

Dersca 029 Dersca 032

Dersca 036 Dersca 037

Dersca 038 Dersca 052

Spatiul nu-mi permite sa postez mai multe fotografii! Tot ce am vazut,  sunt articole absolut autentice, reprezentative pentru zona Dersca. Influienta Bucovinei si a zonei Radauti se observa mai ales la costumele populare si tesaturi. De remarcat ca, (scoarta) covorul nu este tesut! Motivele decorative sunt cusute cu acul. Spunea gazda ca i-au trebuit 4 luni de iarna ca sa-l finalizeze! O munca migaloasa insa rezultatul este deosebit!

Pentru cei care sunt din Dersca, doresc sa postez cateva fotografii. Am vazut pe net multe fotografii din Dersca, insa cateva in plus nu strica!

Dersca 047  Dersca 042

Derca_1 001 Dersca 049

Daca doriti sa mergeti in Dersca, trebuie sa treceti si prin Mihaileni. Acum 100 de ani, era localitate de frontiera cu Austro-Ungaria si avea vama!

Dersca 064 Dersca 066

In asteptarea cursei Radauti – Iasi, la ora 8 dimineata!

Dersca 067

Am mai scris despre Dersca aici http://harlau625.wordpress.com/2011/08/01/dersca-un-sat-de-la-margine-de-tara/ si aici http://harlau625.wordpress.com/2011/08/01/dersca-un-sat-la-margine-de-tara-ii/

Aduc multumiri si pe aceasta cale gazdei noastre, familia Ababei Viorica si Ioan, care au avut amabilitatea si rabdarea, de a ne prezenta aceasta mica comoara de arta populara autentica!

O traditie straveche, din negura ascendentei dacice: sânzienele

20 Iun

In fiecare an, pe 24 iunie, romanii marcheaza sarbatoarea Sanzienelor (Dragaica)  http://www.crestinortodox.ro/religie/dragaica-sanzienele-69679.html Noaptea ce precede aceasta  zi se crede ca este magica – minunile sunt posibile, fortele benefice, dar si cele negative ajung la apogeu. In Moldova Sânzienele sunt o pluralitate anonimă, dar există și o zână bună: Iana Sânziana.

După Mircea Eliade, Sânzienele provin dintr-un cult roman, raportat la zeița Diana – Sanctae Dianae:

Pârvan,  presupune că Diana daco-romană (Diana sancta, potentissima) era aceeași divinitate cu Artemis – Bendis, a tracilor (Herodot, IV, 33). Această echivalență, oricît de probabilă ar fi ea, nu este încă demonstrat, dar nu este nici o îndoială că sub numele roman al Dianei s-ar ascunde, sincretizată sau nu, o zeiță aborigenă. Or cultul acestei zeițe a supraviețuit după romanizarea Daciei și numele de Diana se găsește în vocabula românească zâna. Diana Sancta din Sarmizegetusa a devenit Sânziana (<San(cta) Diana), figură centrală a folclorului românesc.. Continuitatea religioasă și lingvistică a fost asigurată mai ales datorită faptului că procesul de transformare a avut loc intr-un mediu popular, adică rural (campestru și silvestru).”

sanziene 004

Legendele spun ca Sanzienele, sunt niste fete foarte frumoase, care traiesc prin paduri sau pe campii. Ele se prind in hora si „dau puteri” deosebite florilor si buruienilor, acestea devenind plante de leac, bune la toate bolile. In popor se crede ca in noaptea Sanzienelor zanele zboara prin aer sau umbla pe pamant. Ele canta si impart rod holdelor, femeilor casatorite, inmultesc pasarile si animalele, tamaduiesc bolnavii, apara semanaturile de grindina. Daca oamenii nu le sarbatoresc cum se cuvine, ele se supara, devenind surate bune cu inraitele Iele sau Rusalii. Sanzienele se razbuna pe femeile care nu tin sarbatoarea de pe 24 iunie, pocindu-le gura. Nici barbatii nu scapa usor. Pe cei care au jurat stramb vreodata, sau au facut alt rau, ii astepta pedepse ingrozitoare, despre Sanziene stiindu-se ca sunt mari iubitoare de dreptate.

Sanziene, jocul ielelor

Soarele iubirii

Sanzienele reprezinta si un prilej de intalnire a tinerilor ce doresc sa-si uneasca destinele, o sărbătoare a iubirii, cinstita cum se cuvine, cu cantec si joc. In ajunul Sanzienelor, fetele si baietii care urmeaza a se casatori se aduna spre seara in sat. E veselie, voie buna si toata lumea e cu sufletul deschis. Se tin balciuri cu tiribombe si calusei. Flacaii aprind ruguri. Fetele mari culeg de pe camp flori de sanziene si impletesc cununi. Apoi arunca peste case coronitele. Daca se lovesc sau se agata de horn, vestesc o cununie apropiata. In zorii zilei flacaii se aduna in cete si strabat satele, cu flori de sanziene la palarii. Se alege „Dragaica”. Este propusa una dintr-un grup de sapte fete. Ea trebuie sa fie cea mai frumoasa, cea mai cuminte si cea mai buna dintre fetele satului. Va fi impodobita cu spice de grau. Celelalte tinere se imbraca in alb. Astfel format, alaiul Dragaicei porneste prin sat si pe ogoare.  La rascruci fetele fac o hora si canta voioase. Adesea „Dragaicele” sunt confundate cu „Sanzienele”. Dupa unii specialisti, sarbatoarea Sanzienelor isi are originea intr-un cult geto-dacic stravechi al Soarelui. Aceste personaje au fost adesea reprezentate de traci inlantuite intr-o hora care se invarteste ametitor.

2dragaica(1)
 Scaldate in roua

Ceremonialul cuprinde apoi intreg satul. Gospodarii primesc cate un spic de grau, pe care il asaza pe grinda, in sura. Ei spera ca pana la acea inaltime se li se adune granele. Batranii vorbesc ca in noaptea de Sanziene,  ielele se aduna si danseaza in padure. Cine le vede ramane mut pentru totdeauna sau damblageste. Tot ei cred ca cine nu respecta Dragaica poate avea parte de multe nenorociri: cel care spala, coase sau matura in acea zi poate muri incat ori fulgerat. In popor se spune ca fetele care vor sa se marite repede trebuie sa se spele cu roua. Insa, pentru ca acest scaldat ritual sa aiba efectul scontat, se respecta anumite conditii: in zori, din locuri necalcate, babele strang roua Sanzienelor intr-o carpa alba, de panza noua, apoi o storc intr-o oala noua. In drum spre casa, ele nu vorbesc deloc si mai ales nu trebuie sa intalneasca pe nimeni. Daca toate acestea sunt implinite, cine se spala cu roua respectiva va fi sanatos si dragastos peste an. Femeile maritate pot face si ele acest ritual, ca sa fie iubite tot anul de sot si sa aiba copii frumosi si sanatosi.
Referinte:  Cristina MARCULESCU   Lumea credintei, anul III, nr. 6(11)

http://ro.wikipedia.org/wiki/S%C3%A2nziene

http://treidegete.wordpress.com/

Despre pastorit, stâne, oi si branza

19 Iun

Crescatori de oi s-au ocupat cu pastoritul (oieritul) din cele mai vechi timpuri. Aceasta ocupatie, desi plina de truda si de risc, a insemnat intotdeauna un izvor nesecat de avutie. Numai astfel se explica persistenta darza a proprietarilor de oi, a ciobanilor, care au infruntat toate greutati in veacurilor trecute, fara ca puterea lor de munca sa fie macinata, pana in epoca transformarilor radicale a vietii economice moderne.

cioban cu oi
Din cele mai vechi timpuri si pana astazi, ciobanii si-au pastrat ocupatia lor: femeile si copiii in special, ramaneau acasa, avand in seama lor muncile campului si treburile gospodariei, iar barbatii strabateau cu oile pe dealurile din vecinatatea localitatilor si chiar mai departe.
Mocanii de la munte iernau cu oile in sud, in luncile Dunarii. Cei din zona Hârlăului, nu se deplasau cu oile. Cel putin nu am gasit date. Isi pregateau din vara nutretul necesar vitelor pentru iernat. In general in afara familiilor boieresti, razesii si țaranii iobagi (vecinii) de pe mosiile boierilor, ale Domnului si mânastirilor aveau putine oi.

Zagavia_3 001

Adapost de iarna pentru oi, la o gospodarie taraneasca din Zagavia. Peretele de stuf este spre nord, de unde bate vantul dominant.
Din catastihul de cisle (un fel de catastif domnesc in care se treceau contribuabilii cu dari) al Moldovei, din 20 februarie 1591, la capitolul goștinei (darilor) in oi se arata:
La acea data erau in ținutul Hârlău 2000 de oi (partea de cisla, adica de dari, de predat domniei). Nu se stie cat era procentul din totalul oilor ce se predau ca taxa, pentru a stabili numarul total al oilor din ținut.

Animale IasiO pagina a Directiei Judetene Iasi de statistica, unde este trecuta evolutia numarului de capete de animale din judet.
Tinutul Hârlau, ca intreaga Moldova, era un imens islaz unde se cresteau zeci de mii de capete de oi, vite, cai. Se cultiva pe suprafețe mici, grau, mei, sorg. Mai tarziu se va introduce cultura porumbului, cartofului, sfeclei. Abia dupa pacea de la Adrianopol in 1830, monopolul comercial cu Turcia este intrerupt, iar marii proprietarii de pamant, au inceput sa cultive cereale, lichidand islazurile si implicit reducând numărul vitelor si oilor. In 20-30 de ani, ciobanii si vacarii din Moldova vor ajunge plugari, insa, nu fara grave tulburari sociale, rascoalele din 1888 si 1907 sunt doar un exemplu.
Dar sa revenim la oile noastre! In piata alimentara din Hârlau, casul si branza de oi este in cantitate destul de mare in anii ploiosi, cum este in acest an. Gasesti caș proaspat la 13-15 lei kilogramul, insa mai in primavera era si la 20 de lei.
Principalii comercianți de cas si branza sarata de oi sunt din Pârcovaci, Deleni si din Zagavia.
In zona, stane mai multe gasesti pe dealurile de la Est de Hârlau si Maxut, catre Dealul Basaraba in Scobinți, pe Dealul Mare in Deleni.
Din statistica rezulta ca in judetul Iasi existau in 2011 peste 210.000 de oi.

cioban din DeleniIn Deleni exista o ferma de oi, cu o traditie indelungata, care in 2003 a primit 10.000 de oi de rasa, o donație de la guvernul Australiei.
Oile, sunt adunate vara in stane. Numarul de oi de la o stana este in funcție de suprafata islazului de pasunat, numarul de ciobani. In general, stana se itemeiaze de Sf. Gheorghe primavera, si se desfiinteaza de sf. Dumitru, toamna tarziu. Insa totul depinde de iarna si ploi.
Acum normelor europene au patruns si la stane. O stână pentru a putea fi autorizată, trebuie să aibă minimum 3 spaţii în care să se poată face recepţia, închegarea laptelui, saramurarea şi depozitarea produsului finit, respectiv a brânzei si casului. În plus, trebuie sa aibă apa curentă, curent electric.

stana
Din cate am vazut pe la stanele din zona Hârlăului, nu prea sunt aplicate aceste norme. Insa asta nu-i impiedică pe crescatorii de oi sa vina in piața agroalimentara din Hârlau cu cas si branză de oi.
Ce gasim la o stana?
Sunt constructii unde se face prepararea laptelui de oaie si a branzeturilor si unde au ciobanii locuinta de vara.
Tipuri si feluri de stane: din lemn, piatra sau caramida, de diferite modele si marimi, cu 2-3 sau mai multe incaperi si in unele cazuri cu amenajari speciale pentru prepararea branzeturilor. In zona Hârlăului, nu exista stane permanente. Deci stâna din lemn, temporară este cea mai folosita.
Stanele se compun din: una sau doua camere de locuit, o magazie, o incapere de foc si prepararea laptelui care serveste si de bucatarie pentru ciobani si o incapere pentru prepararea si pastrarea temporara a branzeturilor, denumita celar sau cașărie. Toate aceste incaperi isi au justificarea prin insasi activitatea de la stana.
Pe toata lungimea fatadei, stana poate avea un cerdac sau pridvor trebuincios pentru pastrarea unor lucruri de folosinta zilnica si de unde se intra in camerele de locuit.
La amplasare unei stâne se tine seama de o serie de factori ca: altitudinea, caile de acces, apa, etc.
Factorul hotarator in amplasarea stanei este sursa de apa. Se amplaseaza constructia langa sursa de apa sau se are in vedere posibilitatea de a aduce apa la stana prin conducta. Amplasarea stanei este legata si de existenta unei cai de acces, drum sau poteca. De la stana trebuie, pe cat posibil, sa fie vedere larga spre pasune.
Stana se asaza cu spatele catre vantul dominant si cu celarul orientat catre nord sau nord-est, nord-vest, pentru ca e necesar ca in aceasta incapere sa fie in permanenta racoare, sa nu fie in bataia directa a razelor solare.

mulsul oilor
La stana si in jurul ei este necesara in permanenta o mare curatenie, aceasta cerinta fiind in mare masura satisfacuta de existenta la o distanta de 10 m jur imprejur a unui gard din lemn cu stalpi plantati din 3 in 3 m sau din 4 in 4 m, cu 5 randuri de manele asezate la distanta de 25 cm intre randuri si cu o portita de intrare in partea din fata a stanei sau pe una din cele doua laterale. Cu ajutorul acestei imprejmuiri se creeaza in jurul stanei o curte de cca 800 mp, in permanenta curata, unde nu au acces oile, cainii. Strunga trebuie sa fie mutata si ea la fiecare 2-4 zile in alt loc, toate portiunile de pajiste din apropierea stanei putand fi fertilizate prin tarlire, prin mutarea strungii.
Pentru ca strunga sa poata fi cu usurinta mutata, se confectioneaza din 4 stalpi asezati pe o talpa de lemn, cu un acoperis simplu de sindrila sau carton gudronat care asigura in timpul mulsului adapost contra ploilor si 4-6 butuci de lemn sau scaunele simple pe care stau mulgatorii, precum si imprejmuirea care inchide oile nemulse, amenajata din porti de tarlire.
Mutarea unei astfel de strungi poate fi facuta de doi oameni in timp de cel mult o ora.

La fiecare stana, exista un mijloc de transport. O caruta, mai nou o masina, iar la munte cai cu samare sau magari. Cu aceste mijloace se face aprovizionarea stanii, mutarea ei, si transportul casului.

La incheierea intelegerii dintre proprietarii de oi si ciobani, se stabilesc obligatiile proprietarilor catre ciobani (cati bani,cantitatea de alimente, pe cap de oaie), iar ciobanii (in functie de cat lapte da o oaie, si numarul de oi, cata branza va da proprietarilor. De asemenea se stabilesc ce despagubiri voi primi in caz de pierdere a oilor!

La televizor, oieritul se vede idilic, cu ciobanasi care canta la fluier, oite care pasc pe pajisti, ciobanita care viziteaza ciobanul. Insa in realitate este o munca grea, murdara, periculoasa, pe care putini in ziua de astazi o mai urmeaza! Ciobanii de meserie, sunt rari si mai nou pleaca si ei pe urmele doctorilor in vestul Europei, avand cautare la stanele spaniolilor, francezilor sau grecilor.

De asemenea stana obsteasca a satelor va dispare, marile complexe zootehnice la vor lua locul. Mecanizarea si industralizarea va inlocui stana si pastoritul ancestral mioritic. Acesta este mersul societatii!

Nu am pretentia ca am epuizat acest subiect, sunt zeci de lucrari care trateaza oieritul din toate punctele de vedere: etnografic, antropologic, folcloric, zootehnic etc.