Moșii de iarnă

Acum 126 de ani, S.Fl. Marianu membru al Academiei Române, publica la București în 1892 lucrarea “Înmormântarea la români – studiu etnografic”, unde are un capitol special despre „moși”. In capitolul despre moși se face o definire  și o clasificare a lor.

Acesta spune că în afară de comândare (DEX. praznice) și celelalte pomeniri și jertfe ce se fac și se aduc celor recent repauzați, (…) mai există la români încă un fel de pomenire și jertfă, care se face și se aduce în unele zile anumite de peste an, și nu numai pentru cei recent repauzați ci și pentru toți morții familiei.

Această pomenire și jertfă care constă mai cu seamă în trimiterea de bucate și băuturi precum și a unor obiecte pentru mâncare și băutură, pe la vecini, la neamuri, și mai ales la copii sărmani de sufletul morților, se numește pretutindeni în toate țările locuite de români Moși.

Cuvântul  “moşi” vine de la “strămoşi”, şi se referă la persoanele trecute la cele veşnice. Cu apelativul “moşi” sunt numiţi nu doar morţii, ci şi principalele sărbători de moși.

Moșii sunt de mai multe feluri: moșii de Crăciun, moșii de iarnă, moșii de parisimi (9 martie), moșii de florii, moșii de joia mare, moșii de Rusalii, moșii de Paști, moșii de rusitori (marțea morților, la 7 zile de la Rusalii), moșii de Schimbarea la Față, moșii de Sfânta Marie cea Mare, moșii de Ziua Crucii, moșii de Sân Medru (Sf. Dumitru), moșii de Flori de  Mărțișor.

Observăm că peste an, sunt multe ocazii, când cei răposați să fie pomeniți de familie și rude.

Revenind la moșii de iarnă, numiți pe alocuri și moșii plăcintelor, avea loc înainte de lăsata secului de carne. Moșii de iarnă, încheie săptămâna în care este dezlegare la carne, și purtea numele de săptămâna de slănină, sau săptămâna de răcituri. Moșii mai purtau numele de Moșii de Răcituri.

In unele locuri moșii de iarnă se țineau înaintea postului Crăciunului.

În Sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne se face pomenirea morților, pentru ca în duminica următoare Biserica a rânduit să se facă pomenire de Înfricoşata Judecată şi A doua venire a Domnului la care ne vom înfăţişa toţi. Pentru că mulţi creştini au murit pe neaşteptate şi fără pregătirea sau fără pocăinţa necesară, Biserica face mijlocire pentru toti aceştia, ca să se bucure de fericirea veșnică.

Sărbătoarea Moșilor de Iarnă era ținută cu stășnicie de credincioșii de altă dată, și se ține și în zilele noastre, mai ales la sate. Se credea că patronează ciclurile naturii și activitățile umane.

La Moșii de Iarnă se dădea de pomană mâncare, băuturi, în vase de lut.

Praznicul Moşilor de Iarnă cinsteşte memoria rudelor şi prietenilor noştri trecute de ultimul hotar al vieţii pământeşti. Biserica rânduieşte astfel de momente de reculegere, pentru că nu vede în moarte sfârşitul existenţei omului.

Pentru praznicul Moşilor de Iarnă se pregătesc toţi creştinii, săraci sau bogaţi, fiecare după posibilităţile sale materiale. În ziua Moşilor de Iarnă, dar şi în toate sâmbetele dedicate pomenirii morţilor până la Sfintele Paşti, creştinii păstrează legătura cu cei dragi, plecaţi la viaţa de Dincolo, prin participarea la slujbele de comemorare, prin rugăciuni, prin milosteniile pe care le fac pentru cei adormiţi din familia lor.

Cinstirea rudelor răposate se manifestă şi prin îngrijirea permanentă a mormintelor. De la căpătâiul celor adormiţi nu trebuie să lipsească Sfânta Cruce, candela, florile proaspete presărate sau semănate pe mormânt sau în jurul acestuia. Vasele cu tămâie şi lumânările reprezintă, de asemenea, ofrande prin care-i cinstim pe cei plecaţi la viaţa veşnică.

În tradiţia ortodoxă, în ziua praznicului se aduc la biserică, pentru a fi sfinţite, coliva, prescurea şi o sticlă de vin. De asemenea, se sfinţesc vase cu mâncare şi pachete cu alimente, pe care rudele celor adormiţi le împart după slujba de pomenire, atât săracilor din biserică, cât şi vecinilor, persoanelor sărmane întâlnite la cimitir şi pe stradă, în ziua parastasului.

Ziua ursului – 2 februarie, tradiții.

Întâmpinarea Domnului are loc, în fiecare an, pe 2 februarie şi este cunoscută în popor şi sub denumirea de Stretenie (rusă: Întâmpinare) . În tradiţia românească, Stretenia era văzută drept o sfântă, care ajuta oamenii nevoiaşi. Ziua de 2 februarie mai era şi sărbătoarea vitelor şi a babelor.

Ziua Ursului deschide Anul Nou viticol și pomicol. Ziua Ursului ocupă, în calendarul popular, ziua de mijloc a Filipilor de Iarnă (Muntenia, Oltenia) sau a Martinilor de Iarnă (Banat).

Ursului, dovadă a caracterului divin, nu i se spune în această zi pe nume — urs, iar prin locurile lui obișnuite de trecere i se lasă, de obicei, o pulpă de vițel. Dacă, totuși, trebuia să i se pronunțe numele, i se zicea, cu respect, ăl Bătrân, moș Martin, Moș.

Conform tradiției, ursul ar ieși în ziua lui din bârlog să-și privească umbra pe zăpadă. Dacă este frig, ceață și nu-și vede umbra, își dărâmă bârlogul, trage un joc, merge la râu și bea o gură de apă și își vede de treburi prin pădure. Dacă timpul este frumos, e Soare și își vede umbra pe zăpadă, intră din nou în bârlog, pentru că iarna va mai dura 40 de zile.