Arhiva | Ianuarie, 2014

Amintiri despre Mărioara Murărescu.

31 Ian

Zeci de ani, am vizionat la televiziunea română emisiunile lui Mărioara Murărescu. Era singura emisiune care aducea pe micul ecran mari interpreți, mari ansambluri folclorice, mari dirijori ai României. A consacrat sute de artiști pe care i-a descoperit și i-a promovat.

LUMANARI DECES

Era foarte strictă cu apariția pe scenă. Fără tocuri înalte la interpretele de muzică populară. Fără adăugiri și sclipiciuri la costumele populare.

Odată cu cântecele și interpreții, ne-a adus pe micul ecran România pitorească.

Acum că a urcat la ceruri după o lungă și grea suferință, îi simțim lipsa, căldura vocii și acele prezentări care-ți deschideau mintea și inima către folclorul adevărat.

Poate nu cunoașteți, sau poate ați uitat, Mărioara Murărescu a fost prezentă la 8 septembrie 1999 la lansarea unui album de muzică folclorică a solistului Ioan Ursache în Hârlău.

In volumul „Hîrlău, străveche vatră de cultură și spiritualitate românească” a domnului Paul Iancu, muzeograf la Muzeul Viei și Vinului din Hârlău, găsim la pagina 12 următorul citat din cuvântarea regretatei Mărioara Murărescu:

Am venit aici, la Hârlău, cu emoția sinceră a cunoașterii acestei zone, a solistului dumneavoastră, Ioan Ursache și am rămas impresionată de publicul hârlăuan, de căldura și dragostea pentru folclor  și în special dragostea pentru Ioan Ursache. Il vedeți cum freamătă de emoția întâlnirii cu dumneavoastră cu colegii lui de folclor și cu minunata orchestră a „Rapsozilor Botoșanilor” condusă de profesorul Ioan Cobâlă.

Sinceră să fiu, am descoperit în cântecele lui Ioan Ursache atâta lirism, dragoste și texte de o bogăție aparte în tematică, încât mi-am pus întrebarea: unde ai fost până acum? Mi-a răspuns din priviri și viu grai: Aici, din totdeauna, alături de ai mei, dar și de cei care astăzi mă omagiază. Să-i mulțumim și să ne fie alături pentru public, radio și televiziune.

Acum Mărioara Murărescu a plecat la ceruri alături de marii artiști populari ai țării! Dumnezeu să o ierte, și să o odihnească în împărăția cerurilor!

La mulți ani, Ioan Ursache.

29 Ian

Astăzi, 29 ianuarie, îndrăgitul solist popular Ioan Ursache împlinește 61 de ani!

Ii doresc sănătate, cântece frumoase și succes în activitate.

Ursachi_1

 

Să nu uităm că este cetățean de onoare a orașului Hârlău și a comunei Deleni.

 

La TVR Iași, o veche cunoștință și îndrăgită personalitate: coregraful Viorel Vatamaniuc.

19 Ian

Este dificil să rescrii biografia unei persoane publice, cunoscute și în domeniul cultural, cum este domnul Viorel Vatamaniuc, maestru coregraf, pensionar în prezent. Nu este un pensionar și în activitatea culturală, implicându-se în activitate coregrafică a ansamblului „Arcanul” a studenților din Suceava.

Totuși, pentru cei tineri, care nu-i cunosc activitatea domnului Viorel Vatamaniuc, le recomand cartea domnului Paul Iancu – „Fii Bahloviei” vol II, și situl   care citează din această carte.

Ce nu este evidențiată în aceasta pagină? Activitatea de maestru coregraf a ansamblului „Sârba cu Naframă” a Casei de Cultură din Hârlău, și în prezent, în pregătirea coregrafică a ansamblului de dansuri populare a Liceului Tehnologic Hârlău

https://harlauletnografie.wordpress.com/2013/10/26/ansamblul-folcloric-al-liceului-tehnologic-harlau/

Mai trebuie spus că pentru contribuția adusă la popularizarea dansurilor și obiceiurile populare din zona Hârlău, la pregătirea tinerilor din ansamblul „Sârba cu Năframă”, la 31 ianuarie 2007, a fost răsplătit cu titlul de „Cetățean de onoare” a orașului Hârlău.

Poate că aceste rânduri nu erau scrise, dacă nu-l vedeam pe postul TVR Iași la o emisiune cu Ansamblul „Arcanul” a studenților din Suceava, moderată de Horia Gumeni.

Viorel Vatamaniuc

Sugerez conducerii primăriei orașului Hârlău, ca de „Zilele orașului”, la aniversarea a 100 de ani de la inaugurarea actualului local al primării, să-i invite și pe cetățenii de onoare a orașului care sunt în viață.

Portul popular, o modă sau o dorință de a demonstra apartenența la o tradiție națională?

17 Ian

Pe Facebook, dar și în presa scrisă și audiovizuală din în ultimul timp, se observă o tendință, sau o modă, a tinerilor de a se costuma în portul popular.

Sper să nu fie o modă trecătoare. Probabil că tinerii doresc să demonstreze apartenența la națiunea română, la tradițiile populare. Poate este un răspuns la globalizarea culturală și cultura de împrumut.

Am scris și eu pe acest blog câteva articole, am postat și fotografii cu tinerii și copiii de la școlile din zona Hârlău, care au prezentat cu ocazia unor activități școlare minunate costume populare.

O inițiativă mi-a atras atenția. Elevii de la o clasă a unui liceul din Brașov, au ales ca uniformă școlară, frumoase costume populare din Brașov și Țara Bârsei.

http://ro.stiri.yahoo.com/primul-liceu-din-%C5%A3ar%C4%83-%C3%AEn-care-costumul-popular-a-devenit-uniform%C4%83-091017588.html

Si publicația Gândul.info îmi apreciază fotografiile de pe bloguri!

13 Ian

In ediția de astăzi 13 ianuarie, publicația electronică Gândul.info a publicat o fotografie de pe acest blog, pentru a ilustra un articol despre profesori.

http://www.gandul.info/stiri/manifestul-unui-profesor-de-tara-cititorii-gandul-recomanda-profesori-dedicati-care-fac-cinste-romaniei-11886958

Fotografia au luat-o de aici. https://harlauletnografie.wordpress.com/2013/11/28/un-proiect-educational-ajuns-la-editia-a-iv-a/

Ca și alte ziare nu s-au obosit să dea sursa fotografiei.

In fotografie este profesor-învățător Maria Tereza Rugină de la școala gimnazială din Hârlău și copii din clasa unde este învățătoare.

Trif nebunul. Spaima viticultorilor. Tradiții și obiceiuri.

10 Ian

Cei care vizitează Muzeul Viei și Vinului de la Hârlău, vor auzi povestea lui Trif  Nebunul (Trif cel Nebun), spusă de domnul muzeograf Paul Iancu.

Primele zile ale lunii februarie stau sub semnul începerii Anului Nou Viticol ce guvernează ciclul vegetal al pomilor fructiferi și al viței-de-vie. De data aceasta, bărbații sunt cei care îm­pli­nesc ritualul, fiind însoțiți în multe cazuri de preot, chiar daca este vorba despre obiceiuri în esență precreștine.

Preotul spune o rugaciune. In rugăciunea sfantului, cunoscută și sub denumirea de „Molitfele Sfantului Trifon”, se spune și cauza pentru care insectele dăunătoare sunt blestemate și alungate: „… ca sa nu stricați via, nici holda, nici grădina, nici pomii și nici legumele robului lui Dumnezeu (Numele gospodarului)), ci duceți-vă în munții cei pustii, în copacii cei neroditori în care v-a dăruit vouă Dumnezeu hrana cea de toate zilele. (…) Să nu stricați nici holda, nici via, nici grădina, nici orice pom roditor si neroditor; nici frunza legumelor să nu stricați din cuprinsul și locul robului lui Dumnezeu (Numele gospodarului)). Ieșiți din locurile acestea și vă duceți în locuri neumblate și fără apa și neroditoare, cum mai înainte am zis vouă. Ieșiți din locul și cuprinsul robilor lui Dumnezeu, care pe mine mă cheamă în ajutorul, folosirea și mântuirea lor. Ca și întru acestea să se slăvească preasfântul nume al Tatălui ăi al Fiului și al Sfântului Duh și să se plinească rugăciunile și cererile smeritului Trifon. Ca lui Dumnezeu se cuvine slava și stăpânirea în vecii vecilor. Amin.”

Pe 1 februarie, în calendarul creștin-ortodox este prăznuit Sf.M.M.Trifon.

Calendarul popular consemnează pe 1 februarie, Ziua lui Trif cel Ne­bun, patron al dăunătorilor care distrug pomii și viile.

Acest per­so­naj mitic, a cărui zi este ținută de frica ne­buniei, a născut fel de fel de po­vesti, ma­joritatea dintre ele ex­pli­cându-i ne­bunia printr-un blestem al Maicii Domnului. Ba mai mult, se spu­ne că dacă nu i se respectă ziua, Trif abate asupra recoltelor oamenilor lăcustele, cără­bu­șii, omizile și toa­te gângăniile pă­mân­tului, pe care le ține legate în lanțuri. Așadar, să lu­ăm aminte: “Trif nu-i îngaduitor, e nebun; de ziua lui sa nu se lucreze”.

sfantul-trifon-insecte-7

Ritualurile apotropaice (superstiții care protejează de rele, talismane) și de ferti­li­zare sunt nenumărate și diferă de la o regiune la alta. Bunăoara, în Ba­nat, pomii fructiferi sunt stropiți cu agheasmă, iar de pe dealurile cu vie se rostogolește, în scop purificator, o roată de foc. In alte locuri se citește un blestem împotriva dăunătorilor, după care se taie simbolic câteva corzi de vita-de-vie, iar butucii se udă cu vin. Un ceremonial magic atestat în sudul țării poarta numele de “Târ­co­litul viilor” și presupune ocolul ri­tual al podgoriei pentru sporirea ro­du­lui, în timp ce în Transilvania s-a păstrat un obicei străvechi, “Sc­u­tu­ratu’ po­milor”, care consta în lo­vi­rea rituală a pomilor pentru a le sti­mu­­la în­mu­gurirea și rodul.

Binecuvantarea-culturuii-de-vita-de-vie

Toate aceste practici erau urmate de petreceri colective, cu mese copioase și vin din belșug. Poate cel mai interesant obicei legat de începutul de An Nou Viticol este Arezanul Viilor. In zorii zilei, bărbații pornesc în alai spre podgorii unde, odată ajunși, taie corzi din care își fac cununi și cingători, dezgroapă sticla cu vinul ultimei recolte, apoi fac un foc mare pe care il înconjoara, stro­pindu-l cu vin. Este momentul în care începe petrecerea, iar oamenii joaca, mănâncă și beau, incinerând vechiul an viticol spre renașterea celui nou.

cana vin

Așa că, chiar dacă nu mergem pe dealuri să facem ritualuri de alungare a dăunătorilor și grindinei, putem să-l prăznuim pe Sf. Trifon, făcând o vizită la Muzeul Viei și Vinului, sau să bem cu cumpătare un pahar de vin bun.

Fotografii: Google imagini.

Câșlegile de iarnă

5 Ian

Numele de câșlegi, era dat perioadei de alimentație normală, în care zilele de post (miercuri și vineri, uneori și luni) alternează cu zilele fără restricții de alimentație. Cîșlegii de iarnă, sunt dinaintea postului cel mai îndelungat și mai sever din an: postul Paștelui. In acest an, câșlegile încep pe 9 ianuarie și durează până pe 2 martie. Din 3 martie până pe 19 aprilie este postul Paștelui.

Ultima săpătămână din câșlegi, este “săptâmâna albă”, cu dezlegare la lapte și brânzeturi.

În această perioadă (ianuarie și februarie) temperaturile sunt scăzute, pentru a rezista, oamenii satelor consumau alimente bogate în grăsimi. Se fac nunți în această perioadă, însă sunt mai puține ca în câșlegile de toamnă.

masa de prânz

Țăranii foloseau cu multă înțelepciune alimentele și le combinau după anumite reguli, ca urmare a unei experiențe îndelungate. Se consuma carnea de porc, care a fost tăiat înainte de Crăciun, Carne afumată în pod, pe îndelete. Se consuma vânat, brânză de la putină, bureții uscați, prune (perje) afumate, cartofi din pivnițe sau zemnic, fasolea, lintea. Baza o constituia totuși varza murată. Varza era murată toamna în putine sau butoaie de lemn. Era gătită în combinație cu afumăturile, sau carnea de vită sărată în zi de frupt sau simplă în zilele de post. Murăturile din chiupurile de lut erau nelipsite de pe masa țăranilor.

In această perioadă, borșul de putină era nelipsit de la mesele de prânz. Pâinea pe masa țăranului era rară. Se facea mămăligă, care dacă mai rămânea se consuma seara cu mancarea rămasă de la prânz. Nelipsit era și usturoiul, condiment care însoțea mâncărurile de prânz și de seară.

bunicuța

Pentru masa de seară, se facea cirul. O mămăligă mai subțire, în care aproape de terminare de fiert se punea brânză sărată (uneori cam iute) din putine.

Cum nu aveau unde să păstreza mancarea de pe o zi pe alta, se gătea zilnic.

La carne, băutura preferată a țăranului era țuica de prune, sau rechiurile din mere, zarzăre, corcodușe, dude.

Vinul se consuma crud, însă și fiert cu puțină miere de albine, mai ales pentru a se încălzi după o zi de muncă la pădure sau în gospodărie.

Nu lipseau plăcintele, cu brânză de oi sau din laptele de la vaci, colțunașii umpluți cu brânză.

Aluat copaie

Cei care aveau posibilitatea să prindă pește din iazuri sau heleșteie, scoteau peștele sărat, îl făceau prăjit sau borș, cu mămăligă și nelipsitul usturoi.

Cei avuți mai puneau pe masă și mâncare gătită din vânatul mare sau iepure de câmp.

Ce spunea învățătorul Mihai Lupescu în lucrarea publicată postum “Din bucătaria țăranului român”, la 100 de ani de la moartea lui:

Țăranul, când mănâncă, nu bea nici apă, nici vin, chiar de-l are în pivniță. El nu bea decât când îi este sete. După ce se scoală de la masă, dacă-i sete, trage câteva gâturi de apă și nu mai bea decât când îl răzbește iar setea. Fărămăturile la masa țăranului nu se văd; de se fac, le strâng  și le mănâncă. Nici pe jos nu se dau,  și, de cad, se ridică, căci este păcat să calci pâinea în picioareȚăranul nu avea furculiță. El mânca cu mâna și lingura de lemn și mai târziu din tablă, așa cum a apucat din moși – strămoși.

Mâncarea se punea la o masă joasă  cu trei picioare, într-o strachină mare, din care mâncau copii, tineri și bătrâni, și stăpân și slugă. Sluga era considerată ca fiind parte din căsași (din aceiași casă), cu condiția să fie vrednică și un om cinstit.

Referințe: Mihai Lupescu „Din bucătăria țăranului român”, Editura Paideia, București, 2000

Calendar gastronomic 2013, Ed.Muzeul Etnografic al Moldovei, Complexul Muzeal Național „Moldova” din Iași

Fotografii: Facebook.com