Sfântul Ștefan, tradiții și obiceiuri în satul de altădată.

Potrivit traditiei, Sf.Ștefan se prăznuiește în ziua d 27 decembrie. Este o sărbătoare cu dată fixă. În satul de altă dată sărbătoarea era prăznuită ca o mare sărbătoare de peste an. Tradiția spunea că este bine ca în aceasta zi să ai în casa o icoana cu Sfântul Ștefan, unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos, pentru ca acesta îi ajuta pe cei bolnavi. Se mai spunea ca icoana trebuie sfințită în biserică tocmai în aceasta zi.

Tot Sfântul Ștefan îi ajuta pe cei care se aflau în conflict cu alte persoane, să se împace cu acestea. De asemenea, nu este bine să te cerți cu nimeni în aceasta zi, pentru a nu fi pedepsit cu boli și greutăți în anul următor.

La slujba de Sfântul Ștefan sunt pomeniți cei care au murit în împrejurari dramatice și se da de pomana celor care poarta numele sfântului.

Pe 27 decembrie este bine să dăruiți o candela aprinsă sau o icoana cu Sfântul Ștefan pentru sporul casei și pentru sănătatea apropiaților.

Tradițiile diferă și în funcție de zona. Astfel, în Muntenia se prepara Pâinicile lui Ștefan. Acestea se fac dintr-un aluat precum cozonacul, se ung cu miere și au forma rotundă, amintind de pietrele cu care a fost ucis Sfântul Ștefan.

In Bucovina, este ziua în care finii merg în vizită la nași cu daruri și mâncăruri.

Se mai spune ca în această zi este bine să se evite drumețiile în zonele de munte sau în locuri izolate, pentru a nu iți pune viața în pericol.

Numele Ștefan are  origine grecească venind de la numele Ștephanos, ceea ce înseamna coroana, ghirlanda, cununa.

La mulți ani cu sănătate, celor care poartă numele de Ștefan, Ștefania, Fana, Fănica și derivatele acestor nume.

Banda lui Jianu, la Colegiul Național din Hârlău.

Deja a devenit tradițional spectacolul cu obiceiuri și tradiții de Anul Nou, ce are loc la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Hârlău. În acest an în afara alaiurilor obișnuite de cerb, capră, căiuți, plugușor a fost și teatrul popular și anume o piesă „Banda lui Jianu”.

Ultima dată când am văzut un alai care a interpretat „Banda lui Jianu”, a fost acum 6 ani, cu ocazia „Festivalului tradițiilor și obiceiurilor de iarnă” ce are loc anual, în ziua de 3 ianuarie la Hârlău.

Elevii care au interpretat un fragment din acest teatru popular, au fost  de la colegiul Hârlău. Costumele, recuzita, textul și prezentarea au fost o reușită, apreciată de spectatori.

Câte ceva despre Banda lui Jianu. Nu este reprezentativă zonei folclorite Hârlău, Pârcovaci, Deleni, Scobinți, ci în județele din centrul Moldovei. În zonă, de anul nou se juca pe vremuri Banda lui Coroi, despre un haiduc Coroi și banda lui, (alții spun că era un bandit) care opera în sudul fostului județ Botoșani, deci și în zona Hârlăului.

Banda (sau Banta) lui Iancu Jianu reprezintă una din piesele frecvent interpretate cu ocazia sărbătorilor de iarnă în zona de sud a județului Iași, la limita cu județul Vaslui. Piesa îl prezintă pe Iancu Jianu, simbol al luptei împotriva boierilor, fanarioților, habsburgilor și turcilor. El este fugar, în piesă autoritățile reușesc să îl prindă, dar haiducii săi  îl răscumpără  ˵pe-o pungă de poli ˝, spre marea bucurie a tuturor.

Personaje: Anul Nou, Anul Vechi, Haiduc 1, Haiduc 2, Iancu Jianu, Ghindul, Căpitanul, Vânătorul și o țărăncuță iubita lui Jianu.

Textul diferă de la o zonă folclorică la alta, și din câte am văzut la festivalurile folclorice la care am participat la Hârlău și Iași, precum și din înregistrările video ale unor festivale, nu este apreciat de public, care preferă alaiurile de capră, urs, cerb. berbece, căiuți care sunt mai dinamice, cu o costumație mai evidentă și colorată.

Am făcut câteva fotografii cu elevii de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Hârlău care au interpetat un fragment din piesa „Banda lui Jianu”.

 

 

 

 

 

 

 

Aici o înregistrare video a unui alai care interpretează piesa de teatru popular banda lui Jianu:

 

Mersul cu Steaua, tradiții de Crăciun.

De la Crăciun şi până la Bobotează, copiii din satul tradițional, dar și din centrele urbane, umblau cu steaua. Un obicei vechi ce se întâlneşte la toate popoarele creştine. Acest obicei vrea să amintească de steaua care a vestit naşterea lui Iisus şi i-a călăuzit pe cei trei magi.
Cântecele despre stea provin din surse diferite: unele din literatura bizantină ortodoxă, altele din literatura latină medievală a Bisericii Catolice, câteva din literatura de nuanţă Calvină şi, multe din ele, din tradiţiile locale.
Micul cor al “stelarilor”, care intră în casă în zilele Crăcinului, cântă versuri religiose despre naşterea lui Isus: „Steaua sus răsare”; „În oraşul Vitleem”; „Trei crai de la răsărit”. De obicei, cei care merg cu steaua, sunt cete de copii în vârstă de 7 – 14 ani.

Steaua în funcție de zona folclorică, are forme diferite. Unele sunt fixe, altele au un dispozitiv telescopic, care aruncă în sus steaua. În general, steaua are în centrul  o icoană a maicii domnului cu pruncul Iisus, și de jur împrejur niște brațe ce imită razele unei stele, confecționate din lemn sau sârmă pe care se împletesc decorațiuni din hârtie colorată, peteală, și se atașează clopoței sau zurgălăi. Se termină cu o coadă lungă din lemn pe care o ține un copil, ce manevrează steaua. Când eram în Iași, în ultimile zile din an, dar și după, eram mereu deranjat de copiii (de rromi mai ales), care urcau în autobuze și tramvaie câteodată și câte 2-3 cete, și îți cântau până la exasperare cântecul de stea, trecând pe la călători să solicite taxa pentru “urare”. Nu uitau ca la terminarea colindului să facă o urare și vatmanului sau șoferului: “foaie verde și-un piper, să trăiască dom’șofer”. Se pare că în prezent nu prea mai au clienti prin tramvaie, călătorii sunt puțini, majoritatea în vârstă, care nu prea se grăbesc, să arate pe unde-și țin banii.

Nici prin Hârlău nu prea vezi pe stradă, la case sau apartamente copiii cu steaua, nici măcar pe cei de rromi, acum au alte preucupări mai interesante decât să meargă din ușă în ușă cu steaua. In primul rând nu sunt primiți, în al doilea rând există o anumită comoditate, preferând internetul, televizorul, cât despre câștig de bani sau dulciuri, îl obțin mai ușor de anul nou sau a doua zi, cu semănatul și sorcova.

Iată cel mai cunoscut colind de stea:

Steaua sus răsare,
Ca o taină mare,
Steaua luminează
Şi adeverează,
Steaua străluceşte
Şi lumii vesteşte
Că astăzi curata,
Preanevinovata
Fecioara Maria,
Naşte pe Messia
In ţara vestită
Bethleem numită.
Magii cum zăriră
Steaua şi porniră
Mergând după rază
Pe Hristos să-l vază.
Şi dacă sosiră,
Îndată-l găsiră,
La Dânsul intrară
Şi se închinară
Cu daruri gătite
Lui Hristos menite,
Luând fiecare,
Bucurie mare.
Care bucurie
Şi la noi să fie
De la tinereţe
Pân’la bătrâneţe.

Sf.Spiridon, un sfânt călător ocrotitor și tămăduitor.

Sfântul Spiridon, episcop al Trimitundei, mare făcător de minuni, este unicul sfânt care îşi părăseşte racla pentru a veni de grabă în ajutorul credincioşilor care-i cer sprijinul să-i scape de necazuri.

Creştinii ortodocşi îl prăznuiesc la 12 decembrie pe Sfântul Ierarh Spiridon, pe care Dumnezeu l-a binecuvântat cu harul tămăduirilor, încât credincioşii l-au numit făcător de minuni. Potrivit tradiţiei, Sfântul Spiridon este singurul sfânt care îşi părăseşte racla şi vine la cei care-l cheamă prin rugăciuni de evlavie şi dragoste să-i scape de necazuri.

 

În tradiția populară se crede că nu este bine să lucrezi de ziua sfântului, 12 decembrie, deoarece te vei îmbolnăvi și nu te mai scoli din pat. Sf.Spiridon este prăznuit mai ales de tăbăcari, cojocari și cizmari, care credeau că acesta a inventat sula cu care lucrează. Mai ales cizmarii se roagă la sfântul, să dea ploaie și noroaie ca să se rupă pingelele la încălțăminte, să aibă de lucru.

Sfântul Spiridon era respectat și pentru minunile pe care le făcea, el te apăra de lovituri, de bubă neagră și dalac.

In Moldova, în secolul al XIX-lea, în numele sfântului Spiridon, s-a făcut o Epitropie a spitalelor și așezămintelor de caritate care se îngrijea de spitale, orfelinate, așezăminte pentru bătrâni. Am scris despre Epitropia Sf.Spiridon aici:

Sănatatea publică în Moldova. Despre epitropii, spitale și veniturile epitropiei.

Referință: Marcel Lutic Timpul sacru – sărbătorile de altă dată, Ed.Fundației Academice AXIS, 2006 Iași.

Fotografie: https://feher.wordpress.com/2014/03/17/cea-mai-scumpa-casa-din-lume-si-orfanii-din-mumbai/

 

Sorcova, semnificație, tradiții și obiceiuri.

Din  multitudinea obiceiurile și tradițiile de iarnă, în cumpăna dintre ani, amintesc și mersul cu sorcova. Sorcova are și alte conotații, cum ar fi: “Arată ca o sorcovă”, referire la o femeie care se îmbracă caraghios, împopoțonat sau care se machiază strident; “dus cu sorcova”, referire la o persoană suspectată de colectivitate că ar avea tulburări neuropsihice, sau face unele comentarii sau afirmații aiurea.

Însă în tradițiile de sute de ani ale țăranului român, sorcova are o altă semnificație, una ce ține de structura sufletească, de datine și așteptările pe care le are gospodarul de la noul an: Să fie un an bogat, să fie sănătos el și familia lui, animalele din curte să fie sănătoase, vacile și oile să fie sănătoase, să dea lapte.

Cu sorcova și în zona Hârlăului, merg mai ales copiii, însă și adulții atunci când merg pe la rudele apropiate, la părinți, nași, vecini sau prieteni. Unii vin în dimineața de 1 ianuarie, de Sf.Vasile cu semănatul, și de fapt ei vin cu sorcova, în loc de a atinge gazdele cu rămurica înverzită (bățul împodobit) ei aruncă semințe (înlocuite cu orez decorticat, obicei ce încalcă datina, deoarece semințele date în bătătură, sau pe pragul ușii gazdei, imită semănatul din toamnă a grâului sau semănatul din primăvară. Însă cum semnificația s-a pierdut, rămâne doar obiceiul).

În vechime de Sf.Andrei se lua o rămurică din măr, se punea în apă și se înverzea. Acum se folosește o ramură de copac, un băț, care se împodobește cu hârtie colorată și peteală.

Alaturi de plugușor, colindatul, mersul cu steaua, semănatul,  sorcova este puternic înrădăcinată în cultura populară.

Numele de „Sorcova” ar fi originar din etimologie bulgară, „surov” și înseamna verde fraged (verde crud). Aceasta este o aluzie la ramura abia îmbobocită. Această sorcovă, era considerată o baghetă magică, prin intermediul căreia se oferă celui sorcovit sănătate, vigoare, putere. Folcloristul Lazăr Șăileanu spunea că numele de „Sorcova” ar veni din slavul Soroku, adica 40, de aici obiceiul din vechime, ca cel sorcovit, să fie pe timpul declamării sorcovei, atins de 40 de ori.

Interesant că esența sorcovei este asămănătoare tuturor regiunilor folclorice ale țării, cu unele adăugiri, însă urarea propriu zisă este aceiași. Iată câteva variante de sorcovă:

Sorcova, vesela,
Să trăiți, să-mbătrâniți,
Ca un măr, ca un păr,
Ca un fir de trandafir,
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata,
Tare ca fierul,
Iute ca oțelul.
La anul și la mulți ani!

O altă variantă a textului este următoarea:

Sorcova, vesela,
Să trăiți, să-mbătrâniți,
Ca un măr, ca un păr
Ca un fir de trandafir.
Ca merii, ca perii,
În mijlocul verii;
Ca vița de vie
La Sfântă Mărie
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata
Tare ca fierul
Iute ca oțelul.
Vacile lăptoase,
Oile lânoase,
Porcii unsuroși
Copii sănătoși
Câte cuie sunt pe casă
Atâția galbeni pe masă.
La anul și la mulți ani!
Să trăiți să ne dați bani.

Altă variantă:

Sorcova,
Vesela,
Peste vară,
Primăvară,
Să trăiți,
Să-mbătrâniți. Să-nfloriți,
Să mărgăriți,
Ca un măr,
Ca un păr,
Ca un fir
De trandafir.
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata,
Tare ca fierul,
Iute ca oțelul,
La anu’
Și la mulți ani.

Această ultimă variantă este cea mai folosită de copii, fiind mai pe înțelesul lor și mai ușor de reținut.

Referințe:

„Folclor din Moldova”,  ( texte alese din colectii inedite), Editura pentru literatura- 1969 – Colecția I.Oprișan

„Obiceiuri tradiționale românești”, de Mihai Pop, Editura Institutul de cercetari etnologice și dialectologice București- 1976

„Cântece moldovenești” de Elena Didia Odorica Sevastos, 1888 Iași.

Marcel Lutic, “Timpul sacru – sărbătorile de altă dată”, Editura Fundației Academice AXIS, 2006 Iași.