Nuntă la români (cap.2)

Pregatiri de nunta

Sa ne continuam periplul prin satul românesc de acum peste 100 de ani, impreuna cu Elena Sevastos, asa cum apare in lucrarea Nunta la români. Cum lucrarea este mai vasta si prezinta comparativ obiceiurile din toate provinciile românești, dar si din țarile vecine, voi trata doar obiceiurile descrise ca fiind din Moldova. Deci, sa vedem mirii nostrii ce fac dupa ce s-a cazut la invoiala pentru casatorie!

Cum s-a hotarât nunta, incep pregatirile. Este multa alergatura, multa munca si mai ales multa cheltuiala.

Viitoarea mireasă, cu câteva zile inainte de data fixata pentru nunta, merge prin sat si cauta ajutoare. Ajutor cauta la fetele mari, prietene si mai ales rude, verisoare. Alege 2 la 4 druște, care o vor ajuta pana la nunta si mai mult pe timpul nunții! http://www.mirnevest.md/ro/articles/59-Drutele-miresei-la-nunt-59.html

Cu incuviințarea parinților le ia acasa și le tine pana după nuntă. Zilnic fetele alese, druștele, dar si fetele din casa, surorile miresei, prietene ale miresei se pun pe cusut naframe, stergare pentru nasi, vornicei, parinti, nuntasi! Daca fata le are pregatite din vreme, va fi mai putin de lucru. Toata ziua râd, vorbesc si fac glume, ca “unde-i tinerete este si veselia vine de-ndată”

Din când în când, vine si mirele cu prietenii, pentru a tine de urât la fete! Nu de putine ori tinerii sunt tinta glumelor fetelor, dar si invers. Atmosfera este de sarbatoare dar si de muncă! Aceste momente vor ramane in amintirea tuturora pana la adânci batranete, fiind unice ca si nunta care va sa vina!

Iata cum socotea viitoare mireasa zilele saptamanii de dinaintea nuntii:

Luni, Marti, una,

     Miercuri, Joi, doua,

      Vineri, Sambata, trei,

             Duminica, dura cu căruța

Tot in aceste zile se pregatesc si colacii pentru nuni! Tatal flăcăului si tatăl fetei, iau colacii acoperiti un un stergar frumos verde sau rosu care se inchina nunilor și merg la casa viitorilor nuni! Daca aceștia primesc sa fie nuni mari, primeste colacii! Daca insa refuza, (cu toate ca se vorbesc din timp parintii cu gospodarul), timite nevasta la lada cu zestre (unde se tin si galbenii familiei), ia 1-2 galbeni si se ofera mirilor pentru cheltuiala facuta si spune ca are treaba pe afara! A refuza sa fii nun mare se intampla  foarte rar! Tatal miresei si cu cel a mirelui trebuie sa caute alti nuni!

A fi nun mare, care de obicei este stapânul, o ruda mai bogata, nasii de botez a unuia din miri, vecini, este un gest crestinesc “Când poți sa bucuri și tu pe alții, pe cealalta lume si Dumnezeu te-a bucura pe tine”

                     Când te-a lua de mâna dreapta

                        Si te-o duce pe cărarea dreaptă,

La mese întinse,

La făclii aprinse,

La bucate bune,

La pahare pline

După ce au aranjat totul pentru nuntă, mirii merg la primarie sa scoata actele de casatorie, vorbesc din timp cu preotul, de a face trei strigări, in trei duminici de-a rândul. Fără strigari nu se face cununia. Aceste strigări se faceau pentru a anunta norodul nunta cutaruia cu cutare, ca de vor fi cumva rude, sa se arate la preot inainte de cununie!

Mirele si mireasa mai tocmesc scripcari. Daca nu-i găsește in satul lor, ii cauta in alt sat.

 Peste nouă mări,

Peste nouă țări,

        Peste nouă impărății!

Că nu s-a pomenit nuntă fără lautari. Insă daca unul din miri a mai fost cununat, se poate face si fara lautari! ( Mi s-a parut interesantă aceasta precizare!).

Mirele iși alege vornicelul, sau vatajelul sau in alte parti vornicul, iar mireasa isi alege drustele (cum am mai aratat mai sus)!

Tot inaintea nunții, in zi de târg, mirii cu parintii se suie in caruțe (carul cu boi) si merg la târg sa faca cumparaturile necesare nuntii! Tăranul, oricat de nevoias ar fi, se imprumuta, se inglodeaza in datorii pe multi ani, insa nu se uita la bani cand este vorba de nunta.

Insa treaba nu s-a terminat! Se pregateste locul unde va fi nunta, bucatele, bautura. Se fac pregatiri pentru a merge la biserica la cununie!

Ce trebuie la cununia religioasa:

2 colaci mari – care ramân la biserica;
2. un stergar sau prosop sub colaci – care tot ramine la biserica;
3. o sticla de vin, care va fi folosită la slujba;
4. un covoras sub picioare la miri, care ramâne la miri;
5. un stergar frumos cusut,  cu care se leaga mirii la mâini;
6. icoana;
7. un ștergar frumos lucrat de mireasa pentru pus la icoana;
8. actul de casatorie de la primarie;
9. inelele;
10. cruciulite la git la miri;
11. luminarile se procurau de la biserica sau din târg.

Se pregatesc hainele mirelui si ale miresii! Acum peste 100 de ani, nu era moda rochiilor albe! Costumele erau traditionale, cele mai frumoase, cusute cu dichis! Pentru mireasa era cusut de mireasa, de mama sau fetele din casa, iar pentru mire de mama sau surorile mirelui! Cei cu dare de mâna aveau ia si câmeșa din borangic, cei mai saracuți din in sau bumbăcel.

Foto: http://www.doxologia.ro/

(va urma)

Nuntă la români (cap.I)

In 1880, Elena Sevastos, o iesenca cu dragoste pentru etnografie si folclor romanesc, premiata de Acadenia Română pentru stradania de a studia si publica studii de etnografie comparata, publica in 1880 la editura Carol Gobl. o lucrare de referinta pentru cunosterea vietii si sufletului taranului român : NUNTA LA ROMANI.

Cartea se gasesti pe  situl de arhivare de documente  esentiale ale poporului român: www.dacoromanica.ro

In serial voi publica frânturi din aceasta ampla lucrare. Voi transpune in ortografia curenta textul.

I.Pețitul

Cum pețitul este de cand lumea si pamântul, era normal ca si acest cuvant sa fie de origine latina peto, petere, petivi, petitus si defineste actiunea de a peti pe cineva in nume propriu sau prin intermediar (parinti, rude, cunoscuti)!

De obicei, cererea in casatorie se facea de flacau, care mergea la parintii fetei si o cerea in casatorie! Daca insa era o casatorie de interes, sau parintii nu cadeau de acord asupra zestrei, se recurgea la petitori!

Petitorii erau rude mai in varsta, sau cunoscuti ai ambelor familii, insa cel de mai multe ori era un consatean cunoscut in tot satul ca fiind bun de gura si cu succes la astfel de actiuni! Acesta impreuna cu un grup de vornicei, flăcăi tineri, iși anunta intentia de a veni la petit fata. Cu mare alai, cu muzicanti, cu chiote si voie buna veneau la casa fetei!

Gazdele erau in asteptare si faceau pregatiri, de, era in joc onoarea familiei si viitorul fetei! Cand se auzeu pe ulita strigatele si chiotele flacailor, femeile din casa strigau ca vin pețitorii! Gospodarul, lua repede o cofa de apa si stingea focul zicand ca “N-am grija decat de maritat”!

Starostele petitorilor întreba – Se hodinesc oamenii?

Atunci gospodarul iese din casă in tinda si spune ca “se hodineasc si nu prea!”

Intre starostele petitorilor si gospodar incepe un dialog interesant! Folosind parabole si versuri populare specifice petitului, pețitorul isi expune scopul prezentei lui si a flacailor la casa gospodarului.

Vornicul se inchina si zice:

Noi cum umblam,

Si ce cautam,

Sama bine ne dam,

Frică nimanui nu purtam,

De unde venim stim,

Si unde mergem, cunoastem,

Ca noi suntem soli imparatesti,

Oameni buni dumnevoastra,

Si avem porunca imparateasca,

Nimeni sa nu ne opresca,

Deci dumnevoastra sunteti rugati,

Bine sa ne ascultati,

Când om cuvanta,

Si sama ne-om da,

Al noastru tânăr imparat,

De cu seara ne-a chemat (….)

Spune ca a facut cale lunga, vine de peste mari si tari, si sunt trimisii unui imparat, care are un fiu de insurat! Au auzit ca la acea casa, este o fata aleasa, harnica si frumoasa, pe care imparatul vrea sa o aiba de nora. Ii cere gospodarului sa cheme fata pentru a o vedea! Daca nu o scoate la vedere, inseamna ca s-au inselat. Fata este urata sau batrana, sau poartă straie zdenturoase cu care-i este rusine sa o vada lumea.

Pe un ton imperativ, starostele intreba gospodarul ce raspuns da?

Cum intalnirea este aranjata mai din timp, tatal fetei de maritat este de acord cu cerintele petitorilor, si indeamna pe staroste si vornicei, care-i insotesc pe petitori, sa pofteasca in casa.

După ce cinstesc petitorii cu mancare si bautura (nu prea multa ca nu este nunta sau botez), acestia pleca in afara casei si ramane starostele! Abia acum incep discutiile. Acestea se refera la dota cu care vine fata si cu ce vine baiatul pentru intemeierea noii familii.

Starostele, spune ca parintii baiatului dau flacaului: 2 boi sau o vaca cu vitel; Haine de lucru si de sarbatoare, de mers la biserica. 5 prajini de pamant in vatra satului cu loc de casa! O falca de aratura si 20 de prajini de fânete. O suma de bani care sa inceapa casa si sa-si cumpere cele necesare muncii câmpului. In functie de cat de avuti sunt parintii flacaului, ofera mai mult sau mai putin.

Parintii fetei descriu si ei zestrea cu care vine fata in intemeierea noii familii. Iata un exemplu dat de autoare dintr-un sat din fostul judet Bârlad:

O lada brasoveneasca pentru tinut zestrea.

40 de coti de pânză de bumbac,

40 de coți de pânza de fuior

Vreo 60 de coti de panza de câlți (cânepa n.n.)

12 servete de bumbac sau fuior (probabil din in,n.n.)

6 ștergare din câlti, de dus mancarea la câmp

6 stergare tivuite

6 lanciere batute cu piaptanul (….), câțiva coți de lână subțire in patru ițe, din care se vede iscusința fetei

24 coți pentru car, sau asternut

60 coți de pânză pentru saci,

30 de coți de pânză sau de câlți (cânepa n.n.) pentru traiste

O scoarța sau foița in păpuși cu chenar pe margine,

2 fete de masa, buna, vrâstate (?)

1 prostire in ciubuce de borangic cu horbota (?)

1 camasa de mire

Naframe pentru nuntasii mirelui!

Tatal fetei, când termina de prezentat zestrea fiiicei spune:

– Asta-i zestrea fetei mele, numai daca vo place!

– Ne place, striga starostele vorniceilor. După care scoate plosca cu rachiu si o intinde gospodarului. Acesta isi face cruce si spune:

– Cum o da Dumnezeu, intr-un noroc sa fie. Pune plosca la gura si bea zdravan, ca si cum ar fi incheiat o afacere buna in targ. Trece plosca nevestei. Aceasta ca mama, varsa o lacrima si spune:

– Se vede ca a venit ceasul sa o dam de acasa! Sa traiesti moșnege (catre sot)! Sa ne bucuram cu toții si bea si ea din plosca.

Cineva din alai, cheama flacaul in casa. O ruda mai in varsta din partea fetei, o ia de mana si o duce in fata flacaului. Si-l întreaba:

– Ia sa vad nepoate, tii draga copila asta?

–Mii draga spune flacaul!

Batranul, ii spune flăcăului ca parintii fetei, ii dau fata de nevasta, nu ca nu ar avea ce manca sau imbraca, ci ca sa-i fie soață pana la sfârsitul vietii, sa-i fie aproape la bine si la rau, si cand o fi sanatos si la boala, la pierdere si la castig.

Băiatul ii da mosului pentru sfatul dat, parale, iar fata o frumoasa naframa cusuta de mana ei!

In continuare sa stabilieste logodna, nunta, nasii si toate cele necesare pentru acest eveniment unic in viata flacaului si fetei. (Va urma)!

Sf. Foca, un sfânt a focului! Traditii si obiceiuri

Dacă despre Foca se zice că este cel care pedepseste oamenii cu  incendiile şi arşiţa care pârjoleste câmpurile cu grâne, se crede că ar fi fratele, tatăl sau vizitiul Sfântului Ilie, sărbătoarea ţinându-se în popor tot de frica focului, dar şi a bolilor.

Tradiţii: Foca sau Opârlia – este aceeaşi sărbătoare! La câmp este numită Foca, iar la munte Opârlia, mai este un supranume al sfintei mironosiţe Maria Magdalena.

Foto: http://www.agroinfo.ro

Se spune că (Ilie) Pălie naşte focul, iar Foca suflă în acel foc şi‑l măreşte.  Iata o poveste care arata ce pațesc cei care nu respecta ziua de prazmuire a sfantului Foca:

Un om s-a dus la seceră în ziua lui Foca şi după ce a lucrat mai mult timp, un vânt năprasnic i-a risipit toată munca A urmat o ploaie cu grindină care l-a omorât, de nu l-au putut nici îngropa.

Pentru bunul mers al vieţii şi al treburilor:

În această zi se culege de obicei sovârvul. Denumiri populare: trifoişte, busuioc de pădure, mageran sălbatic, busuiocul feciorilor.care este si o minunata planta medicinala (http://elenasauca.blogspot.ro/2012/12/tratamente-naturiste-sovarvul.html ),  Gospodinele îl folosesc la boitul sau vopsitul lâneturilor şi firelor de cânepă; ele au credinţa că dacă îl culeg în ziua de Foca, roşul căpătat din sovârf va fi roş ca focul.

Apărător de rele şi durere:

Pentru a se proteja de necazurile care ar putea fi pricinuite de focuri, a intrat în obiceiul localnicilor de la sate, insa si a celor care muncesc cu focul, ca în această zi să nu se lucreze până la prânz şi „să se ţină ca apărare de foc” în special „de cei care lucrează cu petrolul”. „Tot în această zi nu se coace, nu se toarce, nu se dă foc din casă şi este interdicţie la scăldat”, menţionează lucrările de specialitate care, la unison, insistă că „la 23 iulie, când este sărbătorit Sfântul Foca, nu se lucrează, pentru ca gospodăria să fie ferită de trăsnet şi de foc”, sau că „nu se ţine sărbătoare, dar sunt oprite unele lucrări de câmp şi se posteşte pentru a fi protejate culturile de arşiţă, secetă, incendii”.

Tradiția cere să se lucrează până la amiază. Iar a face treaba pe langa foc este un pericol, ca este o zi rea de ars! Provoacă incendii şi arsuri pe corp, dacă nu i se prăznuieşte ziua. Foca se ţine ca să ferească recoltele de opăreală. Pe Foca şi Pantelimon îl sărbătoresc cu deosebire femeile. Nicidecum nu‑i iertat a face pâine în cuptor, căci sau arde casa, sau curge sânge din pâine. Se mai ţine să nu le trăsnească vitele!

Din volumul: Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, Ed. Paideia, Bucureşti, 2001, 2009

Sfântul Ilie, traditii și obiceiuri

Cinstind pe Sfântul Ilie ( http://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox/sfantul-ilie-120294.html ) pe data de 20 iulie, sătenii povestesc că acesta le ocroteşte recoltele de secetă fiind un mare făcător de minuni.

Există tradiții populare diferite în toate zonele geografice ale Românei, încât unitatea este cinstea deosebită care i se cuvine profetului Ilie. Oamenii cred că atunci când se întâmplau fenomene meteorologice spectaculoase, Ilie de fapt traversează cerul cu căruța lui de foc, pentru a ne ocroti, plesnind dracii cu biciul de foc. De aceea, este considerat patronul ploii, al tunetelor şi al trăsnetelor. El este mereu și mereu în slujba binelui.

Tot potrivit tradițiilor, de Sfântul Ilie se mănâncă, pentru prima dată, roada nouă de mere și de struguri, nuci și alune. Mărul este pomul Sfântului Ilie, de aceea nu se mănâncă mere noi pana în aceasta zi. Cum copiii în joacă, mai lovesc merele unul de altul, mamele aveau grija sa-i dojenească, inclusiv cu un ghiont sau o palma, ca sa nu mai facă acest gest alta data ca “ va cădea ghiață, cât merele ăi va distruge totul!

Cum frica păzește bostănăria, tot asa, frica de Sântilie era mare, în special la sate! Sfântul Ilie, era stapanul ploilor, tunetelor, fulgerelor si mai ales a nemiloaselor trasnete, care omora oameni si animale si aducea focul asupra caselor, padurilor si holdelor. Erau pedepsiti cei care nu tineau dreapta credința si mai ales cei care nu cinsteau asa cum se cuvine ziua de sfântul Ilie.  Sarbatoarea ținea doua sau chiar șapte zile. De la sfantul Ilie până la teribila zi de Foca din 22 iulie!

Iata cum s-a transmis povestea teribilului Sf.Ilie (asa cum apare in cartea domnului muzeograf Marcel Lutic : Timpul sacru – Sărbătorile de alta data, Ed. Fundației Academice Axis 2006!

„De când cu începutul lumii, Dumnezeu a dat Pământul în stăpânire Dracului, numai a zis – să se poarte bine ! Inmulțindu-se diavolii pe Pământ, sfântul Ilie, s-a rugat cu atâtă patimă și credința la Dumnezeu sa-i dea putere sa lupte si sa curate pamantul de necurat! Dumnezeu s-a indurat de Sfântul Ilie și i-a dat un car de foc, cu patru cai înaripați care sa zboare în ceruri! Arme i-a dat teribilul fulger și tunetul cu care să biruie dracii din cer și de pe Pământ! Sfantul s-a pus pe treaba si era gata, gata sa termine cu dracii! Insă Dumnezeu s-a supărat și l-a oprit pe sfântul Ilie, spunându-i că și dracii sunt buni la ceva. Ei mențin frica oamenilor în necuratul și credința în cele sfinte! Insă sfântul Ilie nu a fost lipsit de tot de puteri! I-a dat dreptul să-și folosească puterea contra dracilor doar de ziua lui! Insă sfântul nu știe care-i ziua lui! De aceia, de câte ori are ocazia, sloboade trăsnetul în dracii care se ascund mai ales în animale, în scorburile copacilor , în oameni,  sub pragurile caselor și chiar în turlele bisericilor! Insă dacă faci cruce când auzi tunetul, Sfântul Ilie nu sloboadă fulgerul! El are porunca Dumnezeiasca să lovească orice, mai putin în cruce noua!

Pășune la nord-vest de satul Fetești, com. Scobinți

Dacă va tuna în ziua aceasta, toate alunele vor seca, iar toate celelalte fructe vor avea viermi. Merele se duc întâi la biserică, pentru ca exista credință ca numai așa ele vor deveni de aur pe lumea cealaltă. Dacă nu se păstrează aceasta datină, cel ce mănâncă mere înainte de Sf. Ilie, va culege veșnic mere pe lumea cealaltă, dar când va începe să le mănânce, ele îi vor pieri de dinainte.”

Măr

De Sfântul Ilie, femeile de la sate  duc la biserică busuioc și-l pun la iconostas. La sfârșitul slujbei, îl iau și ii dau foc, iar cu cenușa lui se freacă în gura copiii, când au bube.

Se sfântul Ilie, nu sunt uitati nici mortii! Mai ales copiii morti! De Moșii de Sântilie, femeile care au avut copilași care au murit, cheamă copiii din vecini, sau copii de rude. Îi duce sub un măr pe care-l scutura. Merele cazute sunt pomana pentru sufletele copilasilor morti!

La revărsatul zorilor de sfântul Ilie, femeile cunoscătoare în ale bolilor, babele vindecătoare, se duceau în câmp să adune pe roua, plante medicinale, mai ales busuioc. Busuiocul astfel cules era pus intre haine ca să alunge moliile. Iar busuiocul stropit cu sânge de cocoș, tăiat în zori, se punea în scăldătoarea celor betegi având credința ca vor fi vindecați!

Plante medicinale pe o tarabă în piața Hârlău

Sf. Ilie este considerat și patronul apicultorilor: în această zi, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, activitate cunoscută sub denumirea de „retezatul stupilor”. Recoltarea mierii se face, şi acum, în multe locuri, potrivit datinei, numai de către bărbaţi curaţi trupeşte şi sufleteşte, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, ajutaţi de către un copil, femeile neavând voie să intre în stupină. Daca sarbatoarea de sfântul Ilie cade in zilele de luni, miercuri, vineri sau duminica, nu se face retezatul stupilor!  Gospodarii trebuiau sa fie cu mare bagare de seama, sa nu fie invitati cei care aveau puterea de a face vraji si farmece! Dacă mâncau fagure cu miere “furată” în zi sfântă, puterea lor de a face vrăji si farmece se va înzeci!

Prisacă

După recoltarea mierii, cei din casă, împreună cu rudele şi vecinii invitaţi la acest moment festiv, gustau din mierea nouă şi se cinsteau cu ţuică îndulcită cu miere.

Ziua Sfântului Ilie marchează şi miezul verii pastorale, când le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima dată după urcarea oilor la stână. Cu această ocazie, ciobanii tineri sau chiar cei mai in vârsta, aduceau în dar iubitelor sau soţiilor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multă migală.

În vechime, se obişnuia ca, tot în această zi, să se organizeze întâlniri ale comunităţilor săteşti de pe ambii versanţi ai Carpaţilor, târguri, iarmaroace şi bâlciuri, unele păstrate până în zilele noastre.

Ca divinitate solară şi meteorologică, Sfântul Ilie provoacă tunete, trăsnete, ploi torenţiale şi incendii, leagă şi dezleagă ploile şi hotărăşte unde și când să bată grindina.

Să nu uitam ca Sf. Ilie, este patronul Aviației române și Forțelor Aeriene!

La mulți ani cu sănătate Ilie, Ilinca și la toți care poartă numele Sf.Ilie.

Expozitie de ceramica la Muzeul Viei si Vinului din Hârlău!

O interesanta expozitie de ceramica, cu tematica muzeului,  s-a deschis in aceasta dimineata la Muzeul Viei si Vinului din Hârlau. Cani, canițe, articole de artizanat din România si Republica Moldova, din centre de ceramica de renume, sunt expuse in magazinul muzeului.

Toate aceste exponate au un numitor comun! Sunt originale, sunt facute de mesteri populari recunoascuti, si in plus au  motive decorative specifice muzeului: Vita de vie si strugurii!

Pentru iubitorii de frumos, traditional si autentic, este o buna ocazie de a achizitiona un cadou deosebit pentru cei dragi!

In holul expozitional înca mai poate fi vizitata expozitia de gravura. Iar cei care nu au vizitat inca muzeul, este o buna ocazie de a o face acum!

Despre Hârlău, fotografii, articole si comentarii, intrati pe pagina de facebook a comunitatii Hârlau: https://www.facebook.com/pages/H/101358466688559

Acum 100 de ani, sfaturi pentru tarani intr-un almanah!

Almanahul satului, era o modalitate des utilizata acum 100 de ani (si mai inainte) in Regat, de a publica diferite informatii utile! Se dadeau sfaturi despre igiena personala, colectiva, a casei, despre culturile agricole, zootehnie, despre sisteme de masini agricole, prognoze meteorologice,  etc.

Rasfoind situl de documente arhivate, http://www.dacoromanica.ro ,am gasit un astfel de almanah. Interesant ca luna iulie 1913 (peste 450.000 de militari se aflau in Bulgaria, in razboi), zilele (pe stil vechi) erau identice ca cele de astazi. Data de 10 iulie cadea ca si astazi tot intr-o miercuri.

Interesante sunt sfaturile ce se dadeau agricultorilor. Când sa recolteze graul, sa sape via, sa ingrijeasca livada, masurile de prevenire a incendiilor. Acum 100 de ani, a fost o vara fierbinte si secetoasa. trupele noastre aflate din 2 iulie in Bulgaria, după trecerea Dunarii, au suferit cumplit de sete si de caldura inabusitoare. In plus o epidemie de holera a răpus sute de vieti!

 

Si atunci ca si astazi, pe 10 iulie  in calendarul crestin-ortodox erau trecuti cei 45 martiri din Niceea!

Igiena tăranilor. Acum 100 de ani!

In tot ce am citit despre igiena oamenilor de la sate, de acum peste 100 de ani, imi intareste opinia ca pentu satenii nostrii, igiena nu era o prioritate!  Insa, de frica unor boli, impleteau regulile de igiena, cu traditii si obiceiuri, cele mai multe imbracate intr-o haina mistica pagana ori crestină.

Igiena personala, a casei, a alimentatiei, a persoanei, erau conditionate de starea taranilor, marimea gospodariei, numarul de slugi, varsta, anotimp, locul (sat de campie, de deal, munte etc.). Autoritatile statului pentru prevenirea epidemiilor mai ales a holerei, ciumei, tifosului exantematic, tuberculozei, bolilor venerice, au elaborat legi de profilaxie si il obliga pe primarul localitatii sa ia masuri coercitive contra celora care nu aplicau aceste reguli. La primarii era un agent sanitar, care avea principalul rol in aplicarea regulilor de igiena in colectivitate!

Un rol deosebit in constientizarea taranilor il aveau preotii si invatatorii. Medicii erau putini, unul sau doi de judet, care avea preucupari stric legate de prevenirea epidemiilor, instituirea carantinei si tratarea bolnavilor. De cele mai multe ori, in situații de epidemii, de facea o carantina stricta a localitatilor, cu armata sau cu jandarmii, de interzicere a accesului sau iesirea din zona de izolare! Tratamentul era de cele mai multe ori empiric si sumar. De aici o mortalitate mare in zona de carnatina.

Daca ne amintim, G.Topârceanu in poezia “Vara la tara”, ironizeaza pe cei care faceau din sat un loc idilic, si chiar se refera la taranii care nu intelegeau masurile de igiena:

Când se ia câte-o măsură

Lumea-njura

Pe agentul sanitar

Si-l întreabă fără noima:

Ce-ai cu noi, mă?

Pentru ce sa dăm cu var?..

Cea mai detaliata descriei ale  masurilor de igiena (alimentara),  le gasim in lucrarea invatatorului Mihai Lupescu “Bucataria țaranului român”, aparuta mult după moartea acestuia, respectiv in Editura Paideia in anul 2000.

Locul unde se face mâncarea. Iarna, in general, pana se incalzeste, mancarea se gatea in casa, iar vara afara, sub un sopron, in cuptoriste. 

Locul unde se gateste, se pastreaza curat de gospodina, vasele (de cele mai multe ori din lut) se spalau si erau asezate la locul lor,

Bucatele sunt simple, mai mult fierturi. In Moldova, bucatele se faceau exclusiv de femei. Daca un barbat gateste, era luat in ras de femei, zicand ca era sa-l facă măsa fată!

Taranul nu era mancacios, nici pretentios, se multumea cu ce avea, si nu ravnea la bucațica altuia! Când  ii flămând, mânâncă ce i se dă, căci foamea-i bucatarul cel mai bun”

Majoritatea gospodinelor aveau doua randuri de blide și unelte de facut bucatele: un rând de dulce (adica mancaruri cu carne, lactate, grasime) si un rand de post ( de popa, se mai spunea), ca era in legatura cu interdictii religioase. Cele de frupt se foloseu in câșlegi, iar cele de post, in posturile din calendare. Blidele se pastrau la costoroaba, pe polite, ori in camara, daca gospodarul era mai cuprins. Insa de cele mai multe ori, gospodaria ori era la inceput (tineri insuratei), sau saraca si nu aveau decat un singur rand de blide si ustensile de gatit! La spolocanie (prima zi de dupa câșlegi, respective prima zi de post), gospodina, fiind la lasatul de sec, spala foarte bine vasele , le fierbea cu leșie și cenușa, ca sa iasa unsoarea  și fruptul din blide. Doar asa se pot folosi si de post ca sa nu faci pacat!

Ceaunele, oalele, tigaile in care sa facut mancare de frupt se ard in cuptor si apoi se spala bine!

Despre vasele in care s-a facut mancare de frupt si sunt folosite in post, se spunea ca se face mare pacat și cel ce nu care ține aceasta datina era pagan, catolnic (probabil catolic n.n)!

Insa se poate face mancare de post in ziua de spolocanie, insa numai pentru copii, de asemenea daca a ramas mancare din ziua precedenta (mancare de frupt) ea se va da copiilor ca lor le iarta Dumnezeu păcatele!

Foto: Situl de documente arhivate http://www.dacoromanica.ro

Cel mai folosit vas pentru gatit era ceaunul! Era mai mic sau mai mare in functie de câți erau in casa!

Ceaunul se ținea sub laița, la loc ferit, cu gura-n jos, ca sa nu se spurce pisicile ori câinii în ele! Daca din nebagare de seama , se intampla asta, ceaunul se arde in cuptor, se freaca bine si se sfintește de preot, când se face aghiazma!

Ceaunul nu se imprumuta la vecini! Ca te poti umple de bube rele!

Când se pune ceaunul de mămăligă, se scoate de sub laita – se sufla și se sterge cu mana, sa nu  fie colbos, (…), tragând de seamă sa nu fie in ea (făina) sau in ceaun, gozuri, gândaci, solomâzdre, ori alte gujulii spurcate.

Apa se aduce cu cofa (donita, cofoiul).Ea se tine curată. Când este murdară, se freaca si se face curată. Cu ele baietii mici cara apa de la izvor, sau puțul de apa. Cofa sau vadra de apa se tine acoperita ca sa nu bea  necuratul din ea.

Pentru mulgerea vacii se foloseste o donița. Aceasta trebuie sa fie curată. Cand se merge la muls vaca, in donita spalata se aduce apa, cu care se spala pulpa si țâțele vacii, si se clatesc mainele! A te duce cu mainele murdare sau cu donita murdara, faci pacat si se poate pierde mana vacii, adica sa devina stearpa! O adevarata nenorocire pentru familie!

Mâncarea se pune pe mese. Masa se menține permanent curată, se freaca cu nisip, cenusa si spalatorul de se face curată.

Oalele se spala bine cu apa clocotita si cu frunze de nuc, de urzica, de alun, de visin, iarna cu ciucălăi de porumb. Se clatesc bine si se usuca in cuptor. Grija mare se acorda oalelor in care se pune laptele la prins pentru a face branza si smântănă.

Casa se tine permanent curată, se aeriseste, se matura, iar primavera gospodinele lichesc cu lut crapăturile din pereți, si dau cu var casa si in interior si pe afara. Acelasi lucru se face cu poiata pasarilor, grajdul si adapostul pentru animale. Asta operatiune se face inaintea Pastelui, insa curatenia se face in mod deosebit,  inainte de a veni preotul cu Boboteaza si ajunul Craciunului. Daca preotul gaseste casa neingrijita, cu prima ocazie, in biserica gospodina este admonestata de preot, si facuta de rusinea satului! Plus ca intra in gura gospodinelor, si a rudelor! Curatenie generala se face si după ce un membru al familiei a decedat, sau după  insanatosire după o boala grea!

Femeile aveau in grija si spalatul rufelor cu apa si lesie. Rufele se uscau afara pe culmea de sub cocioroaba, iar iarna pe culme in apropierea vatrei.

De asemena se spalau asternuturile, iarna se dadeau la ger. La fel hainele din blana! Datorita animalelor din curte, puricii, mai rar paduchii, plosnitile, capusele, erau mereu prezente in casa taranului. Se foloseau diferite plante cum ar fi pelinul, care pus in asternuturi ar fi indepartat insectele sociale!

Igiena personala era rezolvata satisfacator vara, cand imbaierea se facea in ape curgatoare sau statatoare, insa dificila in anotimpul rece. Se incalzea apa, si imbaierea se facea in putini, in ordinea asta: copiii, barbatul si la urma femeia (considerata spurcata)! De, traditii! Sapunul il lua din târg pe bani sau il facea gospodina acasa.

Igiena bucala, era ultima grija a țaranilor! Lipsa dulciurilor nu le creea prea multe probleme, care sa necesite tratametul stomatologic. Iar igiena dentara se facea consumand fructe,  clatirea gurii se facea cu vin si mai ales tuica. Se pare ca barbatii tineau sa faca cat mai des acest tratament oral!

Nu cred ca am epuizat masurile de igiena de la casa taranului roman, de acum 100 de ani! Acum este mai usor! Au aparut masini de spalat, de calcat, detergenti de vase si pentru spalat, sprayuri cu insecticide, odorizante, paste si periute de dinti si alte bunuri care sa asigura un grad mai mare de igiena personala si a casei.