Constantin Curecheriu, din Scobinți, recunoscut de UNESCO

Am scris anul trecut un articol despre acest rapsod popular,  creator și colecționar de artă populară autentică din Sticlăria: Constantin Curecheriu, aici https://harlauletnografie.wordpress.com/2013/05/26/mici-muzee-de-etnografie-curecheriu-constantin-din-sticlaria/

Iată că efortul domnului Constantin Curecheriu este recunoscut de UNESCO ca „Tezaure umane vii”.
Nu de primăria Scobinți, care nu la ajutat să facă un muzeu unde să-și expună tezaurul de obiecte autentice populare, nu Consiliul Județean, ci de UNESCO.

Un reportaj excepțional a cotidianului Buna Ziua Iasi:

http://www.bzi.ro/tezaure-gasite-in-curtile-a-doi-ieseni-unesco-a-recunoscut-oficial-totul-galerie-foto-video-425183

Din datinele și superstițiile poporului român: rândunica

Apariția  rândunelelor era semnul clar că vine primăvara. Venirea rândunicii  și mai ales observarea ei a dus la numeroase superstiții și mituri populare.

Iată căteva din ele, gasite în cartea preotului creștin-ortodox, membru al Academiei Române din 1881 – S.Fl.Marian (1847-1907) în lucrarea Păsările poporului român, Ed.Cartea românescă 1881 – București.

Referitor la rândunele, autorul reproduce patru frumoase povești despre rândunele. Iar la sfârșitul capitolului ne prezintă câteva superstiții populare:

Cine vede primăvara o rândunică zburând, însă neciripind, va fi voios și sănătos tot anul.

•         Cel ce vede prima dată primăvara  o rândunică stând și ciripind avea convingerea că peste an nu-i va merge bine, va fi mai mult bolnav și va fi vorbit de rău de oameni.
•         Dacă gospodarul sau gospodina vor auzi întâia dată, în podul casei sau șurii ciripind o rândunică, se credeau că tot anul le va merge rău, vor fi posomorâți, bolnavicioși și slabi.
•         Dacă o fată sau un flăcău vor vedea pentru prima dată, în acea primăvară, o rândunică singură, este semn că tot anul vor fi singuri și nu se vor insura (mărita).
•         Dacă un gospodar vede o rânunică singură, este semn rău, se va întâmpla o nenorocire în familie, soția îi va muri și va rămâne văduv. La fel si pentru neveste.
•         O rândunică singură înseamnă singurătate, iar mai multe la un loc, înseamnă că peste vară familia se va înmulți, vor veni acasă și cei plecați de mult timp de acasă.
•         Dacă vezi o rândunică prima data și este singură, este bine să stai pe loc și cu un cuțit să sapi sub calcâiul stâng. Dacă săpând, gasești un carbune, vei fi sănătos și voios tot anul, dacă nu, vei avea probleme de sănătate.
•         Alte superstiții spun că văzând o rândunică, este semn bun, sapă sub călcâie și vei gasi un banuț.
•         Femeile, mai predispuse în a face farmece și descântece, dacă văd o rândunică prima dată și o vad singură, suflă asupra ei și zic: Cum nu se desparte și nu se încâlcește coada rândunicii, tot așa când voi sufla, orice încurcătură, de orice fel, să se descurce și să se descâlcească.

In lumea satului rândunele erau respectate și nu se facea nimic rău împotriva lor. Cuiburile erau protejate și copiii, ca să respecte aceste cuiburi și locatarii lor, li se spunea să nu strivească, sau să strice cuibul, că dacă o fac, casa va arde din temelii.

Rândunelele, se hrănesc cu insecte. Dacă sunt cuiburi de rândunici sub streașina casei, grădina, livada și via, vor fi protejate de insectele dăunătoare.

Deci când vom vedea rândunele să ne bucurăm. Ele vestesc primăvara și ne protejează gospodăria.

Buna Vestire sau Ziua Cucului. Tradiții și obiceiuri.

Potrivit creștinilor, pe 25 martie, Arhanghelul Gavril sau Gabriel i-ar fi vestit Fecioarei Maria că a fost aleasă de Dumnezeu să dea nașterea Mântuitorului Hristos. Este considerată o sărbătoare a mamelor și copiilor mici. Este o sărbătoare cu dată fixă.

In calendarul popular sărbătoarea aceasta se mai numește și Blagoviștenie sau Ziua Cucului, cucul ocupând un loc central în cadrul acestei mult așteptate sărbători.

Buna Vestire  avea în unele zone și o altă semnificație pe lângă cea religioasă. Acum cântă pentru prima data cucul, vestitorul unor lucruri importante în viața omului. Când o persoana il auzea pentru prima dată cântând, trebuia să numere de câte ori cântă pentru a ști câți ani mai are de trăit.
De Buna Vestire este bine să se pună pe pragul casei pâine și sare pentru hrana îngerilor.

Tradiția mai spune că, în aceasta zi aducătoare de veste minunată, oamenii nu au voie să se certe, fiind mare păcat: cine se ceartă în ziua de Bună Vestire are necazuri tot anul. In Bucovina nu se pun oua la cloșcă de Buna Vestire, pentru ca se considera că: ar putea ieși pui cu două capete și patru picioare.

In unele zone, pentru a avea roade bogate în livezi, pomii se amenințau cu toporul și se stropeau cu țuica. Tot acum, gospodarii din Maramures adună lucrurile de prisos de prin curți și le dau foc. Ritualul, cunoscut sub numele Noaptea focurilor, e practicat la fiecare casa maramureseană, el durând până după miezul nopții sau până în zori. Fiind dezlegare la pește, se spune că acela care gusta pește de Buna Vestire se va simți tot anul ca peștele în apă. In popor se mai spune că pescarii nu au voie azi să arunce mămăliga în apă, pentru ca mor peștii

De Buna Vestire, se dezleagă limba cucului și se leagă de Sânziene.  Cucul perceput ca încărnare a strămoșului mitic, pasăre cu un pronunțat substrat erotic, anunța sosirea efectivă a primaverii. Primul sau cântec care are loc de obicei la Buna Vestire, trebuie sa fie așteptat de toti oamenii în haine curate, veseli, cu stomacul plin și cu bani în buzunare:

Cucule, puiucule/Câte pene sunt pe tine/Atâția galbeni la mine.

Sau: Cucule, puiucule/Ține frunza și iarba/Mie bani toată vara/Ție ce dorești de toate/Mie bani și sănătate.

  Dacă nu ar fi îndeplinite aceste condiții rituale, oamenii respectivi nu ar beneficia de toate acele lucruri în anul care va urma. Dacă primul cântec al cucului era auzit cumva pe stomacul gol, în partea stângă sau în spatele omului, era semn de rău augur, după cum indica si versurile:

” Măi fimeie, draga mea, Cucu-n spate mi-a cantat/ și moartea m-a săgetat!”; mai mult, daca cineva auzea cucul toată primăvara se credea ca va muri în scurt timp. Pe aceleași coordonate se situează și întrebare:„Cucule, puiucule/ Câți ani imi vei dărui/ până ce eu voi muri?”, după care se numără cântecul cucului (de câte ori își strigă numele).

Sau:  Cântă cucul sus pe moară/Marin  trage ca să moară/Cântă cucul sus pe cruce/Pe Marin la groapă-l duce/Rămâi maică sănătoasă/Eu mă duc să-mi fac casă/ adă-o sapă și-o lopată/Să-mi fac casă întunecată/Adă o teslă și o mistrie/Să-mi fac casă de vecie.

Pe de alta parte, flăcăii și fetele îl întrebau pe cuc lucruri care îi interesau mai mult, precum: „Cucule voinicule/ Câți ani îmi vei da/ pan’ m-oi însura (mărita)?” Tăcerea cucului aducea mare bucurie celor care întrebau, deoarece tăcerea echivala cu o căsătorie grabnică, în vreme ce cântatul cucului îi aducea la disperare pe tineri, fiecare glas fiind socotit un an de așteptare!

Comportamentul cucului a făcut din el un simbol al nestatorniciei și mai ales, al adulterului, al dragostei tăinuite, numită în popor și boala cucului, aici avându-și originea si cunoscuta expresie: „Mai băiete cucuiete/ Ce ți-e capul tot la fete!”
După cum știm, la Buna Vestire este dezlegare la pește, peștele fiind celalalt „personaj” central al acestei sărbători. In plan simbolic, peștele se apropie de cuc, având un pronunțat substrat sexual; în acest sens, aduceți-va aminte numai de basmul în care tânara fată rămâne gravidă după ce a mâncat pește. Consumul ritual de pește era justificat prin credința că cei ce vor face așa, vor fi sănătoși ca peștele tot anul.

Referințe:

S.Fl. Marianu Inmormântarea la români – studiu etnografic – Editura Academiei Române – București 1892 pg.8-9.

S.Fl. Marin: Păsările poporului român Ed.Cartea Românescă București1904

August Scriban – Dicționarul Limbii Românești – Ed. Institutul de arte grafice “Presa bună” – Iași -1939

Mucenicii sau sfințișorii. Tradiții și obiceiuri.

Ziua de 9 martie, când Biserica Ortodoxă prăznuiește pe cei 40 de Mucenici uciși în Sevastia,  pentru spiritualitatea populară are o conotație aparte.

In ziua de 9 martie, în toate comunitățile rurale era obiceiul de a se scoate plugul la arat, momentul fiind marcat de respectarea unor interdicții sau de oficierea unor practici cu caracter simbolic.

După ce, în luna februarie (luna lui Faur), plugul era trecut prin foc de către fierarul (faurul) satului, era reparat, curățat și purificat, iar  între plugari se încheiau înțelegeri pentru întovărășire la arat. În dimineața zilei de 9 martie, plugul era scos în fața casei în mod festiv. Acesta era momentul ce deschidea, de fapt, ciclul sărbătorilor de primăvară, presărat cu numeroase obiceiuri.

In cadrul ceremonialului de scoatere a plugului, femeia din casa era principalul protagonist în desfășurarea practicilor. După aducerea plugului în fața casei, plugarii, de obicei doi la numar, stăteau cu capetele descoperite înaintea boilor sau a cailor, după caz, iar femeia ieșea din casa având într-o mână traistă pentru plugari iar în cealaltă ținând un vas cu apă sfințită, tămâie și un șomoiog de busuioc. Femeia se apropia de plug și de carul în care se afla restul atelajelor specifice acestei lucrari agricole, le înconjură de trei ori, stropindu-le cu agheasmă și afumându-le cu tămâie. In timpul celor trei rotații executate în sensul mișcarii aparente a soarelui, femeia rostea, într-o solemnitate deplină, urmatoarele:

„Cât de curată este tămaia și agheasma,

 Așa de curați să fiți si voi

 Și să umblați nedespărțiți la arat

Și nici când să nu dați peste vre-un strigoi sau moroi care sa vă facă rău”.

 In fața animalelor de muncă se așeza un ou, în credința că, dacă acesta va rămâne întreg după pornirea carului, atunci și plugarilor le va merge bine pe toată durata plugăritului. Plugarii primeau traista cu mâncare, dupa care femeia vărsa agheasma rămasă în cofă la picioarele animalelor. Se obișnuia că în coamele plugului să se pună acum și un colac împletit în opt, numit Creciun, păstrat în casa de la Crăciunul trecut, ca simbol al fertilității. Semnificația oului aruncat este de sorginte precreștina, oul fiind considerat măsura tuturor lucrurilor de început (ab ovo), el avand aici rol  de protector în desfășurarea aratului.

După acest moment plin de solemnitate, desfășurat în curtea casei, plugarii porneau plugul către câmp sau către grădina din apropiere, unde marcau o brazdă simbolică, de pocinog (început) după care dezjugau și hrăneau animalele iar ei se ospătau în mod ritual pe brazdă.

In unele sate era obiceiul ca în aceasta zi toate plugurile din sat sa fie adunate pe islazul sătesc unde, în fața mulțimii adunate, era chemat preotul care făcea o slujba de sfințire a apei si de stropire a fiecărui plug în parte, după care plugarii se îndreptau către ogorul propriu pentru marcarea brazdei de început.

In tradiția populară se considera că în ziua de 9 martie sfinții mucenici se adună pentru a participa la un sobor de dezghețare a pământului și de slobozire a căldurii, ei bătând, în acest scop, cu ciomegele în pământul înghețat. Aceasta practică a fost uzitată și de către sătenii din comunitățile bucovinene, care băteau cu bâtele în pământ zicând:

„Intra frig și ieși căldură, / Să ne fie vreme bună / Pentru plug și arătură”.

 Ziua mucenicilor era și un prilej de prognozare a vremii. Se consideră că dacă ploua în aceasta zi, va plouă și de Paști; dacă tună, vara va fi prielnică tuturor culturilor; dacă îngheață în noaptea dinaintea acestei zile, atunci toamna va fi lungă iar știuleții de porumb vor urui spre coșare precum roțile de la căruță în trecere peste pământul înghețat.

Astăzi, dintre toate practicile străvechi, mai persista obiceiul ca femeile să coacă în ziua de 9 martie – 40 de figurine din aluat, numite „sfințișori” sau „mucenici”, reminiscențe ai idolilor neolitici ai fertilității, iar bărbații să bea câte 40 sau 44 de pahare de rachiu. „Sfintișorii” sunt făcuti din aluat dospit și au formă antropomorfă a cifrei opt, cifra echilibrului cosmic. Proaspăt scoși din cuptor, ei se ung cu miere de albine și se presară cu nucă măcinată, după care se împart, pentru sufletul morților, mai ales copiilor din vecini

Ou – simbolul universal al regenerării. Din paleolitic asociat cu ideii de cosmogonie. Asociat taurului. (Maria Gimbutas – Civilizație și cultură – Ed.Biblioteca de arta, Buc. 1989, p.7).

Opt pe orizontală (sfințișorul de astăzi), erau reprezentați cei doi sâni feminini: „Pars pro toto” a zeiței pasăre în funcția sa de dădătoare a vieții, a hranei, a abundenței. În mormânt ele, pot reprezenta puterile regeneratoare ale zeiței. Originea este din  paleolitic, continuată în vechea Europă. Pe vase, reprezentarea se prelungește până în faza târzie a epocii bronzului. (Ibid. p.79 și următoarele).