Archive | Iulie, 2015

Inițiativă buna, aplicarea improbabilă. Studiul folclorului în școală.

30 Iul

In sfârșit, se-ntâmpla ceva BUN pentru școala româneasca! Romania revine acasa in inimile copiilor săi, cu toată lumina și intelepciunea  invesnicite in tezaurul sau nepieritor… asa cum este firesc, de altfel!

Dans Pârcovaci

Academia Română, prin Departamentul de Etnologie al Institutului de Filologie Română „A. Philippide” propune Ministerului Educaţiei să integreze în învăţământul preuniversitar predarea literaturii populare şi elemente de tradiţie şi folclor românesc.

Concret, reprezentanţii Departamentului de Etnologie al Institutului de Filologie Română „A. Philippide” al Academiei Române au trimis un memoriu Ministerului Educaţiei în care au semnalat că nu există materiale didactice pentru predarea folclorului românesc. Potrivit adevarul.ro, acestia au propus o serie de măsuri care să ducă la promovarea culturii tradiţionale româneşti:   – acordarea unui număr mai mare de ore, în programa generală de trunchi comun pentru predarea limbii şi literaturii române, respectiv a unui număr mai mare de ore pentru studierea literaturii populare; – alegerea unor texte reprezentative şi adecvate caracteristicilor psiho-cognitive ale fiecărui nivel de şcolarizare; – redresarea modului învechit în care sunt/au fost prezentate conţinuturile de folclor în manualele şcolare aprobate de Minister; acestea suferă de prea multe clişee şi formulări encomiaste, ceea ce face discursul total neadecvat realităţii funcţionale a culturii populare româneşti; – în proiectarea conţinuturilor să se asigure o coerenţă între textele recomandate şi informaţia etnografică, fapt ce ar contribui substanţial la explicarea nivelului de profunzime a textelor şi a legăturii lor organice cu imaginarul popular şi specificul civilizaţiei tradiţionale autohtone; – încurajarea creativităţii şcolarilor prin coroborarea conţinuturilor folclorice cu elemente de cultură materială şi cu industriile creative autohtone; – corelarea atentă a documentelor curriculare cu cerinţele şi subiectele din procesul de evaluare prin examenele de absolvire a ciclurilor de studiu; – pregătirea şcolarilor pentru conştientizarea cu exemple a identităţii lor culturale, în sensul competenţelor sociale şi civice, asumarea acesteia în contactele interculturale europene pe care le vor stabili în viaţă, oferirea unor instrumente concrete, autentice, fireşti de exprimare a profilului lor cultural pentru evitarea discriminării, a alunecării în clişee naţionaliste şi intoleranţă interetnică; – folosirea posibilităţii de tranziţie organică de la învăţarea curriculară a folclorului la activităţi extracurriculare din domeniului meşteşugurilor populare adaptate la nivelul de îndemânare a vârstei şcolare; – înzestrarea tinerilor cu simţ critic pentru detectarea autenticului şi a valorilor româneşti atunci când intră în contact cu piaţa produselor culturale; – valorificarea naturii interdisciplinare a studiului culturii populare, care poate fi analizată în confluenţa cu alte discipline, cum ar fi: istoria, geografia umană, ştiinţele sociale; – fundamentarea experienţei necesare a cadrelor didactice şi a elevilor pentru identificarea şi implementarea de proiecte europene cu instituţii şcolare din ţări comunitare, dat fiind faptul că s-a observat o pondere relevantă dedicată dialogului intercultural în cadrul proiectelor finalizate cu succes până acum; – sprijinirea introducerii unor programe pentru cursuri opţionale (curriculum la decizia şcolii) de cultură populară românească.

In sfarsit, o propunere inteleapta! Iar daca cei din Ministerul Educatiei vor accepta FOLCLORUL in programa scolara, pot fi siguri ca asa fac un lucru mare pentru scoala, pentru elevi, pentru neamul romanesc.

“Cultura tradițională mai poate fi relevantă astăzi recontextualizată în narațiuni cosmologice și ea devine lucrătoare. Bucuria se transmite, fără îndoială, atunci când există în actanți (…). O stiintã se dezagregã dacã nu tine legãtura cu propozitiile sale prime. Asa este si cu un neam, cu un popor, iar principiile noastre, legãturile noastre, merg adânc în preistorie. Folclorul este vârful aisbergului care s-a pãstrat la lumina zilei si cred cã acesta este motivul pentru care simtim noi puterea folclorului, atunci cand îl facem, bineînteles, cu totul arsenalul lui hermeneutic. Intrãm în comunicare cu niste filoane de viatã care merg pânã la originile noastre.”(Ioan Sorin Apan)

http://www.sibiunews.net/articole/17-invatamant/8577-veste-uriasa-folclorul-in-programa-scolara-mai-bine-mai-tarziu-decat-niciodata.html

Comentariu: O inițiativă valoroasă, însă mă îndoiesc că se va aplica! Cursul societății este de globalizare, deznaționalizare, înstrăinare. Dar mai știi? Se mai întâmplă și minuni!

Anticipez o aniversare a unei persoane pe care o respect și o admir: Marcel Lutic

13 Iul

Pe 28 iulie 1967 s-a născut în satul Cordăreni județul Botoșani, domnul Marcel Lutic. Acesta a activat atât în domeniul etnografiei și folclorului, dar și ca istoric.

Lutic Marcel

Este autor de articole publicate în revista de istorie Ioan Neculce (seria nouă) a Muzeului de Istorie a Moldovei nr.I/1995 și II-III/1996-1997 privitoare la fosta capitală a ținutului Cârligătura, Târgu Frumos, moșia târgului, ocolul târgului, sec.XV-XVII.

A avut publicată o lucrare de folclor apreciată de public, „Timpul sacru – Sărbătorile de altă dată” apărută în 2006 la editura Fundației Academice AXIS. Lucrare care a fost bine primită de public și care s-a epuizat la scurt timp după apariție.

A activat (poate că mai activează) în funcția de președinte de onoare a Asociației Meșterilor Populari din România (AMPR):

http://www.mesteri-populari.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=123&Itemid=68

Și cu această ocazie îmi exprim admirația și simpatia pentru persoana domnului Marcel Lutic, care se pare, este în prezent departe de țară. Îi doresc multă sănătate și aștept noi lucrări sub semnătura dumnealui.

Am mai avut onoarea de a mai consemna pe bloguri, rânduri despre domnul Marcel Lutic aici:

https://harlau625.wordpress.com/2012/09/22/un-om-in-timpul-sacru-marcel-lutic/

https://harlau625.wordpress.com/2009/11/13/timpul-sacru-noaptea-sfantului-andrei/

Fotografia:   http://ziarullumina.ro/postul-mare-in-moldova-felurile-postirii-in-lumea-satului-de-odinioara-14049.html

O fotografie de pe blog, publicată de un cotidian din Sibiu.

8 Iul

O fotografie făcută la o activitate școlară desfășurată la Clubul copiilor din Hârlău, a fost publicată la 24 iunie 2015 în cotidianul SibiuNews.

http://www.sibiunews.net/articole/18-cultura/8196-un-cititor-propune-un-articol-de-al-nostru-poate-naste-un-sabatoare-nationala-cine-ia-seama.html

Articolul de unde a fost luată fotografia este acesta.

https://harlauletnografie.wordpress.com/2013/03/22/tesaturi-populare-din-moldova/

Mă bucur că cineva apreciază activitatea mea și mai ales,   a avut bunul simț, de a cita sursa.

Portul țăranilor moldoveni la 1814, văzut de un călător străin în Moldova, Contele Feodor le Karaczay de Valyeszaka la 1814.

6 Iul

Este vrednic de remarcat portul țăranilor.  Portul bărbătesc nu este prea deosebit, dar cu atât mai deosebit este al femeilor, care poate fi numit, într-adevăr fermecător și de gust ales.

Curățenia în îmbrăcăminte, ca și  a încăperile locuinței disting favorabil țărănimea moldoveană. O cămașa murdară este ceva rar, chiar la o țărancă săracă.

Costum femeiesc

Barbații poartă cămașă de in, cioareci lungi și un brâu lat de piele; vara un suman alb sau cafeniu închis dintr-un postav țesut de femeile lor, iarna cojocul de oaie . Părul și-l tund scurt, și-și acoperă capul, de obicei, cu o căciula ca un fel de sac din blană de miel. Când își scot căciula din cap ș-i o bagă în sân, unde adeseori își păstrează și merindea, care consta totdeauna dintr-un fel de polentă de mălai (numită mămăligă), și trag apoi gluga sumanului peste cap.

Îmbracamintea femeii e alcatuită vara adesea doar dintr-o camașă, (neverosibil așa ceva, ca femeile să aibă doar cămașa n.n.), un ștergar alb pe cap și un brâu ușor. Uneori un sorț, de obicei de lână neagră vărgat, încins peste mijloc ține loc de fustă de dedesubt. Fusta propriu-zisa este ceva cu totul necunoscut. Șorțul acesta este strâns uneori cu bete de lână, înguste, pestrițe, adesea la culoare roșie deschisă. Camașa însăși este partea cea mai remarcabila a costumului. Este lunga, căci ajunge aproape până la glezne, foarte strânsă, și este făcută dintr-o pânză destul de subțire și foarte bine înălbita., țesută în casă, din tort bine răsucit, adesea împodobită cu dungi din fire de bumbac sau de mătase.

Cusăturile sunt de mătase; uneori sunt împodobite cu fir de aur si argint sau cu mărgele de sticla. Broderia cea mai bogată se afla pe cei doi umeri și este totdeauna de cel puțin un lat de palmă. Afară de aceasta coboară clouș șiruri pe dreapta și pe stânga de-a lungul întregii camași și până jos, iar pe mâneci se mai găsesc adesea încă multe cusături și drepte și oblice, și foarte adesea și flori roșii sau albastre. Marama albă de pe cap este și mai subțire decât camașa. Aceasta este capodopera lucrului făcut de mână, este de obicei albă, cu înflorituri pe margini.

fata cu bundiță_1

Felul cum știu să înfășoare această maramă pe cap, fără oglindă, și chiar fără ace, face într-adevar cinste gustului lor. Le acoperă capul, întrucâtva, după felul călugărițelor, dar fără nimic strâns sau forțat; o parte atârnând  puțin în jos, iar în față este adusă cealaltă de pe gât pană la jumătatea pieptului într-o mulțime de falduri frumoase, al căror capăt este de asemenea aruncat pe umărul stâng.

Așa vezi femeile și fetele mergând la biserica și în oraș, și tot așa le vezi și lucrând la câmp. Unele poarta, mai ales când vremea este mai răcoroasă, un fel de haină fără mâneci dintr-o mătase de culoare deschisă, tivită de obicei pe margini cu o blană îngustă. Fața de acest costum cu adevarat încântător, cum te izbesc la ochi picioarele goale, mai cu seamă când e noroi.

Numai în zilele de sărbătoare și iarna încalță femeile ciobote de piele tare galbenă de safian. Dar atunci mai imbracă moldoveanca și un cojoc de oaie larg și urât, care îi ascunde cu totul statura.

Femeile țăranilor mai bogați și ale slujbașilor din administrație poartă o rochie lungă în formă de cămasă dintr-o stofă vărgată, cu o cingătoare , care este încinsă fără gust, jos de tot în jurul șoldurilor, peste aceasta rochie, un „talar” scurt din mătase de culoare deschisa, cu maneci scurte largi și cu o tivitura îngustă de blană.

Referință: (CĂLĂTORI STRĂINI DESPRE ȚĂRILE ROMÂNE ÎN SECOLUL AL XIX-LEA, Serie nouă, Vol. I, Editura Academiei Române 2005 București p.756-757.

Notă.

Conte Feodor le Karaczay de Valyeszaka se trage dintr-o familie de militani, de origine croată, stabilită ulterior în Banat și Transilvania. Titlul de conte a fost caștigat de tatal sau, feldmareșalul Andreus Karaczay, care, în razboiul austro-ruso-turc (1788-1791) a luat parte la cucerirea Hotinului și la luptele de la Focșani, distingându-se mai întâi în batalia de la Valea Seaca (13 aprilie 1789), de unde provine și titlul sau de noblețe