Sarbatoarea de Paște. Tradiții si obiceiuri populare.

Sarbatoarea Paștelui este pentru romani, alaturi de Craciun, cea mai importanta din an, pentru care fiecare familie se pregateste cu mult timp inainte prin postul tinut cu atata evlavie.
In biserica ortodoxa oamenii se pregatesc pentru intampinarea sarbatorilor de Pasti prin „postul Pastelui” numit si „Postul Cel Mare”, post care dureaza 48 de zile. In mod oficial, postul incepe dupa „Duminica iertarii”, in ziua de luni a saptamanii a 7-a de dinaintea sarbatorii de Pasti. Ultima saptamana din Postul Pastelui se numeste „Saptamana Patimilor” si incepe in duminica Floriilor, duminica in care se comemoreaza intrarea lui Iisus in Ierusalim. „Saptamana Patimilor” comemoreaza prinderea lui Iisus (Joia Mare) crucificarea si moartea Lui. In acesta ultima saptamana,  in  biserici se tin slujbe in fiecare seara, slujbe numite „Denie”. Vineri, numita „Vinerea Mare” se comemoreaza crucificarea si moartea lui Iisus pe cruce. In acesta zi, se tine „post negru”, adica nu se mananca nimic.

În perioada postului, fiecare familie este preocupată de curățenia generală atât în casă cât și în toată gospodăria, pentru a întâlni Învierea Domnului într-un mediu curat. Gospodinele „primenesc” casa pentru sărbătoare, iar bărbaților le revine curățenia din gospodărie.

Principala grija a oamenilor inaintea Pastilor este aceea de a-si primeni și hainele, fiecare gospodina trebuind sa aiba o camasa noua, cusuta in mod special, iar barbatii macar o palarie noua.
In Moldova, vopsirea in rosu a oualelor de Pasti este cea mai populara traditie a sarbatoarei pascale crestine. Legenda spune ca aceasta traditie se leaga de scena in care Iisus a fost rastignit pe cruce in Vinerea Mare. Venind sa-si vada fiul rastignit, fecioara Maria avea in mana un cos cu oua care s-au inrosit de la sangele Mantuitorului.

In traditia populara romaneasca ouale rosii sunt purtatoare de noroc, iar din acest motiv in dimineata zilei de Pasti copiii se spala pe fața cu apa dintr-un vas in care sunt puse oua rosii si monede de argint.

De obicei, in Sambata Mare, are loc si sacrificiul mielului, din carnea caruia se pregatesc bucate traditionale: drobul (in Bucovina cighir), friptura si borsul de miel.
Spre deosebire  Craciun, pentru Paste nu se pregatesc prea multe feluri de mancare, de unde si zicala: „Craciunul este sătul, iar Paștele este fudul”.

Momentul ritual al facerii pascăi, in Sambata Pastilor, iar in unele zone in Joia Mare, capata valente deosebite, prin plasarea intr-o cosmogonie originala a gospodinei: fie ca trimite la nasterea lui Iisus, fie la moartea lui (prin forma care i se da aluatului), femeia capatand astfel, prin repetarea unor gesturi foarte vechi, o putere deosebita, care poate sa fie valorificata si in gospodarie (ungerea pomilor cu aluat, pentru a le asigura rodirea, semanarea vegetatiei din gradina in aceasta zi, pasca speciala realizata pentru vite etc.).

Cel de-a doilea moment ritual este dat de ajunul marii sarbatori. Este noaptea cand se deschid cerurile, cand ard comorile si cand, in general, practicile magice de orice fel sunt la ele acasa.

Sambata seara, fiecare gospodina isi pregateste cu grija cosul ce urmeaza a fi dus la biserica, pentru sfintire. In el asterne un stergar curat si asaza o lumanare alba, oua rosii, cozonac, pasca, o bucata de slanina, muschi de porc, sunca special preparata, zahar, faina, salata de hrean cu sfecla rosie fiarta, sare, cativa catei de usturoi, o ramura de busuioc, carnati, un miel din aluat copt intr-o forma speciala etc. Totul se acopera cu cel mai frumos stergar pe care il are gospodina, semn de pretuire a sarbatorii pascale, dar si de mandrie personala.

Sâmbata noaptea, credincioșii merg la biserica unde ritualul religios este deosebit, sfarsindu-se prin a lua lumina si a duce acasa lumânarile aprinse la familii!

In prima zi de Pasti este o sarbatoare de familie. Familiile iau masa impreuna si servesc oua vopsite, cozonaci, drob, friptura de miel, pasca. Tot in prima zi de sarbatoare se obisnuieste sa se poarte haine noi.

De asemenea, oulale se ciocnesc la masa de Pasti alaturi de binecunoscuta replica „Hristos a Inviat! – Adevarat a inviat”.

Ziua a doua de Paște, se merge la parinți, la rude. Nu sunt uitati nici morții familiei. Se merge la cimitir unde preotul citeste rugaciuni pentru cei dragi, dusi din aceasta lume, si se da de pomana bucate de Paște si vin.

Sfântul Gheorghe – Datini, obiceiuri, tradiții și superstiții de Sf. Gheorghe (San Giorgio)

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință (Sangiorz) se sărbătoreste la 23 aprilie a fiecărui an.

Sfântul Gheorghe a fost patronul militar al Moldovei medievale.  Domnii Moldovei au închinat multe biserici acestui Sfânt Militar, drept mulțumire pentru ajutorul divin dat pentru a învinge nenumărații dușmani ai Moldovei!

Steagul de luptă a lui Ștefan cel Mare, aflat la Muzeul de Istorie a României

Conducător în oastea romana, Sf.Gheorghe, a salvat-o pe fiica conducătorului din Lida din ghearele dragonului, fiind venerat în toată lumea creștină. Imaginea sa fiind asociată cu vitejia și credință până la sacrificiul suprem.
Sfantul Gheorghe se bucura de mare cinstire in randul credincioșilor.

Icoana pe suport de lemn de tei, confectionata cu foita de aur. Lucrare din colectie particulara, opera a pictorului Casian Murarasu din 2010

Sărbătoarea Sfântului Gheorghe este considerată și ca data care anunță începutul verii pastorale, tot asa după cum cea a Sfântului Dumitru (26 octombrie) marchează încheierea ei. De Sf.Gheorghe, oile ieșeau la pășunat și vitele la ciurda! La aceasta data se tocmeau pe vremuri oamenii pentru lucru în câmp, la stana, pădure, în general la muncile agricole de peste an. Înțelegerea era pe un an sau până la Sf.Dumitru în toamna! Era o vorba la țară: „Sf.Gheorghe tocmește și Sf.Dumitru plătește!”

Se spune ca atunci când Sf.Gheorghe “alerga cu calul sau  împrejurul pământului, iarba înverzește, codrul înfrunzește, pămîntul se deschide și vine primăvara!” Am citat din lucrarea  lui Marcel Lutic “Timpul sacru. Sărbătorile de altadată”.

Iată câteva tradiții, obiceiuri și superstiții legate de Sfântul Gheorghe:
– Noaptea din ajunul sărbătorii, dintre 22 si 23 aprilie, este numita noaptea Mânicătoarei, despre care se spune ca este sora Sfântului Gheorghe, și este considerata ca o noapte de temut.
– Se spune ca este bine sa stai în casa în aceasta noapte deoarece acum ies sufletele strigoilor vii, cei cărora le ies noaptea sufletele și bântuie prin sate, călăresc pe cozi de matura și pricinuiesc necazuri.
– Superstiția spune ca este bine să se pună ghimpi, mărăcini sau crengi de măcieș la ușa grajdului pentru ca sa se înțepe strigoii când vin să ia mana vitelor.
– Holdele trebuie înconjurate de o femeie „cu rânduieli” (aflata la perioada ciclului) pentru a speria strigoii veniți să ia mana grâului.
– Dacă înainte de Sfântul Gheorghe prinzi un șarpe, îi tai capul, apoi il porți la pălărie sau basma și, dacă te duci în capul satului cînd ies ciurdele de vite sau turmele de oi, vei putea vedea strigoii calare pe animale.

– Exista superstiția că, dacă ziua de Sfântul Gheorghe cade în post ( ca în acest an, 2013) tot anul laptele vacilor și oilor va fi slab.
– In aceasta zi se serbeaza Mosii de Sfantul Gheorghe si este bine ca la ferestre si usi sa se puna ramuri de salcie.
– La biserici in aceasta zi se imparte liliac, iar in unele regiuni, leuștean, pentru a pastra sanatatea oamenilor si animalelor pe tot timpul anului si pentru a-i feri de rele.
– În unele regiuni fetele sunt stropite cu apa proaspătă de fântână, la fel ca și obiceiul de Paște, când fetele sunt stropite cu parfum. Stropitul avand semnificație dubla, de substanță purificatoare si element favorabil fecundarii.
– Se mai spune ca de Sf Gheorghe ard comorile în păduri sau pe dealuri și cine le vede noaptea luminând, ziua le poate găsi.
– Aceasta zi se spune ca este una prielnica pentru a se face farmece de dragoste.
– In ajunul zilei de San-George, fetele de maritat credeau ca isi pot vedea ursitul daca priveau, in aceasta noapte, intr-o cofa plina cu apa.
– In dimineata zilei de 23 aprilie tot ele, fetele, puneau in mijlocul drumului brazde verzi, impodobite cu coronite, pentru a observa, pe furis, care fecior va calca peste ele. Daca flacaii ce le erau dragi nu calcau pe coronite, fetele credeau ca in acel an se vor casatori. Brazdele si coronitele erau pastrate peste an, pentru a fi folosite ca remediu in ameliorarea diferitelor boli sau pentru a se face cu ele farmece de dragoste.
– În aceasta zi fetele mai obișnuiau să semene usturoi, pe care-l păstrau până în anul viitor. Mâncând usturoiul semănat cu un an înainte, ele credeau ca vor fi înzestrate cu toate virtuțile și ca se vor căsători în cel mai scurt timp.
– În zori de zi, înainte de a se scutura roua, fetele mergeau pe furiș în pădure, în locuri ferite și îndepărtate, pentru a culege ciuperci – mătrăguna, pe care le aduceau acasă și le puneau în pod sau sub streașina, în credința ca aceste plante miraculoase le vor aduce pețitori bogați. Mătrăguna recoltata acum era păstrată peste an pentru a fi folosită la vindecarea unor bolii sau la practicarea vrăjilor de măritiș pentru fetele urâte sau bătrâne, a vrăjilor pentru îmbogățire și câștigare a faimei sau a celor de înmulțire a laptelui la vaci. Mătrăguna putea sa provoace și nenorocire, sărăcie, urâțenie, nebunie sau moarte, în funcție de modul cum era folosita, de riturile sau vrăjile în care era uzitata sau în funcție de actul care-i declanșa puterea.
– La fel și băieții, în dimineața zilei de Sfântul Gheorghe, pleacă la cules de “iarba fiarelor”, considerate o planta miraculoasa, ce putea sa sfărâme lacătele și lanțurile sau putea sa le confere lor, flăcăilor, proprietăți miraculoase.
– Nimeni nu avea voie sa doarmă în aceasta zi deoarece se credea ca acel care încalcă interdicția avea sa fie somnoros întregul an.
– In zona Bucovinei, dar mai demult in zona Hârlaului, exista obiceiul urzicatului. (Aspect cunoscut de la soție, care având mulți frați și surori, de Sf. Gheorghe, lua o porție zdravănă de urzici la picioare)! În aceasta zi, tinerii se atingeau pe mâini și pe picioare cu tulpini de urzica astfel crezând va vor deveni mai ageri, mai harnici, mai sănătoși și vor aveam mai multa putere de muncă.
– În ziua de Sfântul Gheorghe încă se mai obișnuiește a se împodobi stâlpii de la poarta casei ramuri verzi de salcie înmugurită pentru ca sa fie apărați de boli și paguba;
– Pentru a fi apărați de rele, oamenii se cântăresc, astfel ei cred ca vor fi sprinteni pana la anul, când obiceiul se reînnoiește.
– Gospodarii dau foc gunoaielor și vechiturilor din gospodarii. Cenușa de la acest foc se amesteca foarte bine cu untura cu care se ung ușile și ferestrele grajdurilor pentru a-i împiedica pe strigoii care intra la animale în aceasta noapte sa le fure mana.
– Bărbații nu ies în aceasta zi în sat cu capul descoperit pentru ca ar putea fi prinși de “strigoaie”, fermecați și transformați în cai.
– Superstiția spune că dacă gospodarii se stropesc cu apa neînceputa luata dis de dimineața din fântâna, apoi cu agheasma, acestea alunga orice vraja din casa lor.
– Fetele care vor sa fie iubite seamănă busuioc în zorii zilei. Apoi udă semințele cu apa adusă într-un vas nou, de la izvor. Când busuiocul este înflorit fetele se duc la hora purtând acest simbol al iubirii în păr.

Nu știu câte din aceste obiceiuri și tradiții populare se mai păstrează astăzi la sate! Civilizația a dus la uitarea unor obiceiuri și tradiții.

Pe data de 23 aprilie, militarii români sărbătoresc Ziua Forțelor Terestre, al căror patron spiritual este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință.

Este hramul bisericii domnești Sf.Gheorghe din Hârlău, ctitorie din 1492 a marelui domnitor Ștefan cel Mare. Postez o fotografie din 2016 (luna aprilie) când acoperișul bisericii a intrat în reparații.

Fotografie din 1 aprilie 2018.

Cu ocazia zile de Sf. Gheorghe, fac urarea tradițională și creștinească de LA MULTI ANI, SĂNĂTATE, FERICIRE, PACE ȘI BELȘUG, tuturora celora care poarta numele de Gheorghe, George, Georgeta, Gheorghița, Georgel, Ghiță, și nenumăratele derivate ale acestui nume. Despre semnificatia numelui Gheorghe găsiți și aici: http://www.diane.ro/2012/04/numele-george-gheorghe-origine.html

De la Floralia romană, la Floriile creștine.

Atât în Roma antică republicana, cât și în Roma imperială, Floralia se sărbatorea în luna aprilie. Intreaga luna era dedicată zeiție dragostei Venus, iar intre 28 aprilie și 3 mai (în Roma imperiala) era sarbatorita Flora. Flora era zeița florilor, a vegetatiei si a fertilitații.

In onoare Florei, la templele zeiței se aduceau ofrande. Se organizau festivaluri, jocuri pentru plebea romana.

De fapt, cultul Florei, a fost în parte determinat de faptul ca bruma sau îngheţul ar fi putut distruge florile, deci recolta de fructe, pentru aceasta i se aduceau ofrande, pentru a preîntampina acest lucru. În timpul sarbatorii Floralia, oamenii purtau pe cap cununi de flori, îsi împodobeau porţile cu ramuri de dafin (laur – planta cu care erau încununaţi eroii), si usile cu flori, care, de asemenea erau raspandite pe masa unde se manca. (At.M. Marienescu – Cultul pagan si crestin).

La sarbatorile Florei, erau acceptate si prostituatele Romei. Flora era si patroana prostituatelor! Acestea dansau nud si imitau luptele gladiatorilor. Inainte de sarbatoarea Florei, prostituatele participau la  sarbatoare  vinului –Vinalia care era pe 23 aprilie.

Reprezentarea zeiței Flora.  Zeita apare sub infatisarea unei tinere, are flori in cununa de pe cap si in mâini! http://en.wikipedia.org/wiki/Floralia

Crestinii au preluat aceasta sărbătoare a primaverii, Floralia, însă au adaptat-o ritualurilor crestine, legate de Iisus Hristos și Paște.

Floriile sunt un alt praznic împărătesc, sărbătorit cu o săptămână înaintea Sfintelor Paşti în toată Biserica Creştină, deci este o sarbatoare cu data variabilă, in funcție de cum cade sarbatoarea de Paște.

Floriile nu înseamnă numai ramuri de salcie şi măslin. Mulţimile l-au întâmpinat pe Iisus cu ramuri de finic şi măslin la intrarea în Ierusalim, dintr-un prinos de bucurie, ca un semn al biruinţei împotriva morţii înfăptuite prin învierea lui Lazăr. An de an, acest semn al prea-plinului biruinţei prevesteşte Paştele, înnoieşte sufletul, netezeşte cărările dintre oameni, dezvăluie bunătatea şi dărnicia din noi.

Sâmbăta, de dinaintea Floriilor, în toate bisericile ortodoxe, credincioşii poartă în mâini ramuri de salcie sau mâţişori care au fost sfinţite la slujba de dimineaţă, simbolizându-i pe locuitorii Ierusalimului care l-au primit cu bucurie pe Mântuitor. Începând din seara Duminicii de Florii, intrăm în săptămâna Sfânta a Patimilor care va culmina cu Sfânta zi de Joi, când a avut loc Cina cea de taină şi cu Vinerea Mare, când a fost răstignit Iisus.

După slujba de dimineaţă de la biserică, ramurile sfinţite şi binecuvântate de salcie sunt aduse acasă şi se ating cu ele copiii, ca să crească mari şi frumoşi. Sunt păstrate la icoane, la porţi, la grinda casei, pe morminte sau puse într-un loc curat, fiind folosite în decursul anului în gospodărie. Alteori, crenguţele de salcie sfinţite se plantează undeva în grădină. Se spune că ele vindecă animalele bolnave sau aduc o recoltă mai bogată. Cele puse la icoană se păstrează tot anul şi se folosesc ca leac împotriva relelor care ar putea lovi casa şi familia.

Sâmbăta dinaintea Floriilor este dedicată comemorării morţilor. Ziua aceasta este numită şi Moşii de Florii sau Lazărul, obişnuindu-se ca femeile să facă „plăcinte lui Lazăr“ şi să le dea de pomană. La sate, femeile nu torc deloc, pentru ca nu cumva morţii, care aşteaptă la poarta Raiului, să revină pe pământ, să se îmbăieze. Despre Lazăr circulă mai multe legende, fiecare regiune având specificul ei. În una dintre acestea, Lazăr moare după ce a poftit la nişte plăcinte pe care mama lui nu a putut să le facă, pentru că torcea.

La sate, pe vremuri, se practicau de Florii câteva obiceiuri păgâne.

La miezul nopţii dinspre Florii, fetele fierbeau apa cu busuioc şi cu fire de la ciucurii unei năframe furate de la înmormântarea unei fete mari. În Duminica de Florii, ele se spălau cu această apă pe cap, aruncând-o apoi la rădăcina unui pom fructifer, sperând că în acest fel să le crească părul frumos şi bogat. În alte locuri, oamenii nu se spală pe cap în această zi tocmai ca să nu încărunţească la fel ca pomii în floare.

Tot la sate exista credinţa potrivit căreia dacă aprinzi mâţişori şi afumi casa cu ei când este furtună, căminul va fi ferit de fulgere.

În ziua de Florii nu se lucrează, iar în toate casele de la sate se coc pâini din făină de grâu împletite şi ornate cu cruci, care se dau de pomană la săraci.

Se consideră că așa cum este timpul în ziua de Florii, așa va fi și la Paște;

În această zi creștinii se îngrijesc de suflet spovedindu-se și împărtășindu-se, în același timp, au grijă și de sufletul celor decedați, făcînd pomeni la biserică și îngrijind  mormintele;

Despre cei care se Împărtășesc în Duminica Floriilor se spune că orice dorință pe care și-o pun în momentul cînd se apropie de preot, se va îndeplini;

Bărbații se încingeau cu ramuri de salcie peste mijloc, crezînd că aceasta îi va apăra de boli și îi va face mai puternici;

Fetele în noaptea de Florii pun busuioc sfințit sub pernă, pentru a deveni mai frumoase și mai sănătoase;

Se crede că cine înghite unul sau trei mugurași de salcie în ziua de Florii va fi sănătos tot anul, îndeosebi va fi ferit de durerile de gît;

În această zi este bine să se sădească pomi pentru că aceștia să se prindă ușor și să rodească;

Dacă atingi cu salcie sfințită un obiect sau un animal pregătit de vînzare, se îmbulzesc cumpărătorii la fel ca oamenii în ziua de Florii după rămurele sfințite;

De Florii se mănîncă bucate din pește;

În această zi își sărbătoresc zilele onomastice toți cei care au prenume de flori: Florica, Florina, Florin, Violeta, Viorica, Viorel, Lăcrimioară etc., fiind o tradiție mai recentă.

Un aspect important al sărbătoririi Floriilor este că în această zi Biserica dă dezlegare la pește și la vin, „ca să pară postul mai mic”, spun creștinii. Îndeosebi la masa din ziua respectivă se mănâncă pește prăjit în ulei ori pește sărat. Explicațiile teologilor în acest sens sunt următoarele: „Duminica Floriilor este o sărbătoare de bucurie, deși cade în plin post. De aceea, biserica a dat binecuvântare celor, care au postit neîntrerupt ca de Florii să bea vin și să mănânce pește”.

Duminica Floriilor, este o sărbătoare ce simbolizează dorința tuturor de a avea o viață la fel de ușoară, frumoasă ca și florile, iar crenguțele de salcie sfințite la Florii să ne ferească de necazuri!

Referințe: Timpul sacru – sărbătorile de altădată de Marcel Lutic. Editura Fundației Academice AXIS, Iași 2006, pg.52-52 , „Duminica Floriilor”!

Atanasie Marian Marinescu Cultul păgân și creștin. Sărbătorile și datinile române vechi. Editura Saeculum București – 2008

Vederi de primavara, din Zagavia

Astazi este o zi de primavara deplina! Este cald si soare! Fac o vizita, promisa mai demult, colegului si bunului meu prieten Bursuc Constantin, Costica pentru mine si prieteni,  in Zagavia, undeva la nord estul localitatii, aproape de padure.

Câmpurile, grădinele, mișuna de lume aflata la munca câmpului! Profita de fereastra de vreme buna, pentru a face lucrarile agricole intârziate de iarna si ploi. Câmpul miroase a pamant proaspat si fum! Primavara este o repetabila povara de reinfiintare a noilor culturi, care sa asigure gospodarilor cele necesare in iarna care va veni!

 

Inca un mestesug care moare, prelucrarea pietrei!

Petrăritul în zona Deleni, Parcovaci, Deleni, Zagavia, Scobinți, are obârșii dintre cele mai vechi. Perceput ca materializare a veșniciei, ca locul cel mai nimerit al sălășuirii stămoșilor, piatra sumar sau mai elaborat prelucrată și-a găsit cele mai diverse întrebuințări, prin stăruința continuă a oamenilor de a conferi durabilitate lucrurilor.

Această zonă  a cunoscut din cele mai vechi timpuri exploatarea si folosirea pietrei. La cele mai vechi case cu temelie, aceasta constă doar din blocuri mai de piatră sumar finisate, dispuse la colțurile construcției, peste care se așezau tălpile casei. Apoi marile construcții din piatră din evul mediu timpuriu în zona Hârlăului, curți domnești și bisericile domnești cum ar fi cele ale boierilor Cantacuzini la Deleni, Krupenschi la Feredeni, Bojică la Hârlău, pivnițile domnești, realizate prin munca pietrarilor și țăranilor din zonă.

Piatra din aceasta zona este de natura cristalina, cu o covertura sedimentara formata din mai multe straturi. Astfel se gasesc straturi de marne, gresii  si calcare.

Gresiile calcaroase au fost sute de ani exploatate din carierele Fierbatoarea, Ciocârlan, Chirirea, Mohoreni  pe raza comunei Deleni si Rediu și Belcescu pe raza comunei Scobinți, Islazul Pietrariei în satul Zagavia.

Cu aceasta piatra s-au construit curtea domneasca, pivnitele domnesti, zidurile curtii domnesti,  cele doua biserici din Hârlau, curtea si palatul Ghica din Deleni,curțile boierilor din Hârlău, hanul de la Deleni. Nu mai spun de drumuri, poduri, fantani.

Cruce din piatră de Deleni la un mormânt din cimitirul vechi din Deleni de la sfârșitul secolului al XIX-lea

In Sticlaria a fost un cuptor de ars calcare pentru var. Var folosit de populația din zona și din camp, pâna spre Valea Jijiei.

De scoaterea pietrei se ocupau in general persoane specializate, pietrarii, din carierele de piatra, insa munca bruta de exploatare si transport, o făceau țăranii. In  trecut, erau obligați sa facă prestații de munca la carierele de piatra, la scos  si transportul de piatra câte 7 zile pe an. Piatra folosita la șosele, dar și școli, în general la construcții de folosința obștească.

Pentru  fântâni, pivnițe, colaci de fântână, pietre de hotar, pietre de moara, temelii de case, ziduri, cruci pentru cimitire,  era necesara o piatra mai dura, care se găsește atât în carierele de piatra din  Deleni, cât și din Scobinți.

Cimitirele din Hârlau, atât cele ortodoxe cât si cele evreiești stau mărturie după sute de ani despre arta prelucrării pietrei de către pietrarii din Hârlău, Deleni și Scobinți!

Cimentul și fierul beton a făcut să  apună și meseria de pietrar. Putini meșteri pietrari  mai exista acum, în general persoane în vârstă, care sa prelucreze cu măiestrie piatra. Pietrele de moara, râșnițele din Deleni erau cunoscute în toată Moldova.

Nici fântanile nu se mai fac din piatra. Acum la moda sunt forajele făcute cu utilaje si căptușirea fântânii cu tuburi din beton sau plastic. Oare apa din aceste fântâni poate fi comparata cu apa din fântânile tradiționale din piatra?

Când iși construiesc case, la temelia casei, la beciuri, cetățenii nu mai folosesc piatra, acum betonul si fierul beton sunt folosite, chiar si de cetățeni mai nevoiași.

Rând pe rând, carierele de piatra s-au închis. De putin timp și cariera de piatra din Deleni, care a funcționat fără întrerupere sute de ani, a fost închisa de firma care o exploata.

Sus, rămașițe din fostele pivnițe domnești de Curtea Domneasca din Hârlău. Jos, colacul unei fântâni din satul Bădeni, com. Scobinți.

Pisania Mânastirii Lacuri din Deleni, jos biserica mânăstirii și zidul împrejmuitor. Totul din piatra de Deleni!

O cruce din piatra la intrarea în mânastirea Lacuri, jos, piatra rezultata din demolarea unei case și a pivniței în orașul Hârlău.

Carieră de piatră

Zid de pe exteriorul parcului colacului Ghica – Deleni

Cariera de piatra de interes local. Jos zidul de piatra care împrejmuiește palatul Ghica- Deleni, din satul Deleni, com Deleni.

Ruine. Clădire de la sfârșitul sec. al XVIII-lea din Deleni, județul iași, fostul rateș de poștă

Pietre de râșniță pentru uz gospodăresc.

Piatră din cariera Deleni, suport pentru o placă comemorativă în cimitirul eroilor din satul maxut, comuna Deleni.

Biserica cantacuzină din satul Deleni, județul Iași. Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Deleni este un lăcaș de cult ortodox ctitorit în anul 1669 de marele vistiernic Toderașcu Cantacuzino-Delean

O piatra de la cariera de piatra Deleni, pe piatra, o placa comemorativa in memoria ostașilor morți de febra tifoida si febra recurenta în iarna anilor 1916-1917, care au aparținut Diviziei 13 infanterie Ploiești, aflata în refacere în zona Hârlău – Deleni. In dreapta biserica din piatra de la Deleni.

Ancadrament din piatră la ușa de acces în biserică sf. Gheorghe din Hârlău

Podul de piatră din satul Zlodica, Cotnari atribuit domniei lui Ștefan cel Mare

Colac de fântână satul Cârjoaia, comuna Cotnari

Zid de protecție conacul Cârjoaia, com. Cotnari

Conacul de la Cârjoara. O piatra de fântâna, o masa din piatra, jos conacul si zidul de sprijin.

Podul de piatră satul Cârjoaia, com. Cotnari atribuit domniei lui Ștefan cel Mare

Fosta carieră de piatră din comuna Scobinți, județul Iași

Piatra de hotar, dintre târgul Hârlău si moșia Deleni. (Fotografie din colecția învățător Ioan Musei).

Am încercat să ilustrez drumul pietrei de la cariera de piatra la locul de utilizare. Poate cea mai sugestiva utilizare o reprezinta ruinele fostei Curți Domnești din Hârlău, Aceasta în anii de glorie, avea ziduri înalte, foișoare clădiri, beciuri, pivnițe, porți, contraforți de susținere a zidurilor, aleii și pardoselii din lespezi de piatra.