Din nou, în targ la Hârlău!

Cum s-a mai incalzit, taranii, mesterii, dar si tarabagii obisnuiti, au umplut targul! Lume peste lume! In tot targul am gasit și persoane care vand marfa traditionala româneasca, precum si din curtea proprie.

 

Stânga, puieti de pomi fructiferi de la Baltati. Drepta o bunica din Hârlău cu marfa de sezon din solarii.

 

Stânga, potcove pentru cai, chitanoage si sfredele pentru gradina, de la Frumușica.  In dreapta , ceaune (din aluminiu! unde sunt cele de tuci?) din Tg. Frumos

Mături (târnuri) din mesteacan, pentru curte, din Pârcovaci!

Oale si ulcele!

Din colectia proprie, ceramica de Horezu si Corund. Este drept ca sunt si din alte centre, insa putine. Le tin in casa pentru frumusetea lor!

Am scris pe alt blog, despre o interesanta expoziție de ceramica, din centrul de ceramica neagra – dacica, din satul Poiana, comuna Deleni, judetul Iasi. Articolul il puteti citi aici: http://hirlauledilitar.wordpress.com/2012/09/22/vernisajul-unei-expozitii-despre-mesterii-populari-lut-si-ceramica-neagra/

De Buna Vestire!

Lucian Blaga – Sufletul satului

Copilo, pune-ţi mânile pe genunchii mei.
Eu cred că veşnicia s-a născut la sat.
Aici orice gând e mai încet,
şi inima-ţi zvâcneşte mai rar,
ca şi cum nu ţi-ar bate în piept,
ci adânc în pământ undeva.
Aici se vindecă setea de mântuire
şi dacă ţi-ai sângerat picioarele
te aşezi pe un podmol de lut.

Uite, e seară.
Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi,
ca un miros sfios de iarbă tăiată,
ca o cădere de fum din streşini de paie,
ca un joc de iezi pe morminte înalte.

Foto: Facebook.com/Bumbut Doina

Despre semnificatiile populare ale acestei sarbatori am gasit un articol aici http://www.crestinortodox.ro/datini-obiceiuri-superstitii/traditii-buna-vestire-68748.html

 

Impletituri!

Cos de lucru din nuiele de rachita, cosulete decorative din nuiele din rachita, paie, papura. ( obiecte din colecția proprie).

Tesaturi populare din Moldova.

Ţesutul artistic ocupă un loc aparte în arta tradiţională. Ţesutul şi cusutul se făceau în familie şi erau îndeletniciri de bază ale femeii. De la piesele de port cotidian, la cele de sărbătoare şi până la textilele care îmbracă locuinţa, totul era lucrat de mâinile harnice ale femeilor de la sate. Se ştie că meşteşugul torsului şi ţesutului are o veche tradiţie, războiul de ţesut orizontal fiind cunoscut încă de la începutul secolului al XIII-lea in Moldova.

Tradiția cerea mai demult,  ca fetele care se casatoresc, sa vina la casa mirelui cu zestere. Țesături de tot felul : 2-3 covoare din lână, țoale din cordele, păretare, cergi, laciere, scoarțe, panzeturi.

Femeile ţeseau din materiile prime existente în gospodărie, fibre având origine animală (lâna oilor, părul caprelor, borangic) sau vegetală (cânepă, mai tarziu bumbac, in). Multe ţesături fiind fabricate atât din fibre de origine animală,cât şi vegetală. Cele mai importante ţesături decorative ale artei tradiţionale româneşti sunt reprezentate de covoarele de lână şi de scoarţe.

In uricele domnesti date la Hârlău, se vorbeste de locuri pe râul Bahlui pentru mori de grâne dar si topitorii de cânepa.

Covoarele sunt lucrate la război vertical şi sunt alcătuite din fire înnodate, iar scoarţele sunt ţesute în război orizontal şi sunt mai subţiri. Erau considerate piese foarte valoroase, transmiţându-se prin zestre, de la o generaţie la alta.  Culorile folosite la vopsitul firelor de ţesătură erau naturale, obţinute din diferite rădăcini, tulpini şi flori.

Erau cunoscute proprietăţile fiecărei plante şi insecte, momentul cel mai bun de recoltare şi reţetele de prelucrare pentru a se obţine o anumită intensitate a culorii. Cu timpul, obţinerea pe cale naturală a culorilor a început să devină tot mai rară.

Aparitia coloranților, vopselelor, a usurat munca femeilor in obținerea coloranților necesari, insa a schimbat nuanțele țesaturilor, culorile devenind mai intense.  Va mai amintiti de renumitele plicuri cu coloranti “gallus”, cu care femeile vopseau acasa materialele textile, de mirosea cateva zile casa a oțet?

Cu toate acestea culorile naturale, rămân mai plăcute ochiului şi totdeauna în armonie unele cu altele, sunt trainice în timp, fapt pentru care noi astăzi putem admira şi analiza nemijlocit diversitatea de culori de pe covoarele tradiţionale din muzee.

Femeile din zona noastră, a Moldovei, foloseau în general plantele proaspete pentru vopsit pentru că ele îşi pregăteau, din vară şi toamnă, fibrele vopsite astfel încât iarna, la căldura focului din vatră, să le lucreze în războiul de ţesut. În interiorul caselor ţărăneşti, covoarele ţesute erau piesele populare de decor.  Astazi, cei care produc țesaturi o fac in scop comercial, mai puțin pentru uzul propriu! Si aici, tesaturile tradiționale, sunt inlocuite in locuinte cu kitsch-uri (chiciuri mai pe romaneste), din fibre sintetice si motive exotice. In zi de târg in Hârlău, vezi in piața zeci de vânzâtori cu țesaturi din Turcia si China, majoritatea din fibre sintetice.

În ornamentica de început, predominau motivele geometrice (linii drepte, romburi, cruci, linii frânte), pentru ca apoi să apară o bordură, care înconjoară câmpul central şi motive noi: ramuri de copaci,  flori, păsări, cai, oameni, ce mai, o lume de basm.

Tesutul în război de ţesut orizontal (stative) se foloseste lână naturală sau vopsită cu plante, în diverse culori.

Obiectele realizate de către creatorii de arta populara sunt următoarele: lăicerul moldovenesc , covorul ţesut cu arborele vieţii , trăistuţele, tapiseriile, carpetele şi covoare de dimensiuni mari, insa si articole de imbracaminte cum ar fi catrințele, fotele, panza pentru camasi, poale, ii.

Am participat la expozițiile etnografice organizate  de vreo 4 ani la Clubul Copiilor din Hârlau, care are propriul lui cerc de arta tradiționala si o expoziție permanenta de țesaturi populare si  de Scoala generala “Petru Rareș” din Hârlău. Au fost expuse o multitudine de țesaturi apartinand unor persoane din Pârcovaci, mai ales, dar și din Deleni, Feredeni, Scobinți, Ceplenița si chiar mai departe din Belcesti și Ceplenița.

Un alt loc unde in Hârlau pot fi admirate tesaturi din zona Moldovei, este Muzeul Viei si Vinului, unde sunt expuse tesaturi din patrimoniul national ce apartin Muzeului etnografic din cadrul Complexului Muzeal Național “Moldova”  de la Palatal Culturii din Iași. De asemenea, periodic se fac expoziții tematice de etnografie cu lucrari de o valoare inestimabila.

Si in acest domeniu, a tesaturilor,  este aceiasi poveste cu disparitia traditiilor populare. Doar persoanele in varsta mai stiu sa pregateasca un razboi de tesut si sa lucreze la el. In maximul 10 ani, vom mai vedea doar in muzee si colectii particulare tesaturi populare.

Este drept ca mai sunt centre care lucreaza pentru export și piata interna, insa motivele si materialele nu mai respecta traditia ci dorinta clienților. De asemena, sunt centre de tesut covoare, in manastirile de maici,  pentru uzul bisericilor si manastirilor, cu motive religioase insa si tradiționale.

Si acum cateva fotografii (din sutele) facute la expozițiile de etnografie organizate in Hârlau.

 

O roata de tors. O femeie din Parcovaci intr-un costum absolut autentic, in standul din spate ei, sunt articole confectionate de aceasta, inclusiv țesaturi.

 

Tesaturi, in stanga. In dreapta costume populare si o roata de tors!

 

Razboi de tesut orizontal. In dreapta diferite ustensile pentru prelucrarea lânii (furca, roata de tors, roata de depanat, etc.) Nu prea ma pricep la acestea, regret ca la timpul respectiv, nu am cerut mai multe detalii de la persoanele care au expus. Nu aveam pe atunci intentia de a publica un blog specializat in etnografie si folclor. La viitoarele expoziții nu voi mai rata nimic! Promit solemn!

 

O bunica din Pârcovaci, la o demonstrație practica de tors lână si țesut la razboiul de țesut.

O imagine care va deveni istorie si o vom mai vedea doar in media! Tesutul la un razboi de țesut! De admirat covorul din spatele femeii! Motive in dungi multicolore si trandafiri. Este tradițional in zona Pârcovaci!

Din colecția personala de timbre, patru modele de covoare, din tot atatea zone etnografice ale României! Click pe fotogafie pentru detalii. Din patriotism local, afirm ca cel mai frumos model este a covorului moldovenesc (stanga jos)!

In vremurile de demult, în Hârlău, dogaritul era de faima în toata Moldova!

Nu poti vorbi de vin, in Hârlaul medieval si in timpurile mai recente, fara a vorbi de dogari si butoaie!

Hârlaul fiind el insasi un centru viticol, darile catre domnul Moldovei, dar si catre manastiri, se dădeau mai ales in vedre de vin!

La un moment dat, in perioada interbelica s-au inventariat 17 ateliere de dogarie numai in Hârlau. Cererea era foarte mare. Iar dogarii aveau comenzi de poloboace, butoaie, putini, tot timpul anului.

Se faceau butoie mai ales de stajar, care dadeau vinului tarie si savoare.

Acum, aceasta meserie nu mai este cautata de tineri. Pe de o parte nu da satisfactii, ca sunt putine comenzi, este o munca grea si fara castiguri substantiale. In Hârlau au mai ramas putini mesteri. Mesterii batrani, cunoscuti au murit, iar urmasii de multe ori au si alta meserie pe lângă ce de  dogari. Numai din dogarit, nu se poate trai.

Cu ani in urma, l-am insoțit pe domnul Paul Iancu, muzeograf la Muzeul Viei si Vinului din Harlau, la un cunoscut mester dogar, care statea in Bojica, pe strada Dambului nr.4. Muzeul a contractat cu acest mester confectionarea de butoaie pentru a fi expuse! Asa l-am cunoscut pe meșterul dogar Ungureanu Mihai. Acesta insa a murit cu ceva timp in urma, iar afacerea, cat se mai poate face, a trecut la fiul lui, Ungureanu Florin si ginere.

Daca vizitati Muzeul Viei si Vinului veti vedea butoaiele iesite din mainile acestor mesteri.

Astazi, fiind in zona, am trecut si pe la atelierul familei Ungureanu. Era acasa numai Ungureanu Florin, de la care am aflat vestea trista, despre decesul mesterului. Era liniste, nu mai era zgomotul specific unui atelier de dogarie pe care l-am cunoscut, cand am fost acum cativa ani!  Un singur butoi era  gata, pentru a fi dat clientului.

Mesterul Ungureanu Florin, mi-a spus ca este foarte greu de castigat o paine. Lumea nu mai face butoaie. Plasticul este mai ieftin, mai la indamana. Daca un butoi de 200 de litrii este 450 de lei, acelasi butoi din plastic este sub 100 de lei. Au insa noroc ca vinul se poate prelucra in butoaie de plastic, insa nu se poate pastra in plastic, altfel ar trebui sa inchida afacerea!

Abia prin august, incep sa primeasca o bruma de comenzi, pentru a face butoaiele. Se fac comenzi mai ales pentru butoaie de pana in 100-150 de litrii.

Mai fac din stejar la cerere, butoiase pentru plante decorative.

Dogaria meserie grea si de precizie.

Pe vremuri dogăritul de făcea numai din bardă, gilău şi ciocane.  Pentru a face butoi trebuie sa ai chemare si precizie, nu este loc de greseala ca strici materialul si butoiul nu iese etans. . De exemplu la un tâmplar, dacă greşeşte, mai poate corecta, dar la butoaie nu ai voie să greşeşti deloc. Un pic dacă greşeşti, lichidul se scurge din butoi, așa ca trebuie lucrat cu foarte mare precizie. Nu este de ajuns să faci dogărie, trebuie să-ţi şi placă meseria. Pentru un butoi, iti trebuie chiar si o zi de munca.

Butoaie din stejar, salcâm, mai puţin dud

Lemnul folosit la butoaie, stejarul rămâne baza, în special la butoaiele pentru vin, iar la cele pentru ţuică, lemnul de salcâm, mult mai rezistent decăt cel de dud.

Se poate face si  din lemn de păr, cireş, de orice lemn, dar problema e că acest lemn nu rezistă mult.

Şanse ca acest meşteşug să se piardă

Prezentul se pare că nu le surâde dogarilor, tinerii nu mai îmbrăţişează acest meşteşug, subjugat tot mai tare de influenţa plasticurilor,  care şi-au făcut loc chiar şi la stâne, de catre ciobani.

După ce mesterii dogari nu vor mai fi, nu se ştie cine se va mai ocupa de acest meşteşug. Sunt şanse ca acest meşteşug să se piardă.  Nimeni nu mai pregateste dogari, nici in scolile de meserii, nici de ucenici. Pe vremuri nimeni nu punea nimic in ceva de plastic,  totul se punea în butoaie de lemn, butoiul de vin şi butoiul cu varză erau baza la casa omului. Până si ciobanii astazi, nu se mai folosesc la stana de vase din lemn, ciubere, donițe,  acum folosesc galeti din plastic sau din inox pentru lapte. Dogarii ca şi  tâmplari, au fost loviti de acest nenorocit de plastic.

 

Scule necesare dogaritului.

 

Un butoi terminat

Locuinta mesterului Ungureanu Florin. Este traditionala! Sus este locuinta si la parter este magazia cu produse finite.

Mester dogar, in targul de martea din Hârlau. Fotografie din septembrie 2010.

 

De vorbã cu rapsodul Ioan Ursache

Rapsodul popular IOAN URSACHE din Hârlău,  este originar din localitatea Deleni, judetul Iași, situatã într-o zonã folcloricã bogatã, care, dupã cum spune, i-a “alimentat” cariera ulterioarã de interpret de muzicã populara româneascã autenticã. Despre locul nasterii sale, IOAN URSACHE,  îi place sã spunã astfel: Am crescut intr-un mediu in care cantecul popular m-a insotit de mic copil. Il auzeam acasa, la scoala, la activitatile culturale, mai tarziu la hora. Mama a fost primul meu model, prima care si-a dat seama ca am talent si m-a sprijint si incurajat. Mama era bucovineanca, din Stupca lui Ciprian Porumbescu, avea o voce frumoasa si punea suflet in interpretarea unor cantece. Aceasta samanta sadita in sufletul meu a prins. Interpretarea melodiilor populare era pentru mine ceva firesc, o a doua natura.
– De la ce vârstã ai început sã cânti si dacã acesti primi pasi ca solist, au avut legãturã cu activitatea culturala din acele timpuri si cu aceste zone cu izvoare folclorice practic nelimitate?

După cum spuneam, interpretam muzica populara inca de pe timpul scolii. Eram nelipsit la  serbarile si activitatile scolare. Pentru mine, costumul popular era o a doua uniforma scolara.

Prima scena adevarata, unde am cantat, a fost cu formatia Casei de Cultura din Hârlău, pe scena acestei institutii culturale. Inca din clasa a X-a eram solist al acestei institutii. Am amintiri frumoase din cele vremuri. Era o activitate culturala intensa. Casa de Cultura din Harlau, avea un ansamblu folcloric. Adica orchestra, formatie de dansuri, solisti. Cu Dan Chiriac, Ioan Pietraru, Nil Guțu, Stefan Tcaci, Vasile Boureanu am infiintat un grup vocal-instrumental “Rareș”, cu care am prezentat sute de spectacole.

Imi amintesc ca prin anii 1975 am participat la un proiect al TVR de folclor, impreuna cu Ansamblul Coragheasca din Deleni si un grup folcloric din Pârcovaci.

Prima competitie de gen la care am participat si am si câstigat ceva,  a fost un concurs pentru interpreti de muzicã popularã desfãsurat la in anii 1979 si 1999, cand am participat la festivalul Cantarea României. Era o modalitate de descoperire si promovare a unor tinere talente.

–         Am inteles ca ai avut concerte de succes si in strainatate

Intre anii 1970 si 1990 am participat cu formatii de muzica populara in Germania, Elvetia si Franta.

–         Ce a lasat in memoria colectiva, repertoriul rapsodului popular Ioan Ursache, dupa 45 de ani de activitate solistica?

Un portofoliu de zeci de melodii inregistrate inca din 1985 la Casa Electrecord, majoritatea cu orchestra Rapsozii Botosanilor! Cateva zeci de CD-uri.

–         Activitatea ta de promovare si de interpret a muzicii populare din zona Deleni, si implicit a localitatii, a fost apreciata de locuitorii comunei!

Pentru mine a fost cea mai mare recompensa si la timpul respectiv, am fost foarte miscat de gestul primariei Deleni de a ma declara in 1999 “Cetatean de onoare” al comunei!

–         Esti un cunoscut politician in orașul Harlau! Ai fost si viceprimar si esti consilier. Ai avut aceleasi satisfactii ca si interpret de muzica populara?

In calitate de viceprimar, cred ca m-am implicat atat in problemele strict prevazute in fisa postului, insa am dorit sa fiu mai apropiat activitatii culturale. De asemenea, si  blogul tau vorbeste in zeci de articole, de implicarea mea in activitati de promovare si mobilizare a tinerilor, mai ales in mentinerea curateni in oras. Erau actiuni la care au participat sute de elevi de la toate scolile si liceele din Hârlau. Nu doresc sa mai vorbesc prea mult de politica acum!

–  Ioan Ursache, cum se spune : Ai schimbat prefixul, de curand. Cum te simti la 60 de ani?

Nu ma consider batran, mai pot face multe pentru serviciu, familie si mai ales mai pot oferi publicului care imi indrageste cantecele populare inca multi ani, multe cantece.

–       Inteleg ca de curand, cu ocazia unui interviu dat la Radio Iasi, ai prezentat cateva cantece in premiera! Vom asculta un nou CD cu muzica? Ce proiecte ai in viitorul apropiat?

Am in lucru cateva melodii pe care doresc sa le imprim si poate anul acesta, sau anul viitor, sa ofer iubitorilor folclorului din zona Hârlău-Deleni o colectie de cele mai frumoase cantece ale mele si evident si cantece noi care nu au mai fost incluse in alte inregistrari.

–         De ce rapsodul popular IOAN URSACHE, nu este vãzut mai des prin spectacolele si emisiunile folclorice de la TV?

Mai întâi cã mie nu mi-a plãcut niciodatã reclama agresivã, popularitatea fortatã, pe care o practicã multi dintre solistii de azi. Apoi cã eu nu merg niciodatã undeva dacã nu sunt invitat si nici nu sunt genul care sã curtez toatã ziua pe cei care organizeazã aceste spectacole si emisiuni televizate. Eu nu-mi propun sã vin fortat si sã plictisesc iubitorul de folclor adevãrat. Poate cã e mai bine sã mã doreascã, decât sã îi sufoc cu prezenta mea. Pe de altã parte, cred în valoarea pieselor mele si nu mã îndoiesc cã acestea sunt cunoscute. Sunt tineri care au fost la concursuri de folclor la televiziune si au interpretat melodii din repertoriul meu. Îmi zicea un moderator de televiziune la un moment dat cã “trebuie sã fiu mai comercial”. Este drept am participat si la emisiuni de televiziune, am inregistrat si clipuri publicitate. Nu consider ca acest lucru afecteaza calitatea muzicii pe care o interpretez sau imaginea mea de rapsod popular.

Insa sa nu se uite ca am particiat si la spectacole de caritate ale Mitropoliei Moldovei si TVR Iasi, si cu alte prilejuri!

– Crezi cã poti merge mai departe pe linia muzicii autentice românesti, existã resurse folclorice pentru a “sustine” o carierã de solist creatã pe aceastã bazã?

Este mai dificil acum! Am o anumita varsta, am multe obligatii de serviciu si in plus vin din urma tineri talentati, inclusive din zona Harlau care au priza la public.

– Te consideri un om împlinit?
Consider ca sunt un om care a facut si lasa ceva in urma, din punct de vedere artistic. Am cantece care au fost si sunt cantate de oamenii obisnuiti, le canta la nunti, la petreceri, sunt preluate, cum ziceam de tineri.

Eu nu mã consider  un culegãtor de folclor,  ci un interpret al folclorului pe care l-am cules, dupã ce l-am trecut prin sufletul meu, prin vocea mea, prin filtrul fiintei mele.
–  Ce spui? Generatiile care vin dupa noi, acum cu globalizarea si occidentalizarea societatii romanesti, vor mai asculta muzica populara? Sau se va extinde manelizarea folclorului?

Eu cred ca folclorul autentic nu va muri! Va trece si moda asta cu manelele si tinerii se vor intoarce la folclorul autentic! Deja tinerii interpreti, care sunt acum in topul muzicii populare, umplu salile de concerte.

–         In incheiere, crezi ca muzica din  zona Harlaului, Delenilor, este pe maini bune, cum s-ar spune? Mostenirea lasata de tine va fi continuata?

Fara indoiala, va fi continuata de cei care acum se afirma!

–   Eu, iti doresc, este drept cam tarziu,  LA MULTI ANI!  Multa sanatate, fericire, succese in activitate si inca multi ani, sa ne incanti cu muzica populara interpretata de tine!

http://youtu.be/av7M9Zi_0Bc

Moldova si painea cea de toate zilele!

In Moldova feudala, cea dintre Carpați si Nistru, cultura cerealelor nu era o prioritate agricola. Cerealele era cultivate pe suprafete mici, doar pentru consumul propriu a populatiei, curtii domnesti, curtilor boieresti, manastirilor si pentru schimb sau vanzare in targuri, fiind cumparat de targoveti.

Moldova medievala era un imens islaz, unde pasteau sute de mii de vite, oi, cai.

In 1830 situația se va schimba. In bine, pentru proprietarii de pamant si in rau pentru tarani. Din 1830 in urma pacii de la Adrianopol dintre imperiul rus si imperiul turc, monopolul de exclusivitate a comertului cu Poarta otomana este spart. Tarile române pot exporta unde vor si ce vor. Cum granele erau cerute de piata occidentala, apare o cerere puternica, la care marii latifundiari din principatele române nu puteau ramane pasivi. In 20-30 de ani, sute de mii de hectare de islazuri sunt arate si transformate in ogoare. Generatia de tarani care a prins aceste schimbari, de voie sau de nevoie, s-a transformat din ciobani, vacari, crescatori de animale, in plugari. Invoielile agricole dintre proprietarii de pamânt arabil, arendasi si tarani au devenit tot mai inechitabile, de aici si rascoalele din aceea perioada!

Am gasit o lucrare interesanta aparuta in 1943. Se numeste “Agricultura veche”  si este semnata de Constantin Garofild. Cartea poate fi accesata pe situl de arhivare www.dacoromanica.ro

Lucrarea este o monografie, privind agricultura din principatele romane si apoi regatul roman. Este foarte documentata si pentru cei de astazi este o posibilitate de a cunoaste cate ceva din istoria tarii!

Voi trece in revista cateva aspecte. Pentru graul de toamnă. (De meționat ca era si grau de primavara).

Pregatirea ogorului.

Aratura se facea imediat dupa recoltarea graului, in situatia cand urma grâul, dupa grâu!  După ce grâul era strans, paiele adunate, miriștea era pascuta de oi, cosita sau incendiata, intrau plugurile pentru arat.

Plugurile erau trase de pana la 6 boi mari. Aratura era de 15-16 cm. adancime la tarani si 16-18 la marii proprietari.

Daca era seceta, se ara, insa brazda nu mai era intoarsa, ca sa nu se piarda din umiditatea solului.

Semanatul

Se facea de țarani manual. Se asezau intr-un șir oblic, unul dupa altul in spate si dreapta celor dinainte, la o departare potrivita, in asa fel,  incat sa nu se arunce pe aceiasi suprafata de pamant, de doua ori samanta sau sa ramana nesemanata.

Taranii aveau un șorț in care tineau semintele, lua cu mana drepta un pumn de seminte si cu o miscare circulara le arunca pe ogor!

După semanat treceau boroanele, care ingropau semintele in sol.

Mai tarziu, catre sfarsitul secolului XIX au aparut semanatorile mecanice.

Semintele erau din recoltele anterioare. De aici daunatorii care afectau recolta, randamentul mic, de aici recoltele scazute la hectar. Daca mai intervenea seceta, sau inghetul iarna, recolta era compromisa.

Primavara, lanurile de grau erau plivite de buruieni.

Seceratul grâului.

Recoltarea graului pentru samânță se facea mai tarziu, iar de pe celelalte suprafete se recoltau, cand graul dadea in pârg.

Recoltarea era deosebit de obositoare si cu randamant mic, necesitand multi seceratori. Se recolta cu secera. Se taiau paiele de la suprafata solului, se aduna in snop, care se lega, snopii erau adunati in clăi, care se transportau cu carele la arie.

Treieratul

Treieratul se facea la arie cu caii, care calcau snopii de grau si trageau dupa ei un tavalug. Graul era scos din spice si cadea pe arie. Se lua de acolo, se trecea printr-un ciur si se vantura. Graul curat, era pus in saci. Sacii erau dusi cu carele in hambare la uscat sau silozuri. Dupa care, cu carele incarcate cu saci, cate 20-30 de care intr-o coloana, mergeau in gari unde se incarcau in trenuri, apoi in vapoare si la export.

Grâul pentru necesitatile de consum, era dus la moara, macinat si adus acasa. Era pus in lazi. Pentru serviciul de macinat, taranii plateau o taxa “uiumul” in grau, ce ramanea morarului. La Hârlau cea mai cunoscuta moara, era moara lui Zaharia din Munteni, insa mai erau si altele, tinute de proprietari evrei.

Painea in casa, era treaba femeilor. Framantau grâul cu apa, un stop de sare si drijdie de bere. Din aluatul crescut se facea in principal painea, dar si turte, colacii, lipiile (se faceau fara drojdie), dar si cozonacii  si pasca de paște.

Pinea era grea, sățoasa, se pastra mai multe zile. Mancai o felie de paine cu magiun si iti ajungea pana la paranz , care la tara era spre seara.

Painea era rara la tara, baza era mamaliga din porunb.

Am vrut sa ridic un colt de pagina, de istorie a Moldovei, pana nu se uita complet. Mai ales pentru tineri, daca vor avea rabdare sa citeasca aceste randuri. Nu intotdauna painea se lua feliata, cu aditivi si E-uri, din grâu modificat genetic,  de la supermarket. Paine care astazi, este pufoasa, ușoara, fara gust, nesațoasa si care a doua zi, se face firmituri.

Marți, în Hârlău este zi de târg!

Puzderie de lume in targ. Negustori, tarabagii, ambulanti, cumparatori. Marfa, un ocean de chinezarii. Legume si fructe, putine autohtone si de calitate incerta! In aceasta lume isi fac loc, din ce in ce mai rar si marfuri,  rezultat al muncii unor mesteri traditionali. Toti sunt suparati ca nu vand nimic. Plasticul a invadat piata. Sunt mai ieftine si mai durabile.

Cosuri si cosulete din papura.

Cosuri din nuiele de rachita

 

Maturi din sorg

 

Vanzator de rachita pentru legat la vie

 

Vanzatori de articole de tinichigerie si de linguri cioplite din lemn ( fotografia cu lingurile nu prea este reusita, sper sa o inlocuiesc cu alta) AM INLOCUIT-O CU GEANTA!

Cam atat am mai gasit, cu articole traditionale! Ii vom mai gasi si anul viitor? Ma indoiesc!

Mos Miron, fântânariul

Sa fi trecut 50 de ani?  Locuiam intr-o margine de sat, sub poala padurii  Zagavia. Acolo au primit teren parintii, ca loc de casa. Pe un bot de deal, într-o batrana livada de pruni, la incrucisarea a doua drumuri.

Intr-o zi, intra in curte un batran slab si desirat, numai oasele de el. Spune ca este mos Miron fantanariul. S-a tocmit scurt cu parintii, a mers la locul cu pricina, unde urma sa faca fantana. S-a uitat în deal, în vale, a mers la niste vecini care aveau fantana la poarta, s-a uiat la fantana acestora, iar a venit la locul unde voiam sa facem fantana si de la un timp a spus ca da. E bine, aici o facem!

A doua zi, vine mosul cu inca doi baieti zdraveni si o caruta încărcată cu tot felul de lemne, lanturi, unelte. Descarca totul, face o rugaciune (Mosul era foarte evlavios, si normal pentru niste oameni care pot muri oricand, daca se prabuseste malul gropii unde face fantana), si se apuca de treaba.

Traseaza cu tarusi si sfoara patratul gropii si se pun pe sapat.

Este greu, la nici un metru, da de argila galbena, grea si tare. Unul sapa,  iar celalalt da afara din groapa pamantul.

Dupa cateva latimi de cazma (hârleț), iese afara ajutorul si se monteaza doi doi stalpi cu furca, prin care trece un lemn ca un fus cu coarba, ce avea un lant lung pe el. De lanț era legata o galeata din lemn ca  un ciubar.

Se sapa, se intareau peretii gropii cu lemne impanate in colturi, iar se sapa, se scotea pamantul cu galeata. Era din ce in ce mai greu.

După cateva zile, au dat de argila amnestacata cu nisip, iar apa a inceput sa intre în groapa. Acum aveau inca ceva de lucru, scoateau apa, apoi pamantul si intareau malurile cu blani de lemn.

Erau deja la aproape 10 metrii adancime. Mos Miron, ia in pumni pamantul scos,  il framanta, si coboara in groapa. Nu face nimic, se uita cum vina apa! Iese afara din groapa si zice la feciori, sa mai dea înca 3 lungimi de hârleț.

Coboara pe galeata cu lant, scoate apa, scoate pamantul si apa a inceput sa vina mai multa, ca nu se mai putea sapa.

Gata! Spune moșul! Am ajuns la izvor!

De acum incepe treaba cu piatra! Coboara mosul iar pe galeata, si baietii incep sa-i trimita cu galeata piatra.

Piatra era speciala, o gresie tare, albicioasa, ca niste felii de paine, adusa cu o masina de la cariera de piatra din Deleni.

Si asa, lespede cu lespede, este trimisa pe fundul gropii, asezata la locul ei precis, fiind ajustata cu un ciocan, avand  legatura cu celelalte lespezi. Si strat dupa strat, se apropie de gura fantanii.

Pe masura ce punea piatra,  scotea dulapii de lemn care asigurau peretii din pamant a gropii.

In catava zile, era deja la suprafata si au pus la locul lui, colacul de piatra a fantanii.

Au scos apa care s-a adunat si a doua zi, cand a venit mosul sa-si ia sculele, lemnele si ce mai avea el pe acolo, precum si plata pentru munca de peste o saptamana, a luat galeata de apa cu lantul, l-a sters si l-a lasat in fantana. Peste noapte se adunase aproape un metru de apa. A scos apa, a luat cu o cana si a baut. A fost foarte multumit de apa (Si noi, de altfel). Era o apa ca lacrima de curata, rece, dulce si placuta. Cat am stat acolo, doi sau trei ani, (dupa care ne-am mutat mai aproape de Harlau), niciodata nu am avut probleme cu apa din fantana.

Ii retin minte numele, avea acelasi nume cu mine, numai ca eu eram de loc din zona Tarcaului, de Neamt, iar el de undeva din camp (Plugari, Sipote, nu mai stiu). Moș Miron este tarana de mult, insa mai traieste in constiinta sutelor de oameni, carora le-a dat apa din fantanile sapate de el, in zeci si zeci de ani, in zeci de localitati!

Dumnezeu sa te odihneasca mos Miron, acolo unde esti acum, in raiul fantanarilor!

O fosta cariera de piatra din comuna Scobinți.

Fantana cu colac din piatra. Satul Buhalnita, comuna Scobinți.

Resfintirea unei fantani publice, renovată de cetateni din orasul Hârlău.