Ouăle de Paști

6 apr.

Oul roșu este unul din simbolurile principale ale Sfintelor Paști.


Cu ajutorul culorilor transformăm un ou ordinar într-o veritabilă operă de artă. Or, nu e deloc uşor să pictezi o suprafaţă curbată, să trasezi linii şi să creezi diverse modele, destul de complexe ca structură.
În ornamentarea cu figuri geometrice distingem următoarele semnificaţii:

linie dreaptă verticala = viaţă
linie dreaptă orizontală = moarte
linie dublă dreaptă = eternitate
linie cu dreptunghiuri = gândire şi cunoaştere
linie uşor ondulată = apă, purificare
spirală = timpul, eternitate
spirală dublă = legatura dintre viaţă şi moarte.

În zilele noastre, ouăle sunt vopsite cu ajutorul produselor chimice, înainte se utilizau doar coloranţii naturali, obţinuţi din diverse seminte şi ierburi (ex.: coji de ceapă, de nuci, de alun etc.). Culorile vegetale erau preparate după reţete străvechi, transmise din generaţie în generaţie, cu o mare varietate de procedee şi tehnici. Plantele şi seminţele, în funcţie de momentul de recoltate, timpul de uscare sau de modalitatea de combinare, oferă o gamă extrem de variată de nuanţe.

Se decorează îndeosebi ouăle de curcă şi raţă, deoarece au coaja mai dură. Lucrul începe prin extragerea conţinutului, spălarea şi uscarea oului gol obţinut. Apoi acoperim ouăle cu un strat de ceară. Artizanii folosesc în special o baghetă ce are la capăt un vârf metalic. Materialele şi instrumentele folosite fiind extrem de diversificate şi ingenioase.

În funcţie de regiunile ţării, există procedee specifice pentru realizarea ouălor decorative. În unele părţi sunt folosite ouă fierte, în alte zone cele golite de conţinut. Ouă decorative se mai fac cu ornamente în relief (Vrancea, Putna Sucevei), împodobite cu mărgele (Bucovina), executate în lemn (zona Neamţ), din lut (Corund-Harghita) sau chiar din material plastic (Bucovina).

Modelele variază de la o regiune la alta, şi chiar de la un sat la altul. În desenele aplicate figurează diverse tipuri de frunze sau flori. Nu lipsesc de asemenea simboluri religioase, geometrice şi animale.

Ouăle sunt vopsite în Joia Mare, adică cu trei zile înainte de Paști. În afară de culoarea roșie, tradițională pentru vopsire, e folosit şi galbenul, verdele sau albastrul, încondeierea presupunând, în schimb, utilizarea celor mai diverse culori și nuanțe.

Conform tradiției creștine, oul reprezintă viața, iar decorul său roșu – suferințele lui Hristos. Astfel oul reprezintă un simbol al regenerării şi purificării cât și a eternității.

Legenda spune că atunci când Iisus a fost bătut cu pietre, acestea atingându-L s-au transformat în ouă roşii. O altă relatare din bătrâni afirmă ca Sf. Maria, venind să-şi vadă Fiul răstignit, i-a adus ouă, care au fost însângerate sub cruce.
O istorioară biblică este şi aceea în care Iisus a fost răstignit, iar cărturarii saduchei şi rabinii farisei au făcut un ospăţ de bucurie. Unul dintre ei a spus: „Când va învia cocoşul pe care-l mâncăm şi ouăle fierte vor deveni roşii, atunci va învia şi Iisus”. Nici nu şi-a terminat acela spusele şi ouăle s-au şi făcut roşii, iar cocoşul a început să bată din aripi.

În tradiţia populară românească ouăle de Paşti sunt purtătoare de puteri miraculoase: vindecă boli, protejează animalele din gospodărie, sunt benefice în felurite situaţii etc. Culoarea roşie este simbol al focului purificator. O credinţă din Bucovina afirmă că oul roşu este apărător de diavol. Acesta se interesează dacă oamenii fac ouă roşii şi umblă cu colinda, căci doar atunci când aceste obiceiuri vor înceta, el va ieşi în lume.
Una dintre cele mai vechi mărturii privind ouăle colorate la români este a secretarului florentin al lui Constantin Brâncoveanu, Antonio Maria del Chiaro, care, pe la 1700, se minuna de culoarea aurie a ouălor vopsite de la Curtea domnitorului muntean.


 

Imagini pentru ouă încondeiate bucovina
Încondeierea ouălor

Cu siguranţă, culorile au un rol crucial în opera efectuată, pe tot parcursul desfăşurării lucrării. Fiecare corespunde unei anumite simbolistici:

Roşu = simbol al sângelui, soarelui, focului, dragostei şi bucuriei de viaţă;
Negru = absolutism, statornicie, eternitate;
Galben = lumină, tinereţe, fericire, recoltă, ospitalitate;
Verde = reînnoirea naturii, prospeţime, rodnicie, speranţă;
Albastru = cer, sănătate, vitalitate;
Violet = stăpânire de sine, răbdare, încrederea în dreptate.

Procedura încondeierii începe cu aplicarea culorii cele mai deschise. De exemplu, porţiunea care trebuie în final să fie galbenă este mai întâi introdusă timp de câteva minute în soluţia galbenă, apoi e acoperită cu un stat de ceară. Aceeaşi tehnică e repetată pentru a obţine oranjul, roşul, cât şi restul culorilor până la negru.
Apoi aceste ouă sunt depuse la cald. Ceara se va muia şi va fi înlăturată cu o cârpă umedă, astfel ca să rămână doar desenul colorat. În final sunt unse cu ulei alimentar şi lăsate să se usuce.
Urmează partea cea mai uşoară – împodobirea cu acestea a mesei de Înviere.

Referință:
https://1md.online/ro/moldova/cultura/vopsirea-incondeierea-oualor-de-pasti?fbclid=IwAR0nhiqcvXxRLLndiK2ORTB7SshTcquLbVQ1b_utJAeycs_ted2Ki0Zm7Aw

Fotografia:
https://www.lapensiuni.ro/ro/extra/ouale-incondeiate–o-traditie-straveche-romaneasca-163

Recomandări pe acest blog:
https://harlauletnografie.wordpress.com/2017/09/24/o-destinatie-muzeul-oului-din-vama-judetul-suceava/
 

Reclame

Dragobetele – sărbătoarea primăverii şi a iubirii la români

24 feb.

Vineri, 24 februarie, în ţara noastră este marcată sărbătoarea populară de Dragobete, un moment bazat pe numeroase tradiţii, care parcă în ultimii ani a început să „pălească” în faţa mult mai comercialei sărbători de „Valentine’s Day”.

În esenţă, Dragobete este considerat a fi fiul Dochiei şi cumnat cu eroului vegetațional Lăzărică, o divinitate mitologică a dragostei similară lui Eros (la greci) sau Cupidon (la romani), un fecior chipeş, iubăreţ şi năvalnic, dar şi plin de bună dispoziţie, care potrivit tradiţiilor dacice era un fel de „naş cosmic”, care oficia la începutul primăverii nunta tuturor animalelor. De aici s-a păstrat ideea că de Dragobete, oamenii – băieţi şi fete – se întâlnesc pentru ca iubirea lor sa ţină tot anul, precum a păsărilor (care potrivit mitologiei sunt mesagerii zeilor) ce se „logodesc”, iar Dragobete a devenit protectorul tinerilor în general şi al îndrăgostiţilor în special.

dragobete_wikipedia

Conform altor opinii, etimologia acestei sărbători populare îşi are originea în „Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, sărbătoare religioasă celebrată pe 23 februarie, care în limba slavă se numește Glavo-Obretenia. Se spune că românii au adoptat această sărbătoare încă din Evul mediu, sub diverse denumiri – „Vobritenia”, „Rogobete”, „Bragobete”, „Bragovete”, pentru ca în vremurile mai recente, în sudul și sud-estul României să fie adoptată sub denumirea de Dragobete.

Este interesantă şi o legendă din comuna Albeni, potrivit căreia „Dragobete Iovan era fiul Babei Dochia, o ființă, parte omenească și parte îngerească, un june frumos și nemuritor, care umblă în lume ca și Sântoaderii și Rusalele, dar pe care oamenii nu-l pot vedea, din cauză că lumea s-a spurcat cu sudalme și fărădelegi”.

Cunoscută şi sub alte denumiri – Ziua Îndrăgostiţilor, Cap de primăvară, Logodnicul Păsărilor, Sânt Ion de primăvară, Dragomiru-Florea, Năvalnicul sau Granguru’ – Dragobetele era la origini o sărbătoare care se ţinea cândva în jurul datei de 1 martie, în mai multe zone din ţară fiind stabilită pentru data de 24 februarie. Pe vremuri februarie era considerată lună de primăvară, iar data de 24 simboliza începutul anului agricol, iar conform unor tradiţii, aceasta era „ziua ieşirii ursului din bârlog”.

Până în ziua de astăzi, 24 februarie a rămas cu semnificaţia trezirii naturii, a păsărilor care încep să îşi caute cuiburi, a oamenilor care rezonează cu trezirea naturii la viaţă.

Există şi nenumărate tradiţii, unele aparte, legate de Dragobete, care încă se mai păstrează în multe zone ale ţării.

dragobete2

Una dintre acestea spune că dacă vremea e frumoasă, tinerii merg în pădure pentru a culege primele flori ale primăverii, iar la întoarcerea înspre sat, fetele sunt alergate de băieți – obicei denumit „zburătorit” – și, dacă îi simpatizează, se lasă prinse de către aceștia. Împreunarea se celebrează printr-un sărut (adică „Dragobetele sărută fetele !”), semn al logodnei simbolice, iar dacă tinerii respectă acest obicei, se vor bucura tot anul de belșug și vor fi ocoliți de febră și alte boli. În schimb, dacă tradiția nu este respectată, ei nu vor avea deloc parte de iubire până la Dragobetele viitor.

În fapt, tradiţia logodnei simbolice de Dragobete stă la originea a nenumărate logodne serioase urmate de căsătorii fericite, lucruri care, iată, îşi găsesc izvorul în tradiţiile strămoşeşti.

Acesta este un moment interesant şi pentru întreaga comunitate locală, în unele zone logodnele simbolice din această zi fiind un adevărat „barometru” al invitaţiilor de nuntă pe care vecinii le vor primi în perioada următoare.

Caracterul mitologic de tânăr binedispus al lui Dragobete stă la originea petrecerilor care se ţin în această zi (nu cele consumiste din zilele noastre), de la care, potrivit tradiţiei, pornesc viitoare cereri în căsătorie…

De obicei în după-amiaza de Dragobete are loc petrecerea, unde cei singuri dar şi cuplurile, dansează, cântă şi se simt bine, având în vedere credinţa că tinerii care nu au petrecut de Dragobete sau cei care nu au văzut măcar o persoană de sex opus nu-şi vor mai găsi pereche până la următoarea sărbătoare de 24 februarie.

Primele flori ale primăverii culese în această zi sunt viorelele şi tămâioasa, pe care fetele le păstrează la icoane, fiind folosite apoi în diverse ritualuri legate de invocarea dragostei.

dragobete1

Un alt obicei ţinut în această zi arată că fetele necăsătorite și cele proaspăt căsătorite apelează la ritualuri pentru a-și păstra frumusețea, astfel că acestea strâng zăpada rămasă de Dragobete – care potrivit tradiţiei este „născută din surâsul zânelor” – și se spală de-a lungul anului cu apa rezultată prin topire, deoarece se crede că aceasta are puteri mistice și că le va conserva tinerețea. În lipsa zăpezii, mai ales în zonele în care Dragobetele se sărbătoreşte în martie, fetele adună apă de ploaie sau de izvor pentru spălatul părului.

În unele părți ale țării, fetele își pun busuioc sfințit sub pernă în ajunul Dragobetelui – similar obiceiului din noaptea de Bobotează, existând credinţa că astfel își vor visa alesul.

dragobete

În mediul rural există o mare atenţie acordată în această zi animalelor, acestea fiind hrănite cu cea mai bună mâncare, iar sacrificarea lor este cu desăvârşire interzisă.

Se mai spune că dacă verşi lacrimi de Dragobete, vei avea necazuri şi supărări pe tot parcursul anului, iar remediul nu poate fi găsit decât abia la Dragobetele următor.

Un alt obicei spune că pentru a avea noroc în tot anul, e obligatoriu ca în această zi băieții să nu necăjească fetele şi să nu se certe cu ele sub nicio formă.

Interesant este faptul că deşi, conform tradiţiilor, muncile câmpului sunt total interzise în această zi, curățenia în gospodării este chiar indicată, fiindcă se crede că gospodinele vor avea acelaşi spor şi în restul anului.

de Răzvan Moceanu – RADOR

Răspândește pe

Tradiții și obiceiuri de Sfinții Trei Ierarhi, Vasile, Grigore și Ioan

29 ian.

Tradiții și obiceiuri de Sfinții Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigore Teologul și Ioan Gura de Aur. Potrivit credinței populare în 30 ianuarie, de sărbătoarea Sfințiilor Trei Ierarhi, nu este bine să muncești.

La sate se obișnuiește ca în aceasta zi de sărbătoare închinată celor trei sfinți sa se facă praznice de pomenire a morților din familiile credincioșilor, iar fetele tinere se roagă și țin post pentru a avea o casnicie fericită. Tot tradiția populară mai spune că cine va lucra în această zi, nu-i va merge bine „în ale casei” și poate să orbească. Se crede ca pe 30 ianuarie începe să încolțească grâul care nu a încolțit din toamna. In tradiția populară se spune ca de astăzi se schimbă vremea. De-acum, se zice ca „se strâmbă pârtiile”, iar vremea da spre primavara. Dacă streșinile curg, primavara va fi friguroasă, dacă e ger, vara va fi calduroasă.

Sărbătoarea reconcilierii: Praznicul Celor Trei Ierarhi este o sărbătoare dedicata reconcilierii; acum se împaca rudele după lungi dispute, iar toate proiectele comune concepute în aceasta zi vor aduce prosperitate în caminul acestora.

Praznicul trebuie respectat cu sfintenie: In aceasta zi nu se fac treburi casnice: nu se spală rufe și nu se mătura în gospodărie pentru a evita pericolul de înec, întamplari violente și de infirmitate.

In ziua sărbătorii nu se înstrainează lucruri din casa: Potrivit tardiției, în ziua praznicului nu este bine să împrumutam lucruri din casă pentru a proteja caminul de pagubă.

Ofrande pentru mortii neîmpartășiti: In numeroase zone din țară, se împart ofrande pentru morții neîmpartășiti :gospodinele fac colivă, merg la biserică s-o sfințeasca și apoi împart ofrande cu coliva, cu fructe și pește la trei barbați, în memoria rudelor decedate în familie.

Mamele se roagă pentru norocul fetelor de măritat: In ziua praznicului, fiecare mama care are o fata de măritat respectă sărbatoarea, nu prestează munci gospodarești și se roagă la biserică pentru norocul fiicei sale.

Sfantul Grigorie Teologul este apăratorul vaduvelor: Vaduvele care au probleme financiare, de sănatate sau sunt înconjurate de dușmani aprigi, trebuie să se roage și să ceară ajutor Sfântului Grigorie, cel care, de secole, este aparatorul lor dovedit. Gospodina care nu respectă sărbătoarea, spală rufe și arunca lături în curtea casei, dupa ce a împarțit ofrande pentru morți, rămane văduvă.

Un praznic de iertare pentru păcatul avortului: In ziua praznicului, femeile care au păcatuit făcând un avort, trebuie să respecte sărbătoarea: să facă pomeniri și să împartă ofrande; prin acest ritual ele pot fi iertate pentru marele lor păcat.

Pelerinaje în lăcașuri de hram: In ziua de praznuire a celor Trei Ierarhi sunt benefice pelerinajele în lăcașurile de cult, care poarta hramul Celor Trei Sfinți. Tot în aceasta zi, este bine să fie ajutați copiii saraci, care doresc să devină preoți.

Este hramul bijuteriei moștenite de la Vasile Lupu (Coci) voievod, Sfinții Trei Ierarhi din Iași fostă biserică de mânăstire.

Imagini pentru biserica trei ierarhi iasi
https://turistiniasi.blogspot.com/2017/04/manastirea-sfintii-trei-ierarhi-din-iasi.html

Hârlău, festivalul obiceiurilor și tradițiilor de iarnă, ediția 2019

3 ian.

Hârlău, 3 ianuarie 2019. O zi însorită, fără zăpadă, însă bate un vânt tăios dinspre nord, avangarda frigului care va veni zilele următoare. Ajung la fix pe strada Bogdan Vodă, coloanele cu parada participanților la festival ce merge spre locul de desfășurare a festivalului în piața din vecinătatea Hotelului Rareșoaia.

Un banner ne spune că este a 55-a ediție a festivalului . După ce domnul primar ec. Radu Curcă anunță deschiderea festivalului, formațiile urcă pe scenă. Au fost 17 alaiuri de capră, cerb, urs, plugușor, colinde. Formațiile tradiționale din Hârlău, satele și comunele învecinate.

Pentru prima dată la festivalul de la Hârlău o formație tradițională de căiuți de la Coșula, județul Botoșani, ce face parte din Ansamblul „Pădureanca”, coordonator domnul Adrian Ursachi.

Am văzut costume minunate, tradiționale, frumoase, însă din păcate și „mascați”, cu costume improvizate, mult plastic, măști de Halloween. Aceștia din fericire erau puțini. Majoritatea participanților purtau costume tradiționale, frumos lucrate cu materiale naturale: piei de căprioară, oaie, coarne de cerb, păr de cal, inflorescență de stuf (pentru costumul de urs), lemn sculptat, textile lucrate artizanal, măști tradiționale.

De mult timp nu am mai văzut atâția spectatori, însă fiind tribuna joasă, nu prea se putea vedea ce este pe scenă.

Ca de obicei, negustorii au venit cu tarabele pe stradă, în fața Judecătorie cu vin fiert, mici, vată de zahăr, patiserie însă și cu vuvuzele care ajunse pe mâna copiilor acopereau boxele audio ale organizatorilor festivalului.

Apreciez că a fost un festival reușit, nu cunosc aprecierea juriului, însă știu că toate formațiile au primit de la primăria Hârlău o diplomă de participare, un colac tradițional și o sumă de bani.

Mai multe aspecte, detalii despre participanți, repertoriul formațiilor participante, aprecierea juriului, găsiți pe pagina web a Casei de cultură Hârlău:

O seară magică de colinde la Deleni

10 dec.

O zi primăvăratică astăzi duminică 9 decembrie 2018. La Căminul cultural din Deleni, județul Iași, o inițiativă a preotului Dănuț Fotea și a soției acestuia profesoara pentru învățământul primar Fotea Iulia, un concurs de colinde „Nașterea Domnului bucurie Sfântă” care a început acum 3 ani în biserica din Feredeni, comuna Deleni, a ajuns la a III-a ediție. Ca în poveste, concursul a crescut an de an,  atât în numărul de participanți cât și în calitatea interpretării. 

Fotografia postată de Fotea Danut Si Iulia.

Au suit pe scenă copii, tineri și adulți din 4 județe, și au adus pe scenă colinde minunate atât din repertoriul cunoscut publicului, cele din Maramureș, însă și colinde din zona folclorică de origine: Zona Deleni, Scobinți, Balș județul Iași, dar și din Bacău, Suceava – comuna Vama. Spectatorii care au umplut sala încăpătoare a căminului cultural Al.Tănase din Deleni, au avut ocazia să vadă, să simtă emoțiile unor colinde dar și a obiceiurilor și tradițiilor de iarnă: plugușorul, capra, ursul, sorcova. A fost o schimbare culturală pentru spectatori. Au luat la cunoștință de tradițiile, datinile, obiceiurile  culturii  populare din alte vetre folclorice. 

Fotografia postată de H.

Cu căteva excepții, grupurile școlare și parohiale care au urcat pe scenă, au fost de calitate. Nu știai ce să admiri, costumele populare, repertoriul, modul de  interpretare. Și aici, spectatorii în marea lor majoritate au plecat acasă cu impresii deosebite dar și cu imagini, fotografii, făcute cu celulare, aparate foto. Câteva fotografii din cele 59 făcute pe timpul spectacolului.

Fotografii și materiale video găsiți aici:  https://www.facebook.com/fotea.iulia

Proiectul educativ “Obiceiuri și tradiții la români” a ajuns la ediția a IX-a.

30 nov.

Astăzi 29 septembrie, o zi de iarnă autentică cu zăpadă și frig. Începând cu orele 12.00 Clubul Copiilor din Hârlău cunoaște o forfotă obișnuită în preajma sărbătorii Sf.Andrei.  Motivul este cel din ultimii 8 ani: Concursul „Parada portului popular”, parte a unui proiect  educațional mai mare intitulat “Obiceiuri și tradiții la români”.

DSC_0014

Proiectul este coordonat de ani buni de domnele profesoare Rugină Tereza, Onofrei Gabriela și Munteanu Mirela.

Primul lucru care atrage atenția la intrarea în sala de  spectacole este o expoziție de etnografie, mai modestă față de cele din anii anteriori, însă cu obiecte de valoare și autentice. Am remarcat  exponatele școlii gimnaziale de la Feredeni, dar și din alte proveniențe.

 

 

DSC_0005

Sala a fost iarăși neîncăpătoare datorită publicului numeros, care a profitat de acest festival – spectacol de calitate, oferit de peste o sută de participanți.

Au participat elevi de la Colegiul Național “Ștefan cel Mare” din Hârlău, Liceul tehnologic Hârlău, ATOR (Asociația Tinerilor Ortodoxi Hârlău), Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău, Școala Gimnazială “Pârcovaci”, Școala Gimnazială Sticlăria – Scobinți, Școala Gimnazială Feredeni -Deleni, Școala Gimnazială Deleni, grădinițele din Hârlău, Clubul Copiilor Hârlău, Casa de Cultură Hârlău, Școala Gimnazială Poiana – Deleni, Școala Slobozia – Deleni.

Repertoriul participanților la festival, coruri, grup folk, soliști vocali a fost în marea parte format din câtece patriotice dedicate Marei Uniri. Am auzit mai mult ca niciodată cântece despre Ardeal, Bucovina, Basarabia, România Mare. Însă au fost și prezentari de costume populare, unele de o frumusețe și autenticitate care ar încânta și un specialist în etnografie.

Părerea publicului a fost cred unanimă. Concursul a fost o reușită. Această reușită se datorează profesorilor, elevilor, părinților și mai ales celor trei doamne profesoare care au coordonat această activitate.

Câteva fotografii din cele peste 90 făcute la spectacol. cei interesați le pot găsi la doamna profesor Tereza Rugină.

DSC_0074

DSC_0066

DSC_0053

DSC_0040

DSC_0090

DSC_0037

DSC_0086

DSC_0030

A fost o zi minunată în ajun de Sf.Andrei, avanpremiera sărbătorilor de iarnă care urmează cu concerte de colinde, de obiceiuri și tradiții de iarnă care va fi organizat de primăria Hârlău în sala Căminului Cultural din Pârcovaci în luna decembrie.

Pomul vieții, semnificații și tradiții.

13 nov.

Copacul vieții este un simbol des utilizat în arta, literatură, religie, pentru a ilustra conceptul interconectivității noastre cu Universul. Copacul vieții este un simbol al conectarii noastre cu tot ceea ce ne înconjoară și ne reamintește că propria sănatate și fericire depinde foarte mult de sănătatea și fericirea altora.

Copacul vieții apare în diverse culturi, sub diferite nume, precum Pomul Vieții sau Arborele cosmic. Indiferent, însa, de denumirea lui,caracteristicile lui sunt aceleași.

Copacul vieții – Frunzele

Frunzele pomului vieții reprezintă unicitatea creațiilor pământești, inclusiv oamenii. Ca și frunzele unui copac, noi suntem diferiți, avem culori și texturi diferite. Iar Arborele cosmic ne arată că putem conviețui toți în pace, indiferent de aceste lucruri care ne diferențiază.

Copacul vieții – Ramurile

Ramurile pomului vieții simbolizează nevoia umana de exprimare – artă, știință, spiritualitate. Așa cum copacul își întinde ramurile, așa și omul își intinde brațele pentru a îmbrățișa. De aici simbolica potențialului uman de a se dezvolta, de a cunoaște, de a fi mai bun.

Copacul vieții – Trunchiul/Rădăcinile

Trunchiul și ramurile pomului vieții simbolizează puterea, locul în care ne putem întoarce ca să ne readucem aminte cine suntem, în timp ce rădăcinile ne reamintesc de locul din care ne tragem.

 Copacul vietii – Simboluri

Așa cum copacii susțin respirația, pomul vieții susține inspirația. Copacul vieții înseamnă vindecare  spirituală și emoțională. Copacul cosmic înseamnă hrană, locul care ne hrănește din punct de vedere spiritual. Rădăcinile și ramurile reprezintă legatura dintre Mama Terra și Tatal Soare care ne oferă suport, hrană și informație.

Copacul cosmic are toate elementele primordiale: aer, apă, foc, pământ. Puterile Copacului cosmic sunt vindecarea, rejuvenarea, sustenabilitatea, dar simbolizeaza și telepatia, ozmoza, comunicarea.

Din multitudinea simbolurilor creștinismului timpuriu, prezente în operele apologeților creștini voi analiza Arborele cosmic-Pomul vieții. Este unul dintre cele mai bogate și mai răspândite simboluri. Mircea Eliade distingea șapte înterpretări principale pe care, de altfel, nu le considera exhaustive, dar care se articulează toate în jurul ideii de Cosmos viu, în veșnică regenerare. Simbol al vieții în contiună evoluție, în ascensiune spre cer, arborele evocă întreg simbolismul, iar în cazul de față, al moralității iudeo-creștine. Pe de alta parte, el slujește drept simbol pentru caracterul ciclic al evoluției cosmice: moarte și regenerare, înlesnește comuniunea între cele trei niveluri ale cosmosului: cel subteran, prin rădăcini; suprafața pământului, prin trunchi și crengile de jos; înaltul, prin ramurile dinspre vârf.

247487210629f926bbf7598d2f523a24_179_300

Covor din Basarabia

Avandu-și rădacinile înfipte în pământ și crengile înălțate spre cer, arborele este socotit ca un simbol al raporturilor ce se stabilesc între pământ și cer. In acest sens, el are caracterul unui centru. Mai mult decât atât, acest arbore central care, prin prezența și puterea lui, acoperă întreg domeniul gândirii de la cosmos până la om, este în mod necesar și arbore al vieții. Pomul vieții are drept seva roua cerească, iar fructele lui inaccesibile muritorilor, transmit o mica parte din nemurire. Așa fac fructele pomului vieții din grădina Raiului care sunt 12 la număr.

 

 

 

 

Icoană 

In Biblie, se spune că dacă mănânci fructul Copacului vieții, trăiești veșnic. De vreme ce Adam și Eva au mâncat din Copacul cunoașterii, ei au devenit conștienți de propriii demoni. Li s-a interzis să mănânce din Copacul vieții, pentru că altfel ar fi fost condamnați la veșnica remușcare pentru fapta comisă. De aceea au fost și alungați din Grădina Raiului.

Copacul vieții – Crucea Răstignirii

Copacul vieții își are originea în neoliticul Vechii Europe. Simbolul „V” al Marii Zeițe, bucraniul-uter și pieptenele-perie, trei simboluri de regenerare, au fost grupate pentru o amplificare a semnificației sacre, într-o anumită ordine care s-a păstrat de-a lungul timpului. Reprezentarea pomului vieții în această alcătuire o regăsim pe statuetele antropomorfe feminine descoperite în necropolele aparținând culturii de epoca bronzului Gârla Mare, în județul Mehedinți, dar și în Bulgaria, la Orsoia, Montana, iar un arbore al vieții similar este incizat pe inelul getic descoperit in necropola de la Seimeni. Biserica creștină le-a preluat și le-a reinterpretat simbolul în concordanță cu ambițiile ei doctrinale. In tradiția creștină arborele cosmic este Crucea Răstignirii lui Iisus Hristos. Crucea, lucrată din lemnul arborelui binelui și răului, se substitue arborelui cosmic. Pomul vieții este asociat cu manifestarea divina. Aceasta întrucât se observa o reluare de simboluri între arborele primului legământ (pomul vieții) despre care vorbeste Facerea, și arborele crucii, sau arborele noului legămant, care măntuiește omul. Isus însuși este Pomul Vieții, leacul bolii păcătului și morții.

cross-as-tree-of-life-2

La începutul Facerii este descrisă creația lumii vegetale: „Și a făcut Domnul Dumnezeu să răsară din pamant tot soiul de pomi plăcuți la vedere și cu roade bune de mâncat; iar în mijlocul Raiului era pomul vieții și pomul cunoașterii binelui și răului”. Cunoașterea îi aparține divinității, făcând obiectivul unei interdicții divine. Din lipsa de discernamant omul încalcă interdicția divina, culegând fructul oprit. El își descoperă noua condiție: este vulnerabil, gol, sortit suferinței și morții. Este alungat din Rai, luat de lângă pomul vieții, care este copacul nemuririi. Legământul cu veșnicia este încălcat, iar legatura este restabilită odata cu venirea Fiului în lume, pentru a elibera omul de păcat. Acesta sădește Biserica universală, dupa ce a pătimit pe cruce, a murit și a înviat.

Astfel, crucea, înalțată pe un munte – Golgota -, în centrul lumii, reia în totalitate stravechea imagine a arborelui cosmic sau al lumii. De altfel în iconografia creștină apare frecvent imaginea crucii cu frunze sau a arborelui-Cruce, unde regăsim în desparțirea primelor doua ramuri simbolistica furcii și a reprezentării ei grafice (litera „Y”) sau a unicului și a dualului. De remarcat e ca Insuși Hristos devine prin metonimie arbore al lumii, axa a lumii, scara.

Referință

https://sfatulparintilor.ro/

https://christthetruth.wordpress.com/2009/02/11/hung-on-a-tree/