Aceast tip de casa nu este specific zonei Hîrlăului sau din vecinatatea Hîrlaului! Piatra si lemnul erau destul de accesibile taranilor din vremurile de demult! Insa daca treci la rasarit de dealul Ciresului, in Jiori, spre valea Jijiei, in camp, situatia se schimba. Casele sunt facute cu mai putina piatra si cu putin lemn. Materialele cele mai folosite erau lutul, paiele, stuful, nuielile.
Pe strada Logofat Tautu, mai sus de Politia orasului Harlau, este o casa parasita de peste 15 ani si in prag de prabusire. Pe vremuri arata foarte bine, aducea cu o casa veche evreiasca. Posibil ca proprietarul sa fi fost evreu! Ei, acum ca este deteriorata, se poate vedea, ca fosta casa, ce arata ca fiind de oameni bogati, fiind mare si frumos ornamentata, era o casa din valatuci si nuiele. Cu timpul, probabil dupa razboi, au fost aplicate in exterior si interior tencuieli cu mortar din ciment si nisip.
Cum se face o casa din valatuci?
Se facea o temelie mica din piatra in care se fixeaza stâlpi din lemn. (sau chiar fara temelie, direct intr-o groapa in pamant). La capete se fizeaza doi stalpi inalti, pe care se va construi acoperisul, si stalpi mai mici in cele patru colturi ale incaperii, stalpi intermediari, si stalpi care permit montarea usii si ferestrelor.
Pe stalpi se montau leaturi orizontale, din jumatate in jumatate de metru, pornind de la sol catre acoperis. Intre leațurile se impleteau nuiele ca un gard. Odata terminate aceste preparative, se facea un lut destul de tare cu paie si pleava. Se taia cu sapa si se faceau valatuci. Acestia se puneu (de fapt se aruncau cu putere) in nuiele, pana se acopereau foarte bine prin interiorul si exteriorul incaperii. Stalpii (parii) la capete se uneau cu grinzi, peste care se facea iarasi o impletitura de nuiele si se puneu valatuci. Acesta constituia podul respectiv tavanul.
Pe grinzi se puneu popii, capriorii, grinda culme, leaturile transversale si apoi se puneu stuful sau paiele, care constituia invelitoarea casei. Casa era gata construita!
Pe langa casa se facea un trotuar din piatra, care sa tina apa de ploaie departe de pereti.
Se montau usile (usa, daca era o singura camera) fereastrele. Se facea vatra si cosul de fum, care iesea prin pod in afara acoperisului. Pentru a afuma carnea se lasa o mica dischizatura, la nevoie, astfel fumul intra in pod.
Se tencuia cu un lut cu pleava de grîu, secara, ovăz pe afara si prin interiorul camerei, adica pereti, tavan si podea. Se fețuia cu un lut mai subțire facut din argila in amestec cu balega de cal. Dupa uscare se varuia cu mai multe straturi de humus sau var.
Casa necesita un volum mare de munca. De aceea casele erau mici, cu o singura camera de 3 pe 4 metrii si mai mari.
Casa din vălătuci cu acoperiș din stuf, în construcție.
Fatada dadea catre rasarit sau sud. Casele erau calduroase iarna, se incalzeau cu putine lemne, insa si cu coji de nuci, coceni de porumb, stuf, vreascuri, corzi de la curatirea viei (râpcă). In general, ce se aduna vara si sa pastra pentru iarna, tot ce ardea. Am vazut, cand eram in Dobrogea la o aplicatie, la o casa modesta, se punea pe foc balegar uscat de la vite adunat vara si pus la uscat.
Vara in schimb, casele tineau cat de cat racoare, insa taranii in verile cu caldura tropicala, puneu in cosul caruței sau carului, fan si dormeau sub cerul liber.
O casa traditionala din nuilele si valatuci, acoperita cu tabla, parasita. Casa se afla intr-o stare avansata de degradare. Se afla in Harlau, pe strada Logofat Tautu.
Detaliu de la casa parasita si in parte prabusita, de care am amintit mai sus! Casa este un depozit improvizat de gunoaie. Click pe imagine, in partea de jos, se vad parii si nuielile, peste care s-au „batut’ valatucii din lut cu paie. Ulterior au fost aduse imbunatatiri. Tencuieli cu mortar (ciment, nisip si var). De asemenea s-a facut o mica prispa, pe care se ridica popii de lemn, si un trotuar din beton de jur imprejurul cladirii. Se vede tavanul din scanduri de lemn. Casa acum 10 ani, era scoasa la vanzare. Urmasii proprietarilor, domiciliati in Tg. Neamt, solicitau un pret destul de ridicat. Din acest motiv nu s-a vandut, iar acum se dăramă.
O completare facuta astazi 27 mai 2013, un articol care m-a uns la suflet: http://irinamonica.wordpress.com/2013/05/20/valoarea-spirituala-si-sociala-a-casei-taranesti/
Un mic colaj (PPS) pe youtube.com, despre modul cum se acopera o casa cu stuf intr-o localitate din Delta Dunarii. Ilustratia muzicala face trimitere la etnia constructorilor, rusi lipoveni!
Etnografie si folclor in zona Hârlău 
Intr-o casa de chirpici, acoperita cu stuf, cu podea de lut, cu prispa am crescut eu.
Vara era frig in casa oricat de cald era afara. Nu a avut nicio imbunatatire moderna; casa era facuta in anul 1930. Chiar de atunci exista forma de chirpici. O cutie din lemn in care se indesa amestecul de lut, balega de cal si paie. Cum se fac pana in ziua de azi. Avea o camera de vreo 16 m patrati, o camara de 4 metri patrati, o salitza de 4 metri patrati si alaturi un staul in care tinea Mamaia lemnele, gainile si pe vremuri era si o vaca. Afara era cuptorasul facut tot din chirpici si acolo gateam vara, arzand rapca, strujeni si belde de floarea soarelui.
Iarna era foarte distractiv caci toti vecinii faceau programari pentru pus porcariile in pod la afumat!
In camera era ca o grinda de care imi legam o frangie si aveam scranciob pe timp de iarna si pe care puneam gutuile.
Prispa era inalta de vreo 70 cm, cat era si temelia casei si era facuta din piatra de rau.
S-a dus Mamaia, s-a dus si casa si imi pare rau ca nu am nicio fotografie.
Imi amintesc de casa din fotografie, cand eram mica era superba. Avea o gradinita de flori in fata. Nu stiu cine statea acolo.
Cu toate ca au trecut peste 50 de ani, imi amintesc si eu casa bunicilor (erau parintii sotului mamei, dupa ce s-a recasatorit), insa dintotdeauna i-am considerat ca bunicii mei. Erau de o bunatate cum este painea lui Dumnezeu. Blajini si sfatosi si mai ales niste povestitori fara seaman. Stateau in capul dealului cum urci pe drumul catre scoala din Zagavia. Aveau o casa ca a bunilor dv. Era o singura camera, din valatuci, nici un perete nu era drept. Era acoperita cu stuf, de unde luam miere de la albinele care si-au facut acolo stup. Nu aveau vase de gatit din metal. Doar ceaunul de mamaliga. Nu uit nici astazi sarmalutele facute in acele vase, borsul, cartofii din vatra cu jaratec, turtele facute pe plita incinsa.
Saraca bunica, in fiecare an, se chinuia primavara, inainte de Paste ,”sa lichiască” și apoi sa dea cu var, crapaturile din pereti de dupa iarna. La ei am vazut cum se face lutul, cum se intinde pe perete si multe alte indeletniciri. Parca au fost ieri! Erau saraci material, insa bogati sufleteste. Amandoi erau analfabeti insa aveau o memorie extraordinara si erau o enciclopedie de etnografie si folclor. Cred ca daca ar trai, dupa povestile lor de viata, a-si scrie articole care ar fi in apreciate si de specialisti in domeniu! Va multumesc pentru interesul fata de acest blog, si daca aveti teme sau idei de articole, va rog sa scrieti. Ma voi documenta si voi scrie despre acel lucru sau aspect. Cu deosebit respect!
Mamaia mea, nu era bunica ci doica. M-a crescut de la 3 luni si era o femeie minunata.
Daca imi vine vreo idee, dau de stire! 🙂 Numai de bine, sanatate si multa inspiratie!
M-a lovit… inspiratia!!!!! :)) Despre dogari, despre butoaiele din lemn. Dintotdeauna totul s-a pus in butoaie: vin, tuica (pastrata 5 ani in butoi din lemn de dud si whisky-ul e garantat), varza murata, branza (despre oierit si viata la stana iar ar fi frumos), etc.
Buna tema! Deja am ceva material foto. Trebuie sa mai fac un drum in Bojica, la un mester dogar, care a lucrat multe exponate pentru Muzeul Viei si Vinului din Hârlău, sa-i solicit ceva date „tehnice”!
Ce spuneti de tesatoarele din zona aceasta? Parca vazusem la clubul copiilor cum teseau la stative citeva bunicute.